mardi 30 décembre 2008

2008, pe scurt.

cea mai frumoasa vacanta: inca o vacanta de vara (la mare) cu el.
cel mai obositor (dar frumos) eveniment de anul asta: majoratul meu.
cea mai ciudata realizare familiala: ai mei se inteleg mult mai bine ca inainte.
cea mai consecventa realizare scolara: am luat premiul intai si-ntr-a 11-a.
cel mai stresant moment: intalnirea cu mama lui.
cel mai inalt om pe care l-am cunoscut anul asta: Paul.
cea mai imbratisabila persoana pe care am cunoscut-o: Sooz.
cel mai de treaba om pe care l-am cunoscut, tot anul asta: profa de literatura universala.
cea mai ametitoare carte pe care am citit-o: Emil Brumaru - Dumnezeu se uita la noi cu binoclul.
cel mai socant/infricosator moment: cand ma aflam in fata sicriului bunicului meu.
cea mai agitata perioada: luna iulie.
cea mai draga fotografie facuta anul asta: believe in us.
cele mai amuzante momente: recent, toate cantecele vechi reamintite cu colegii mei si cantate-n cor la scoala, toate dansurile si nebunia generala.
cea mai intarziata descoperire: jocul conquiztador.
cea mai obsedanta descoperire: King of Queens.
cel mai cautat cadou: cadoul pe care o sa i-l daruiesc maine.
cele mai surprinzatoare cadouri pe care l-am primit: un breloc cu un elefant mic, de la el, la mare si un sticker cu filmul de piatra de la bulina pe care mi-l doream mult, mult.
cel mai iubit cadou primit: cartea facuta de el cu posturile din mansarda. si o ie de la mama lui.
cel mai trist moment: cand l-am facut sa planga.
cea mai ascultata melodie: Gabriella Cilmi - Sweet about me.
cel mai (re)vazut film: The hours.
cea mai reusita petrecere: majoratul lui Andrei.
cea mai faina vizita: la Bucuresti! (in sfarsit).
cele mai penibile momente: eu, la harta din fata clasei, la ora de geografie.
cele mai ciudate moment: cand cautam un coleg mort de beat prin padure.
cele mai repetate versuri, care imi vor ramane in minte: "Dar tu mi-ai spus odinioara/ Ca ne ucide moartea, nu viata si iubirea/ Nu mi-ai vorbit de lacrimi niciodata.../ Tu n-ai facut pamantul din mila si iubire,/ Iti trebuia loc slobod, intins in cimitire."
cel mai frumos moment din familie: masa de Craciun.
cel mai bun (cu fluturi in stomac) moment: fiecare revedere cu el.



va doresc si voua un an cel putin la fel de bun ca asta ce ce pregateste de plecare; va transmit numai ganduri de bine, urari de lumina, caldura, sarutari neasteptate si imbratisari stranse.
ne citim la anul!


stop cadru.

dimanche 28 décembre 2008

samedi 27 décembre 2008

lipind un timbru, la posta

hai sa ne spunem te iubesc
dar riscul e mare sa
aflam amandoi
ca n-am invatat degeaba teoria multimilor in scoala
ca ma simt inclus fara sa fiu intrebat
si-apoi exclus fara explicatii
parca in sila
ca ma simt ca un timbru in mainile altora
care vor sa ma lipeasca pe-o scrisoare de
dragoste pe biletul de despartire al sinucigasului
pe faxul trimis de-o blondina pe-o citatie la circ
pe un denunt anonim
dar eu n-am lipici nici cat sa le las
acel gust ciudat dulce-amarui in
gura lor netacuta

ca practic stramosii nostri
n-au facut altceva decat sa se joace
cu baloane de sapun tot niste multimi
care spargandu-se te
nasc ne nasc nu le-ar fi cu noroc
ca multimea sfredelilor se cheama barbati
iar multimea invelisurilor vremelnice se cheama
femei mame madone
ca nu ne apartinem
cu adevarat
ci venim din timpuri atat de stravechi
numite specie
familie arbore genealogic
incat e inutil sa mai inalti cortul
marturiei

mai bine
te scobesti in buric dupa eva din tine
dupa adamul din mine
mai bine



( Gabriel H. Decuble )

jeudi 25 décembre 2008

zapada de Craciun.





ce poate fi mai frumos decat zapada de Craciun? au fost doua zile superbe, inca de ieri, cand porneam spre seara la colindat cu parintii mei, si scoteam limba ca sa prind fulgi de nea pufosi si mari, la tara, continuand cu ziua de azi, atmosfera aceea de familie, calm, liniste, muzica buna (Alifantis, nu colinde), mancare buna (da, da, e unul din motivele pentru care iubesc sarbatoarea asta!), "Home Alone" partea intai si a doua (revazute pentru a nustiucata oara), glume bune, un joc de table, instalatie mergand non stop in brad (care, apropo, e natural, ca in fiecare an; asta ca sa le dau peste nas "ecologistilor" boemi), bomboane mancate jumi-juma cu catelusa mea, privitul pe geam ca un copil, printre fundite colorate, mancat bomboane din brad...zapada, zapada si iar zapada... da, asta e cel mai bun lucru de Craciun! pentru ca zapada inseamna si copilarie si liniste si calm si relaxare si puritate si inocenta si vise si dorinte si sperante si priviri spre viitor si libertate si zambete si fericire... pe langa toate acestea, a fost primul Craciun in care
bunicul meu a primit o colinda simbolica, langa mormant, o lumanare aprinsa de niste maini reci.
va doresc sa aveti sarbatorile asa cum va doriti... si sper ca ati primit cadourile dorite de la Mos Craciun! eu, cu siguranta, am primit...zapada, zapada, zapada (...) plus micul tratat de pisicologie al monsieurului Foarta si nicolina blues-ul lui Nimigean!

