lundi 22 novembre 2010

o medalie de onoare.












in sfarsit un film romanesc care trateaza un subiect ascuns parca in colturile istoriei si societatii noastre... pentru ca asta-i adevarul: cine se mai gandeste astazi la veteranii de razboi? sunt si ei niste pensionari, ca multi alti batrani, anonimi in multime.
"Medalia de onoare" este un film care mie mi-a adus aminte de bunicul meu, Dumnezeu sa-l ierte, si el veteran, care a prins pe viu ambele razboaie mondiale. pentru ca filmul asta nu e o poveste al unui individ, Ion I. Ion, de pe Bulevardul Biruintei, ci este o poveste al multor batrani, poate chiar bunici de-ai nostri, carora le aratam recunostinta cand e prea tarziu...
mi s-a parut un film extrem de sincer, cu o poveste care curge frumos, nici prea melodramatic, nici prea superficial. a fost exact asa cum trebuie sa fie o poveste cu si despre batrani speciali. cred ca domnul regizor a vrut sa ne insufle un sentiment de vinovatie, ca si popor, ca si tineri care vindem istoria si experientele celor intelepti pe lucruri materiale. eu una m-am simtit vinovata de faptul ca poporul asta roman uita repede, e nerecunoscator si sfidator fata de valori, fata de istorie...
o replica taioasa din film mi-a ramas in minte, cea a functionarei acre de la ministerul apararii: "dom'le, n-auzi sa-mi aduci medalia inapoi, ca o am pe inventar si tre' s-o dau altcuiva?"
pana si ONOAREA, concretizata intr-o bucata mica de metal, e trecuta de statul roman pe inventar. pana si acest gest minuscul de recunostinta fata de eroii razboiului are in spate cifre, calcule, bucati, adica lucruri materiale, echivalate in bani si ascunse prin dulapuri prafuite.
povestea are mult mai multe valente, mult mai multe intrigi si un deznodamant absolut frustrant (pentru mine, ca roman, conational cu Ion I. Ion) si infiorator de trist. nu vreau sa dezvalui mai mult din actiunea filmului, e un film pe care trebuie sa-l traiesti "pe viu", sa te lasi purtat de cursul evenimentelor, sa simti, la un moment dat, noduri in gat.
am ras cam mult la filmul asta, adica l-am privit initial cam "la suprafata", am gustat din portia aia pentru omu' care se uita la filme ca sa rada si sa faca misto. si nu trebuia. ma simt vinovata pana si pentru asta. dar o sa-mi indrept greseala si o sa-l revad cu siguranta.
dupa umila mea parere de simplu spectator, consider ca "Medalia de onoare" surclaseaza cu multa gratie si demnitate "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", Eu cand vreau sa fluier, fluier" sau "Politist adjectiv", adica filmele romanesti super-mediatizate si super-premiate (si "Medalia de onoare" are, totusi, premii importante). evident, sunt subiectiva pentru ca ma impresioneaza enorm batranii, intelepciunea lor si povestile lor de viata, iar biografiile astea transpuse pe marele ecran sunt o comoara, o lectie pentru mine.
si un ultim lucru pe care trebuie sa-l reafirm: Victor Rebengiuc este cel mai mare actor roman. punct.

P.S: in unele scene, Ion I. Ion m-a trimis instantaneu cu gandul la Ilie Moromete. (vezi poza 3) da, e oarecum logic, intrucat e acelasi actor, insa parca nu s-au scurs anii peste umerii lui Victor Rebengiuc si exista cumva un fir invizibil care leaga experientele...





1 commentaire:

Daffidd Poetry a dit…

Te inseli cu privire sa substratul acestui film. Nu e vorba de valoarea ei materiala. Faptul ca e inventariata, tocmai asta ii da "recunostinta". Altfel, oricine poate face medalii.


Interesant filmu.