dimanche 29 juin 2008

samedi 28 juin 2008

vendredi 27 juin 2008

better off dead.

a smile on the lips and a hole in the head

a fost una dintre zilele care stii ca vor fi proaste (sau se vor termina prost), chiar incepand cu momentul in care talpa piciorului tau atinge podeaua dupa cateva ore de somn. primele ore ale diminetii zambesti pe balcon si simti racoarea intrandu-ti prin dantela camasii de noapte. cand vezi cainii vagabonzi dand din coada si un copil mancand inghetata si zambind. sa-ti bei cafeaua si sa te gandesti ca-ti bei regretele ascunse in ea. sa ramai cu ochii pe cer si totul sa se intunece in cateva secunde, sa stai cu palma intinsa in afara ferestrei si sa vrei sa prinzi fiecare picatura de ploaie, sa stinga caldura din fiecare petec al pielii rosiatice.
am simtit cum mi se strang, pe rand, organele interne, ca stomacul se-nteapa de inelele coloanei vertebrale si ca inima se sparge in zeci de cubulete colorate, am simtit rautatea umana venind din gura unei femei ce se presupune a fi intelepte, venind in valuri mocirloase, ca o apa tulbure, plina de pisici moarte si de carne stricata. de ce sa numesti 'prost' un copil nevinovat? un copil, cu creierul si cu inima, cu fiziologie de nouasprezece ani, care nu a ales ca gatul sa-i fie strans de cordonul ombilical si nici ca oxigenul sa nu-i ajunga in creier, sa fie aratat cu degetul de copii si sa ii priveasca jucand fotbal de pe margine, care nu si-a ales niste parinti care sa-i arate iubirea cu suturi in fund. copilului astuia i-am daruit astazi zambetul meu sincer, intelegerea, rabdarea, calmul pe care poate nu-l arat oricui, m-am straduit din toate puterile sa cobor cateva trepte si sa intru in jocul lui de cuvinte stalcite, sa-mi arat uimirea si interesul in fata dezvaluirilor lui.
astazi am invatat o lectie de viata dintr-o discutie marunta, am invatat ca pot fi mai buna decat o femeie de saptezeci de ani care merge zi de zi la biserica, am invatat ca ochii unui copil bolnav, care fizic nu este ca noi, toti, sunt de sute de ori mai sinceri si mai calzi decat ai celor care se vor a fi normali.
un mesaj ascuns printre randuri catre tine, fiinta umana care ai puterea sa citesti, cand mergi pe strada nu te uita in partea dreapta cand un om in scaun cu rotile sau cu fata distortionata trece pe langa tine; te murdaresti singur cu noroiul inuman al nepasarii. incearca sa-i zambesti.


jeudi 26 juin 2008

noaptea.

dupa cum vedeti, am o obsesie cu noptile. asta pentru ca, de vreo saptamana, iubesc mai mult noptile. desi dorm singura in pat si nu are cine sa ma incalzeasca, desi am o perna stramba si prea moale. desi mi-e cald si simt cum imi curg siroaie de apa pe tample. ma simt imobilizata in cel mai dulce mod posibil, ca si cum m-as sinucide cu o franghie de matase. mi-e frica de intuneric, cand sunt singura, de mica aprindeam toate luminile din casa cand ma duceam pana la bucatarie sau in alta camera. intotdeauna aveam impresia ca este cineva in spatele meu si ma priveste insistent, imi intorceam brusc capul si imi inghetau oasele. sunt singura acasa de vreo saptamana si mi-am promis mie insami ca o sa-mi fac noptile mai frumoase si poate sa scap de mania persecutiei intunericului. aseara a fost ultima noapte petrecuta cu mine insami, in care am putut sa vorbesc singura, sa-mi vopsesc unghiile pe intuneric, sa-mi aprind 10 lumanari parfumate fara sa ma certe cineva ca fac prea mult fum, sa mananc inghetata la 3 noaptea si sa pot sa ma invart si sa ma sucesc in pat pe toate partile, fara sa ma gandesc ca fac prea mult zgomot. sa ies pe balcon si sa ma uit la cer, tot de una singura, sa numar stelele pana mi se impaienjenesc ochii. apoi sa ma arunc cu fata in jos pe pat si sa-mi caut pret de cateva ore cea mai comfortabila pozitie a corpului, sa-mi intind picioarele pe pereti si sa zambesc la umbrele mainilor mele pe tavan. sa ascult linistea, apoi sa-mi inund urechile cu muzica mea, sa-mi simt trupul amortit de placere si de armonia regasirii de sine in versurile unei melodii. sa-mi pocneasca oasele si inima sa-mi bata mai tare, s-o simt presata de greutatea pieptului. sa-mi tremure creierul si ochii sa mi se umple de lacrimi calde, care dispar in adierea vantului. sa adorm cu picioarele si umerii dezgoliti.


