Affichage des articles dont le libellé est dragoste. Afficher tous les articles
Affichage des articles dont le libellé est dragoste. Afficher tous les articles
vendredi 26 octobre 2012
dimanche 7 mars 2010
primăvară.
ca o cortină de soare aş cădea
peste tine,
când pielea ţi-ar fi scrijelită
ca pereţii blocurilor vechi,
în care amanţii se iubesc
cu perdelele trase.
aş vrea să fie noapte mereu
să-mi spui poveşti
la lumina sufletului,
te-aş îmbrăţişa cu toate sunetele
unui pian prăfuit
şi aş naşte din tine primăvara.
taie-mi gleznele bucăţele
şi înmugureşte lângă mine,
priveşte-mă pe întuneric,
ghicindu-mi şoaptele cu vârful
degetului;
aş vrea să-mi torni tăcerea
în câteva grame de regrete,
am face cu siguranţă
cea mai amară cafea din lume,
aşa cum o beau oamenii singuri
în balcoane unde
nu e niciodată primăvară.
vorbeşte-mi, vorbeşte-mi mult
ca şi când s-ar scurge tot sângele
din cuvintele tale;
spune-mi despre zgârieturi
şi vânătăi şi tot felul de aluniţe
scrie poveşti cu bătăi sacadate
de inimi în hibernare,
de când lumea.
am face dragoste ca vântul şi
rufele umede,
ca două mâini împreunate
într-un singur buzunar,
ca două crengi de copac,
ar înflori muguri din noi.
privind îmbrăţişaţi sfârşitul lumii
de dincolo de fereastră,
la noi ar veni primăvara.
jeudi 11 février 2010
copiii si dragostea.
s-a facut o ancheta printre copiii cu varsta intre 4 si 8 ani, cu tema: "ce este dragostea?" am primit un powerpoint cu raspunsurile catorva si m-a emotionat foarte tare. copiii sunt cei mai sinceri oameni, in naivitatea si puritatea lor. iar dragostea pentru ei e ceva absolut normal si simplu, aproape ca niste cereale ce danseaza-n lapticul de dimineata. dragostea-i formata din lucruri simple ce ni se deruleaza ca scurt metrajele prin fata ochilor, zilnic, lucruri ce n-ar trebui sa le uitam niciodata noi, astia mai mari si mai "trecuti prin viata". sa nu mai fugim dupa declaratii pompoase, dupa inimi imense de plus, dupa sarbatori inventate, dupa casatorii fastuoase cu sute de invitati necunoscuti si dupa tot formalismul asta de care devenim dependenti.
ah, si apropo de viziunea copiilor asupra procesului extrem de complex al indragostirii, finul meu, domnisorul Tudor, boboc de clasa intai, mi-a dezvaluit in seara asta ca "nu conteaza aspectul la o fata, conteaza marimea inimii". ce poate fi mai dragut de atat? cu siguranta va fi un adevarat romantic!
iata cateva filosofii si cugetari ale copiilor privind dragostea:
scopul cercetarii a fost de a gasi un copil cu o inteligenta afectiva deosebita. acesta a fost un baietel de 4 ani, al carui vecin batran tocmai isi pierduse sotia. cand l-a vazut pe batran plangand, baietelul s-a dus la el si i s-a urcat pe genunchi. mai tarziu, fiind intrebat despre ce i-a spus batranului: "nimic! pur si simplu l-am ajutat sa planga." fara cuvinte.
iata niste cuvinte spuse de un COPIL despre dragoste care iti induc tocmai starea aia pe care o simti doar atunci cand ai gasit persoana potrivita, alaturi de care sa visezi printre asternuturi moi...
"Cand iubesti, genele tale flutura in sus si-n jos si de sub ele cad stelute!" (Keren, 6 ani)
ah, si apropo de viziunea copiilor asupra procesului extrem de complex al indragostirii, finul meu, domnisorul Tudor, boboc de clasa intai, mi-a dezvaluit in seara asta ca "nu conteaza aspectul la o fata, conteaza marimea inimii". ce poate fi mai dragut de atat? cu siguranta va fi un adevarat romantic!
iata cateva filosofii si cugetari ale copiilor privind dragostea:
- "Cand bunica a avut un acces de reumatism de nu se putea apleca sa-si dea cu lac pe unghiile de la picioare, bunicul a facut-o pentru ea, desi si el avea reumatism la maini."(Rebecca, 6 ani)
- "Cand cineva te iubeste, are un mod deosebit de a-ti spune numele, incat ti-l simti in siguranta in gura lui!" (Billy, 6 ani)
- "Dragoste e cand mergi la restaurant sa mananci si dai toti cartofii prajiti cuiva fara sa-i ceri nimic in schimb!" (Crissy, 6 ani)
- "Dragoste e cand faci pe cineva sa zambeasca, chiar daca e obosit!" (Terry, 4 ani)
- "Dragoste e cand mama ii pregateste cafeaua lui tata si ia o gurita sa vada daca a iesit gustoasa." (Danny, 7 ani)
- "Dragoste e cand spui unui baiat ca e frumoasa bluza lui si el vine de atunci numai cu bluza aceea". (Noel, 7 ani)
- "Dragoste e cand catelusul tau iti linge toata fata, desi l-ai lasat singurel toata ziua!" (Mary-Ann, 4 ani)
- "Dragoste e cand mama-l vede pe tata pe wc si nu i se pare scarbos!" (Mark, 6 ani)
- "Cand nu iubesti, e interzis sa spui 'te iubesc!', dar cand iubesti, trebuie sa o spui mereu, ca oamenii uita!" (Jessica, 8 ani)
scopul cercetarii a fost de a gasi un copil cu o inteligenta afectiva deosebita. acesta a fost un baietel de 4 ani, al carui vecin batran tocmai isi pierduse sotia. cand l-a vazut pe batran plangand, baietelul s-a dus la el si i s-a urcat pe genunchi. mai tarziu, fiind intrebat despre ce i-a spus batranului: "nimic! pur si simplu l-am ajutat sa planga." fara cuvinte.
iata niste cuvinte spuse de un COPIL despre dragoste care iti induc tocmai starea aia pe care o simti doar atunci cand ai gasit persoana potrivita, alaturi de care sa visezi printre asternuturi moi...
