dimanche 29 avril 2007

dezimblanzirea.






imi imaginez de multe ori ca fumez; nu, nu-s dependenta, sau cel putin asa vreau sa cred, dar sunt momente ale zilei care se-mperecheaza-n absolut cu o tigara, cu un fum macar, cu o gura rotunjita, scotand fum albastru, pe fundalul unui geam dintr-o 'bodega' de cartier, cu oameni calzi, ce-mbratiseaza la fel de calduros. asta e unul din acele momente. cand stai, in miezul unei zile de primavara, cu becul chior aprins deasupra-ti, cu mormane de hartii, creioane cu varfuri tocite pe birou, cu urme de degete pe pahare de suc fara acid, cand te uiti pe geam si spui ca-i toamna, pentru ca vezi punctulete mici pe asfalt si-ti dai seama ca ploua. am citit zilele astea ceva de Ionesco, indragostindu-ma, in acelasi timp, de detalii.. bine, aveam deja o pasiune in a observa anumite gesturi, dar nu-mi dadeam, poate seama, de complexitatea lor, de semnificatiile ascunse. as vrea sa mai pot scrie ca inainte; spiritul meu creativ, inspiratia din cotidian au disparut, sau s-au atrofiat, nu stiu, as vrea sa le pot reface cu niste plastilina albastra, dar vine caldura si s-ar topi.
vorbind de complexitatea unor detalii insignifiante pentru unii, ce le ignora, mi-am dat seama ca am observat prea tarziu o astfel de importanta in gesturile parintilor mei. camera mea e paralela cu camera lor si cu usa de la balcon; citeam despre siluete, despre obscuritate si ferestre murdare, cand am observat o astfel de silueta, de "barbat", cu umeri lati, puternici, cu maini mari, degete de urias, unghii groase, cu forme ciudate si neregulate, de trapez, patrat sau paralelogram, de parca s-ar fi lipit de un manual de matematica, la capitolul geometrie; picioarele -putin strambe, cu degete foarte apropiate, de lungimi aproape egale, dar unghii incredibil de mici, ca la copiii ce poarta sandale cand joaca fotbal, si li se dezlipesc, usor. pantaloni de stofa ieftina, pantofi rotunzi, opinci masculine le-as putea numi, cu talpa monstruoasa cu un fel de crampoane elegante, o camasa simpla, bleo, cu forma coatelor bine creionata, guler prafuit, vesta cu dungi colorate-n maro si visiniu, toate aruncate dupa usa, pe masa de calcat arsa pe margine, mov. picioarele alterneaza, in timp ce se usureaza de pantalonii protocolari, alternand, pe urma de fier de calcat de pe covor, una din ispravile demne de un volum "amintiri din adultarie"; usa scartaie, e semn ca intimitatea trebuie pastrata si ochii cuiva trebuie sa-si schimbe punctul de aplicatie.
e un om de mustata caruia ma speriam si ma ascundeam in baie, unde stateam cu fundul pe cada mica, ruginita, scarboasa, cu ratuste galbene si mazgalite asezate militareste pe margine; stateam acolo singura ore-n sir, pana ma ademenea bunica cu gogosi mult prea imbibate-n ulei, cu forme aruncate la repezeala. toata lumea scrie despre copilarie, am mai spus-o, dar acum ma supara fluxul propriei mele constiinte, care se agita si nu pot sa nu inscriu in randurile astea de duminica ploioasa despre usa baii din apartamentul bunicilor... alt fenomen complex, si ea. trei cuvinte ar descri-o: alb, sfoara, dinti. da, acolo se lega odata la cateva luni o sforicica, de clanta metalica. mainile mari, groase, paroase, imi luau barbia, analiza superficial formatiunile infipte-n gingii, apasa pe unul, la intamplare, care-ncepea sa vibreze. sfoara imi zgaria obrazul, in drum spre durerea localizata ce trebuia s-o smulga. manile mari, groase, paroase trageau usa spre perete, ceva pocnea, sfoara se murdarea de sange, dintele cadea in mijlocul covorului. eu deschideam ochii. mainile mari, groase, paroase ma mangaiau pe cap. mama lua dintele de jos si-l arunca pe fereastra.

