jeudi 31 décembre 2009

number one.



anul asta n-o sa-mi fac o lista cu lucruri pe care mi le doresc pentru 2010. sunt convinsa ca va fi un an greu pentru toti, de-aia n-am mari sperante, cel putin pe plan material. (nu ca m-ar fi interesat in mod deosebit)
sper doar ca anul 2010 sa fie de 2010 ori mai bun decat cel ce va trece in 5 ore... si, tinand cont ca anul trecut a fost un an de nota 10, la propriu si la figurat, anul ce vine va fi fenomenal. imi propun doar sa fiu un pic mai optimista, dar nu idealista, un pic mai buna la suflet cu unii care nu merita sarcasmul meu, dar nu naiva. imi doresc sanatate, pentru mine si ai mei, pentru ca asta chiar nu se poate cumpara si nu tine cont de criza/necriza economica...
vreau ca noi toti sa fim mai zambitori si mai darnici unii cu altii, sa ne unim atunci cand e nevoie, sa mai repetam sensul cuvantului 'solidaritate' sau 'prietenie'.

sfarsesc postul asta aproape lacrimogen cu o melodie care imi da curaj (sper sa va dea si voua) pentru noul an (pentru ca nu-mi prea plac inceputurile...), impreuna cu toate urarile de bine, distractie nebuna la petrecerea de diseara si un La Multi Ani de 2010 centimetri!




mercredi 30 décembre 2009

cold,




I'm cold as a new razor blade.



jeudi 24 décembre 2009

mardi 22 décembre 2009

ninge brusc, in trei dimensiuni.

I. Sufletele foştilor zidari
Şi-au luat mistriile în cer
Şi-au zidit o moară de ninsori
Pentru cei de-acasă, leru-i ler…
Sufletele foştilor zidari
Şi-au luat mistriile în cer
Şi-au zidit o moară de ninsori
Pentru cei de-acasă, leru-i ler…

Refren: Ninge brusc, în trei dimensiuni,
Ninge cu miros de lujer pur,
Ninge dureros şi luminos
Ninge clinchetire împrejur.

II. Şi zidarii morţi din univers,
Ca şi cum ar fi printre străini
Către ţara unde s-au născut,
Macină şi tot trimit lumini!
Vor să-şi facă poate case noi
Din bănuţii câştigaţi în cer
Unde au zidit şi-au văruit
Moara care ninge, leru-i ler…

Refren..

III. Ninge ca-ntr-un spaţiu aberant,
Trei dimensiuni în sus şi-n jos,
Fiecare fulg purtând în el
Sunet şi culoare şi miros!
Clinchete, arome, lumânări,
Vin o dată, pleacă de trei ori,
Iarna toţi zidarii merg în cer
Să zidească moara de ninsori.

Refren..



Tudor Gheorghe-Sufletele fostilor zidari




ciripituri.

de pe 20 aprilie anul curent, eu twitteresc. adica scriu franturi de fraze, exclamatii, imi manifest fericiri sau nenorociri, pun linkuri, spun cat de mult imi place o chestie, adresez mesaje catre oameni pe care n-o sa-i cunosc niciodata... en fin, multe lucruri ce se pot spune, pentru ca suntem liberi si avem voie sa afirmam aproape ce ne taie capul. in general, am scris acolo cand nu aveam chef sa elaborez prea mult pe un subiect aici, pe blogul mare. twitter e un fel de camera de relaxare intr-un apartament mai mare, virtual vorbind. si am zis sa fac un fel de best of cele mai misto/funny/naspa/whatever twittereli. adica alea ce-mi plac mie. sau care imi aduc aminte de lucruri, momente si chipuri.

ce senzatie misto sa mananci iepurasi de ciocolata si sa astepti sa-nceapa 'in gura presei'... perfect!
in Romania, unii cumpara pufarine multicolore, altii cumpara copii. gust amar. (21 aprilie)
m-am hotarat ca, dupa ce ma mut in bucuresti, sa incep sa scriu un roman cu ce vad/aud in metrou. e fascinant.
astazi am fotografiat apusul cu ochii. o prima zi de mai fara zgomot de oras si joaca in aer liber, cu vreo 4 catei.
plaja, Neptun, dig, noapte, lichior, banane, libertate, valuri, ameteala.. deocamdata, doar amintiri.
detest oamenii care isi asuma merite pe umerii altora!
mi-e foarte foarte cald. si am mai castigat un premiu pt. o poezie. :)
cu toate ca a plouat, noi tot mergem la plaja. :))
abia astept sa scap de tot de a priori si a posteriori! nenea kant, te iubim! (not)
nu mai sunt in stare de nimic dupa noaptea trecuta. nebunie, lacrimi, dans, imbratisari. ultimele clipe cu toti colegii.
s-a terminat si cu bac-ul! media 10 :)
twitterul e un fel de album foto cu mini-texte in loc de poze.
cat de minunat e sa vezi oameni reintalnindu-se in aeroporturi.
plec la mareee. :)
politica romaneasca e ca un film de actiune: afaceri, frati, camatari, anchete, armament, explozibil, vapoare, firme. ce misto.
sunt fericitaaaaa! atat, pentru moment.
cat de frumos mi se pare sa-ti spuna cineva: "you made my day!"
in curte, ascultand folk cu ai mei... such a lovely september evening.
calcatul hainelor mi se pare absolut inutil.. mie imi plac hainele sifonate!!
mi-a cautat cineva blogul pe google: "ioana pe fundal de yann tiersen". ce frumooos!
daca as avea multi multi bani, as construi milioane de adaposturi pentru animalele strazii..
cand se despart de iubiti, fetele isi sterg albume de pe hi5 si uploadeaza autoportrete in alb si negru.
cemaBUCURcaESTI. acum e chiar bine..
bucataresc cu domnul stefandinca. adica eu twitteresc si el gateste. :D yupi.
ma simt ca in liceu: scriu teme de mana... (mi-e dor de liceu!)
abia astept sa am mai multi bani in portofel ca sa-ncep sa caut cadouri de craciun..
iiiiiiii, zapadaaaa. :)


e ca o poveste fara sens.
dar mie imi plac lucrurile fara sens, fara reguli si cat mai dezordonate. :)



samedi 19 décembre 2009

zapadaaa.








azi m-am simtit copil si m-am jucat cu cei mai frumosi prieteni si mi-a fost bine... si atat! :)
as vrea sa ma dau iar cu sania..

mardi 15 décembre 2009

libertatea se castiga mereu.


ma impresioneaza si ma infioreaza, totodata, povestile oamenilor care au trait in comunism. in special povestile despre tinerete, despre lipsuri, dar si despre impliniri, despre frustrari, dar si despre chefurile studentesti. desti povestile mamei mele sunt cele mai frumoase pentru mine, am mai descoperit un proiect interesant, realizat de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, numit Sarbatoarea libertatii, proiect in care scriitori/gazetari/publicisti, persoane publice, au fost invitati sa-si expuna cate un obiect personal care le aminteste, cumva, de vremea comunista. un obiect pe care l-au iubit sau l-au urat, un obiect pe care l-au cautat sau l-au asteptat in van, obiecte simbol pentru ceea ce a insemnat comunismul pentru oamenii simpli.

cel mai mult mi-a placut scrierea lui Teodor Baconsky, intitulata Libertatea se castiga mereu. cititi-o. chiar avem ce invata din ea! (si intrebati-va mai des parintii cum era pe atunci... numai ei ne pot indruma spre a nu repeta greselile istoriei.)