"Cand iubesti, genele tale flutura in sus si-n jos si de sub ele cad stelute!" (Keren, 6 ani)
lundi 4 janvier 2010
o inimă în plus.
sub tine se naşte în fiecare dimineaţă
a doua inimă a mea;
tu nu o vezi niciodată,
te priveşte din camera cealaltă,
stă dezbrăcata într-un borcan
de gem de fluturi;
îi mai dau din când in când
cartela mea de metrou
- se ţine de tine, în mers, numărând
zâmbetele oamenilor cărunţi.
a doua inimă a mea
îţi împătureşte hainele şi-ţi apretează
cearşafurile cu acorduri de contrabas,
în după-amiezile
desenate pe umeri de femei urâte.
am învăţat-o un mi minor
- chiar pe chitara ta -
îţi conturează baloane cu aer pe pernă,
să zbori
să visezi//
să nu te temi de norii cu jartiere.
inima mea - a doua - îţi scrie
cu degetele ei de pianistă, pe piept,
'bună dimineaţa'
cu zaţ de cafea;;
când te ştergi, ea plânge ca o iubită de soldat plecat,
în gări de provincie,
călcând cu tălpile bălţi cu textură de cer răvăşit.
a doua
inimă a mea
se aruncă uneori de pe intercontinental,
legată cu sfori aspre
de stropii de ploaie ce-ţi urmăresc milimetric paşii;
se îmbracă noaptea
în cămăşile tale albe şi largi; crede
ca sunt rochii uriaşe de mireasă.
ea// a doua inimă a mea//
îţi sărută umărul şi periuţa de dinţi
şi batistele şi bomboanele mâncate pe jumătate
şi nervii ascunşi în cutii, îţi sărută cântecele
şi ceştile şi glumele şi poeziile;
ea nu a învăţat ce e despărţirea,
uitarea, indiferenţa
sau moartea.
a doua inimă a mea
bate chircită într-un borcan prăfuit,
te descântă ca pe-un copil bolnav
şi tremură de frig.
tu nu o vezi niciodată.
vendredi 11 septembre 2009
bucureştiul e mai frumos sub genele tale.
răsunai în mine cu
ambulanţele şi maşinile de poliţie
de pe bulevardul umed,
te întorceai pe o parte,
te desfăceam ca pe o carte verde
cu pagini îngălbenite;
degetele ni se atingeau timide.
nu, nu mă mai întreba cât de mult te iubesc
şi nu, nu mai zâmbi
când mă uit cu o coadă
de ochi
la tine.
eu tac. tu taci. ne iubim într-o
simfonie a tăcerii,
pe care nimeni n-o ştie,
nici măcar moşuleţii cu ochelari
arghezieni de după ferestre imense.
de fiecare dată când tac, măsor
-cam cât de mult te iubesc eu-
uite, şi acum tac
(şi mai număr şi stele, în baza doi)
aş vrea să te-absorb ca pe cerneală,
să-mi intri în fiecare moleculă
şi să mă descompun noaptea,
când orele se furişează
pe lângă tălpi,
când îmi fumez ultima ţigară.
să-ţi fiu tangentă şi să te-mbrăţişez
-cu două paranteze catifelate-
când plouă
(de ce nu poate
cerul să fie căprui?),
îmi simt ochii grei ca burţile
de gravide
şi vreau doar să te iubesc la etajul
zece, de pe magheru,
să ni se topească mâinile atinse şi neatinse,
curgând pe scările rulante
de la metrou.
spuneau unii că
-acasă e acolo unde ţi-e inima-
bucureştiul în inima mea pentru că
tu eşti în inima mea şi pentru că
acasă e cald şi frumos,
e prea frumos
la tine-n suflet.
mai vreau să-mi laşi vânătăi
pe braţe cu tropăitul tău
(şi să-mi zgârii timpanul
când stingi ţigara în farfurii mici)
mâna ta să mai cadă pe sânul meu ca
toamna peste bucureşti.
un septembrie
cu oameni singuri plimbându-şi câinii
prin parcul tineretului
şi noi, prin ploaie. tăcând.
tu dormi?

lundi 31 août 2009
o altfel de aniversare.

