Affichage des articles dont le libellé est film. Afficher tous les articles
Affichage des articles dont le libellé est film. Afficher tous les articles

jeudi 15 novembre 2012

brave.



să vedeți „Brave”. e o animație cu niște culori superbe, cu acțiune, cu mult umor (de bună calitate), cu personaje frumos conturate, cu o muzică minunată (cine nu iubește muzica scoțiană?).

dar, mai presus de orice, cu o poveste specială. caldă. autentică. despre relația mamă-fiică. despre cât de important e să ne acceptăm părinții așa cum sunt ei, chiar dacă de multe ori ne-am dori să-i schimbăm. despre cât de important e să ai o mamă și să o prețuiești în fiecare zi...

mie mi s-a făcut dor de mama mea urmărind firul poveștii. de fapt, de noi două, împreună, la taclale ore-n șir, la cafea, pe balcon.

eh, gata cu melancolia pe ziua de azi.

watch the movie! :)

lundi 22 novembre 2010

o medalie de onoare.












in sfarsit un film romanesc care trateaza un subiect ascuns parca in colturile istoriei si societatii noastre... pentru ca asta-i adevarul: cine se mai gandeste astazi la veteranii de razboi? sunt si ei niste pensionari, ca multi alti batrani, anonimi in multime.
"Medalia de onoare" este un film care mie mi-a adus aminte de bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, si el veteran, care a prins pe viu ambele razboaie mondiale. pentru ca filmul asta nu e o poveste al unui individ, Ion I. Ion, de pe Bulevardul Biruintei, ci este o poveste al multor batrani, poate chiar bunici de-ai nostri, carora le aratam recunostinta cand e prea tarziu...
mi s-a parut un film extrem de sincer, cu o poveste care curge frumos, nici prea melodramatic, nici prea superficial. a fost exact asa cum trebuie sa fie o poveste cu si despre batrani speciali. cred ca domnul regizor a vrut sa ne insufle un sentiment de vinovatie, ca si popor, ca si tineri care vindem istoria si experientele celor intelepti pe lucruri materiale. eu una m-am simtit vinovata de faptul ca poporul asta roman uita repede, e nerecunoscator si sfidator fata de valori, fata de istorie...
o replica taioasa din film mi-a ramas in minte, cea a functionarei acre de la ministerul apararii: "dom'le, n-auzi sa-mi aduci medalia inapoi, ca o am pe inventar si tre' s-o dau altcuiva?"
pana si ONOAREA, concretizata intr-o bucata mica de metal, e trecuta de statul roman pe inventar. pana si acest gest minuscul de recunostinta fata de eroii razboiului are in spate cifre, calcule, bucati, adica lucruri materiale, echivalate in bani si ascunse prin dulapuri prafuite.
povestea are mult mai multe valente, mult mai multe intrigi si un deznodamant absolut frustrant (pentru mine, ca roman, conational cu Ion I. Ion) si infiorator de trist. nu vreau sa dezvalui mai mult din actiunea filmului, e un film pe care trebuie sa-l traiesti "pe viu", sa te lasi purtat de cursul evenimentelor, sa simti, la un moment dat, noduri in gat.
am ras cam mult la filmul asta, adica l-am privit initial cam "la suprafata", am gustat din portia aia pentru omu' care se uita la filme ca sa rada si sa faca misto. si nu trebuia. ma simt vinovata pana si pentru asta. dar o sa-mi indrept greseala si o sa-l revad cu siguranta.
dupa umila mea parere de simplu spectator, consider ca "Medalia de onoare" surclaseaza cu multa gratie si demnitate "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", Eu cand vreau sa fluier, fluier" sau "Politist adjectiv", adica filmele romanesti super-mediatizate si super-premiate (si "Medalia de onoare" are, totusi, premii importante). evident, sunt subiectiva pentru ca ma impresioneaza enorm batranii, intelepciunea lor si povestile lor de viata, iar biografiile astea transpuse pe marele ecran sunt o comoara, o lectie pentru mine.
si un ultim lucru pe care trebuie sa-l reafirm: Victor Rebengiuc este cel mai mare actor roman. punct.