"În 1989, decembrie 21, am ieşit la Piaţa Universităţii din Bucureşti şi am strigat ore în şir ”Jos comunismul”. Aveam 26 de ani. A fost cel mai exaltant moment al vieţii mele: acela cînd un om se eliberează de frică şi îşi recapătă demnitatea personală. Am trăit si mineriada din 13-15 iunie ‘90. Şi tot ce a urmat. Celor care s-au născut după 1990 – şi au devenit acum studenţi ai Universităţii ieşene – le pot spune că prăbuşirea comunismului este ŞI PENTRU EI cel mai de seama eveniment istoric. Fără cei care au murit pentru libertate, împuşcaţi înainte şi după fuga lui Ceauşescu, ei ar fi trăit poate şi astăzi în lanţuri. Să nu mi se spună că dictatura comunistă s-ar fi prăbuşit oricum. Da, ăsta era sensul istoriei. Desigur că, fără URSS, comunismul european nu putea rezista. Dar fără jertfa tinerilor, în ‘89, democraţia ar fi fost doar un cadou din cer, neînţeles şi nemeritat. Democraţia se merită. A te lupta civic pentru drepturile şi libertăţile tale ca om – şi nu ca element într-o masă manipulată – este miza fiecărei zile, a fiecărui gest, a fiecărei vieţi demne de acest nume. Mă bucură că faceţi această celebrare a libertăţii, după 20 de ani. Nu am cum să vă trimit un ”obiect” din comunism – sticla de Pepsi sau sul de hartie igienică, două mărfuri la fel de rare în anii respectivi. Ţin doar să le spun studenţilor ieşeni că, în ordinea statului de drept, nimic nu e dat, nimic nu e ireversibil, nimic subînţeles. Cînd e vorba de libertate, nu trebuie să negociem. Nici să ne îmbătăm cu surogate, falsuri televizuale, sloganuri şi clişee mentale induse prin hipnoză colectivă. Poţi să te îmbuibi cu mărfuri, fără să-ţi aparţii cu adevarat. Eşti liber doar atunci cînd mintea ta răspunde simţului critic, bunului simţ şi SENTIMENTULUI libertăţii. Libertatea nu poate fi trucată. O posezi şi o aperi ca pe bunul cel mai de preţ, sau o pierzi. Nu căutaţi a treia cale spre ea, pentru că veţi călca în vid."


(Teodor Baconsky)



dimanche 13 décembre 2009

terminus.


lovely song for a lazy sunday afternoon...




vendredi 11 décembre 2009

Craciunul celui fara de tara.




Unde-ai fi si unde te-ai tot duce

Cât ai fi de rău sau cât de bun,
Că mai crezi sau nu mai crezi in cruce
Cel mai greu îti este de Crăciun.

Când se strâng străinii pe la case
Si aprind lumini în pomii lor,
Ti se face mare frig in oase
Si de tară ti se face dor.

Bate vântul, bate dinspre tară,
Suflă-n răni cu sare si pelin,
Bate vântul si te-nchide-afară,
Rudele in vizită nu vin...

(versuri: Adrian Paunescu)


eu nu pot sa imi imaginez Craciunul fara familie, fara caldura unui cuptor unde se coc fel de fel de bunatati si fara traditia mersului cu colinda, tot in familie. tocmai de asta sunt sarbatorile mele preferate, pentru ca toti incearca sa uite de orice alte lucruri, pentru cateva zile de liniste si lumina. n-am sa uit niciodata cum ne intalneam la cineva acasa pentru a repeta, pe ultima suta de metri, in seara de ajun, colindele. cum incercam sa cantam pe voci, iar tata era "tenorul". si n-am sa uit nici de impodobitul bradului (intotdeauna natural), tot in ajun, cu mama, chinuindu-ne sa legam fiecare bomboana cu ata. anul trecut a fost singurul an cand mama a facut bradul singura; atunci am simtit ca s-a prabusit ceva in mine. n-am sa uit nici de emotia pe care o simteam cand aprindea, prima oara, instalatia. toate luminile acelea imi invioreaza amintirile intr-un ritm nebun.
n-am sa uit cum mergeam cu dacia noastra veche, care pornea numai dupa vreo zece minute, prin zapada, ger si ceata, pe la casele prietenilor, rudelor, bunicilor. era frumos chiar si cand ramaneam impotmoliti in zapada si impingeam cu totii masina; chiar si atunci cantam colinde si ne bucuram de momentele acelea aproape magice. mereu, colindele noastre ii faceau pe oameni sa planga, iar eu ma intrebam de ce. aveam nasul si obrajii rosii si nu mai mult de un metru si jumatate. poate pentru ca, de sarbatori, oamenii isi constientizeaza greselile, pacatele, lipsa de credinta, vanitatea, egoismul, poate pentru ca spera ca macar astfel de ocazii frumoase sa ii apropie de alti oameni, pentru ca s-au saturat de singuratatea lor spirituala, de toate momentele cand i-au judecat pe ceilalti din jur sau le-au dorit numai raul. ar fi bine daca ar fi Craciunul in fiecare zi; daca am face noi din fiecare zi o sarbatoare, pentru a-i imbratisa, macar cu un zambet, cu o mana intinsa sau cu un cuvant de incurajare, pe cei din jurul nostru.
era, de fiecare data, un sentiment minunat pentru mine sa ii vad pe oameni miscati si impresionati de niste versuri simbolice si de o muzica suava si blanda. era inaltator sa tin o lumanare aprinsa in mainile mici si inghetate, ca si cum le-as fi luminat gandurile, sufletele si casele cu o lumina de dincolo de lumea noastra trecatoare si pustie. e imposibil sa descrii in cuvinte fiorul ce te cuprinde cand iti vezi bunicii cu ochii in lacrimi... de fericire sau de tristete sau de implinire sau de suferinta; ei sunt cei mai sinceri oameni de pe pamant, asa cum sunt si copiii.
imi pare rau ca nu mai vin asa multi copii cu colinda. alta data, veneau in grupuri mari, ca niste soldatei. acum, cate unul, doi, cu o colinda invatata la scoala. dar imi place sa ii ascult si sa ii vad ghiontindu-se cand unul din ei greseste versurile. imi place si cand se umple casa de musafiri, cand camera mea se transforma intr-un teatru de papusi, cand nu mai am unde sa pasesc, din cauza animalutelor de plus de pe jos. cand se asculta colinde in sufragerie si lumea bea mult si mananca mult. si asta e un lucru care-mi place si care este specific sarbatorii in familie, desi e criticat de medici, prin tot felul de avertismente la stirile de sezon.
nu, chiar nu pot sa-mi imaginez Craciunul fara familie. nu s-a intamplat nici macar o data sa nu fiu in ziua de Craciun alaturi de ei, iar in ajun sa mergem sa colindam pana la 2-3 noaptea. de asta ma intristeaza foarte mult cantecul lui Tudor Gheorghe, pe versurile lui Adrian Paunescu: "cel mai greu iti este de Craciun", singur... pentru ca este o sarbatoare a familiei, o sarbatoare a bucuriei si a apropierii de ceilalti, a darurilor spirituale, nu numai materiale. e o sarbatoare din care inveti ca lucrurile mici, oferite de cei dragi, conteaza cu adevarat, ca nu o bijuterie ambalata intr-o hartie lucioasa te implineste cu adevarat, ci sentimentul ca ai o familie, ca te poti baza pe cineva, ca esti protejat si ca nimic rau nu ti se poate intampla, cand ei iti sunt aproape, cu tot ce au ei mai bun de oferit.
ce bine ar fi sa fie Craciunul in fiecare zi...





mercredi 9 décembre 2009

bunica din placinta.




Bunica
e din ce în ce mai mică.


Am visat
cum o rulam din greşeală într-o foaie de plăcintă
şi-o băgam la cuptor.
Cine n-are bunică
poate să cumpere plăcintă -
- cu dovleac,
de la cea mai bună plăcintărie din lume
(pe Şelari).


Ei îi foşneşte gandul cum i se mişca
- în cea mai amară toamnă de tei -
capotul
în ibricul fierbinte,
ruginit.
Mâinile aspre, cărunte
şi blânde
îmi pudrează fiecare poveste
cu cel mai strălucitor
zahăr
- din nori daţi pe răzătoare -


Bunica
e din ce în ce mai mică.


În fiecare zi,
uită o literă din alfabet;
se rostogolesc în cuptor
ca nişte mere pătate.
Ea n-a călătorit niciodată,
dar a văzut
marea la televizor. Credea că nisipul
e o foaie imensă
de plăcintă.


Bunica
e din ce în ce mai mică.
Iar eu
cresc precum aluatul.