te redescopar, de fiecare data cand ma privesti in ochi. ma intrebai de ce te sarut atat de tare si de apasat. pentru ca m-ai invatat sa iubesc si sa alint. pentru ca as vrea sa te inghit, cu totul, pentru ca ma faci sa am rabufniri aproape carnivore. pentru ca ma-ncalzesti chiar si cand nu te uiti la mine si nu observi ca te privesc constant. si nici nu simteai cum apusul tropaia pe gleznele tale. hai, mai ia-ma in brate si zi-mi /hai sa fumam. iar eu sa ma prind cu bratele de gatul tau ca un urs koala si sa ma pisicesc, cum spui tu, si sa-ti spun stai langa mine/ esti cel mai frumos baiat din lume;
promit (fara degete-ncrucisate!) ca imi iau medicamentul de amintiri in fiecare seara, la ora fixa, ca ma uit la poza cu noi de pe telefon si te alint si nu mai uit niciodata despre ce vorbim si nu ma mai gandesc la gari si iti spun ca te iubesc. de ce? deee... dungi de lumina de august deee pinguini imperiali deeee strugurel si barba si cercel si unghie si petale si de mere de iepuroaice si de canguri mici si deee valize despachetate si de tigari rupte-n doua si de foi albe si de muzica si de milioane si de bilete de tren si de mustati si de papioane si de fundite si de camasi de bumbac de rosii si deee verde de clame colorate de carlige si de axion de straluciri de cuvinte de ai grija de tine si de la revedere de papucei de casa de calendare si de minute de sms-uri lungi si de boxe si de dinti si de gingii roz si de cel mai mijlociu nas si de cea mai fina piele si de cele mai fermecatoare calcaie si de vene groase si de ora 10:39 PM si de cartarescu de gellu naum cu tot cu apolodor si de mansarde si de cafea slaba de apa plata de salam si de ceai bora bora de fluturi albi de margarete si de zorele de crini de liliac de gandaci mari si negri de piele de balonase de saliva de zmeu de curcubeie multe si mari de ceasuri desteptatoare de paturi sifonate de haine cu dungi deeee ursi panda si caprioare de foca de veverite si de elefanti albastri!
iar eu ma duc sa dansez cu apolodor si sa re-re-recitesc dedicatia de pe prima pagina si sa-ti mai spun o data ca te iubesc /de la cinspe ani/ (si acum am 19, sunt batrana si putin roscata), ca tu esti tortul meu aniversar ornat cu dungi de lumina calduta de sapte seara!
(si nu, n-am mai plans; promit. mai sunt 6 zile si ne vedem iar. de data asta, intr-un cadru mai gri)
// la multi ani mie!
mardi 11 août 2009
povestea noastra.
de cand am venit de la mare, simtim amandoi mai intens. am realizat ca ne potrivim foarte bine chiar si in cele mai ascunse lucruri. nu cred ca am scris vreodata despre inceputurile relatiei noastre, asa ca o sa scriu cateva randuri, ca o poveste mica.
l-am vazut prima oara pe vampirefreaks.com, pe vremea cand eram eu o mica teribilista si ma credeam metalista. mi-au placut mult pozele lui de la munte si un desen facut de el, o poza in care canta la pian. i-am citit descrierea si am ramas impresionata de faptul ca asculta Cenaclul Flacara si multi alti folkisti pe care credeam ca nu-i mai asculta nimeni... eram intr-o perioada foarte aiurea, de dupa o despartire foarte dureroasa, eram cu cateva luni inainte de examenul de capacitate si nu-mi imaginam eu ca o sa-ncep vreo relatie noua. am inceput sa discutam pe mess si primele cuvinte pe care mi le-a spus au fost: "buna! esti stea?". am ras amandoi de eminescu si am realizat ca nu ne place deloc, am vorbit despre muzica si despre pasiunile noastre; le povesteam colegelor la scoala ca vorbesc cu un bucurestean pletos si ca-mi place mult de el, dar, bineinteles, nimeni nu ma lua in seama. de fapt, nici eu nu ma prea luam in seama. incepusem sa ne scriem lucruri adresate unui "TU" sau unui "EU", ne-am trimis si scrisori clasice, prin posta, iar intr-o zi mi-a trimis o chitara; tin minte si acum mutrele alor mei cand le-am spus ca "un prieten" din bucuresti mi-a trimis-o. au urmat perioade de incertitudine, pentru ca nu stiam niciunul ce simtim sau daca e posibil sa simtim ceva asa, fara sa ne fi vazut vreodata.
ne-am vazut prima oara in februarie 2006 si atunci ne-am logodit. era frig, pe munte, si ii abuream ochelarii cand il sarutam. atunci mi-am dat seama ca sunt indragostita! si atunci am realizat ca si el tine la mine, de-a venit tocmai de la Bucuresti sa ma vada pentru doua zile... atunci mi-a cunoscut si parintii si atunci am avut prima "masa in familie", la care am avut emotii imense.
relatia noastra a fost considerata totdeauna fara viitor, cel putin de cei care nu ne cunosteau indeaproape. asta pentru ca am avut si pauze in relatie, in care nu am facut decat sa ne dam seama cat de mult suntem legati unul de celalalt si ca nu putem fi cu altcineva, pentru ca mereu comparam relatia cu relatia noastra. ne-a fost greu, mai ales in perioada cand el dadea BAC-ul si nu ne mai vazusem de luni bune. recitesc mailurile vechi si stiu ca-i spuneam ca eu cred ca se apropie sfarsitul povestii... ca nu mai cred in viitorul nostru in doi... dar nu a fost asa, poate si datorita cerculetelor argintii ce ne stau pe degete.
am petrecut veri impreuna, vreo patru la numar: in prima vara, a venit el, in piatra, de doua ori la rand, dar cel mai frumos a fost cand nu erau ai mei acasa si a stat la mine; atunci ne-am logodit a doua oara, de data asta l-am cerut eu. si tot atunci, am putut sa-l privesc prima oara dormind langa mine, intr-o dimineata. au urmat, 3 ani la rand (inclusiv anul asta), vacantele in doi la mare... unde ne-am descoperit si ne-am redescoperit, unde ne-am daruit, unul altuia, cele mai extenuante nopti, cele mai frumoase rasarituri si cele mai multe 'te iubesc'-uri, spuse cu voce tare.