P.S: in unele scene, Ion I. Ion m-a trimis instantaneu cu gandul la Ilie Moromete. (vezi poza 3) da, e oarecum logic, intrucat e acelasi actor, insa parca nu s-au scurs anii peste umerii lui Victor Rebengiuc si exista cumva un fir invizibil care leaga experientele...





mercredi 22 septembre 2010

Hachiko: a dog's story.



am primit primul meu catel cand aveam 10 ani. il am de 10 ani... nici nu-mi vine sa cred cat de mult a trecut! prima oara cand ne-am intalnit, statea ascunsa sub canapea, la fosta ei stapana, si latra la noi. parca ne spunea ca nu vrea sa plece de langa frate-su. am luat-o in brate, pana la urma, si m-a muscat de nas. n-a fost un inceput bun, dar am stiut ca pe ea o vreau!
n-o sa uit cate discutii erau in familia mea, opozitii din partea bunicilor "ceee?! un caine?? in casa?? in niciun caz!" si reticenta si din partea mamei...iar acum toata lumea o iubeste, mai ales bunicii, cu care si doarme mai mult decat cu mine, care o alinta excesiv. :)
nu ai cum sa inteleg cum te poti atasa de un animalut, care nu poate sa vorbeasca, dar isi exprima sentimentele in alte feluri decat oamenii, decat daca ai avut sansa sa ai unul, sa fii langa el zi de zi, sa te bucuri alaturi de el, sa te astepte in fata usii cand vii acasa, sa stea la picioarele tale, in pat, sa iti transmita caldura lui, sa iti pupe mana in semn de multumire ca i-ai dat apa sau ceva bun de mancare, sa se uite in ochii tai cand plangi, sa nu spuna nimic ce te-ar putea rani, doar sa fie acolo, langa tine, cu ochii lui nevinovati si nasul mereu umed..
animalele (si in special cainii) sunt, intr-adevar, prietenii nostri cei mai buni! eu m-am convins de asta, ma conving in fiecare zi, cand aud/vad/citesc povesti despre ei (cum ar fi asta, pe care am citit-o chiar astazi). pe langa Pitica, cea care sta cu noi in casa, mai am 5 catei si 4 pisoi mici la tara; stiu, stiu, o sa spuneti "another crazy cat/dog lady", dar chiar nu-mi pasa.. eu chiar prefer sa fac o fapta buna cu un animalut nevinovat, sa-i iau ceva de mancare, sa-i dau o bucatica din mancarea mea, decat cu un tigan care cerseste bani pentru tigari sau bautura si care, culmea, te mai si fura!
inca o poveste emotionanta despre legatura speciala dintre caini si oameni am regasit-o in filmul "Hachiko: a Dog's story"... un film care NU are cum sa nu se joace cu emotiile, cu trairile tale. recunosc, n-am mai plans de mult la un film, cu tot cu pielea facuta gaina. faptul ca filmul este facut dupa o poveste reala (cititi aici sau aici) face toata intamplarea mai impresionanta, cu adevarat... o minune! e un film care ii va face sa reflecteze pe cei care afirma ca animalele-s proaste, ca n-au minte, ca nu pot simti, ca sunt inutile...
va recomand filmul din toata inima, ca de la iubitor de animalute la alti iubitori de animalute! :)





dimanche 7 février 2010

up in the air.

cred ca un citat ce ar rezuma filmul e urmatorul: "All the things you probably hate about travelling -the recycled air, the artificial lighting, the digital juice dispensers, the cheap sushi- are warm reminders that I'm home."
este un film trist, in ciuda ironiilor, glumelor bune (nu ca in sherlock holmes, unde erau glume de cocalari), intepaturilor, sarcasmului feminin in lupta cu cel masculin, un film despre viata moderna, despre despartirea prin sms sau despre sexul pe fuga in camere de hotel, prin cine stie ce orasele dubioase, un film despre aventuri amoroase definite ca 'paranteze', un film despre o viata de om derulata pe panourile de sosiri si plecari din aeroporturi. sentimente schimbate pe mii de ore de zbor. arta concedierii :). singuratate intr-o multime de oameni grabiti. valize goale. un george clooney mai tonic ca niciodata, cu mult sarm, eleganta si, totodata, dezinvoltura de adolescent. o actrita foarte misto, vera farmiga, dar si una foarte enervanta, anna kendrick, care vorbeste mult si repede, dar are 'cojones', ca sa zic asa, adica ingredientul necesar femeii care e-nconjurata de barbati cu tendinte misogine la munca. m-a impresionat foarte mult o scena a unei nunti, fara prea mare fast, care era asa, in contrast cu tot modernismul ce domina filmul. toata bucuria aia casnica si imperfectiunile partenerilor, care n-au bani de luna de miere, dar se multumesc si cu niste calatorii "regizate". lucruri care iti amintesc ca viata nu e perfecta. ca nu ai cum s-o faci perfecta, ca nu poti sa faci toate lucrurile pe care ti le-ai dori, chiar daca zbori cu avionul ca sa salvezi fiecare minut, fiecare secunda. iti amintesc si ca intotdeauna ramane un gol in sufletul tau, pe care chiar tu decizi cum sa il umpli, cei dragi fiind o solutie la-ndemana oricui. dar nu-ncerca niciodata sa ignori golul ala, pentru ca te va inghiti cu totul in cele din urma, te va lovi chiar cand te consideri cel mai puternic om din lume. nu exista 'cel mai puternic', pentru ca esti om. si ai sentimente. iar sentimentele nu zboara cu avionul.