** multumesc, inca o data, lui ghilimei, care-mi mai da - din cand in cand - cate-un inceput de povesti.

lundi 7 décembre 2009

eu NU am presedinte.




am stat la coada cate o ora jumate (in turul intai), respectiv o ora (in turul al doilea). nu am stat la coada pentru mici/bere/paine, am stat la coada ca SA VOTEZ. pentru ca aveam incredere. pentru ca mai aveam o urma de speranta. in tineri. in minti aerisite. in cei care nu au nimic comunist in ei. speram ca macar cei care nu sunt total scarbiti de politica si de oamenii politici (ca majoritatea adultilor, a parintilor nostri) sa aleaga liber. sa aleaga schimbarea. sa creada in regula de aur a democratiei. am fost extrem de impresionata, in ambele tururi, cand stateam la coada la sectiile de votare speciale, sa vad ATATIA tineri care isi pierdeau o ora-doua in care ar fi putut face o gramada de alte lucruri, pentru A ALEGE LIBER, pentru a-si exercita cel mai important drept, dreptul de a vota, cel care ne defineste ca fiind cetateni.
acum incep sa-i inteleg pe cei care spun ca nu merg la vot tocmai pentru ca stiu ca "tot aia va fi", ca "toti sunt o apa si-un pamant", ca "toti fura", pentru ca sunt constienti ca vor suferi mari dezamagiri, fie din cauza rezultatului votului, fie din cauza fenomenelor de frauda electorala, fie din cauza aliantelor imorale post-alegeri. dar, totusi, pentru ca sunt tanara si am drept de vot doar de un an, pentru ca inca nu mi-am pierdut entuziasmul si increderea in puterea tinerilor si in cuvantul lor puternic, atunci cand se unesc, pentru ca respect memoria tinerilor morti in revolutie pentru LIBERTATE, pentru DEMOCRATIE, pentru VIITORUL acestei tari mici si prapadite.
am votat ANTI Basescu. nu am votat Geoana, nici Hrebenciuc, nici Nastase, nici Iliescu. am votat ANTI pentru ca asa am simtit eu ca pot sa-i dau peste bot celui care si-a batut joc de tara asta si de statutul de "presedinte" timp de 5 ani, cu tot cu aghiotantii lui. am simtit o bucurie imensa cand auzeam tineri in jurul meu spunand ca "aleg raul cel mai mic" (desi e frustrant sa alegem cu scopul asta..), sau ca "voteaza schimbarea", dar oricum ma durea ca trebuie sa aleg intre doi oameni in care nu cred. unul care m-a dezamagit si m-a scarbit total prin comportamentul lui si prin oamenii cu care a condus tara asta... am ales pentru ca democratia presupune schimbare, presupune si experimente, presupune si risc.
eu NU am presedinte. nu-l recunosc pe traian basescu presedintele Romaniei. in fata mea, nu mai are nicio legitimitate si voi lua ca pe o gluma orice declaratie a lui de la palatul Cotroceni. pentru ca NU l-au ales romanii din tara (a avut cu 15.000 de voturi mai putin in Romania), ci romanii din diaspora, capsunarii si spalatorii de wc-uri din italia si spania (78%). oameni neinformati, care au ales sa munceasca pentru straini, oameni care au ales sa plece. nu inteleg de ce mai au drept de vot, cand si-asa nu mai reprezinta nimic pentru tara asta. ai vrut sa pleci? in regula, atunci du-te si voteaza pentru spanioli si pentru italieni, nu-l vota pe unul care-ti suna tie mai cunoscut sau de care ti-a placut in 2004 sau pe care l-ai vazut razand la otv. NU suport gandul ca au ales alti oameni pentru mine. oameni care, din punctul MEU de vedere, si-au pierdut orice drept de a se considera cetatean al tarii, atunci cand a ales sa plece in afara, atunci cand inceteaza a mai plati taxe si impozite acestei tari.
eu NU am presedinte pentru ca un presedinte nu castiga prin fraude, prin manipulari, prin lacrimi prefacute. vorbesc despre frauda nu pentru ca vorbeste hrebenciuc sau nastase de frauda. vorbesc despre asta pentru ca am participat la un tel verde la care au sunat sute de oameni reclamand spagi, mite electorale, transporturi de catre patroni ai angajatilor amenintati cu concedierea pentru a vota cu portocaliul, excursii organizate de primari pe la manastiri, cu o mica oprire pe la vreo 2-3 sectii speciale, 1 milion pentru un vot, fara numar, de la consilieri locali sau de la primari, campanii electorale pe posturi locale in amiaza mare, in ziua alegerilor, voturi "speciale" duble, prin colectare de buletine.. oho, metodele sunt multe si foarte diverse.
eu NU am presedinte, un individ care il are pe boc in stanga si pe udrea in dreapta, pe videanu in fata si pe berceanu in spate, un individ mincinos si betiv, care loveste copiii altora, incearca sa se scuze, incriminandu-l pe copil, iar dupa 3 ore isi regaseste moralitatea si integritatea. un om fara niciun fel de prestanta pe plan extern, un individ cu tendinte dictatoriale, autoritar, fara capacitatea de a intelege si puncte de vedere contrare lui. care nu intelege ca mai exista si oameni care chiar IL URASC, o ura provenita din dezamagire profunda, oameni normali, platitori de taxe si de impozite (si, implicit, platitorii salariului lui si a luxurilor lu' udrea), oameni care nu sunt controlati sau manipulati de moguli.
eu NU am presedinte pentru ca nu vreau sa traiesc intr-o Romanie "europeana" in care tocmai ne-am castigat o dictatura portocalie, pentru ca eu cred in democratie si in valorile ei. pentru ca m-am nascut in democratie si nu vreau sa am parte de indoctrinarea de tip comunist, de cultul personalitatii (pe care, oricum PDL-istii i l-au creat lui basescu). pentru ca refuz sa cred ca, dupa 20 de ani, am involuat, ne-am intors la regimul trecut. eu NU am presedinte un individ care si-a adus gasca la guvernare, alungandu-si aliatii, un personaj care si-a impins fiica netalentata in ale politicii, incompetenta si agramata, in Parlamentul European, un personaj care i-a jignit pe Mircea Dinescu si pe Emil Hurezeanu, un om care, in 5 ani de zile, a mers pe deviza "divide et impera", care nu are capacitatea de a discuta civilizat, de a fi echidistant si impartial, care nu este capabil de a media intre puterile statului, ba mai mult, a incitat la scandal intre ele, creand tensiuni institutionale si sociale.
eu NU am presedinte un individ care a dansat cu tiganii si care si-a pus sotia in situatii penibile, un presedinte care considera dreptul la libera exprimare a opiniei si libertatea presei ca fiind consecinte ale deciziilor mogulilor, un individ lipsit de orice scrupule, care loveste fara sa clipeasca, care nu a stabilizat deloc relatiile Romaniei cu tarile occidentale, care a fost total ignorat si insignifiant la intalnirile la nivel inalt ale UE. eu NU am presedinte un personaj inconjurat doar de modelele berceanu-videanu-udrea-ridzi-boureanu-eba, cu tot ce presupun aceste tipare: infumurare, parvenitism, tupeu, smecherie, imbogatire rapida prin mijloace necunoscute, masini si genti scumpe, sfidarea populatiei si a oricarei limite de normalitate si buna crestere, un personaj care sustinea ca se lupta cu criza, iar singurele arme de "lupta" au fost doua ministere nou-noute pentru doua doamne "muncitoare" - udrea si ridzi, care au papat prea multi bani, care ar fi fost mult mai folositori educatiei sau sanatatii.
eu NU am presedinte un om care a primit votul doar a 50% din romanii care s-au prezentat la vot (doar 58% din populatia cu drept de vot). cifra asta nu-ti ofera legitimitate, nu-ti ofera vointa majoritatii, mai ales cand, peste toate rezultatele, se aseaza bruma gretoasa a fraudei nesimtite. 50% nu constituie suveranitatea poporului. sunt sigura ca majoritatea acelor oameni care au preferat sa nu se prezinte la vot erau prea scarbiti de ambii candidati pentru a vota. sau au votat cu altcineva in turul intai, in semn de protest, dar au renuntat sa mai creada ca s-ar putea intampla vreo surpriza in al doilea tur. oameni dezamagiti, blazati, prea putin informati si interesati, manipulati (intr-un sens sau altul) de televiziuni, care reprezinta actori importanti in orice perioada electorala.
Romania MEA nu mai are presedinte!