i-am cunoscut si eu parintii, am reusit sa-mi calc peste orgoliu si sa stau cateva nopti la el acasa, cand am avut ocazia sa merg in Bucuresti; aveam niste fluturi mari in stomac si ma temeam sa nu zic ceva gresit. ii cautam privirea cand eram, din nou, la "masa in familie"; dar, pana la urma, a iesit si asta bine. dupa ce-am facut si pasul asta, ne-am simtit si mai apropiati unul de altul, ca si cum lumea intreaga ne-ar auzi soaptele de dragoste, ca si cum universul ne-ar imbratisa, cu totul.
si acum sa revin la titlul post-ului. despre suflete pereche. da, stiu ca suna siropos si ca e un cliseu plictisitor, dar eu chiar asa il simt. mi-am dat seama de asta de nu mai putin de 7 ori. de atatea ori, ne-am spus "te iubesc" in acelasi timp. de atatea ori, ne-am pictat, unul altuia, cuvintele astea pe buzele celuilalt... nu pot sa compar cu nimic sentimentul acela; ma simteam implinita, iubita, sigura pe mine si pe noi, ma rascoleau amintirile frumoase si colorate, proiectam, fulgerator, planuri de viitor in doi. chiar am realizat ca ne potrivim si ne completam reciproc, chiar si atunci cand avem stari diferite sau facem transfer de energie, dimineata, cand unul e somnoros si altul striga "energiee" prin camera. imi place ca ne alintam chiar mai mult decat la inceput, cand ne feream de cuvinte mari si de declaratii curajoase. acum, mi se pare ca nu mai reusesc sa cuprind in cuvinte seci tot ceea ce simt pentru el, tot ceea ce imi ofera si toate starile pe care reuseste sa mi le dea, chiar si de la trei sute si ceva de kilometri distanta. ard focuri in noi atunci cand stam imbratisati si ne atingem, dar am invatat cum sa le si mentinem puternice, dupa ce ne despartim pentru o perioada.
nu credeam, daca m-ar fi intrebat cineva acum 3-4 ani de zile, ca voi ajunge in stadiul asta cu relatia mea, nici eu nu cred ca ii dadeam sanse prea mari. dar, acum, la doua luni distanta de momentul cand ma voi muta acolo, aproape de el, de momentul in care o sa ne vedem si noi in fiecare zi, nu-mi vine decat sa le dau peste nas celor care faceau misto de "relatiile la distanta", cele care n-au niciun viitor, pentru ca, nu-i asa, nu ne vedem si nu ne pupam non stop. am invatat, alaturi de el, ca nu lucrurile astea sunt esentiale, ci comunicarea, gandurile, bataile inimii, visele sincronizate, cuvintele frumoase si respectul unuia fata de celalalt, nevoia constanta de a primi "un semn" de la el, dorul si emotiile reintalnirilor, tristetea peroanelor de gara, unde stiai ca va reveni, peste ceva timp.
abia astept sa nu mai colectionam decat cartele de metrou si bilete de autobuz...nu mai vreau bilete de tren dus!
mi-a fost umarul pe care am plans, motivul pentru care mi-am dorit mereu sa fiu mai buna, scopul pentru care am luptat, a fost cel care m-a incurajat in cele mai oribile momente si care mi-a raspuns la mesajele copilaroase din cele mai nebune ore ale diminetii. e cel cu care vreau sa pun lumea la cale. cel care nu m-a facut sa plang decat de dor sau de fericire.
"as vrea sa-ti intru in sange..."
l-am vazut prima oara pe vampirefreaks.com, pe vremea cand eram eu o mica teribilista si ma credeam metalista. mi-au placut mult pozele lui de la munte si un desen facut de el, o poza in care canta la pian. i-am citit descrierea si am ramas impresionata de faptul ca asculta Cenaclul Flacara si multi alti folkisti pe care credeam ca nu-i mai asculta nimeni... eram intr-o perioada foarte aiurea, de dupa o despartire foarte dureroasa, eram cu cateva luni inainte de examenul de capacitate si nu-mi imaginam eu ca o sa-ncep vreo relatie noua. am inceput sa discutam pe mess si primele cuvinte pe care mi le-a spus au fost: "buna! esti stea?". am ras amandoi de eminescu si am realizat ca nu ne place deloc, am vorbit despre muzica si despre pasiunile noastre; le povesteam colegelor la scoala ca vorbesc cu un bucurestean pletos si ca-mi place mult de el, dar, bineinteles, nimeni nu ma lua in seama. de fapt, nici eu nu ma prea luam in seama. incepusem sa ne scriem lucruri adresate unui "TU" sau unui "EU", ne-am trimis si scrisori clasice, prin posta, iar intr-o zi mi-a trimis o chitara; tin minte si acum mutrele alor mei cand le-am spus ca "un prieten" din bucuresti mi-a trimis-o. au urmat perioade de incertitudine, pentru ca nu stiam niciunul ce simtim sau daca e posibil sa simtim ceva asa, fara sa ne fi vazut vreodata.
ne-am vazut prima oara in februarie 2006 si atunci ne-am logodit. era frig, pe munte, si ii abuream ochelarii cand il sarutam. atunci mi-am dat seama ca sunt indragostita! si atunci am realizat ca si el tine la mine, de-a venit tocmai de la Bucuresti sa ma vada pentru doua zile... atunci mi-a cunoscut si parintii si atunci am avut prima "masa in familie", la care am avut emotii imense.