mercredi 25 juin 2008

nopti de vara.

20 de zile
20 de zile
20 de zile
20 de zile

...si plec la mare! da, sunt la o distanta atat de mica de marea mea draga... de valuri, de scoici, de nisipul care ne adaposteste, an de an, visele tuturor. marea care nu iti cere bani, nu iti cere regrete, nu iti cere compromisuri si nici multe vorbe, nu-ti cere note de plata sau foi scrise, nici virginitatea, nici amintirile sau iubirea. esti liber sa faci din ea ce vrei, s-o transformi in bere sau vin - dupa preferinta -, s-o iubesti sau s-o urasti, s-o blestemi sau s-o injuri, cand esti suparat, sa faci dragoste in ea, noaptea sau ziua, sa-i povestesti de majoratul tau sau de prima betie, fara sa spuna mai departe, en fin, sa fabrici din valurile ei un adevarat vis, cel mai mare.
intotdeauna ma simt bine cand vorbesc sau imi amintesc despre mare. marea, pentru mine, e libertate. e nevoia sa-ti intinzi mainile (da, ca in lacrimogenul Titanic) si sa ii simti respiratia si geamatul, libertatea sa te saruti si sa faci poze langa ea, sa o trezesti dimineata ca sa-i dea drumul Soarelui, sa te asezi pe stavilopozi si sa te simti copil, sa stai pe balconul din camera si sa nu fii nevoit sa te cenzurezi, sa vorbesti vulgar si sa bei un pahar de vin rosu in cea mai mare lentoare posibila. sa nu-ti pese nici cati bani mai ai, nici cate feluri de mancare ai avut intr-o zi. sa nu-ti mai faci ganduri negre cand vezi pachete de tigari goale. sa poti sa zambesti sincer.
si o serie de melodii care ma duc cu gandul la anii petrecuti la mare.