p.s.: daca PNL-ul intra la guvernare cu PD-L-ul, cred ca ma voi declara total apolitica.
p.s2: observ ca soldatii romani din teatrele de operatiuni l-au ales majoritar pe mircea geoana.
p.s3: in republica moldova, basescu a obtinut vreo 95% din voturile romanilor. de ce?

mercredi 2 décembre 2009

prieteni mici.





am fost acasa sa-mi cunosc noii prieteni, cei 3 fratiori: Gicu, Beethoven si Johanna (bunica'mea ii spune Geoana :)) ) sunt cei mai adorabili catei, pentru ca sunt ai mei. grasi, pufosi si jucausi. ca tot unul din vechii mei prieteni a disparut de doua saptamani :(...
simt asa mult lipsa unui animal de casa, care da din coada atunci cand intri pe usa, se uita la tine bland si nu te intreaba nimic, nu te cearta, nu te bate la cap, doar e acolo, langa tine, mereu calduros, mereu cu chef de joaca..

mardi 24 novembre 2009

Christmas don't be late!







cam asa s-ar descrie starea mea de moment. desi vremea in bucuresti seamana acum mai mult a primavara decat a inceput de iarna, eu tot simt ca se apropie Craciunul (sarbatoarea mea preferata), ca dovada, mi-am luat cercei cu braduti verzi si cu acadele din-alea in forma de bastonas si cu fundite siiii...ma bucur asa mult cand vad reclame cu braduti si globuri si zgomote de clopotei si-l mai vad si pe mosul ala grasut cu obrajii rosii de la coca cola (reclamele coca cola de craciun m-au fascinat mereu)... abia astept sa vina vacanta si sa merg acasa si sa fie liniste si cald si sa ma infofolesc intr-un pulover colorat si sa stea catelusa mea la picioarele mele, pe post de botosei pufosi. vreau cadouri, mici, prajituri multe, mancare "di la moldova" si ii vreau pe ai mei, in formula completa, la masa mare, "festiva", din sufragerie. e si aici un fel de "casa", dar acasa ramane acasa...

(stiti cumva cand va ninge? *daydreaming*)

jeudi 5 novembre 2009

diseara mergem la cinema..



dupa cum se poate observa, postez din ce in ce mai rar; asta poate fi un efect al vietii de student. al euforiei si energiei inclinate spre alte activitati, in special din lumea reala, activitati legate de noul meu "statut". dar cand ma uit zilnic la blogul meu si-l vad cat e de pustiu, ca un coridor de spital, ma intristez brusc si imi fac curaj sa scriu. si cand ma aflu prinsa in dreptunghiul asta alb, cedez si prefer sa pun capul pe perna si sa scriu in gand, sa leg visele unele de altele. dar iata ca azi m-am hotarat sa consemnez cate ceva, ca o recenzie a ultimelor saptamani. o sa fie un post (cam lung cred) despre filmele pe care le-am vazut recent, la frumoasele cinematografe bucurestene (unele mai friguroase decat altele).
am mers la cinema in fiecare saptamana. am vazut numai filme romanesti (nu a fost cu intentie, zau asa. sunt eu nationalista, dar nu extremista.): Francesca, Cele ce plutesc, Amintiri din epoca de aur - Partea a doua, si Politist, adjectiv (asta stiu ca-i mai vechi, da' na, la singurul cinema din piatra neamt nu a mai ajuns). nu-s eu cinefila inraita, dar impresii si pareri pot sa am. Francesca este un film cu o imagine foarte buna, cu scene frumoase (datorita luminii sau a locatiilor de filmare), care trateaza un subiect actual: emigrarea romanilor in italia. prea multe injuraturi, prea extreme unele scene - in comparatie cu delicatetea Monicai Barladeanu, care e tare faina! -, prea flagranta prezenta unui microfon pufos in partea superioara intr-una din scene; dar, all in all, imi place ca subiectul nu e tratat patetic sau lacrimogen, ci intr-un mod foarte impartial, ca si cum n-ar fi fost facut de un roman care cunoaste modul jalnic in care romanii sunt tratati acolo. revolta si scarba fata de italieni palesc in fata problemelor infractionale pe care le are tarisoara noastra.
Cele ce plutesc. vazusem afisul mare prin oras si nu mi-a placut, mi-am imaginat ca e un film de fictiune sau asa. dupa aia am aflat ca e romanesc si interesul a crescut. cum nu se fac multe filme romanesti (lung metraje, adica), merita vazut orice apare, chiar daca-ti poate lasa un gust amar. in fine, filmul asta chiar mi-a placut mult. de la sunet (si soundtrackul), LOCATIA (senzationala. nu stiu unde au gasit-o, parca e undeva la capatul lumii), scenariu; "Daca privesti indelung o apa, spune chinezul batran, vei vedea intr-o zi dus la vale trupul dusmanului tau", asta e motto-ul filmului. daca il veti vedea, o sa faceti si legatura. toata mizeria exterioara, precum si mizeria interioara a personajelor, iti dau pur si simplu fiori (o fi fost si de la sala de cinema in care era foarte frig. sau..efectul a fost intentionat provocat? :) ). filmul analizeaza psihologii, fenomene, comportamente, tot felul de relatii dubioase si - ceea ce imi place mie cel mai mult - are intriga multipla si finalul deschis. am evitat sa scriu efectiv despre ce se intampla in film, e un film de stare, care trebuie vazut, nu discutat. (ah, si inca un bonus: ne-au dat un afis cu filmul, cu tot cu calendar pe 2010. hehe)
Amintiri din epoca de aur - Partea a doua. first of all, vreau sa vad neaparat si partea intai; asta e indiciul ca mi-a placut mult colajul de 3 scurt metraje: Vanzatorii de aer, Soferul de gaini si Legenda curcanului zburator. nu stiu unde a gasit Mungiu legendele astea, dar ma bucur ca ni le-a impartasit asa frumos. scurt metrajele astea nu se pot compara cu "4, 3, 2", care trateaza mai dramatic un subiect foarte sensibil, sunt amuzante (cu umor negru, pe ici pe colo) si te face sa privesti altfel realitatea erei comuniste, din punctul de vedere al elevilor de liceu, al muncitorului de la apicola sau al fetei de la tara, sosita in bucuresti. (personal, primul - Vanzatorii de aer) mi-a placut cel mai mult, am ras minute-n sir; de o asa legenda n-am auzit niciodata! e..delicioasa!
Politist, adjectiv. eram ceva de genul ":-??" (stiti voi, ala de pe mess care da din umeri nestiutor si naiv) cand s-a terminat filmul. recunosc, finalul a fost neasteptat, ceea ce nu e un lucru rau. dar parca lipsea ceva, s-a terminat mult prea brusc. la unele scene m-am plictisit, la altele m-am distrat, unele erau cam previzibile. mi s-a parut un subiect cam tras de par, dar cu un substrat destul de generos, care ar mai putea fi valorificat in alte scenarii, mai complexe, cu mai multe personaje, cu actiune mai multa (nu, nu ma refer la pac-pac si sange mult; ma refer la scenele moarte... ok, el mananca ciorba. si il arata cum mananca vreo 3 minute. mai tarziu, mananca tocanita, sau ceva de genu. si mananca iar vreo 3 minute si e incantat. deeeci?). cred ca finalul a facut totul si de acolo am inteles si titlul filmului. scena cu comandantul e cam suprarealista (mi-e greu sa-mi imaginez un comandant punandu-si adjunctii sa caute in dex cuvantul "morala"). dar situatia din politia romaneasca, mai ales in orasele de provincie, nepasarea, trasul de timp, cititul ziarului la serviciu, asteptatul pe la usi, suprasolicitarea, facatura de dosare, gasirea de vinovati pentru inchiderea cazurilor... astea sunt motive interesante pentru un film.