relatia noastra a fost considerata totdeauna fara viitor, cel putin de cei care nu ne cunosteau indeaproape. asta pentru ca am avut si pauze in relatie, in care nu am facut decat sa ne dam seama cat de mult suntem legati unul de celalalt si ca nu putem fi cu altcineva, pentru ca mereu comparam relatia cu relatia noastra. ne-a fost greu, mai ales in perioada cand el dadea BAC-ul si nu ne mai vazusem de luni bune. recitesc mailurile vechi si stiu ca-i spuneam ca eu cred ca se apropie sfarsitul povestii... ca nu mai cred in viitorul nostru in doi... dar nu a fost asa, poate si datorita cerculetelor argintii ce ne stau pe degete.
am petrecut veri impreuna, vreo patru la numar: in prima vara, a venit el, in piatra, de doua ori la rand, dar cel mai frumos a fost cand nu erau ai mei acasa si a stat la mine; atunci ne-am logodit a doua oara, de data asta l-am cerut eu. si tot atunci, am putut sa-l privesc prima oara dormind langa mine, intr-o dimineata. au urmat, 3 ani la rand (inclusiv anul asta), vacantele in doi la mare... unde ne-am descoperit si ne-am redescoperit, unde ne-am daruit, unul altuia, cele mai extenuante nopti, cele mai frumoase rasarituri si cele mai multe 'te iubesc'-uri, spuse cu voce tare.
i-am cunoscut si eu parintii, am reusit sa-mi calc peste orgoliu si sa stau cateva nopti la el acasa, cand am avut ocazia sa merg in Bucuresti; aveam niste fluturi mari in stomac si ma temeam sa nu zic ceva gresit. ii cautam privirea cand eram, din nou, la "masa in familie"; dar, pana la urma, a iesit si asta bine. dupa ce-am facut si pasul asta, ne-am simtit si mai apropiati unul de altul, ca si cum lumea intreaga ne-ar auzi soaptele de dragoste, ca si cum universul ne-ar imbratisa, cu totul.
si acum sa revin la titlul post-ului. despre suflete pereche. da, stiu ca suna siropos si ca e un cliseu plictisitor, dar eu chiar asa il simt. mi-am dat seama de asta de nu mai putin de 7 ori. de atatea ori, ne-am spus "te iubesc" in acelasi timp. de atatea ori, ne-am pictat, unul altuia, cuvintele astea pe buzele celuilalt... nu pot sa compar cu nimic sentimentul acela; ma simteam implinita, iubita, sigura pe mine si pe noi, ma rascoleau amintirile frumoase si colorate, proiectam, fulgerator, planuri de viitor in doi. chiar am realizat ca ne potrivim si ne completam reciproc, chiar si atunci cand avem stari diferite sau facem transfer de energie, dimineata, cand unul e somnoros si altul striga "energiee" prin camera. imi place ca ne alintam chiar mai mult decat la inceput, cand ne feream de cuvinte mari si de declaratii curajoase. acum, mi se pare ca nu mai reusesc sa cuprind in cuvinte seci tot ceea ce simt pentru el, tot ceea ce imi ofera si toate starile pe care reuseste sa mi le dea, chiar si de la trei sute si ceva de kilometri distanta. ard focuri in noi atunci cand stam imbratisati si ne atingem, dar am invatat cum sa le si mentinem puternice, dupa ce ne despartim pentru o perioada.
nu credeam, daca m-ar fi intrebat cineva acum 3-4 ani de zile, ca voi ajunge in stadiul asta cu relatia mea, nici eu nu cred ca ii dadeam sanse prea mari. dar, acum, la doua luni distanta de momentul cand ma voi muta acolo, aproape de el, de momentul in care o sa ne vedem si noi in fiecare zi, nu-mi vine decat sa le dau peste nas celor care faceau misto de "relatiile la distanta", cele care n-au niciun viitor, pentru ca, nu-i asa, nu ne vedem si nu ne pupam non stop. am invatat, alaturi de el, ca nu lucrurile astea sunt esentiale, ci comunicarea, gandurile, bataile inimii, visele sincronizate, cuvintele frumoase si respectul unuia fata de celalalt, nevoia constanta de a primi "un semn" de la el, dorul si emotiile reintalnirilor, tristetea peroanelor de gara, unde stiai ca va reveni, peste ceva timp.
abia astept sa nu mai colectionam decat cartele de metrou si bilete de autobuz...nu mai vreau bilete de tren dus!
mi-a fost umarul pe care am plans, motivul pentru care mi-am dorit mereu sa fiu mai buna, scopul pentru care am luptat, a fost cel care m-a incurajat in cele mai oribile momente si care mi-a raspuns la mesajele copilaroase din cele mai nebune ore ale diminetii. e cel cu care vreau sa pun lumea la cale. cel care nu m-a facut sa plang decat de dor sau de fericire.
"as vrea sa-ti intru in sange..."
lundi 10 août 2009
dacă...

