








cu miros de zambile, imi canta luna si se joaca-n parul meu
iar eu,
eu... eterna grimasa: 'nu`mi place... inceteaza!'
uite, vezi steaua aia?
e rotunda
...n-are colturi.
de cand iubesc, nu ma mai inteapa,
norii-s matasosi,
ca panza alba ce`mi acopera trupul,
camasa de noapte cusuta
cu fire de iarba,
din loc in loc stropita cu flori
si cu parti din buzele tale.
si, cand vreau sa zbor,
imi acopar ochii
si strig 'te iubesc'
iar visele mele se transforma-n stropi de ploaie,
camasa`mi se agata de degetele tale,
arse de soarele ce sta intre sanii mei,
iar tu, cu un ochi deschis,
privesti, iti aduci aminte,
te infiori si te prabusesti in patul conjugal,
intre nori,
matasosi, ca si norii mei,
fiindca si tu iubesti,
iar intreg universul e pacifist, cand miroase-a dragoste
si... a portocale.
pielea ta, cu gust de vata de zahar,
se`mbraca cu pielea mea,
care, in fiecare joi, pleaca de`acasa,
fura conuri de brad din padure,
innopteaza pe malul Bistritei, pranzeste cu lacramioarele,
ajunge seara la tine, ca sa te`ncalzeasca,
sa se topeasca la fiecare geamat al tau,
iar dimineata, zgariata de unghiile tale,
patata cu stropi de cafea,
pielea mea... o ia razna, cand vede pe cer,
fotografii cu noi, in alb si negru,
dar fara colturi, inramate de razele de soare
si...
'gata cu visul..' zice luna.
'est-ce que tu vois trente six chandelles?!'