Chris Rea - Road to hell; Coldplay - Your love means everything; Eagle Eye Cherry - Save tonight; Eros Ramazotti - Piu bella cosa; Florin Chilian - Iubi; Doi nebuni; Goran Bregovic - Arizona dream, Gypsy reggae, So nevo si; INXS - Afterglow; Kid loco - Youpi; Patrice - Be the man, Soulstorm; Phoenix - Zori de zi; Red Hot Chili Peppers - Under the bridge; Sade - Flow; Sixpence None The Richer - Kiss me; Slang - Lenea; Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre; Tanita Tikaram - Twist in my sobriety; Tapinarii - Doi bani; Telepopmusik - Smile; The Strokes - Last nite; Tom Jones - It's not unusual; Tracy Chapman - Bang bang, You're the one; Urma - Afterall, Buy me with a coffee, Dirtshine; Andries - Femei pentru zile ploioase, La cinema, Cea mai frumoasa zi, Ma lasi prea singur daca vei pleca; Bob Marley - One love-people get ready; Bon Jovi - Always, It's my life; Bryan Adams - Summer of 69; Faith no more - I'm easy; Lenny Kravitz - Fly away, I belong to you; Scott McKenzie - San Francisco; Zob - Cantec de dragoste; Vali Sterian - Amintire cu haiduci, Iluzie unei insule; Pasarea Colibri - Vara la tara, Esarfa in dar, Scrisoare de bun ramas, 2000 de ani, In tren; Zebre - Fara tine; Omul cu Sobolani - Razna, Copilul rebel, Vodka & anticonceptionale, Doua beri goale; Cargo - Nu mai am tigari, Joc necurat; Vama Veche - Am sa ma intorc barbat, Nu am chef azi, Ana, VST, Omul plajei, Hotel Cismigiu, Cu tine, Fericire, Vino sa visam sub apa; Vita de Vie - Visare, Ozosep, Liber, Imi pasa, Varza; Royksopp - What else is there; Kelly Clarkson - Breakaway; Fergie - Big girls don't cry; Cafe noir; Nancy Sinatra - Shot you down; Bobby McFerrin - Don't worry, be happy; Bruce Springsteen - Streets of Philadelphia; Camel - Rajaz; Chilian - Chiar daca, Zece; Gnarls Barkley - Crazy; Fool's Garden - Lemon tree; Keane - Everybody's changing; Janis Joplin - Leaving on a jet plane; Norah Jones - Dont know why, Sunrise; Maria Taylor - A good start; Johnny Cash - God's gonna cut you down, I walk the line; Manu Chao - Bongo bong, Me gustas tu; Smoke City - Underwater love; UB40 - Red wine, I got you babe, Can't help falling in love; Zenzile - Smell the roses.


enough is enough. acum trebuie sa-mi pregatesc playlist-ul pentru anul asta.
primul zambet, poate ultimul, pe ziua de astazi.

dimanche 22 juin 2008

c'est moi.





this is interesting, really. :) deci am trasaturi predominant chinezesti/japoneze sau ce-or mai fi. stiam eu!

samedi 21 juin 2008

memories.



cum spunea o melodie, ma hranesc cu amintiri.

dimanche 15 juin 2008

fericirea.








cineva zicea ca fericirea`i o sticla de vin;
eu, una, ma gandesc deseori, cum e fericirea pentru mine.
si o regasesc in lucruri ce imi imbogatesc
viata
in fiecare zi, in fiecare ora, in fiecare minut..
de exemplu, ma simt fericita sa privesc spre cer,
cand merg singura pe strada,
cu mana pe traista ce`mi intzeapa pielea arsa pe alocuri
de soare,
sa ma`ntreb singura, in gand, cum ar arata cerul
facand dragoste cu un mar verde, de`abia iesit din
uterul unui copac,
un mar verde in care viermisori rosiatici danseaza
passo doble.
azi, am vazut doua blocuri
-turn- cum zic batranii ce joaca sah in fatza blocului,
tragand deseori cu ochiul la pietrele de pe asfalt
ce nu se transforma`n nisip,
ca scoicile calcate de pescarusi,
doua blocuri
faceau dragoste.
am zambit,discret, [nu ma-ntrebati cum e a zambi
discret;
face parte tot din fericirea mea prosteasca,]
umbra unuia se juca intens
pe peretii manjiti de sange al celuilalt [probabil era
virgin]
si rufele colorate se-nfiorau, cand batea vantul,
se vaitau, gemeau,
probabil intzepate de razele de soare...
si...nu stiu ce ma mai face fericita...
sa tin o prietena de mana,
sa ne aducem aminte de prima noastra betie,
de banchetele din scoala generala,
de vremurile cand ne strangeam in curte si
ne chinuiam sa chiulim,
pana cand unul se intorcea in clasa,
ca sa nu lase bancile singure.
da...si sunt fericita cand stau singura pe o banca,
citind,
cand simt cum sufletul se-nroseste, se intimideaza cand
se ciocneste [ca ouale de pasti]
cu sufletul vreunui alt singuratec, ce se gandeste ca salariul
nu`i mai ajunge...
fericita sunt si cand revad filmulete pentru copii
[veronica, veronica, fata buna si cuminte...]
cu o imagine prost filmata, colorata`n movuliu kitsch,
cand ascult o melodie si dansez prosteste, cu
o portocala
deasupra capului...
azi, doua blocuri faceau dragoste. si am simtit,
da,
am simtit doi fiori pe inelele coloanei vertebrale...
fericirea`i cand pot rosti cuvantul "prieteni"...
si fericita`s cand imi spune ca ma iubeste.