dacă vreau s-aud marea,
e de-ajuns să-mi lipesc
urechea
de pieptul tău
şi să mă las stropită
de valuri de respirări dulci.
dacă vreau să compun poezii
din fărâme de lună,
îţi muşc degetele, unul câte unul,
iar cerul e roşu,
rostogolindu-ne cu soarele spre el.
mi-e de-ajuns să-ţi aud
visele tropăind
pe un nor tivit cu dantelă.
m-atârni de tâmpla ta
şi alunec uşor pe două cute
zgâriindu-ţi pielea.
dacă aş vrea să îmbrăţişez infinitul,
te-aş ţine de mână
şi ne-am împleti coşmarurile
monosilabice.
dacă aş vrea să-ţi intru
sub piele,
aş fi un mililitru de apă sărată
cusută pe urme de bronz.
să-ţi cânt fiecare zgârietură
din călcâie,
să-ţi mângâi o pată din iris,
să-ţi sperii somnurile,
să-ţi desenez trupul gol
în te iubesc-uri
închise într-un sân alb,
să-ţi netezesc tresărirea,
să-ţi beau ultimul suspin,
să-ţi înghit prăbuşirea.
dacă aş vrea să-mi colorezi zborul,
te-aş despărţi în silabe verzi,
legănând soarele
pe genele-ţi lungi.
dacă am putea să-mpărţim
nemurirea
în jumătăţi sângerânde,
am atinge cu degetele mici marea,
topind sincron,
în fâşii de lumină,
şoapte nespuse.
vendredi 1 mai 2009
poezia trupului tau.
mardi 28 avril 2009
jumatate de primavara

25.04.2009 - in sfarsit, mi-am concretizat, in 2-3 fotografii, visul de primavara. a fost un sentiment intim, cand ne-am ascuns sub crengile mult prea inalte, ca si cum am fi fost foarte mici, de parca ar fi fugit toti din jurul nostru. timpul se oprise pret de un minut.. un minut cu vant caldut si Soare stralucitor, racoritor si revigorant ca un ceai de menta cu putina miere.
mercredi 18 février 2009
stick with me baby.
mardi 10 février 2009
aniversam 3 ani.

NOI DOI
3 ani.
o electrocardiogramă lungă de 3 ani
tinzând spre infinit.
am buzele uscate de dor, un ochi plin de lacrimi
şi o venă zbătându-mi-se pe pernă, căutându-te
în atâtea mii de nopţi.
o îmbrăţişare strânsă cu o forţă
mai mică sau egală cu 3 ani.
şi coapse şi văi şi ape şi fire de păr şi ecrane
de aparat foto aburit de sărutări
şi iarnă şi fulgi şi bistriţa şi mâini reci
încălzite sub urechi fierbinţi sub flacăra unui
ţipăt de august.
îţi spuneam stai lângă mine
hai să punem lumea la cale
dar îţi tremura o lacrimă pe obraz
îţi mai crestam bucăţi din carne,
mi le-nfăşuram în jurul gleznelor.
apoi mi-ai povestit cum că nu-ţi place
eminescu şi m-ai întrebat dacă sunt stea.
ţi-am dăruit făptura în plicuri aspre
tu mi-ai dăruit o şuviţă de păr;
o mângâiam şi 3 ani îmi făceau cu mâna
pe la geamuri.
ne-am iubit varaiarnaprimăvaratoamna
dar mai ales vara
când ne mutam la mare, pe prosoape colorate,
atunci am mestecat sare
şi şoapte şi mâini tremurânde şi ochi închişi
la răsărit, te izbeai de valuri şi te culegeam
ca pe scoici.
unde-icămaşameadenoapte
şi dantela mea creştea pe marginea
unui vis movuliu, pe cearcănul tău.
o secundă cât un bagaj făcut
o lacrimă cât un bilet dus
un geamăt cât un val spart
o venă cât un zâmbet
un cuvânt cât un fulg topit
o geană cât un soare
o bătaie de inimă cât un deget pocnit
o bucată de suflet cât un acord de chitară
o respirare cât o primăvară
un dor cât un răsărit
o-mbratisare cât un cerc de apă
o căldură cât o zgârietură
un morfem zdrobit de poezia trupului tău
la fiecare 3 ani,
teiubesc-uri lipite ca două jumătăţi de inimă
şi sărutări de noaptebună,
tinzând spre infinit.
(10 februarie 2009)
dimanche 4 janvier 2009
păgânii din noi.
lumina felinarelor
creştea pe tivul obrazului tău
când te întindeai să mă săruţi
şi mă gândeam că plâng
să te îmbrăţişez cu coastele,
cu ochiul drept, cu striaţiile buzelor
să-ţi ascund izvorul de apă vie
în palme.
când dormi lângă mine, fac singură dragoste
cu timpul şi cu speranţele,
o fericire ia naştere în pântecul meu,
fericire pe care o înveleşti cu
genele tale lungi dimineaţa.
fericirea aceea de a fi posedată,
de a mă simţi a ta,
de a visa, a aştepta şi a promite,
de a simţi mâinile tale în părul meu,
rugându-mă, implorându-mă
pentru o secundă
de plăcere păgână,
scursă pe geamurile dimineţilor
în doi, plăcerea ce-mi curge
şiroaie printre degete.
te amestec în mine cu strângeri
şi mişcări lascive,
îmi intri în corp ca o vrajă
şi mă-nchin trupului tău
în genunchi,
mă priveşti cu ochii mici şi
fruntea răvăşită de
dansul degetelor între coapsele mele.
înghite-mi seva şi fumul de ţigară,
urlă odată cu aşternutul,
strânge-mă în braţe,
loveşte-mă de pereţi, coboară-mă
în lumea ta.