asa ca nu va pot sfatui decat sa vedeti filme romanesti, la CI-NE-MA! (o sa vi se para mai frumoase pe ecran mare, cu tot cu zgarieturi si imperfectiuni). unele le veti uri, altele va vor plictisi, unele va vor incanta, altele va vor distra. dar e pacat sa nu ne cunoastem produsele culturale nationale. iar biletele nu-s scumpe, asa cum ma asteptam. (bine, eu vorbesc din perspectiva studentului, care nu se duce la maaall, draga, sa dea 45 de lei pe belet. :) ne limitam dupa posibilitati.)

p.s.: imi promit mie ca voi incerca sa scriu mai des pe blog. ai inteles, Ioana?

jeudi 8 octobre 2009

o noua etapa.


n-am mai scris aici de mult si chiar imi era dor. probabil lipsa de timp si de energie si de net (o buna perioada) au contribuit si ele. m-am mutat. da, in Bucuresti, pentru ca am inceput facultatea. dupa doua zile petrecute in camin (6 in camera+gandaci negri+gandaci verzi+baie oribila la capatul holului), m-am mutat. pe langa calea victoriei. si e bine, ca-i chiar liniste aici si am camera mea maaaare si baia mea si biroul meu si ma foiesc cum vreau eu. si chiar imi incap hainele in dulap. e un fel de "acasa", doar ca-mi lipseste mancarea bunica-mii. :( deja nu mai simt nici febra musculara, m-am obisnuit cu ea, de cat m-am foit si am umblat in primele zile de facultate. acum m-am obisnuit cu drumul spre facultate (care nici macar nu e sediul central, ci facem in alta parte. aiurea). mai trebuie sa ma obisnuiesc cu urcatul pana la ETAJUL 5!!! (care, de fapt, e etajul 7), unde se tin seminariile... despre colegi nu mi-am facut inca o parere stabila, am doar impresii create doar dupa aparenta. poate o sa ma-nsel.
a inceput facultatea (pe bune) de cateva zile si deja sunt prinsa printre cursurile de CFS si CFSP (n-are rost sa vi le traduc, oricum, is despre politica si sociologie), printre paginile lui Max Weber sau ale lui Durkheim. intru, incet-incet, in ritmul alert pe care il impune facultatea, mai trebuie sa ma lamuresc eu cam cum e cu notarea si sesiunea de examene si la la la.. (sunt boboaca, ce vreti?) mi-e dor de acasa, mi-e dor de mama, mi-e dor de catelul meu si mi-e dor de mancare calda, gatita. :) si mi-e dor de orasul meu mic, unde ajungeam in cinspe minute unde vroiam.
ma-ntorc la regulile metodei sociologice ale lui Durkheim si la alte mancaruri din ciorba stiintelor politice.
a, era sa uit: bucurestiul e superb toamna!

lundi 21 septembre 2009

o privire cat un basm.



i-as fi facut mult mai multe fotografii, pentru ca mi-a transmis liniste, prin culoarea ochilor, mainile impreunate si sinceritatea gesturilor. participa la slujba dintr-o biserica mica, alaturi de niste maici. cred ca un copil nici nu trebuie sa spuna prea multe cuvinte pentru a te impresiona si pentru a-ti transmite ceva frumos. curatenia sufletului lor se simte, vibreaza in aer intr-o singura intersectie a privirilor. as vrea ca toti copiii din lumea asta sa zambeasca mereu si sa-si traiasca fiecare nazbatie la timpul ei, fara teama, constrangere, griji, cuvinte si ganduri de om mare.
copiii imi dau mereu o stare de bine si mi-au colorat multe zile in care interiorul meu urla ca viata n-are rost. ce n-as da sa fim toti niste benjamin buttoni, ale caror ceasuri sa mearga inapoi si sa ne nastem batrani, sa intinerim si sa gustam din viata in sens invers, ca si cum am arunca, in fiecare an, o alta lumanare de pe tortul aniversar. si sa uitam, pe zi ce trece, cuvintele.
nici macar nu stiu care ii e numele. ar putea fi Ina, Maria, Mara, Ilinca sau chiar Veronica (pentru ca astea-s numele care imi plac mie mult). mi-ar placea sa ma intalnesc cu toti oamenii necunoscuti pe care i-am fotografiat vreodata si sa le dau fotografiile, sa le poarte in portofel sau in buzunare sau sa le trimita prin posta bunicilor, ca pe niste carti postale. nu se stie niciodata. mi-e draga vorba aceea: "ce mica e lumea!".

liniste...









Manastirea Varatec, judetul Neamt.

minuni.








daca as avea multi multi bani, as construi zeci de milioane de adaposturi pentru animalele strazii...
iar daca nu as fi avut deja 3 catei acasa, cu siguranta i-as fi luat pe nazdravanii astia fara sa ma gandesc de prea multe ori.
ma intreb: cat de inuman trebuie sa fii ca sa parasesti fiintele astea intr-o padure, chiar langa un drum foarte circulat...?
unii romani chiar isi merita soarta, dupa ce fac lucruri din-astea.

vendredi 18 septembre 2009

puncte puncte.



Întrebarea pe care nu am rostit-o: (si pe care nu cred c-o voi rosti vreodata) catre parinti, "in ce locatie si pe ce fundal sonor m-ati conceput?"

Greşeala pe care nu mi-o iert: ca am gandit uneori lucruri urate si violente despre persoane dragi. ce sa-i fac daca-s impulsiva si vulcanica? la nervi, spun lucruri care ma afunda si mai rau in mocirla.

Am plecat, deşi ştiam că pentru totdeauna: dintr-un internet cafe friguros si cu mult praf pe ecranele calculatoarelor, unde am aflat ca "prietenul" meu deja era cu alta. era pe vremea cand incepusem eu sa invat lucruri despre baieti, cand umblam pe mIRC si mai existau inca internet cafe-uri in oras.

Am tăcut: de multe ori, din bun simt, in fata unor persoane net inferioare. mi-e sila sa ripostez prostilor, e ca si cum i-as incuraja si le-as prelungi durata de nesimtire.

Regret: ca nu le-am dat mai multa atentie si afectiune unor anumite persoane dintr-o anumita perioada din viata mea. (sper doar sa le-o pot acorda in viitor, intr-un alt cadru)

Defect dintotdeauna: pun intotdeauna raul inainte. poate e si pesimism, poate e si paranoia, dar am stresat si stresez destui oameni cu chestia asta.

Îmi lipsesc: blocul in care am copilarit, insula din Bacau, copiii cu care m-am jucat si care acum, bineinteles, sunt oameni mari (liceeni, studenti, angajati, casatoriti sau arestati). imi lipseste strudelul cu mere de dupa gradinita, bulinele rosii agatate de perdea, bancuta pe care desenam, de pe balcon, primele cafele (slabe ca un ceai) baute cu prietenele bunicii, jocurile si cuvintele inventate. pe scurt, imi lipseste toata copilaria mea.

Am renunţat: la balet, in clasa a treia, din cauza unui instructor batran, ochelarist, cu voce groasa si maini paroase, care ne loveau mereu gleznele.

Am pierdut: prieteni, sanse, concerte, cercei, reluari de emisiuni la televizor, brichete, ani, un bunic, lacrimi, dupa-amiezi. am pierdut si vremea, de prea multe ori.

Am uitat: cum e sa-ti faci temele in stilul clasic, scriind cu stiloul pe hartie pagini intregi, desenand grafice si figuri la mate sau la chimie. ah, ce dor.

Am aruncat: la gunoi frunze, toamna, desi ceva din mine aproape ma-mpiedica. am aruncat primele "poezii" scrise de mine, intr-o criza adolescentina. si am aruncat bonuri si chitante pe care le pastram, din fiecare loc in care mergeam, dupa ce a aflat mama ca fumez.

Nu am ştiut: ca linistea din familie si un om care sa-ti spuna 'te iubesc' in fiecare zi, plus toate lucrurile simple, la care unii nici nu s-ar gandi, sunt singurele lucruri de care am nevoie ca sa ma autointitulez "fericita", sa am incredere in mine si sa continui sa zambesc sincer oamenilor pe strada, chiar daca prea putini imi raspund.