(14 august 2006)


spune-mi. spune-mi ca nu sunt nebun.







fa-te ca nu vezi,
fa-te ca nu stii sa citesti,
fa-te ca n`auzi, fa-te ca nu simti...
ai simtit vreodata?!
spune`mi ca-s tzicnita,
zapacita,
aiurita,
dar eu n-am aiurit sentimentele,
nu le-am combinat, nu le-am sucit, nu le-am strans gatul,
te-am lasat pe tine s-o faci.
si le-ai ucis.
dar nu`i nimic, le-am internat la urgente,
aveau jugulara taiata,
dar un nene inalt, cu mustatza, a spus ca nu`i nimic grav.
perfect.
am inchis ochii [vroiam sa ti-i inchid pe-ai tai, dar m-am impiedicat de o artera]
si...ghici ce-am vazut...
cearsafuri. albe... imbotzite. frumos imbotzite. un pat cu un picior rupt [de prea multa dragoste],
o mana, o coapsa, un genunchi. fiori. betie.
si-apoi moarte.

s-a terminat cam brusc?!
nu suntem la hollywood aici,
"sa iubesc e mai prost ca o galeata murdara de var"
iar peronul e intotdeauna tacut si pustiu.
iar cearsafurile albe...le calci tu, la dunga,
cu bocancii tai,
patati cu inima mea.
deschid ochii si vad pe usa "psihiatrie",
iar cearsafurile albe, imbotzite, au buline, dungi,
ser, morfina, "du-ma spre castel",
nu mai vreau...
nu.... nu te mai vreau...


(20 martie 2006)











m-am hotarat sa mor la ora doua.

m-am hotarat sa mor la ora doua...
dup`amiaza, dimineata, AM, PM,
e relativ.
viata`mi a primit, in final,
eticheta de 'expirata'.
m-am trezit, m-am impiedicat de camasa de noapte
si
ridicandu-ma
am fixat ceasul... doua fix.
pan-atunci, totul ticaie.
creieri-mi in cap, inima in piept,
pleoapele
imbracate`n lacrimi
si mainile..ticaie-n aplauze,
ropote de aplauze
pentru mareata fiinta`n care
am fost concretizata
pentru cinshpe ani nenorociti.
aplauze patetice,
ca de sfarsit de spectacol de la teatrul tineretului
din piatra neamt, din perla moldovei..
ca sa devin actrita ideala,
sa-mi inchei rolul
cu vesnica`mi
ipocrizie,
zambind plastic
spectatorilor ce exclama infernal 'bravo!',
fac o ultima plecaciune
acum,
la doua fara douazeci,
plecaciune`n fatza mortzii,
o afacere strict personala,
cum bine zicea maestrul dinescu.
acum, la raspantie de drumuri,
realizez ca nu am trait degeaba.
ca am daruit si am primit la randul meu
dragoste.
putina,
infirma,
dar
am simtit cum e sa-ti vibreze sufletul
cand cineva`ti marturiseste timid 'te iubesc'
m-am hotarat sa mor la ora doua...
ceasul e judecatorul,
impartial,
insensibil, legat la ochi,
asa cum am fost eu o parte din viata-mi.
maine, la ora doua AM, PM, e relativ,
or sa-mi gaseasca trupul
ce zace patetic pe jos,
cu pastilele`n jur, cu biletul mazgalit
de lamentari
de sinucigasa melancolica.
ce ora e acum?
nu mai vad....
sange....
tavan....
podea....
te`am iubit...
m-am hotarat sa..
mor..
la..
ora....doua.