îmi curg vorbele pe sâni,
roagă-mă şi zgârie-mă,
pedepseşte-mă cu picioare tremurânde
şi buze violate de salivă,
leagă-mă sub tine şi
valsează odată cu geamătul meu.
când dormi lângă mine, îţi ascult
inima bătând, sângele curgând prin tine,
îţi despart în silabe şuieratul şi
ascult vuietul somnului tău albastru,
mă rog să mai prind
o dimineaţă
şi vreau să-ţi tai umerii în bucăţele
cu lama întrupării noastre.
lundi 22 décembre 2008
ninge!
nu am nevoie de ninsoare
pentru că ning lacrimi
de fericire peste mine,
lacrimi ţesute pe un cearşaf
ce acoperă raiul.
ninsoare e vocea ta ce dezmiardă
blesteme,
ce mângâie aşchiile ce-mi cresc uneori
pe mâini,
vocea cu care-mi pictezi buzele
când îmi şopteşti o incantaţie
sub acoperişul fulgilor de nea.
ninge cu visele tale care mă ţin
în podul palmelor,
de unde alunec cu o sanie
de mătase albastră.
o dată la o mie de ani,
îmi croieşti
zăpadă pe stern
cu obrajii, atunci când gândul tău
valsează cu bătaia inimii mele.
se mai întâmplă să fiu
geloasă pe steluţele de zăpadă
ce se-aşează la capătul
genelor tale lungi,
lungi ca o noapte în care ne naştem
în fiecare an,
întrupaţi într-o rugăciune şoptită.
îţi frâng umerii într-o îmbrăţişare
şi se prăvale peste mine
zăpada,
cea mai albă zăpadă
de la polul nord; polul sud
e inundat de mult de apa vie
cursă din pupila mea şi pântecul tău.
se prăbuşesc, unul câte unul,
fulgii de zăpadă tiviţi cu lumină,
căldura tâmplelor, suspine,
scrisori şi sunete de vioară,
fulgii de zăpadă ce mi-i prinzi
de lobul urechii
şi fugi zâmbind, aruncând cu bulgări
în formă de scoici.
îţi scriu şi acum, în miez de noapte,
nu am nevoie de zăpadă
în anul acesta subnutrit,
descoase-mi buzele într-un sărut
şi mai şuieră o dată cântecul
orchestrei de muşchi,
sparge-mi oasele între degetele tale
şi vom muri îngheţaţi,
sub un fulg de nea zvârcolit.

vendredi 12 décembre 2008
privirea ta.
privirea ta mă roagă, mă sperie,
mă urcă şi mă doboară
pe dealuri de speranţe.
privirea ta e uneori paralelă cu mine,
când te privesc de sus,
ai genele încordate ca muşchii pântecului
unei mame,
iar pleoapele se unesc într-o atingere
diafană
cu eternitatea,
acea eternitate de lacrimi
şi de dansuri de umbre, de lumini,
acea bucurie de-a respira,
de inimi bătând sincron.
privirea ta
e-un infinit croit pe umerii mei,
privirea ta e lumânarea ce arde
pe masa lui Dumnezeu,
îmi arde şi mie sufletul,
când mă-nchin ei.
te plimbi cu privirea ta
pe drumul nemuririi, te rătăceşti
cu ochii în lacrimi, pe aripi
răsfirate-n pastelul cerului
prăbuşit pe podea.
scrii cu strălucirea pupilelor
pe filele cărţilor subacvatice,
iar în mine vuieşte încă
zgomotul inelelor
logodnicilor vertebraţi,
mergând pe-un fir de aţă deasupra mării.
privirea ta încă se leagănă
pe cioburi de stele,
mă ucide şi-mi dă viaţă uneori,
când construieşti, din trupul meu,
lumea.
mardi 9 décembre 2008
acasă.
acasă e acolo unde îmi bate
inima,
pe malul mării, pe un dig,
printre fire de iarbă sau nisip,
în noapte sau în colţul patului,
în camera cu trei pereţi:
gâtul, pieptul şi
braţul tău drept.
n-avem draperii, doar o
perdea de somn
dimineaţa, între genele tale lungi;
din firele descusute din cămaşa mea de noapte
ai făcut cel mai lung cearşaf,
înnodat la capete cu spuma undelor.
acasă e acolo unde la cină
facem dragoste şi însetăm
după gemete, şoapte şi lacrimi de fericire,
unde dimineaţa ne bate soarele
pe umeri şi ne-mbrăţişăm
muşcăturile de lobul urechii. noi n-avem
acoperiş,
pentru că ne place să strângem fiecare
picătură de ploaie, s-o lipim
lângă fotografiile din februarie iulie 2006,
fulgerele le întindem pe pâine
şi le ungem cu mierea amăruie din
vocea lui andrieş.
să-ţi mai zic despre a-casa noastră,
mansarda aceea din colţul străzii, cu vedere la
cea mai înaltă salcie din oraş,
în care stăm pe scaune şi ne uităm
-unul la altul-
cum clipim când se mişcă norii
şi ne coasem mâinile una de alta,
ca să ne batem cu bulgări de zăpadă,
cu nasurile roşii de dulceaţă
de cireşe amare.
se-nvarte podeaua cu noi,
pe ea s-au prăbuşit toate nopţile
cu pături reci, toate trenurile dus,
toată singurătatea şi lipsa
şi kilometrii,
pe podea ne prăbuşim şi noi, uneori
unul peste altul,
cu gânduri îngemănate, oase de sidef,
pleoape luminoase, şoapte îngânate
şi-o căldură la puterea a doua,
caldura de acasă.
mardi 11 novembre 2008
lundi 22 septembre 2008
ruga.
umerii tai - rugaciunea rostita-n
gând
de sânii mei lungiti
sub marea rosie de oase cioplite în
muschi.