Take the time to take apart, each brick that sits outside your heart

And look around you
There's people everywhere
And though they don't always show it they're just as scared


jeudi 5 novembre 2009

diseara mergem la cinema..



dupa cum se poate observa, postez din ce in ce mai rar; asta poate fi un efect al vietii de student. al euforiei si energiei inclinate spre alte activitati, in special din lumea reala, activitati legate de noul meu "statut". dar cand ma uit zilnic la blogul meu si-l vad cat e de pustiu, ca un coridor de spital, ma intristez brusc si imi fac curaj sa scriu. si cand ma aflu prinsa in dreptunghiul asta alb, cedez si prefer sa pun capul pe perna si sa scriu in gand, sa leg visele unele de altele. dar iata ca azi m-am hotarat sa consemnez cate ceva, ca o recenzie a ultimelor saptamani. o sa fie un post (cam lung cred) despre filmele pe care le-am vazut recent, la frumoasele cinematografe bucurestene (unele mai friguroase decat altele).
am mers la cinema in fiecare saptamana. am vazut numai filme romanesti (nu a fost cu intentie, zau asa. sunt eu nationalista, dar nu extremista.): Francesca, Cele ce plutesc, Amintiri din epoca de aur - Partea a doua, si Politist, adjectiv (asta stiu ca-i mai vechi, da' na, la singurul cinema din piatra neamt nu a mai ajuns). nu-s eu cinefila inraita, dar impresii si pareri pot sa am. Francesca este un film cu o imagine foarte buna, cu scene frumoase (datorita luminii sau a locatiilor de filmare), care trateaza un subiect actual: emigrarea romanilor in italia. prea multe injuraturi, prea extreme unele scene - in comparatie cu delicatetea Monicai Barladeanu, care e tare faina! -, prea flagranta prezenta unui microfon pufos in partea superioara intr-una din scene; dar, all in all, imi place ca subiectul nu e tratat patetic sau lacrimogen, ci intr-un mod foarte impartial, ca si cum n-ar fi fost facut de un roman care cunoaste modul jalnic in care romanii sunt tratati acolo. revolta si scarba fata de italieni palesc in fata problemelor infractionale pe care le are tarisoara noastra.
Cele ce plutesc. vazusem afisul mare prin oras si nu mi-a placut, mi-am imaginat ca e un film de fictiune sau asa. dupa aia am aflat ca e romanesc si interesul a crescut. cum nu se fac multe filme romanesti (lung metraje, adica), merita vazut orice apare, chiar daca-ti poate lasa un gust amar. in fine, filmul asta chiar mi-a placut mult. de la sunet (si soundtrackul), LOCATIA (senzationala. nu stiu unde au gasit-o, parca e undeva la capatul lumii), scenariu; "Daca privesti indelung o apa, spune chinezul batran, vei vedea intr-o zi dus la vale trupul dusmanului tau", asta e motto-ul filmului. daca il veti vedea, o sa faceti si legatura. toata mizeria exterioara, precum si mizeria interioara a personajelor, iti dau pur si simplu fiori (o fi fost si de la sala de cinema in care era foarte frig. sau..efectul a fost intentionat provocat? :) ). filmul analizeaza psihologii, fenomene, comportamente, tot felul de relatii dubioase si - ceea ce imi place mie cel mai mult - are intriga multipla si finalul deschis. am evitat sa scriu efectiv despre ce se intampla in film, e un film de stare, care trebuie vazut, nu discutat. (ah, si inca un bonus: ne-au dat un afis cu filmul, cu tot cu calendar pe 2010. hehe)
Amintiri din epoca de aur - Partea a doua. first of all, vreau sa vad neaparat si partea intai; asta e indiciul ca mi-a placut mult colajul de 3 scurt metraje: Vanzatorii de aer, Soferul de gaini si Legenda curcanului zburator. nu stiu unde a gasit Mungiu legendele astea, dar ma bucur ca ni le-a impartasit asa frumos. scurt metrajele astea nu se pot compara cu "4, 3, 2", care trateaza mai dramatic un subiect foarte sensibil, sunt amuzante (cu umor negru, pe ici pe colo) si te face sa privesti altfel realitatea erei comuniste, din punctul de vedere al elevilor de liceu, al muncitorului de la apicola sau al fetei de la tara, sosita in bucuresti. (personal, primul - Vanzatorii de aer) mi-a placut cel mai mult, am ras minute-n sir; de o asa legenda n-am auzit niciodata! e..delicioasa!
Politist, adjectiv. eram ceva de genul ":-??" (stiti voi, ala de pe mess care da din umeri nestiutor si naiv) cand s-a terminat filmul. recunosc, finalul a fost neasteptat, ceea ce nu e un lucru rau. dar parca lipsea ceva, s-a terminat mult prea brusc. la unele scene m-am plictisit, la altele m-am distrat, unele erau cam previzibile. mi s-a parut un subiect cam tras de par, dar cu un substrat destul de generos, care ar mai putea fi valorificat in alte scenarii, mai complexe, cu mai multe personaje, cu actiune mai multa (nu, nu ma refer la pac-pac si sange mult; ma refer la scenele moarte... ok, el mananca ciorba. si il arata cum mananca vreo 3 minute. mai tarziu, mananca tocanita, sau ceva de genu. si mananca iar vreo 3 minute si e incantat. deeeci?). cred ca finalul a facut totul si de acolo am inteles si titlul filmului. scena cu comandantul e cam suprarealista (mi-e greu sa-mi imaginez un comandant punandu-si adjunctii sa caute in dex cuvantul "morala"). dar situatia din politia romaneasca, mai ales in orasele de provincie, nepasarea, trasul de timp, cititul ziarului la serviciu, asteptatul pe la usi, suprasolicitarea, facatura de dosare, gasirea de vinovati pentru inchiderea cazurilor... astea sunt motive interesante pentru un film.

