25.04.2009 - in sfarsit, mi-am concretizat, in 2-3 fotografii, visul de primavara. a fost un sentiment intim, cand ne-am ascuns sub crengile mult prea inalte, ca si cum am fi fost foarte mici, de parca ar fi fugit toti din jurul nostru. timpul se oprise pret de un minut.. un minut cu vant caldut si Soare stralucitor, racoritor si revigorant ca un ceai de menta cu putina miere.
29.06.2006 - imi amintesc de dimineata aceea. nu dormisem toata noaptea, aveam ochii mici si inca umezi de lacrimi si de cosmaruri ploioase, fumasem o tigara scarboasa dintr-un pachet ratacit si mi-am patat pijamaua cu suc de visine acru, mult prea acru. dar eram singura si mi-era bine, pentru ca puteam sa plang fara sa ma urmareasca cineva cu ochii. e bine cand poti sa plangi.
26.04.2009 - fuga pe la Atheneu, pentru o poza; flori frumoase si colorate. un om statea la umbra si se uita la porumbei. doi porumbei stateau la discutii pe acoperis, altii coborau scarile, eleganti, cu papion la gat.
25.04.2009 - veverita flamanda de Herastrau. cea mai cuminte si mai fotogenica,
model in devenire. clar, poza (si personajul) saptamanii! (oare ea ce-o fi facut de cutremur?)
24.04.2009 - lumini si becuri de seara, in Cismigiu. mi-au inghetat mainile chinuindu-ma sa fac o poza de genul asta, in timp ce latrau cainii prin spatele nostru si batea vantul a ploaie. apoi oamenii fugeau cu bicicletele sub brate...
23.04.2009 - (inca) invatand pentru admitere, cu tigari si ciocolata invelita in buburuze grase. poza facuta de el, a carui privire o simteam urmarindu-ma constant. si era asa liniste si frumos..
22.04.2009 -
lalele, lalele, frumoasele mele lalele...
28.01.2009 - me and my dog.o sa-ncep de azi sa uploadez o poza pe zi, timp de o saptamana. indiferent daca e recenta sau nu. ca sa mai 'energizez' blogul din punct de vedere artistic. si pentru ca iubesc amintirile-n pixeli.
Hristos a inviat!
mi-am facut cont pe twitter. nu stiu inca (prea bine) cum functioneaza toata treaba (si nu stiu nici sa-mi fac "dreptunghi" din ala de pus pe blog cu 'what am I doing...'; acu' vad cat e de naspa ca n-am facut informatica, sa-nvat si eu despre html si alte treburi dificile si abstracte), dar pare fain. pana si numele 'sistemului' e solar si vesel. e fain ca pot sa-mi concentrez gandurile in cateva litere, in caz ca mi-e prea lene sa ma loghez si sa scriu aici, pe blog. in special ganduri de moment, gen 'ce buna e ciocolata asta' sau 'ma enerveaza vocea lui x'. un fel de micro-micro blog, pentru oameni grabiti sau lipsiti de inspiratie (cum sunt eu de cele mai multe ori), sa zicem.a trecut si Pastele asta si, implicit, vacanta. dar eu fiind smechera sau, mai bine zis, pentru ca am admitere (!!!) vinerea asta, mi-am mai luat o saptamana in plus, ca.. deh, si elevii 'model' mai tre sa chiuleasca, nu? a fost primul Paste FARA MUSAFIRI! aproape ca nu-mi vine sa cred, a fost asa liniste si bine... Invierea, la tara, pentru ca oamenii mi se par mai simpli acolo si mai implicati, prima zi de Paste, in familie, cu mult Soare (pana la un moment dat), in aer liber; o zi pascala semi-primavarateca. iar astazi, o zi in care am mancat multa ciocolata (si n-am ajuns la spital, haha) si am ingurgitat mult Kant (se vede ca m-a afectat, dupa titlul post-ului), mult Locke si cate ceva din Russell, caruia nu-i convine nimic, din cate-am vazut eu.. am citit cu mare pofta o carte geniala, cadoul pe care mi l-am facut de paste, o carte noncomformista si a naibii de amuzanta despre curentele filosofice, din care inveti razand copios (se observa asta si din titlul ironic): Platon si ornitorincul intra intr-un bar, de Thomas Cathcart si Daniel Klein. daca nu ati putut suporta niciodata filosofia, s-ar putea sa vi se para un pic mai 'comestibila'.pana una alta, astept sa plec la bucuresti, sa il imbratisez si sa dau odata primul examen de admitere la facultate. (ce serios suna :( )