ma-nchin la serafimii glasului tau
de copil, muritor, ce-nvie
cu mine,
în diminetile cu pete de lumina
pustie.
toate venele tale se-aduna într-un
cor divin
aruncând cu silabe, octave, ode,
în fiecare clipire de gene
înalte cât portile raiului.
te târasti în fata icoanei
sufletului
meu noaptea târziu,
când ne-mpartasim
unul pe altul.
trup si suflet, unul în
celalalt,
de-acum si pururi,
pe calea vesniciei albastre,
amin.
gând
de sânii mei lungiti
sub marea rosie de oase cioplite în
muschi.
ma-nchin la serafimii glasului tau
de copil, muritor, ce-nvie
cu mine,
în diminetile cu pete de lumina
pustie.
toate venele tale se-aduna într-un
cor divin
aruncând cu silabe, octave, ode,
în fiecare clipire de gene
înalte cât portile raiului.
te târasti în fata icoanei
sufletului
meu noaptea târziu,
când ne-mpartasim
unul pe altul.
trup si suflet, unul în
celalalt,
de-acum si pururi,
pe calea vesniciei albastre,
amin.
lundi 8 septembre 2008
emotie

un fum albastru ca o perdea din dantelă subţire şi aspră la atingere, care ne desparte cu o silabă de lumea de afară, îngrămădită într-o crăpătură de geam. ne-nchidem într-un vis frumos, calm, suav, ca o undă albastră, ce tremură pe degetul arătător, atunci când ne unim cu marea. stăm cu ochii deschişi, cu buzele rotunjite şi ne rugăm în tăcere la un zeu inexistent, la un punct negru pe Soarele ce apune după munţi, ce dispare ca o pasăre lovită de tren..
scriem poezii cu degetele, unul pe spatele celuilalt, ne ronţăim rimele şi morfemele şi metaforele grena. uneori auzim vocile şi paşii oamenilor, grăbindu-se spre un pat gol şi rece, spre o bancă de lemn scrijelit verde, cu mâinile transpirate, dar uscate de singurătate. zâmbim amar, ca şi cum i-am vedea ultima oară, ne urcăm în ultimul tren, la două trei patru noaptea, dansăm pe culoare roşii şi geamuri pătate de lacrimile îngerilor hermafrodiţi şi orbi.
cămaşa mea de noapte ţi-e pagină de mijloc, îmi rătăceşti pe tiv un vers ciung; cămaşa ta albă se-nveleste cu lacrimi căzute din coapse, glezne şi tălpi. ştii, când stai cu spatele la mine şi eu întinsă, tragem amândoi sincron din ţigări, cânt pe pielea ta ca un pian alb, îngropăm iluziile, despărţirile, scrumul de ţigară, paharele sparte, prosoapele, notele de plată, ţipetele, cuvintele, degetele pocnite, vânătăile şi picăturile de apă de pe frunte; mansarda se micşorează, devine pat şi cearşaf îmbotit, glasurile de-afară sunt descântece în miez de noapte roasă de molii, iar noi ne pierdem în fire de păr, în urlete, inele de logodnă, utere, voaluri prăfuite, diazepame, flori de nu-mă-uita, bilete de tren şi scrisori pe şerveţele albe, ne mestecăm încet, încet viitorul îngheţat sub ploaia de-nceput de toamnă.
samedi 6 septembre 2008
vara, nesfarsit.
curgi şiroaie prin mine ca o apă nebună,
dar eu mă sting
de sete. sub greutatea şoaptelor
înot în tubul inimii tale
subnutrită
de dragoste bolnavă.
mă hrăneşti cu firimituri de sânge
clocotit sub Soare
şi mă-nec
cu gene subţiri,
mestec lacrimi, mă
transform în fire de iarbă
pe care calci
nepăsător.
într-o noapte albă m-ai născut
ca să mă spânzuri
cu frânghii de salivă, spasme,
strângeri de mână.
mă-nalţi, eşti în mine, îmi vorbeşti
cu gura închisă mă săruţi
şi tresărim ca licuricii
în lumina soarelui de august târziu.
mă îngheţi
doar cu un ochi,
dispar când clipeşti foarte repede
pozele de pe retină
fac dragoste cu un fulger,
privirea mea rece,
tot mai rece.
mă respiri psihotic
îţi ţii răsuflarea şi
mor acolo,
cu mâinile strânse pe-o coardă vocală.
când ai venit, unde pleci acum?
dar eu mă sting
de sete. sub greutatea şoaptelor
înot în tubul inimii tale
subnutrită
de dragoste bolnavă.
mă hrăneşti cu firimituri de sânge
clocotit sub Soare
şi mă-nec
cu gene subţiri,
mestec lacrimi, mă
transform în fire de iarbă
pe care calci
nepăsător.
într-o noapte albă m-ai născut
ca să mă spânzuri
cu frânghii de salivă, spasme,
strângeri de mână.
mă-nalţi, eşti în mine, îmi vorbeşti
cu gura închisă mă săruţi
şi tresărim ca licuricii
în lumina soarelui de august târziu.
mă îngheţi
doar cu un ochi,
dispar când clipeşti foarte repede
pozele de pe retină
fac dragoste cu un fulger,
privirea mea rece,
tot mai rece.
mă respiri psihotic
îţi ţii răsuflarea şi
mor acolo,
cu mâinile strânse pe-o coardă vocală.
când ai venit, unde pleci acum?
Inscription à :
Articles (Atom)