asa ca nu va pot sfatui decat sa vedeti filme romanesti, la CI-NE-MA! (o sa vi se para mai frumoase pe ecran mare, cu tot cu zgarieturi si imperfectiuni). unele le veti uri, altele va vor plictisi, unele va vor incanta, altele va vor distra. dar e pacat sa nu ne cunoastem produsele culturale nationale. iar biletele nu-s scumpe, asa cum ma asteptam. (bine, eu vorbesc din perspectiva studentului, care nu se duce la maaall, draga, sa dea 45 de lei pe belet. :) ne limitam dupa posibilitati.)

p.s.: imi promit mie ca voi incerca sa scriu mai des pe blog. ai inteles, Ioana?

samedi 22 août 2009

les poupées russes.




am vazut aseara filmul asta, pe tvr cultural, unde gasesti cel putin o data pe saptamana ceva de calitate. nu stiu cum se intampla ca pierd mereu inceputurile filmelor, mai ales ale celor care chiar ajung sa-mi placa. dar e mai interesant sa incerc sa ghicesc relatiile dintre personaje si sa intru in atmosfera "din mers". mi-ar fi placut mai mult filmul daca as fi vazut-o mai mult pe Audrey Tautou, s-ar fi potrivit mult mai bine in rolul principal decat roscata. a fost un film la fel de jucaus ca "Los amantes del Circulo Polar" sau ca "Eternal sunshine of the spotless mind", numai ca mai putin insinuant si mult mai amuzant... actorii, gesturile, situatiile, locatiile (mai ales cele din Rusia). ideea centrala, care m-a pus cel mai mult pe ganduri, a fost aceea ca iubirile din viata unui om sunt ca papusile rusesti... le tot deschizi, le admiri si te bucuri de ele, din curiozitate, nu stii daca "ea" e aleasa, pana ajungi la cea mai mica, dar si cea mai potrivita pentru tine. la urma urmei, chiar asta e viata: nu stii niciodata ce te asteapta la capatul unui drum. sau daca drumul ales e cel care-ti garanteaza succesul sau implinirea.
m-am tot chinuit sa scriu ceva zilele astea pe blog, dar m-am blocat intr-o stare de monotonie si blazare, ceva de speriat. nu-mi vine sa ies din casa, as sta in casa sa citesc si sa ascult melodii vechi non stop, sa vorbesc cu el si sa citesc bloguri, sa admir fotografii ale unor oameni extrem de talentati. (poate o sa incep sa prezint cativa dintre ei in posturile viitoare) zilele astea am urmarit campionatul mondial de atletism; m-au impresionat performantele incredibile (!) ale lui Usain Bolt, care-mi seamana mai mult a ghepard decat a om.. si cand te gandesti ca s-a nascut intr-un sat din Jamaica unde nici curent electric nu exista! asta ma face sa ma sperii gandindu-ma cate talente se ascund in catune fara niciun viitor din Romania... sau din tarile din Africa. bineinteles ca nimeni nu are cum sa le descopere, iar ei n-au cum sa se dezvolte si isi pierd aptitudinile, avand alte preocupari, cum ar fi munca sau lupta pentru supravietuire. si cica avem Ministerul Tineretului si Sportului... pana cand n-o sa aud ca acest minister a realizat macar cateva zeci de cluburi sportive in tara sau macar sa acorde un sprijin financiar juniorilor din domeniile sportive, o sa am impresia ca e absolut inutil, ca mananca bani din buget si ca a fost creat pentru a-i sustine campania unei adevarate "valori" autohtone, adica numarul de la masina (EBA). cam asta e cu sportul si cu atletismul. am cel mai mare respect pentru alergatorii din Kenya, Bahrain, Ethiopia, Eritrea, Africa de Sud, care alearga pentru supravietuire, parca. sunt sigura ca astfel de competitii reprezinta prioritati in viata lor, pentru ca se vede ca pun suflet in fiecare pas. si sa le mai plangi de mila fotbalistilor romani cu cercei in nas si cu haine si masini de mii de euro? care oricum nu joaca NIMIC pe teren.
siiiiii, printre altele, peste o saptamana este ziua mea! imi pare rau ca implinesc 19 ani; in comparatie cu 18, pare o varsta uracioasa si plictisitoare. mi-au purtat noroc cei 18 ani, pentru ca a fost cel mai de succes an de pana acum.. sper sa fie doar inceputul pentru multe altele. si abia astept sa il vad. o sa fie cel mai frumos cadou de ziua mea, ca de obicei.
(observ ca posturile mele chiar sunt ca papusile rusesti. dau mereu din una-n alta. asa-i cand ai multe lucruri pe care vrei sa le transmiti si nu stii cum sa le organizezi)