În fiecare noapte: visez cu ochii deschisi, macar cinci minute. cum o sa fie slujba mea, cum o sa invat sa gatesc si o sa-mi astept sotul acasa cu o cina simandicoasa si calda, cati copii o sa am si cum o sa-i cheme. vise mari, in secvente rapide, ca sa ma ia somnul.





jeudi 17 septembre 2009

movuliu vesel.







e asa de bine acum. a-ca-sa! cu o stare de liniste si de fericire si de "maine nu ma trezesc la ora 7 sa merg la scoala". si-i bine sa-i vad pe copii iesind de la scoala, obositi si transpirati. si-i bine sa beau trei cafele (facute de mine, in sfarsit) pe zi si sa merg cu mama la cumparat de gogosari-ardei-ciudatenii de prin piete aglomerate si sa ma uit la badea in timp ce mananc cereale goale (cand eram mica, nu aveam voie decat cu lapte!) si sa ma joc cu frumosii mei catei in aer liber si sa ascult Tatiana Stepa, dar sa nu ma intristez. si sa mai citesc cate-o pagina din Apolodor din cand in cand. e asa de bine acum cand cerul inca e senin si inca mi-e cald noaptea, desi am picioarele reci, ca o reptila cu circulatie proasta. si-i bine sa-i bag bunicii ata in ac, pentru ca ea nu mai vede. si sa fur struguri de la vecini si sa-i impart cu un catel cu ochii mari si plangaciosi. si-i bine in pantalonii mei mov in care mai incap vreo doi oameni dar ma simt ca un balon cu aer. si-mi place sa fac cadouri mici, cum ar fi un creion cu o zebra-vacuta-dalmatian-girafa-cu-arc in loc de radiera. si-mi mai place mult sa imi intre vantul sub ie si sa simt inca vara, cum ne face din mana cu o batista alba. si sa desfac plicuri traditionale, primite prin posta. si sa-mi pun cercei cu animalute la urechi! (multumesc, Liliana, ursii polari mi-au racorit dupa-amiaza :) )
e bine acum...

lundi 14 septembre 2009

who's gonna save my soul?





si atat.

poem grila.



acesta e rezultatul Atelierului "Harti poetice" din cadrul LicArt 2009. un atelier mai neconventional si interactiv si haotic, organizat la Palatul Copiilor de Razvan Tupa, la care au mai participat Andrei Ruse si Claudiu Komartin. mi-a placut foarte mult ideea poemului grila, pe care l-am "completat" toti, aliniati, ca pe integrame. al meu e mai jos, cu o mica mazgalitura si scris foarte repede, pentru ca imparteam patru mini-poeti ( hihi) un pix. a fost foarte placut, chiar daca toata lumea ma privea cam urat cand am spus ca mie nu-mi place Eminescu. mi-ar mai placea sa fiu inca un an licean, sa mai pot participa la festivalul asta.
hai si voi cu poemul grila :)



Visez costume de clovni cu zambetul sters
si negru.
Eu sunt sa spunem
Ioana.
Acum imi spui
mare, Norvegia, Paris
si repet ca pe-o formula sacra
alb, bulevard, Soare
si aici putem sa ne oprim: lumina, copil
Dincolo de asta numai
indiferenta.

Buna dimineata, Soare!



samedi 12 septembre 2009

rânduri mici-mici.



când bate vântul şi
se caţără pe geamuri,
eu mă fac mică-mică
şi mă ascund în şosete flauşate.
camera mea o transform
într-o cutie de bijuterii
şi mănânc magiun cu prune,
ca să-mi apară
copilăria
în amintiri.
şi-o descos şi-o înnod şi mi-o leg
de lobul urechii,
împreună cu păpuşile fără ochi,
cu cearşafurile făcute cort
pe iarba murdară.
atunci puteam să mă ascund
sub asfalt,
să scot limba la vânzătoare,
să desenez pe facturi
şi să fac felicitări de 8 martie.
aş vrea să
lipesc câte o buburuză pe reverul
fiecărui costum de om mare şi
să ajung -cu un pocnit de degete-
tot mai în nord, să văd
marea îngheţată
şi să mă fac iar
mică-mică,
albindu-mi părul cu steluţe
de gheaţă
pescuite direct din marea nordului.
aş vrea să fac paraşute din rochiile
înflorate şi îmbulinate şi movulii
de gospodine uleioase
şi să tot zburăm,
încuiaţi în baloane de săpun.
să fim toţi mici-mici
şi să reinventăm
visele
alfabetul
reţetele de bucătărie
numerele
calendarele
biletele
cărţile
stilourile
poeţii
tabelul lui mendeleev
preţul gigacaloriei
iubirea
strângerile în braţe
valizele
anotimpurile
pliculeţele de ceai
nebunia
copiii
boabele de cafea
nostalgiile
oamenii.
şi să tot împletim, toţi,
o psihologie a oamenilor reci şi singuri
din frunzele culese
de pe trecerea de pietoni mici-mici.



photograph by Kea

vendredi 11 septembre 2009

bucureştiul e mai frumos sub genele tale.



răsunai în mine cu
ambulanţele şi maşinile de poliţie
de pe bulevardul umed,
te întorceai pe o parte,
te desfăceam ca pe o carte verde

cu pagini îngălbenite;
degetele ni se atingeau timide.
nu, nu mă mai întreba cât de mult te iubesc

şi nu, nu mai zâmbi
când mă uit cu o coadă
de ochi
la tine.
eu tac. tu taci. ne iubim într-o

simfonie a tăcerii,
pe care nimeni n-o ştie,

nici măcar moşuleţii cu ochelari
arghezieni de după ferestre imense.
de fiecare dată când tac, măsor
-cam cât de mult te iubesc eu-

uite, şi acum tac
(şi mai număr şi stele, în baza doi)
aş vrea să te-absorb ca pe cerneală,

să-mi intri în fiecare moleculă
şi să mă descompun noaptea,
când orele se furişează
pe lângă tălpi,
când îmi fumez ultima ţigară.
să-ţi fiu tangentă şi să te-mbrăţişez
-cu două paranteze catifelate-

când plouă
(de ce nu poate
cerul să fie căprui?),

îmi simt ochii grei ca burţile
de gravide

şi vreau doar să te iubesc la etajul
zece, de pe magheru,
să ni se topească mâinile atinse şi neatinse,
curgând pe scările rulante
de la metrou.
spuneau unii că

-acasă e acolo unde ţi-e inima-
bucureştiul în inima mea pentru că
tu eşti în inima mea şi pentru că

acasă e cald şi frumos,
e prea frumos

la tine-n suflet.
mai vreau să-mi laşi vânătăi
pe braţe cu tropăitul tău
(şi să-mi zgârii timpanul
când stingi ţigara în farfurii mici)
mâna ta să mai cadă pe sânul meu ca

toamna peste bucureşti.
un septembrie
cu oameni singuri plimbându-şi câinii

prin parcul tineretului
şi noi, prin ploaie. tăcând.
tu dormi?






jeudi 10 septembre 2009

Ventrilocul.