(17 noiembrie 2005)

Ceasornicarul.

Drumul spre biblioteca era imbracat de frunze. frunze moarte, in culori autumnale, care zac laolalta, fara sa-mi sopteasca nimic, fara sa-mi transmita vreun sentiment...Totul in jur e inecat in monotonie. incerc sa-mi pastrez zambetul pe buze, privesc spre cer, dar.. nici acolo nu gasesc un cadru colorat. norii zambesc trist, soarele e palid, ca un bolnav in agonie, pasarile se ascund pe unde gasesc, la adapost de frigul ce-ti patrunde-n oase si te otraveste lent.. oamenii se-aduna-n cafenele, discuta subiectele aflate la ordinea de zi si ofteaza mai des ca de obicei. odata cu toamna, li s-a asternut pe fatza un chip dezamagit, un chip pe care sunt schitate niste zambete sterse, niste zambete false.. ma grabesc s-ajung la ceasornicarie, trebuie sa-mi repar ceasul, de care am devenit dependenta. lumina isi face aparitia prin jaluzelele de lemn.. 'inseamna ca domnul Enache a ramas aici inca..' bat la usa si apare-n prag batranelul simpatic, vesnic zambitor, cu fatza-i asemanatoare unui pusti ce tocmai a facut
vreo nazbatie. ochii mari ii sunt rosii, ochelarii ii sunt fixati neglijent ca-ntotdeauna pe nasu-i turtit; prietenos din fire, amabil si spontan, ma invita inauntru, imi ofera un ceai, dar refuz, ca intotdeauna, pentru ca nu-mi place sa-l deranjez, cand merge atat de greu. (are coxatroza, dar se incapataneaza sa nu mearga la medic, pentru ca, in conceptia dumnealui, Dumnezeu iti da viatza si Dumnezeu iti ia viatza, atunci cand decide El si numai El)
- Care ceas ti-e defect? Sper ca nu ceasul trupului...
- Nu, nu, inca n-am probleme de genul asta. Nazbatia asta de ceas mi-a alunecat, a cazut si s-a crapat de asfalt...
- Nu e nici o problema, nenea Enache-i aici. Pe cand ai vrea sa fie gata?
- Daca s-ar putea pentru maine, v-as ramane profund recunoscatoare.
- De acord, maine la 18 o sa il ai inapoi la mana.
- Va multumesc foarte mult, domnule Enache! Stiam eu ca n-o sa ma dezamagiti... Acum trebuie sa plec, la revedere, pe maine!
- La revedere, Mara, sa fii aici maine, la 18.
- Cu siguranta! Asta daca n-o sa se schimbe nimic pana maine...