samedi 18 juillet 2009

alandala.

imi place cuvantul asta... "alandala". m-am hotarat sa schimb ceva la blogul meu. parca ma deprima negrul ala acum, in plina vara, caldura si Soare inunand biroul, parca nici nu-mi venea sa mai scriu nimic pe el. se pare ca verdele, portocaliul si culorile astea ciudatele ma invioreaza. e ca si cum mi-as fi redecorat camera cu 2-3 clickuri.
in ultimul timp, imi doresc sa fac o lista de lucruri care imi plac si lucruri care nu imi plac. in fiecare zi, ma gandesc la asta. si se tot aduna elemente, pe care le notez intr-un notepad. (uite, inca o chestie care-mi place: notepadul. toate poeziile si tot ce am scris timp de vreo 4-5 ani sunt intr-un notepad. se numeste 'ganduri' si mi-e drag tare.)
aseara am vizionat doua filme, unul dupa altul, cu aceeasi actrita principala. care imi place foarte, foarte mult. se numeste Leelee Sobieski. imi plac coincidentele.
imi place si hi5-ul, in ultimul timp. desi nu sunt obsedata, nu-mi uploadez zilnic poze si nu dau sute de comentarii. imi place pentru ca gasesc, uneori, oameni frumosi, cu fotografii frumoase, pe care stiu ca nu-i voi cunoaste niciodata in viata reala, dar care imi sunt simpatici asa, la o prima vedere. tin minte ca mi-am facut contul de hi5 pentru ca imi placea mie mult de un baiat de la mine din liceu si vroiam sa-i trimit neaparat un mail. l-am gasit, dar mi-a lipsit curajul de a-l contacta.
as fi dat orice sa fi fost ieri in Bucuresti si cineva sa ma fi invitat la film: "Ensemble, c'est tout". cu Audrey Tautou si Guillaume Canet, cei mai frumosi si expresivi si amuzanti si naturali si tonici actori, artisti (pentru mine). sa fi fost intr-un cinema racoros, cu putina lume, sa ma fi sprijinit pe umarul lui sa-i fi furat vreun sarut, din cand in cand.



si abia astept sa vad si "Coco avant Chanel", tot cu Audrey. chiar daca nu stiu foarte multe despre ce a creat Coco Chanel, imi plac foarte mult filmele despre oameni celebri tratati din punctul de vedere al omului normal, care are sentimente, care fumeaza mult, care sufera din dragoste si bea in localuri dubioase.


ma amuza rau de tot reclamele din ultima vreme, de la tv. sunt stupide, pe alocuri, cu glume dubioase, sau total fade, pentru altii, dar mie imi plac. in sensul ca pot face misto pe seama lor ore in sir cu cei care le stiu. deci: asta, asta, asta, asta, asta si asta. ("Eu... pur si simplu asta visez, asta pictez!") dar si noile reclame de la vodafone, aia cu banel si aia cu ramona badescu. da, da, extrem de rudimentar si de stupid. (asa ar spune zeii "advertisingului" - mama, cat urasc cuvantul asta! -)
si-nca trei chestii mioritice ce m-au amuzat cumplit. prima: un diagnostic dat de un medic cardiolog pacientului, in care, printre denumirile bolii, se afla si "esti prost" si "nesimtire". a doua chestie: basescu este huiduit ca la usa cortului (un cadru extrem de potrivit pentru personaj) de catre unguri. mama, asa de bine-mi pare, desi ceea ce zicea basescu acolo (despre autonomia absurda dorita de locuitorii tinutului secuiesc) nu era deloc deranjant, pentru mine. a treia: un individ a aruncat cu oua-n boc. inca o imagine ce i se va lipi de frunte lui boc, pe langa cazatura magistrala din emisiunea lui andrei gheorghe. (stiu ca nu-i frumos sa razi de oamenii care cad/se lovesc, dar figura asta de pitic neastamparat a lui boc e pur si simplu delicioasa)
realizez ca am scris o gramada. o gramada de randuri "alandala", in care nu prea spun nimic. este un post de vacanta, pe care-l inchei cu gandul ca peste 11 zile, voi fi in vama veche, furand tot Soarele, asteptand "folk you", tinandu-l de mana in mare.