lundi 22 décembre 2008

ninge!



nu am nevoie de ninsoare

pentru că ning lacrimi
de fericire peste mine,
lacrimi ţesute pe un cearşaf
ce acoperă raiul.
ninsoare e vocea ta ce dezmiardă
blesteme,
ce mângâie aşchiile ce-mi cresc uneori
pe mâini,
vocea cu care-mi pictezi buzele
când îmi şopteşti o incantaţie
sub acoperişul fulgilor de nea.
ninge cu visele tale care mă ţin
în podul palmelor,
de unde alunec cu o sanie
de mătase albastră.
o dată la o mie de ani,
îmi croieşti
zăpadă pe stern
cu obrajii, atunci când gândul tău
valsează cu bătaia inimii mele.
se mai întâmplă să fiu
geloasă pe steluţele de zăpadă
ce se-aşează la capătul
genelor tale lungi,
lungi ca o noapte în care ne naştem
în fiecare an,
întrupaţi într-o rugăciune şoptită.
îţi frâng umerii într-o îmbrăţişare
şi se prăvale peste mine
zăpada,
cea mai albă zăpadă
de la polul nord; polul sud
e inundat de mult de apa vie
cursă din pupila mea şi pântecul tău.
se prăbuşesc, unul câte unul,
fulgii de zăpadă tiviţi cu lumină,
căldura tâmplelor, suspine,
scrisori şi sunete de vioară,
fulgii de zăpadă ce mi-i prinzi
de lobul urechii
şi fugi zâmbind, aruncând cu bulgări
în formă de scoici.
îţi scriu şi acum, în miez de noapte,
nu am nevoie de zăpadă
în anul acesta subnutrit,
descoase-mi buzele într-un sărut
şi mai şuieră o dată cântecul
orchestrei de muşchi,
sparge-mi oasele între degetele tale
şi vom muri îngheţaţi,
sub un fulg de nea zvârcolit.






samedi 20 décembre 2008

drumurile noastre...





zilele astea nu am mai scris nimic nu pentru ca n-as fi avut ce povesti, ci pentru ca nu prea am avut timp. ce bine-ar fi sa fie timpul asta o sticla de suc, sa tot turnam din el cand avem chef.
am fost mult prea ocupata cu fuga dupa cadouri, impodobitul traditional de brad al clasei, printre doua-trei lucrari date pe ultima suta de metri inainte de vacanta, am cantat colinde, am fost ocupata cu zambit, simtit bine si mai apropiata ca niciodata de colegi (sau macar o mica parte din ei). poate si pentru ca e ultimul an in care impartasim astfel de 'obiceiuri' in preajma sarbatorilor, poate fiindca simteam in aer mirosul de brad, de vacanta, de cozonac, fiindca simteam in ochi sclipirile instalatiei din brad si a bucuriei din ochii copiilor care-l vad pe mosu' pe la serbarile de gradinita, poate pentru ca ne inconjura o atmosfera mult prea tensionata care trebuia sa dispara, la un moment dat, fiindca nu-si avea rostul (mai ales in perioada asta), poate doar din simplul fapt ca ne lipseam unii altora...
in momentele in care cantam toti in cor, radem la aceeasi gluma sau desfacem sincron cadourile daruite intre noi, momente in care ne dam mana (peste certuri anterioare) intr-o hora pe 'trandafir de la moldova' sau ne aducem aminte de copilaria noastra, cu tot cu slagarele specifice (andre, candy, 3 sud est sau animal x), in momente ca astea imi dau seama ca am trait niste ani frumosi, nu stiu daca cei mai frumosi din viata, dar cu siguranta imi voi aduce aminte de tot ce-am trait alaturi de ei.
chiar daca i-am injurat pe multi dintre ei, am fost uneori invidioasa sau am bagat vreo stramba intre ei, chiar daca i-am criticat sau i-am laudat pe nedrept, chiar daca am gresit avand prejudecati, pot spune ca am invatat cate ceva de la fiecare, pentru ca fiecare are trasaturile lui specifice, care ii vor caracteriza mereu in memoria mea, am invatat cum sa fiu sau cum sa nu fiu, cum sa ma autocenzurez sau sa fiu mai toleranta, cum sa invat din greseli si sa trec mai departe peste esecuri, cum sa ma distrez sau cum sa plang cu demnitate, cum sa fiu curajoasa si cum sa tac, atunci cand nu e nevoie de vorbe... in concluzie, sunt si colegii buni la ceva. pacat ca uneori nu realizam asta decat foarte tarziu...