Ventrilocul
, de Larry Tremblay

Atelierul de teatru din Botosani, castigatori ai trofeului LicArt 2009.

lundi 31 août 2009

o altfel de aniversare.




te redescopar, de fiecare data cand ma privesti in ochi. ma intrebai de ce te sarut atat de tare si de apasat. pentru ca m-ai invatat sa iubesc si sa alint. pentru ca as vrea sa te inghit, cu totul, pentru ca ma faci sa am rabufniri aproape carnivore. pentru ca ma-ncalzesti chiar si cand nu te uiti la mine si nu observi ca te privesc constant. si nici nu simteai cum apusul tropaia pe gleznele tale. hai, mai ia-ma in brate si zi-mi /hai sa fumam. iar eu sa ma prind cu bratele de gatul tau ca un urs koala si sa ma pisicesc, cum spui tu, si sa-ti spun stai langa mine/ esti cel mai frumos baiat din lume;
promit (fara degete-ncrucisate!) ca imi iau medicamentul de amintiri in fiecare seara, la ora fixa, ca ma uit la poza cu noi de pe telefon si te alint si nu mai uit niciodata despre ce vorbim si nu ma mai gandesc la gari si iti spun ca te iubesc. de ce? deee... dungi de lumina de august deee pinguini imperiali deeee strugurel si barba si cercel si unghie si petale si de mere de iepuroaice si de canguri mici si deee valize despachetate si de tigari rupte-n doua si de foi albe si de muzica si de milioane si de bilete de tren si de mustati si de papioane si de fundite si de camasi de bumbac de rosii si deee verde de clame colorate de carlige si de axion
de straluciri de cuvinte de ai grija de tine si de la revedere de papucei de casa de calendare si de minute de sms-uri lungi si de boxe si de dinti si de gingii roz si de cel mai mijlociu nas si de cea mai fina piele si de cele mai fermecatoare calcaie si de vene groase si de ora 10:39 PM si de cartarescu de gellu naum cu tot cu apolodor si de mansarde si de cafea slaba de apa plata de salam si de ceai bora bora de fluturi albi de margarete si de zorele de crini de liliac de gandaci mari si negri de piele de balonase de saliva de zmeu de curcubeie multe si mari de ceasuri desteptatoare de paturi sifonate de haine cu dungi deeee ursi panda si caprioare de foca de veverite si de elefanti albastri!
iar eu ma duc sa dansez cu apolodor si sa re-re-recitesc dedicatia de pe prima pagina si sa-ti mai spun o data ca te iubesc /de la cinspe ani/ (si acum am 19, sunt batrana si putin roscata), ca tu esti tortul meu aniversar ornat cu dungi de lumina calduta de sapte seara!
(si nu, n-am mai plans; promit. mai sunt 6 zile si ne vedem iar. de data asta, intr-un cadru mai gri)


// la multi ani mie!

melodie frumoasa;



un soi de reintregire si graiul dulceag al lui katie melua, care imi suna a musetel (daca musetelul ar avea voce, s-ar confunda cu a ei, sunt sigura!). de ascultat seara, cand parca toate muzicile din lume te-au plictisit si nu mai stii unde e locul tau si scaunul e incomod si parca prea mic; si iti lipsesc, multe de tot. oameni si sunete si locuri si culori si gusturi si senzatii.






If I was hungry you would feed me,
If I was in darkness you would lead me to the light,
If I was a book I know you'd read me every night..



p.s.: multumesc ziarului Jurnalul National pentru ca mi-a oferit, cu intarziere de 3 zile, un frumos cadou (muzical si sentimental si vesel si tonic si suav si iute dar si romantic) de ziua mea. editia de colectie cu Dinu Olarasu; oh, de cand o asteptam!

jeudi 27 août 2009

(nu mai) am doar 18 ani.

peste o ora implinesc 19 ani. am mai spus-o si o sustin: e o varsta urata, un numar urat, in comparatie cu '18' - varsta maturizarii "complete" sau macar a definitivarii unei experiente: liceul. eu cu asta asociez varsta de 18 ani; s-a incheiat un capitol frumos din viata mea, dar sunt sigura ca va incepe unul si mai interesant: facultate, Bucuresti, camin, colegi, el, agitatie, oameni noi si (sper eu) frumosi, energie, lucruri si strazi noi de tinut minte, invatatul autobuzelor si al metroului... en fin, multa noutate; si e doar inceputul unui drum, un drum pavat cu pietre mari si dure. n-o sa mai pot canta "am doar 18 ani". dar nici ca astept momentul cand o sa implinesc 20 de ani... o, da, la cat urasc eu piesa aia super-expirata-si-ras-cantata de la voltaj!
am primit un frumos (si bine meritat) cadou de la ai mei, un laptop (da, da, nu va mirati), care o sa-mi aduca aminte de ei, de intrebarile interminabile ale tatei, de 'acasa', de catleusa mea (careia i-am scos un incisiv azi). nici nu va puteti imagina ce mult inseamna darul asta pentru mine, caci am fost de multe ori in pragul unor crize de nervi si de isterie din cauza vechiturii pe care o detin de vreo...10 ani? calculatorul la care am jucat volfield (nu stiu daca a auzit cineva), mario, prince of persia (!!!), tetris si alte chestii copilaroase si cu o grafica infioratoare, la care aveam timp limitat de jucat (caci tata avea prioritate. nu ca acum :) ). poate era mai bine asa.. am descoperit totul treptat si n-am avut cearcane movulii inca din clasa intai.
mi-am facut cont si pe facebook. am gasit acolo lume frumoasa, cu fotografii si mai frumoase... imi place sa descopar oamenii din spatele aparatelor de fotografiat, ma refer aici la artisti pe care ii admir de muuulta vreme.
ma enerveaza la culme reclama aia de la cancan... "restul...e can can!" si vocea aia infecta, de parca ar vorbi la un megafon comunist.
nu ma simt in largul meu cand refuz pe cineva amabil si zambitor. mai ales cand refuzul apare din cauza lipsei de timp. (la urma urmei, cine a inventat orele si secundele si ceasul?!)
nu va lasati inselati de tonul gri si plictisit si putin uracios al postului. nu sunt deloc trista sau nervoasa. am o stare ciudata, un melanj (ce cuvant) de fericire mare, mare si o nerabdare infinita... maine imi va sosi si cel mai frumos cadou, bucuresteanul meu cu parul scurt (mai nou). si un bilet de tren se alatura colectiei celor de '28 august' :)

(acum au mai ramas 9 minute si fac 19 ani... va dati seama de cand ma chinuiesc la scrierea asta?)

si mi-e dor de tine! da, mi-e foarte dor de tine! chiar daca te vad peste 16 ore... dar asta ma face sa zambesc.

poate ca o sa ajung si eu, peste vreo 30 de ani, sa nu-mi mai sarbatoresc ziua de nastere. dimpotriva, sa ajung sa plang si sa ma baricadez in casa. poate pentru ca o sa-mi dau seama ca timpul ce-l mai ai de trait s-a mai scurtat cu 365 de zile.

samedi 22 août 2009

les poupées russes.