jeudi 16 avril 2009

Frida Kahlo.






am vazut aseara filmul "Frida", inspirat din biografia minunatei artiste mexicane. nu m-a mai impresionat, de mult, o poveste de viata in felul asta. boema, melancolica, incitanta, nebuna, vulgara pe alocuri, dezorientata, dar, mai presus de toate, o poveste despre durere, care a fost laitmotivul vietii sale. o femeie adevarata, care a stiut sa traiasca la intensitate maxima, sa iubeasca, sa fie mandra sau sa accepte umilinta, totul pentru omul iubit - si mentorul sau - , trecand peste orice limite ale normalitatii. nu stiam foarte multe despre viata ei, imi aduceam aminte doar de albumul pe care ni l-a aratat, intr-o ora, profa de desen, dar, mai ales, mi-am adus aminte de un tablou la care m-am uitat minute-n sir, analizand profunzimea simbolurilor folosite intr-un amalgam de culori absolut halucinante. (primul de mai sus, "La cama volando", care reitereaza momentul in care si-a pierdut copilul si pe care l-a pictat inspirata de fetusul asezat intr-un borcan, in fata ei)
fiecare tablou ascunde un moment al vietii ei, este o bucata din ea, si poate de aceea am apropiat-o de sufletul meu, oricat de putine cunostinte as avea in materie de pictura. sentimentele, emotiile, trairile umane vor avea intotdeauna un ecou puternic catre privitor, lasand in urma orice detaliu "tehnic".
cat mi-ar placea sa am si eu o "Casa albastra"... sau macar sa ajung s-o vad pe a ei (si Mexicul totodata).



"I paint self portraits because I am the person I know best." (Frida Kahlo)



samedi 27 septembre 2008

la vie en rose.






ce-as mai putea spune? tocmai am vazut filmul, exact asa cum imi place mie: mult mai tarziu decat toti ceilalti. l-am sorbit din priviri in singuratate, in liniste si-n intuneric. Marion Cotillard este geniala. a stiut sa se ridice la enormul talent, eleganta, clasa si sobrietatea lui Edith Piaf. m-am (re)indragostit de ea, in sensul cel mai frumos posibil. iar vocea vrabioarei mi-a ramas bine lipita de timpane. nu am mai plans de mult la sfarsitul unui film. imaginea ei, langa mare, mi-a dat frau liber lacrimilor si unei admiratii enorme. este o capodopera, intr-adevar, un film artistic, cum de mult nu am mai vazut (ultimul care m-a impresionat atat de mult a fost "The hours").
unul din cele mai impresionante momente din film a fost, in opinia mea, La marseillese cantata de micuta Edith. am simtit in mine un fior puternic. si dragostea mea mare, eterna, pentru tot ce inseamna Franta..


dimanche 21 septembre 2008

non, je ne regrette rien.





Non ! Rien de rien
Non ! Je ne regrette rien
Ni le bien qu'on m'a fait
Ni le mal tout ça m'est bien égal !

Non! Rien de rien
Non! Je ne regrette rien
C'est payé, balayé, oublié
Je me fous du passé!

Avec mes souvenirs
J'ai allumé le feu
Mes chagrins, mes plaisirs
Je n'ai plus besoin d'eux!

Balayées les amours
Et tous leurs trémolos
Balayés pour toujours
Je repars à zéro

Non! Rien de rien
Non! Je ne regrette rien
Ni le bien, qu'on m'a fait
Ni le mal, tout ça m'est bien égal!

Non! Rien de rien
Non! Je ne regrette rien
Car ma vie, car mes joies
Aujourd'hui, ça commence avec toi!




cat curaj, cat optimism, cata demitate in melodia asta. si in vocea inconfundabila, incomparabila a lui Edith Piaf, dar si in cuvinte. cred ca-ti trebuie multa putere sa treci peste necazurile, nedreptatile, rautatile, despartirile, loviturile vietii, sa ti le asumi si sa poti sa privesti in viitor. sau sa depasesti o despartire si sa fii in stare sa-i daruiesti altcuiva jumatatea inimii tale. imi place la nebunie scena asta din film, desi inca nu l-am vazut de la cap la coada. doar franturi si povestiri despre. care m-au facut sa-mi doresc si mai mult sa-l vad. unul din argumentele cele mai puternice este Marion Cotillard, care este una din actritele mele preferate (si cu care mi s-a zis ca seman intr-o poza de-a mea).