Ajung la biblioteca, iau cartile care imi trebuie, niste romane politiste pentru eseele la psihologie, dar bibliotecara se uita cam ciudat la mine:
- Romane politiste? Dar... ce varsta ai tu, de citesti asa ceva?
Ma simt jignita intr-un fel, pentru ca intotdeauan am fost complimentata cu referire la maturitatea absurda a chipului meu.
- Am 20 de ani, dar nu inteleg intrebarea.
- Atunci sa ma scuzi, dar eu nu-ti dau nici 7 ani!
- De ce spuneti asta?
- Uita-te si tu la tine. Uite ce rochie ai, nu vezi ca ti-e mica, manecile iti sunt scurte, nu vezi ca te strange? Si coditele astea... O viitoare studenta nu prea arata asa cum arati tu.
Avea dreptate. In oglinda-mi apare in fatza ochilor o pustoaica cu ochii mari, curiosi, cu doua cozi stranse la-ntamplare cu funzi mari, rosii, cu o rochie ce nu i se potrivea, Are genunchii loviti, ca si cum ar fi fugit si s-ar fi lovit de asfalt... Mi-e greu sa inteleg ce se intampla, mi-e greu sa disting realitatea de vis, nebunia de logica. Rusinata, ies rapid din biblioteca si ma-ndrept spre camin, incercand sa evit privirile curioase si uimite ale oamenilor ce-i intalnesc pe drum. Ajung in camera si incerc sa adorm cat mai repede, sa uit de ce s-a intamplat... e prea ciudat.
Dimineata vine repede. Nu-mi aduc aminte ce-am visat, nu stiu cat am dormit! E 17 si jumatate dupa-amiaza. Imi aduc aminte ca domnul Enache mi-a spus sa ajung acolo la 18:00. Ma-mbrac si pornesc grabita, fara sa ma uit in oglinda... Drumul spre ceasornicarie nu imi starneste nici o amintire, nu recunosc nimic, oamenii mi se par niste straini, niste lupi ce asteapta sa te devoreze. La casa domnului Enache nu mai scrie 'CEASORNICARIE', ci 'COFETARIE'. Deschid larg ochii, crezand ca e o farsa a vederii, dar vad in continuare acelasi cuvant...'COFETARIE'. Urc disperata scarile,
vreau sa deslusesc odata misterul asta ce ma-nnebuneste. In prag imi apare un tanar cu ochii mari, negri, cu parul valvoi, cretz si nepieptanat.
- Buna ziua...!
- Buna ziua. Cofetaria este inchisa momentan... Revino maine dimineata!
- Nu, nu.. dar nu vreau nimic. Voiesc doar sa stiu cum va numiti, cine locuieste aici, unde e domnul Enache???
- Enache? Enache sunt eu. Dar tu, copilo, cine esti?
- 'Copilo'? Cum adica sunteti domnul Enache? Nenea Enache poarta ochelari, e batran, e grizonat, are coxatroza!!!
- Cred ca desenele animate te-au afectat prea mult... Eu sunt Enache si nu-s nici un domn, am doar 20 de ani!
- Doamne, visez?
- Ce-ai spus?...
- Nu... n-am spus nimic. Va multumesc... La revedere!
- Du-te si fa nani, copilo!

Parca lumea s-ar fi intors de-a dreptul in timp, parca si-ar fi luat bilet la clasa-ntai in trenul vietii, cu destinatia: COPILARIE si tocmai a ajuns la destinatie.
Lacrimile-mi apar siroaie pe chip. Ma simt inecata intr-un ocean de confuzie, de irealitate, de neverosimil!
Fug spre cea mai apropiata banca din parc... Nu e nimeni in zona, e frig afara, vantul se starneste violent, dar nu-mi doresc decat sa fiu singura, sa contemplez, sa-ncerc sa realizez ce s-a intamplat...
Cum e posibil? Parca s-ar juca o scena deja cunoscuta, insa de alti actori.
CEASUL!
Asta e!...
Ceasul e de vina.
Ce-o fi facut nenea Enache cu el? Unde o fi disparut ceasornicarul de la coltzul cartierului?
Ploua...



(compunere pentru scoala; 7 octombrie 2005)

vendredi 13 juin 2008

sfarsit de-a XI-a.


am terminat si anul asta (scolar). cu fiecare an ce trece, ipocrizia capata proportii uriase, invidia aproape ca-ti scoate ochii si privirile rautacioase se inmultesc. n-are niciun rost sa dezvolt pe tema asta, pentru ca incerc sa ma bucur ca am scapat de unii "colegi". si ca a venit vacanta. si ca vara asta o sa am majoratul si o sa plec iar la mare. ca o sa fie ultima mea vacanta in care am titulatura de 'eleva' si ca inca o sa mai copilaresc. si-o sa vina si-a 12-a, cand n-o sa am timp nici sa ma uit in oglinda. cand toti profii vor incepe teoria cu "e un an greu, o sa aveti enorm de mult de invatat" (yeah, tell me something new, please). a, si ma mai bucur ca am terminat cu CAE-ul. aproape ca nici nu ma mai intereseaza cat iau, pentru ca a fost un stres enorm anul asta, in care as fi putut sa ma relaxez muult mai mult..
sunt foarte incoerenta, pentru ca am consumat cam multa cofeina si nicotina la un loc. vreau sa vina vara cu adevarat, sa merg la plaja si sa fac baloane in soare. sa mananc pufuleti pe scarile de la turn si sa ma uit la nori, cum se misca. vreau sa citesc mai mult, cartile care-mi plac mie, dintr-alea subtiri si cu coperta frumoasa, de vara.
mi-e dor de mare.
si inca o poza cu moaca mea de scolarita cuminte si constiincioasa. :)