am vazut aseara filmul asta, pe tvr cultural, unde gasesti cel putin o data pe saptamana ceva de calitate. nu stiu cum se intampla ca pierd mereu inceputurile filmelor, mai ales ale celor care chiar ajung sa-mi placa. dar e mai interesant sa incerc sa ghicesc relatiile dintre personaje si sa intru in atmosfera "din mers". mi-ar fi placut mai mult filmul daca as fi vazut-o mai mult pe Audrey Tautou, s-ar fi potrivit mult mai bine in rolul principal decat roscata. a fost un film la fel de jucaus ca "Los amantes del Circulo Polar" sau ca "Eternal sunshine of the spotless mind", numai ca mai putin insinuant si mult mai amuzant... actorii, gesturile, situatiile, locatiile (mai ales cele din Rusia). ideea centrala, care m-a pus cel mai mult pe ganduri, a fost aceea ca iubirile din viata unui om sunt ca papusile rusesti... le tot deschizi, le admiri si te bucuri de ele, din curiozitate, nu stii daca "ea" e aleasa, pana ajungi la cea mai mica, dar si cea mai potrivita pentru tine. la urma urmei, chiar asta e viata: nu stii niciodata ce te asteapta la capatul unui drum. sau daca drumul ales e cel care-ti garanteaza succesul sau implinirea.
m-am tot chinuit sa scriu ceva zilele astea pe blog, dar m-am blocat intr-o stare de monotonie si blazare, ceva de speriat. nu-mi vine sa ies din casa, as sta in casa sa citesc si sa ascult melodii vechi non stop, sa vorbesc cu el si sa citesc bloguri, sa admir fotografii ale unor oameni extrem de talentati. (poate o sa incep sa prezint cativa dintre ei in posturile viitoare) zilele astea am urmarit campionatul mondial de atletism; m-au impresionat performantele incredibile (!) ale lui Usain Bolt, care-mi seamana mai mult a ghepard decat a om.. si cand te gandesti ca s-a nascut intr-un sat din Jamaica unde nici curent electric nu exista! asta ma face sa ma sperii gandindu-ma cate talente se ascund in catune fara niciun viitor din Romania... sau din tarile din Africa. bineinteles ca nimeni nu are cum sa le descopere, iar ei n-au cum sa se dezvolte si isi pierd aptitudinile, avand alte preocupari, cum ar fi munca sau lupta pentru supravietuire. si cica avem Ministerul Tineretului si Sportului... pana cand n-o sa aud ca acest minister a realizat macar cateva zeci de cluburi sportive in tara sau macar sa acorde un sprijin financiar juniorilor din domeniile sportive, o sa am impresia ca e absolut inutil, ca mananca bani din buget si ca a fost creat pentru a-i sustine campania unei adevarate "valori" autohtone, adica numarul de la masina (EBA). cam asta e cu sportul si cu atletismul. am cel mai mare respect pentru alergatorii din Kenya, Bahrain, Ethiopia, Eritrea, Africa de Sud, care alearga pentru supravietuire, parca. sunt sigura ca astfel de competitii reprezinta prioritati in viata lor, pentru ca se vede ca pun suflet in fiecare pas. si sa le mai plangi de mila fotbalistilor romani cu cercei in nas si cu haine si masini de mii de euro? care oricum nu joaca NIMIC pe teren.
siiiiii, printre altele, peste o saptamana este ziua mea! imi pare rau ca implinesc 19 ani; in comparatie cu 18, pare o varsta uracioasa si plictisitoare. mi-au purtat noroc cei 18 ani, pentru ca a fost cel mai de succes an de pana acum.. sper sa fie doar inceputul pentru multe altele. si abia astept sa il vad. o sa fie cel mai frumos cadou de ziua mea, ca de obicei.
(observ ca posturile mele chiar sunt ca papusile rusesti. dau mereu din una-n alta. asa-i cand ai multe lucruri pe care vrei sa le transmiti si nu stii cum sa le organizezi)

vendredi 14 août 2009

inaltator.


Iulia Mitrea si Titus Constantin
- Se plang de mine ingerii.






absolut superba melodia pe versurile Smarandei Vornicu. am scris-o si eu, mai demult, pe blog. inaltator. asta e cuvantul. nu multi artisti reusesc sa transpuna asa frumos poezia in muzica. ce bine e ca folkul are inca muuulte tinere sperante.

mercredi 12 août 2009

daca as fi fost...

O luna a anului… as fi octombrie. pentru ca e mijlocul toamnei, pentru ca toamna oamenii sunt mai linistiti, pentru ca in octombrie frunzele sunt decorul perfect pentru fotografii colorate si luminate bland.

O zi a saptamanii… as fi duminica; pentru ca (aproape) toata lumea e libera in ziua aia si indragostitii si batranii si copiii se plimba de mana prin parc, pentru ca strazile sunt mai agitate si pentru ca, de cele mai multe ori, duminica Soarele apare pe neanuntate.

O parte a zilei… as fi dupa-amiaza, cand nu iti vine decat sa dormi dupa un pranz bogat sau cand poti lenevi in voie, pe balcon, intins la soare, cu o carte faina si o cafea mare cu lapte.

Un animal marin… as fi pinguin! fiindca-mi place mersul lor si stilul lor de viata. pentru ca-s amuzanti, cu tot cu fracul lor. amuzanti si veseli, asa cum cred ca sunt si eu, in majoritatea timpului.

O directie… rectilinie. fiindca sunt o fire constanta si nu ma las pana nu obtin un lucru, ma-ncapatanez ca o sageata ce merge spre o tinta precisa.

O virtute… iubirea! fiindca de-aici porneste totul...

O personalitate istorica… cred ca Vlad Tepes. m-a fascinat intotdeauna; nu sub numele de "dracula" (legenda puerila), ci pentru corectitudinea dusa pana la extreme. cred ca ne-ar trebui un nou Tepes pentru Romania noastra contemporana. zic.

O planeta… Terra. pai, ce naiba, pe ea traiesc si asta ma intereseaza, ca nu-s pasionata de astronomie si de ciudateniile universului.

Un lichid… apa. pentru ca-i element vital, care ma calmeaza intotdeauna si-mi reincarca bateriile; iubesc sa stau cu mainile sub un jet de apa rece, rece.

O piatra… as fi o piatra mare, ascutita si alunecoasa (ca acelea in care m-am impiedicat si intepat eu in vama), de sub mare.

O pasare… porumbel alb. simbolul pacii. :)

O planta… as fi o floare, cred ca zambila, pentru ca le asociez cu primavara si cu noi inceputuri, pentru ca ma trimit cu gandul la 8 martie, la ziua mamei si la placerea de a le cumpara flori, ei si bunicii.

Un tip de vreme… o zi ploioasa de vineri, in care stai si te uiti pe geam cum fuge lumea de ploaie, cu pungi pe cap. cand iti bei cafeaua sau ceaiul cald si vezi filme lacrimogene, dar ai o stare de comfort interior pentru ca vine weekendul si poti pierde vremea fara sa ai vreo remuscare.

Un instrument muzical… contrabas. admir femeile care canta la contrabas! parca le dau un aer masculin, parca se impun ca niste mici dictatoare, parca ar contrazice toate celelalte instrumente din orchestra. si mie imi place sa contrazic.

O emotie… emotia unei mame cand isi ia, prima oara, copilul nou-nascut in brate. cred ca, intr-adevar, e o emotie incomparabila.

Un sunet… geamatul primei nopti de dragoste.

Un element… un element lingvistic: silaba, un element de punctuatie: virgula, un element muzical: cheia sol, un element vestimentar: cercei, un element culinar: piper, un element chimic: oxigen.

Un cantec… (grea alegere) Valeriu Sterian - Axioma copiilor. (ascultati-i versurile.)

Un film… "Jeux d'enfants".

Un serial… "King of Queens". pentru ca EL mi-a spus de serialul asta, pentru ca ni se potriveste si pentru ca ma face sa rad intotdeauna, desi i-am revazut toate episoadele de vreo 5 ori..

O carte… "Nostalgia" lui Cartarescu. pentru ca-i ciudata si surprinzatoare si schimbatoare ca starile mele.

Un personaj de fictiune… niciunul! nu-mi place fictiunea. sunt o fire realista.

Un fel de mancare… cred ca pizza. pentru ca are de toate, pentru ca se face repede si pentru ca as manca-o oricand, chiar si-atunci cand nu mi-e foame.

Un oras… Parisul. pentru ca ma fascineaza Franta, cultura franceza, limba franceza, oamenii, obiceiurile, mancarea... tot ce tine de tara asta si de istoria ei. e unul din visele mele cele mai fierbinti, sa vizitez doar o data Parisul.

Un gust… gustul cafelei calde, dimineata. amestecat cu o urma de tutun mentolat.

O aroma… aroma tigarilor de dupa, a fumului amestecat in caldura unei camere iluminate timid; aroma trupurilor ce se racesc usor...

O culoare… rosu: sange, iubire, pasiune, foc, caldura, mangaiere...

Un material… matase.

Un cuvant… "viitor". pentru ca e un spre, pentru ca e optimism, pentru ca e vis proiectat, pentru ca te duce cu gandul la ceva mai mult si mai bine si mai colorat decat azi.

O parte a corpului… ochii, care chiar sunt oglinda sufletului; la ochi ma uit prima oara, cu oricine as discuta.

O expresie a fetei… zambet cu tot cu gropite mici.

O materie la scoala… limba si literatura romana. insa intr-o varianta restructurata si cu totul alte opere literare de studiat..

Un personaj de desene animate… Bernard, the bear.

O forma… cerc. pentru ca e perfectiune si imi seamana cu o imbratisare nesfarsita.

Un numar… 28. pentru ca-i ziua mea de nastere si pentru ca 2+8=10, adica nota perfecta, pe care-am luat-o si la nastere. hehe.

O masina… un Volkswagen Beetle (broscuta, cum ii spun eu), verde.

O haina… tricoul lui, in care ma incalzesc instantaneu!