jeudi 7 février 2008

the dreamers.



ieri am terminat de citit cartea. (care e foarte suav scrisa si usor de lecturat) azi eram curioasa sa vad si ecranizarea. care nu m-a dezamagit. nu mi-a placut filmul din cauza scenelor "intime" (care, de fapt, predomina), ci datorita felului in care acestea au fost tratate - ca pe un lucru normal, o poveste obisnuita de dragoste intre tineri (care in cazul asta sunt 3. si e interesant sa stai sa analizezi cine pe cine iubeste si cat iubeste si in ce fel iubeste). exista mai multe tipuri de afectiune, mai multe tipuri de iubire, mai multe tipuri de relatii, mai multe tipuri de jocuri psihologice. la un moment dat am facut analogie cu "Jeux d'enfants", datorita ludicului prezent, de data asta invartindu-se in jurul obsesiei impartite de cei 3, obsesia pentru cinematograf si tot ce tine de el.
scenele sunt foarte bine legate, chiar mai bine decat in carte, dar, si de data aceasta "cartea bate filmul". pentru ca te tine in suspans. pentru ca e mai intima si mai pudica, daca o pot numi asa, ca sa n-o dea in vulgar, te face sa te intrebi cine pe cine va saruta sau cum se va termina totul. sfarsitul (cartii) mi-a lasat un gust amar, la fel ca si sfarsitul filmului. chiar ma intrebam daca cineva a taiat din greseala ultima parte din film. (o fi un lucru bun ca am ramas cu impresia asta?) oricum, iti imaginezi tot felul de lucruri.
cititi cartea, vedeti filmul... si cel mai important - incercati sa fiti atenti la detalii, implicati-va (cat de cat) emotional, intrati in atmosfera aceea tipic frantuzeasca, intrati in pielea personajelor. nu lasati scenele prea "tari", erotice, sa va capteze toata atentia.

unul din laitmotivele cartii este urmatorul cantecel, din cauza caruia se declanseaza si un nou "ghici ce film e" si un nou joc erotic si o noua aventura intre Isabelle, Theo si Matthew.

Ce soir le vent qui frappe à ma porte
Me parle des amours mortes
Devant le feu qui s' éteint
Ce soir c'est une chanson d' automne
Dans la maison qui frissonne
Et je pense aux jours lointains


Que reste-t-il de nos amours
Que reste-t-il de ces beaux jours
Une photo, vieille photo
De ma jeunesse
Que reste-t-il des billets doux
Des mois d' avril, des rendez-vous
Un souvenir qui me poursuit
Sans cesse

Bonheur fané, cheveux au vent
Baisers volés, rêves mouvants
Que reste-t-il de tout cela
Dites-le-moi

Un petit village, un vieux clocher
Un paysage si bien caché
Et dans un nuage le cher visage
De mon passé

Les mots les mots tendres qu'on murmure
Les caresses les plus pures
Les serments au fond des bois
Les fleurs qu'on retrouve dans un livre
Dont le parfum vous enivre
Se sont envolés pourquoi?


(Charles Trenet, Que reste-t-il de nos amours?)

si cateva citate :

Erau amandoi virgini. Isabelle pentru ca nu mai facuse niciodata dragoste decat cu fratele ei, iar Matthew pentru ca nu mai facuse dragoste cu nimeni, in afara propriei persoane.
Isabelle ii arata lui Matthew un flacon de somnifere pe care le adunase vreme de cateva luni. Erau destinate eventualei sale sinucideri, daca se ajungea vreodata la asta.
- Ele sunt biletul meu de intoarcere, spunea ea. Oamenii se nasc potentiali sinucigasi sau nu. Primii nu se sinucid neaparat, ceilalti o fac uneori. Eu apartin primei categorii, tu celei de-a doua.
- Eu n-am sa ma sinucid niciodata, spunea Matthew cu hotarare. Eu cred cu adevarat ca, daca o faci, ajungi in iad.
(...) - Asta pentru ca esti deja in iad cand te sinucizi, spunea Isabelle.
- Inteligenta remarca, replica Matthew, dar Iisus era si mai inteligent. Sa-ti explic altfel. N-o sa ma sinucid niciodata pentru ca te iubesc.
- Poate ca spui asa, acum, dar s-ar putea sa nu ma iubesti pentru totdeauna.
- Te voi iubi mereu.
- Ma intreb daca va fi chiar asa. Daca "amour" n-ar rima cu "toujours", nu ne-am fi gandit niciodata ca dragostea este eterna.