follow me on twitter! va promit informatii zguduitoare! :))

Răstignit pe nepăsare şi dispreţ O lacrimă smulgeai cerului Sângele curgea din pământ, Urlând un ultim cuvânt spre iertarea trădării.Raze de soare îţi mângâiau pielea O privire senină alungând moartea Sopteai creatorului cu buzele uscate Un nor îneca păcate spânzurate de crengi. Roşie-ţi carnea zvâcnea neîmblânzită O inimă de mamă te strângea în braţe Sonet al despărţirii de copilul sfânt Uscat zăcea în palme sânge nevinovat. Râu de apă dulce din coasta-ţi sfâşiată Om spălând cu moartea-i o greşeală Suflet vibrând aşteptând lumina, Ultima undă de lumină spre eternitate.



am vazut aseara filmul "Frida", inspirat din biografia minunatei artiste mexicane. nu m-a mai impresionat, de mult, o poveste de viata in felul asta. boema, melancolica, incitanta, nebuna, vulgara pe alocuri, dezorientata, dar, mai presus de toate, o poveste despre durere, care a fost laitmotivul vietii sale. o femeie adevarata, care a stiut sa traiasca la intensitate maxima, sa iubeasca, sa fie mandra sau sa accepte umilinta, totul pentru omul iubit - si mentorul sau - , trecand peste orice limite ale normalitatii. nu stiam foarte multe despre viata ei, imi aduceam aminte doar de albumul pe care ni l-a aratat, intr-o ora, profa de desen, dar, mai ales, mi-am adus aminte de un tablou la care m-am uitat minute-n sir, analizand profunzimea simbolurilor folosite intr-un amalgam de culori absolut halucinante. (primul de mai sus, "La cama volando", care reitereaza momentul in care si-a pierdut copilul si pe care l-a pictat inspirata de fetusul asezat intr-un borcan, in fata ei)fiecare tablou ascunde un moment al vietii ei, este o bucata din ea, si poate de aceea am apropiat-o de sufletul meu, oricat de putine cunostinte as avea in materie de pictura. sentimentele, emotiile, trairile umane vor avea intotdeauna un ecou puternic catre privitor, lasand in urma orice detaliu "tehnic".cat mi-ar placea sa am si eu o "Casa albastra"... sau macar sa ajung s-o vad pe a ei (si Mexicul totodata).
"I paint self portraits because I am the person I know best." (Frida Kahlo)
astazi scriu despre Camelia, care mi-e colega de clasa si vrea sa fie fata de zece, la pro cinema. pentru asta, are nevoie de multe voturi, in saptamana aceasta, cate unul pe zi. asa ca, va rog, in numele ei, sa-i vizionati filmuletul de prezentare si s-o votati aici daca vedeti postul asta, dureaza mai putin de un minut...
de ce sa nu ajutam, cu un gest mic, la implinirea oricarui vis? eu cred in zambete sincere, in vise, in oameni frumosi prin naturalete si simplitate. si mai cred in esentele tari care stau in sticlute mici; un talent devine inutil daca nu este descoperit si construit pas cu pas. si niste poze cu Camelia, pe care m-am chinuit s-o faca sa zambeasca intr-un experiment ludic in ora de desen. ca tot n-am mai pus de mult fotografii pe blog. 