vacanta placuta!

lundi 9 juin 2008

mercredi 4 juin 2008

punct


este cumplit de dureros sa iti vina sa plangi si sa nu poti..

mardi 3 juin 2008

fara inima.



Sunt atat de fericit astazi,

de parca mi-as lua la revedere de la viata,

de parca mi-as baga in inima un mar ca sa nu mai bata ci sa stea dracului -

ca sa pot sa ma apropii de tine si sa-ti spun :

- Mai, ti-o fi sete

ia si tu si musca un mar!

(Nichita Stanescu)





lundi 2 juin 2008

fortuna labilis.

unui fat i se taie cordonul ombilical. cu acelasi cutit isi cresteaza jugulara, la douazeci si cinci de ani. o copila isi sparge balonul in tepii unui trandafir. toata frumusetea devine gretoasa, are miros intepator si este orbitoare ca soarele pe zapada. oamenii orbesc si se ucid, din dragoste, unul pe altul. omenirea merge invers si rujul de pe buze devine cancer la pancreas. o ultima tigara in mainile unui batran este o aripa spre iad. ne moare sufletul, zi de zi, ii aprindem lumanari, ca sa-l zareasca moartea in intuneric. totul se schimba, desertul este inundat de lacrimile camilelor iar iarba creste din cer spre pamant. patru actori stau in intuneric, pe podeaua prafuita a unei scene. si-au uitat scenariul vietii iar creierul zburat de glonte este ultima replica aruncata inimii.
insectele ne mananca din pupile, sangele ne este prins in butoaie si borcane, din care se infrupta parintii si fratii nostri. ne maturizam cu fiecare inchidere de ochi, cu fiecare strop de apa curs pe chiuveta ruginita, ne improscam cu pietre pretioase si cu bani, ne cosmetizam mizeria din pantaloni cu tocuri cui.
suntem sclavii umbrelor noastre si ne urmarim cu lanternele prin asternuturi. ti-a fugit pamantul de sub picioare si te crezi labil psihic; sau, mai bine zis, o soarta labila psihic. cazi in ispita propriilor tale dorinte si te transformi in cel mai paros paianjen, mergi pe acoperisurile caselor si scupi copiii cu plete lungi cat marele zid chinezesc. ne prindem pielea in cuie, ne rastignim pe ziduri de nepasare, de ura; viata noastra devine un Holocaust cenusiu, in care noi ne transportam propriile trupuri in crematorii cu miros de paine proaspata.
te trezesti la cinci dimineata si privesti ultimul rasarit de soare, pe sinele de tren. pielea iti vibreaza sub fierul rece si iti simti intreaga fiinta fiind pentru prima data. incepi sa fluieri si te razgandesti, pentru ca ar trebui sa-ti ridici salariul. zambesti lumii pe strada dar ei musca din tine, intr-un ritual urban, purificator. se spala in public de pacate, infruptandu-se cu sangele si trupul tau, te transformi intr-un Hristos dependent de nicotina si de plimbari prin parc.
te-ai gandit vreodata ca a tine o radiografie in fata ochilor e o cale sa afli ce se ascunde in tine? te-ai gandit vreodata ca, in timp ce nisipul ce-ti curge printre degete, un batran respira pentru ultima data? te-ai gandit ca firmiturile pe care calci in fiecare zi ar putea hrani o vrabie subnutrita? cand te-ai gandit ultima oara ca pasii tai pe un hol pustiu de spital innebunesc de spaima un copil imobilizat? cand te-ai bucurat ultima data ca n-ai fost tu cel care a fost omorat de un copac la ultima furtuna? mai trage o data la sorti cat si cum traiesti; loteria destinului are poarta larg deschisa.