lundi 4 février 2008

( 29 decembrie 2007 ) 4, 3, 2

asa sunt eu...tot adun informatii, imagini, ganduri, idei, ca un cablu moale gri, apoi imi gasesc locul de joaca si ma dezvolt. la doua luni dupa ce l-am vazut. :)

am vazut afisul filmului si m-am indragostit iremediabil de verdele acela. asta pentru ca nu aveam cu ce sa-l asociez, poate doar cu bucuria imensa pe care o simteam pentru "Palme d'Or"-ul lui Mungiu (e iesean => moldovean => double yey!). daca stiam ce va urma...

nu imi place sa vad filmele noi aparute asa, calde, cand toata lumea rupe din ele, le discuta, le diseca. imi place sa le las sa se raceasca, sa se intareasca, sa isi piarda lumea interesul si sa fiu eu, singura, in lumea mea, atunci cand le comentez, cand le anesteziez, ca sa le observ mai bine.

culmea, cand aud de filmul asta, nu ma gandesc la un avort, la un avorton filmat in prim plan, la un prosop murdar de sange, nici la domnul bebe care vorbeste urat si sperie lumea in cinematografe (am cam tresarit, ce-i drept), nici la vesnicul subiect de filme romanesti - comunismul. ma gandesc la prietenie, la verde (ce ziceam), la lacrimi, la caini latrand, la fularul Otiliei, la tigarile fumate in camera de hotel, la sunetul exceptional care creaza o atmosfera de nedescris. nu poti s-o descrii, trebuie sa o simti pe pielea ta. sa simti tu cum ti se ridica parul de pe maini si cum ti se maresc pupilele atunci cand auzi zgomotul avortonului din traista lovind ghena.

a trebuit sa vad filmul de doua ori, pentru ca a fost pentru mine ca un soi de morfina aplicata cu sens invers, cu sens de marire a intensitatii durerii, a fricii, a sentimentului de vinovatie care plutea in aer, ca sa inteleg, de fapt, ce efect are filmul asta asupra mea. si nu numai. a doua oara a fost placut. era duminica, cinematograful era ceva mai plin (adica aproape un sfert de sala ocupata...cam asta inseamna, in zilele noastre, un cinematograf "plin"), am fumat pe la jumatatea filmului si deja ma simteam ca stand pe patul caminului studentesc, langa Gabita. cred ca asta reprezinta, de fapt, succesul unui film. sa te stii acolo. sa te simti acolo. sa te vezi acolo. sa auzi personajele vorbindu-ti la ureche, nu in fata ochilor. si daca privesc din perspectiva asta, da, filmul a avut un succes asupra mea. nu vreau s-o dau in dramatism si sa o tot lalai cu "vai, ce cumplit!!! ce oameni cruzi existau atunci...cum sa.. cum sa faci avort cu un furtun?? saracul copil!" nu..deloc. pentru ca stiu ca e un film. si vreau sa-mi imaginez ca filmul asta se distanteaza de "ce a fost atunci si ce e acum" sau "ce rau era si ce bine ne e". nu, deloc... pentru mine e altceva... e o poveste despre prietenie, despre sacrificiu si despre responsabilitate. despre hotarare, despre puterea unei femei, despre dispret si umilinta. o viziune usor amara asupra studentiei..

si inca ceva.. dupa ce am vazut filmul asta, am hotarat ca nici eu nu am de gand sa-i gatesc viitorului meu barbat "pireu si chiftele" sau "tort de bezele". :) am zis!

daca nu ati vazut filmul, vedeti-l. si nu singuri. e sfatul meu. o sa va dati seama de ce sta personajul blond de pe afis cu spatele. mereu cu spatele. (cel putin asa o vad eu)


am1.jpg

am21.jpg




jeudi 27 septembre 2007

california dreamin'.

un film despre umilinta. despre asteptare. despre supunerea penibila si ilogica a romanului in fata altor natii, considerate oarecum superioare, desi economia nu face totul.
m-a impresionat povestea in sine. orgoliul lui Doiaru. ar fi frumos sa se intample si in realitate asa, sa existe oameni care pun legea inainte de toate, inainte de orice incercare de intimidare.
despre stupidul vis american intrat in constiinta taranilor. despre welcome cu doi de 'l', despre reteta de sarmale in engleza. despre greva 'spontana' pe calea ferata.
despre 'what's your name' si raspunsul unic 'yes'. despre nesimtirea si misoginismul soldatilor, nu neaparat americani.
despre baieti timizi, carora le curge sange din nas, dar care stiu engleza si nu le-o trag tipelor prin dormitoare mixte, la petreceri.
despre cantat 'california dreamin' intr-un dormitor de fata, pe semi-intuneric. despre artificii, batai si lupta pentru supravietuire, intr-un banal sat.
despre Soare copilaresc desenat cu pixul in palma de puscas marin american,
...visand la california dintr-un tren albastru cu odioasa inscriptie 'cfr'.