vreau sa fumez.






mercredi 25 avril 2007

copilul. si primavara.

in timp ce priveam apusul imbracata neglijent, intr-o camasa rupta la maneci si cu geaca de piele stramb asezata, iar blugii murdari in fund de pamant si suflecati deasupra gleznei, in fata blocului, cu lesa in mana si cainele langa, ma zgaiam la trecatori, la bunici obosite cu nepoti mancand inghetata, la femei venind de la serviciu cu paini in maini, barbati cu hainele murdare de motorina si noroi, cu sapa sau grebla in spate, am observat un copil. cu obrajii mai rosii ca de-obicei, cu degetele mici, ungiile taiate stramb, cu glod sub, pantaloni de camuflaj cu genunchi formati artificial, calcand gales, cu un ghiozdan spanzurat in spatele-i, apasandu-l, parca, pe o singura parte. l-am urmarit cu ochii retrasi in partea dreapta, in timp ce cainele mirosea iarba, pentru migrena, probabil, pana ce-a ajuns intr-o parcare, in care trei flacai inalti, gelati si stilati, cu "look" de club, de dijei si de platane, vorbeau despre ultimele melodii house, probabil, rontaind gratios o punga de seminte. s-a uitat stingher la ei, parca vroia sa le spuna ceva si nu stia cum si daca ar trebui. intr-un final, si mai rosu-n obraji, i-a rugat ceva. eram prea departe de ei ca sa aud ,dar mi-am dat seama, dupa mimica rugatoare si gestica la fel de expresiva, ca l-a rugat pe unul din ei sa-i lege una din curelele ghiozdanului mare cat spatele lui; surprinzator, cei trei nu l-au alungat cu un "marsh, ba, soarece, de-aici, unul din ei i-a zambit si i-a luat greutatea din spate, chinuindu-se cu un altul sa ii repare cureaua. nu vedeam sila si plictiseala pe fata lor, ci o expresie mult mai frumoasa decat a unui crestin idolatrizant ce participa in fiecare duminica la slujbe, fara sa inteleaga nimic, fara s-aprinda lumanarea aceea de 3 mii de lei cu sufletul... si am zambit, inevitabil. copilul a plecat apoi, l-am condus, din ochi, l-am vegheat in timp ce-a trecut strada, si mi-am adus aminte de "piciul" din filmul cu acelasi nume realizat de Charlie, care avea pantaloni mult prea mici pentru picioarele-i subtiri ca niste crengi de cires, alternandu-si picioarele, in mers saltat. chiar nu stiu cum sa exprim un sentiment atat de sincer de bucurie interioara, de spectacol vizual al vietii, care mi-a dat energie cat pentru doua saptamani, care mi-a mai dat o lectie de a nu judeca oamenii dupa aparente, pentru ca oricine are un gram de bunatate inauntru, desi-l ascunde cu haine mai mari, hanorace uriase-n care incap doi oameni, pantaloni tip sac de dormit sau alte accesorii moderne.
bunatatea nu involueaza, nici nu evolueaza.. ea e constanta, in fiecare din noi, hotaram singuri, rational sau nu, cand si daca sa o scuturam de praf.

recapitulare a zilei de ieri. certat cu colegi, blamat ipocrizie, vorbit despre politica la tigara din pauza mare, vorbit despre facultati si bac, visand la vara, facut planuri pentru mare, stresat pentru teza la geografie. azi - dat teza la geografie, ascuns copiute sub fund, lipit poze dezlipite de pe pereti, dormit, trezit si vorbit cu vecin de la parter, mirosit a tigara, stat in soare, langa pereti arsi, mangaiat catel puricos si orfan, zambit lume pe strada, traversat in locuri nepermise, alergat pe coridoare, cantat melodii aiurea la muzica, uitat la snooker, indragostit gilbert.
acum - urmarit ceas calculator, cronometrat timp de vorbire al politicienilor la tv, invatat fizica burghie maini stangi si drepte, mancat fistic, baut sampanie pentru examen luat la un anume consiliu de matusa tanara.