timpul.


m-am nascut ieri si voi muri maine. am la dispozitie douazeci si patru de ore ca sa traiesc, sa iubesc si sa fiu fericita cat pentru saptezeci si ceva de ani. lumea mi-o strang, ca pe un cearsaf plic, o agat in cui si raman singura cu un ceas si o cana de cafea. laitmotivul vietii mele, Soarele, imi pazeste talpile picioarelor si ma incalzeste cat pentru o eternitate; Soarele, cel care m-a purtat de mana chiar si prin cele mai orbitoare, ascutite zapezi, imi va incinera trupul, iar vantul imi va imprastia cenusa in mare.
toate amintirile se dizolva ca zaharul in afea. un amestec de zambet dulce-amarui si o lacrima de pelin inunda intreaga camera, iar eu incerc sa ajung la mal, mereu, sa pot privi ceasul si sa cronometrez eu secundele finale ale existentei mele, ce alearga ca psihopatii. cand iau o gura de aer, incerc sa-l inghit, sa-l tin prizonier in gatul si in plamanii mei negri, sa ating, prin el, toate locurile unde am respirat, tot geamatul naturii, toata iarba pe care am mirosit-o si tot aburul de vin fiert pe care l-am cuprins intr-o deschidere de gura. marginea canii de cafea miroase a tigari, a buze, a sare din mare si a mandarine.
ninge in camera patrata ca o cutie, chiar la mijlocul lui iunie, ca si cum anotimpurile s-ar succeda cu fiecare ora ce trece, prinsa in plasa palmelor mele ca si fluturii. ninge si imi simt parul ud, ca in prima zi a anului, ca la prima ninsoare cu brate impreunate, imi ating nasul si il simt rece, inghetat, topit sub caldura striatiilor buzelor uscate.
marea imi este aproape, o aud cand asez capul pe podea; am trupul fragil ca un castel de nisip si oasele-mi sunt scoici cu forme neregulate. ma oglindesc pe suprafata cafelei amare, imi curge tot sangele din trup si cafeaua imi coloreaza gatul si pieptul. toate simturile innebunesc si se amesteca, imaginile se contopesc si toata viata mea de douazeci si patru de ore devine o electrocardiograma. liniile subtiri ce-mi contureaza trairile se aliniaza, asemenea unor copii spanzurati, orbi, surdomuti. inima se opreste odata cu ultima bataie de ceas, explodeaza in miliarde de cioburi, dar inca traiesc... beau ultimul strop de cafea si privesc zambind filmul vietii mele, care se opreste la cea mai inalta creasta. am murit fericita.

dimanche 1 juin 2008

uneori suntem toti copii.


şotron.






pentru ca nu trebuie sa-i lasam pe nesimtitii astia care au fixat ziua votarii chiar de ziua copilului sa o ignore si sane-o fure cu totul.
pentru ca inca ma simt copil.
pentru ca nu vreau sa-mi pierd vreodata copilaria.
pentru ca amintirile copilariei sunt nepretuite.
pentru ca toti copiii trebuie sa fructifice la maxim perioada asta.
pentru ziua asta in care primesc bomboane si carti de la parinti, an de an. si bucuria ramane aceeasi.
pentru ca am pijamale verzi cu buline si discuri de pick-up cu 101 dalmatieni, les bisounours, le roi barbar si bourriquet (carti de colorat), pentru ca inca mai citesc pagini din fratii grimm si inca mai desenez felicitari de 8 martie pentru mama.