drumurile noastre toate
se vor intalni vreodata
drumurile
si iubirea,
gandurile, fericirea...

vendredi 12 décembre 2008

privirea ta.



privirea ta mă roagă, mă sperie,

mă urcă şi mă doboară
pe dealuri de speranţe.
privirea ta e uneori paralelă cu mine,
când te privesc de sus,
ai genele încordate ca muşchii pântecului
unei mame,
iar pleoapele se unesc într-o atingere
diafană
cu eternitatea,
acea eternitate de lacrimi
şi de dansuri de umbre, de lumini,
acea bucurie de-a respira,
de inimi bătând sincron.
privirea ta
e-un infinit croit pe umerii mei,
privirea ta e lumânarea ce arde
pe masa lui Dumnezeu,
îmi arde şi mie sufletul,
când mă-nchin ei.
te plimbi cu privirea ta
pe drumul nemuririi, te rătăceşti
cu ochii în lacrimi, pe aripi
răsfirate-n pastelul cerului
prăbuşit pe podea.
scrii cu strălucirea pupilelor
pe filele cărţilor subacvatice,
iar în mine vuieşte încă
zgomotul inelelor
logodnicilor vertebraţi,
mergând pe-un fir de aţă deasupra mării.
privirea ta încă se leagănă
pe cioburi de stele,
mă ucide şi-mi dă viaţă uneori,
când construieşti, din trupul meu,
lumea.



mardi 9 décembre 2008

acasă.



acasă e acolo unde îmi bate
inima,
pe malul mării, pe un dig,
printre fire de iarbă sau nisip,
în noapte sau în colţul patului,
în camera cu trei pereţi:
gâtul, pieptul şi
braţul tău drept.
n-avem draperii, doar o
perdea de somn
dimineaţa, între genele tale lungi;
din firele descusute din cămaşa mea de noapte
ai făcut cel mai lung cearşaf,
înnodat la capete cu spuma undelor.
acasă e acolo unde la cină
facem dragoste şi însetăm
după gemete, şoapte şi lacrimi de fericire,
unde dimineaţa ne bate soarele
pe umeri şi ne-mbrăţişăm
muşcăturile de lobul urechii. noi n-avem
acoperiş,
pentru că ne place să strângem fiecare
picătură de ploaie, s-o lipim
lângă fotografiile din februarie iulie 2006,
fulgerele le întindem pe pâine
şi le ungem cu mierea amăruie din
vocea lui andrieş.
să-ţi mai zic despre a-casa noastră,
mansarda aceea din colţul străzii, cu vedere la
cea mai înaltă salcie din oraş,
în care stăm pe scaune şi ne uităm
-unul la altul-
cum clipim când se mişcă norii
şi ne coasem mâinile una de alta,
ca să ne batem cu bulgări de zăpadă,
cu nasurile roşii de dulceaţă
de cireşe amare.
se-nvarte podeaua cu noi,
pe ea s-au prăbuşit toate nopţile
cu pături reci, toate trenurile dus,
toată singurătatea şi lipsa
şi kilometrii,
pe podea ne prăbuşim şi noi, uneori
unul peste altul,
cu gânduri îngemănate, oase de sidef,
pleoape luminoase, şoapte îngânate
şi-o căldură la puterea a doua,
caldura de acasă.






înger rămas.






Daduse iarna-n primavara iar
Si sub un piersic scuturat de floare
Lasase nea de scoici ca un brumar
Si mic un inger inghetat la soare.
Parea, o randunica de clestar
Uitata jos de toamna migratoare —
Cu aripile-n cruce, tainic dar
Cazut din cer si care-n suflet doare.
Avea doi ochi ca boabe de margean,
Pe cap purta un cerc de alba luna.
Ca o icoana dintr-un schit muntean.
Fetita cea mai mica l-a vazut,
Plangand fugi in casa sa le spuna —
Si toti au ras si nimeni n-a crezut.

(Ion Pillat)

samedi 6 décembre 2008

clipe, descătuşări, respirări.

îţi curg lacrimile şi-ţi crapă obrazul stâng,
când cânţi la umărul meu
în formă de vioară.
te-mbrăţişez cu genele mele,
ca suliţele îţi intră în carne şi te crufic
peste mine.
îţi spuneam:
cel mai frumos ochi al meu vede cu încetinitorul
despică măruntaiele zilei
şi mai şi lăcrimează de la dermatograf;
dar tu îţi aranjai firele de păr
în balta de sânge a orelor,
te parfumai cu infinitul de sub asfalt
şi zâmbeai la aripile de pescăruşi, cochetai cu moartea
şi-i făceai cu ochiul mării.
închină-te la cea mai frumoasă
venă a mea,
liniştea să ţi-o aşez felii pe masă,
să facem tăcere în loc de dragoste,
iar în podul palmei adună-mi dermatograful
înecat în lacrimile naşterii urletului
clipei noastre.

jeudi 4 décembre 2008