(ca sa fiu si eu in rand cu politicienii autohtoni, care au inceput campania electorala de muuult, prin fel de fel de gesturi, circ ieftin si diversiuni becaliene.)
later edit: Camelia e noua Fata de 10 la pro cinema! :)
mainile mele sunt pagini ciufulite de carte. sunt pline de vanatai, zgariate de la culesul porumbului. mama imi fulgera timpanul cu vorbe taioase, o aud ca prin vis si parca as vrea sa ma nasc din nou din burta ei acoperita de un capot murdar de pamant. auzeam ieri, pe ulita, doua fetite cu ciorapi albi vorbind despre desenele animate de la "televizor". stiam vag ce-i acela un televizor, vazusem unul la groapa de gunoi, unde mai adunam, uneori, sticle de plastic. televizorul meu este cerul, iar personajele din desene animate sunt vrabiile galagioase si ametite de vant. ma intind pe pamant si imi colorez irisul cu delicatetea lor.
mainile mele sunt pagini murdare dintr-o carte veche si ingalbenita de elena farago. ii tin minte numele pentru ca, in singurul an in care am mers la scoala, imi povestea despre un catelus schiop. am si eu un catelus lovit de masina, pe care il bandajez cu bucati din manecile mele. dar eu nu stiu sa scriu poezii. de fapt, am uitat si literele. imi dau seama doar ca pe tablita locului intunecos si umed de unde il iau pe tata in fiecare seara scrie "BAR". tata are mainile groase si barba murdara de vapori de alcool; ma chinuiesc sa-l car pe umerii mei dezgoliti si sa nu cadem in sant, pentru ca stiu ca vanataile de pe bratele mele aspre se vor innegri din ce in ce mai tare.
mainile mele sunt spalate de ploaie si literele paginilor se amesteca la fel ca bucatile de morcov din ciorba fara gust. ma mai ascund, uneori, in spatele sobei, ca sa nu fiu impinsa si urcata in caruta. urasc mamaliga pentru ca urasc porumbul. urasc porumbul pentru ca urasc sa-mi pocneasca oasele si sa-mi amorteasca mainile. urasc pamantul ce-mi intra sub unghii si-mi urasc neputinta. nu stiu cui sa-i mai aduc blesteme pentru ca exist in cercul asta metalic si ruginit. cui sa-i cer socoteala pentru toate bataile, injuraturile, firele de par smulse? de ce nu pot sa am si eu ciorapi albi si parul pieptanat? de ce nu am voie la scoala, unde mi-a placut, desi radeau unii de mine pentru ca aveam uniforma rupta? imi placea la scoala pentru ca literele nu mai miroseau a fan, poeziile nu erau murdare de glod, abecedarul avea si poze cu trandafiri si portocale si animale cu forme ciudate in mintea mea, iar doamna invatatoare era singurul om mare pe care il vedeam zambind intr-o zi.
mainile mele sunt pagini de carte clatite intr-un lighean cu Soare inmugurit, de primavara. imi place cand ma incalzesc pe camp, unde Soarele danseaza cu mugurii de polen. imi placea cand spuneam "ana are mere" si mi-as fi dorit sa mananc si eu mere dulci, fara viermi. imi place sa privesc pustii de varsta mea carandu-si ghiozdanele grele in spate, intrebandu-ma ce comori, jocuri si culori se ascund acolo. mi-ar placea sa vad si eu lumea mai colorata decat hainele gri si scamoase ale parintilor mei, decat scutecele fratilor mei, decat peretii scrijeliti si mucegaiti. vreau sa-i invat pe fratii mei mai mici singura poezie pe care o stiu, despre catelusul schiop. visez uneori ca sunt fericita, ca adorm in liniste si ma trezesc pentru a pleca la scoala, cu fetitele care au ciorapi albi.
mainile mele sunt stropite de regrete, rugi, blesteme, descantece, nepasare, ignoranta, slabiciuni, respirari, spasme, lacrimi, movuliu, alcool, mocirla, fiecare cuvant e o pagina din povestea vietii mele. o pagina e marea pe care am vazut-o intr-o carte postala, cealalta pagina este cerul involburat cu nori. imi intind mainile ca sa-mi fac cruce cu pamantul si furtuna, mi-e frica de intuneric dar nimeni nu ma imbratiseaza.
mai naste-ma o data, mama!(Campania globală pentru Educaţie "Cărţi deschise, uşi deschise")