:)
zambit.

lundi 23 avril 2007

luni de fiere.




Fara punctuatie
de Marin Sorescu

- Care apropie oamenii, ai spus?
Nu stiu - parca-as vrea să-ti ghicesc în talpa.
- Poate în palma.
- Eu nu ghicesc decât în talpa.
- Ce semn de punctuatie?
- Nimic, adica pune un numar.
Ce numar porti la pantofi?
- 36.
- Foarte bine, 36 mă inspira.
Oricum, e un numar cistigator -
Imi place cum inchizi tu ochii.
Atunci când inchid ochii, plutesc.



just another lemon tree;



chip de femeie
de Iulian Boldea

pe când întorc filele chipului ei
pe când îi ascult cu atenţie surâsurile unul câte unul
pe când adulmec oglinzile ce îi răsfrâng paloarea
şi îi măsor bătăile clare ale inimii
pe când îi descifrez fantasmele singurătăţii ei umile
şi îi ghicesc în podul palmei prezentul încrâncenat
pe când îi recitesc tristeţile din colţul buzelor
şi îi conspectez dorinţele secrete înflorite sub pleoape
pe când îi cerşesc cu spaimă săruturi
fără personalitate...




lundi 2 avril 2007

cafeaua de dupa-amiaza.



flori, ferestre, pupile.




Traversée par le sel de la nuit
elle marche à la rencontre
du prochain cri,
du dièse qui, un soir, ouvrira les veines
des chagrins empilés, à gauche,
sur l'étagère en chêne,
d'automnes très anciens.

Sa parole est une eau profonde,
une eau pure,
une eau salée par les pleurs
qu'elle n'a pu verser:
bulle où nager brise la douleur.

[Béatrice Libert]

tratat de psihiatrie.

nu mai esti simplista
care-mi tulbura ochiul ingust
si decorul absent cand
lumea danseaza
tango
printre mese cu
vin alb si rosu
in ritmul radioului obositnu mai esti
banala poveste a
geniului ratat
cand ranjetul cretin inunda incaperea
si nici
omul orchestra la
festivalul prostilor
deghizati
si nici
femeia fatala
confundata cu o tarfa de
cartier marginas
sau ceea ce
gandul meu primitiv
cauta disperat
printre mizeriile cotidiene
nu esti
zambetul ascuns in
suferinte conjugale prea
usor acceptate
si eu stiu prea bine de ce
sufletul prea plin pentru
indeletniciri fara sens
si nu pot
sa te simt
aproape cand
tu nu mai esti

[Gelu Vlasin]


lumina lina.




lumină lină, lini lumini,
răsar din codri mari de crini.
lumină lină, cuib de ceară,
scorburi cu miere milenară,
de dincolo de lumi venind
si niciodată poposind...
un răsărit ce nu se mai termină
lină lumină din lumină lină...
cine te-aşteaptă, te iubeşte,
iubindu-te, nădăjduieste că într-o zi
lumină lină vei răsări la noi deplină.
cine primeşte, să te creadă
trei oameni vor veni să-l vadă...
lumină lină, lini lumini,
răsari din codri mari de crini.
i-atâta noapte şi uitare
si lumile-au pierit din zare,
au mai rămas din veghea lor
luminile luminilor.
lumină lină lini lumini..

[Ioan Alexandru]



naturellement.







cunosc femeia
care minte-n poeme
cum se
macina vietile
orbilor
rataciti printre
carti
mirosind a literatura
si imaginatia
scriitorului ratat si
pervers o cunosc
si primul juramant
si
ultimul
dar
nu
mi-e mila de
povestea cu
doi hoti de
suflete cand
ultimul tau
sarut bate la
poarta uitarii


[Gelu Vlasin]