

zilele astea nu am mai scris nimic nu pentru ca n-as fi avut ce povesti, ci pentru ca nu prea am avut timp. ce bine-ar fi sa fie timpul asta o sticla de suc, sa tot turnam din el cand avem chef.
am fost mult prea ocupata cu fuga dupa cadouri, impodobitul traditional de brad al clasei, printre doua-trei lucrari date pe ultima suta de metri inainte de vacanta, am cantat colinde, am fost ocupata cu zambit, simtit bine si mai apropiata ca niciodata de colegi (sau macar o mica parte din ei). poate si pentru ca e ultimul an in care impartasim astfel de 'obiceiuri' in preajma sarbatorilor, poate fiindca simteam in aer mirosul de brad, de vacanta, de cozonac, fiindca simteam in ochi sclipirile instalatiei din brad si a bucuriei din ochii copiilor care-l vad pe mosu' pe la serbarile de gradinita, poate pentru ca ne inconjura o atmosfera mult prea tensionata care trebuia sa dispara, la un moment dat, fiindca nu-si avea rostul (mai ales in perioada asta), poate doar din simplul fapt ca ne lipseam unii altora...
in momentele in care cantam toti in cor, radem la aceeasi gluma sau desfacem sincron cadourile daruite intre noi, momente in care ne dam mana (peste certuri anterioare) intr-o hora pe 'trandafir de la moldova' sau ne aducem aminte de copilaria noastra, cu tot cu slagarele specifice (andre, candy, 3 sud est sau animal x), in momente ca astea imi dau seama ca am trait niste ani frumosi, nu stiu daca cei mai frumosi din viata, dar cu siguranta imi voi aduce aminte de tot ce-am trait alaturi de ei.
chiar daca i-am injurat pe multi dintre ei, am fost uneori invidioasa sau am bagat vreo stramba intre ei, chiar daca i-am criticat sau i-am laudat pe nedrept, chiar daca am gresit avand prejudecati, pot spune ca am invatat cate ceva de la fiecare, pentru ca fiecare are trasaturile lui specifice, care ii vor caracteriza mereu in memoria mea, am invatat cum sa fiu sau cum sa nu fiu, cum sa ma autocenzurez sau sa fiu mai toleranta, cum sa invat din greseli si sa trec mai departe peste esecuri, cum sa ma distrez sau cum sa plang cu demnitate, cum sa fiu curajoasa si cum sa tac, atunci cand nu e nevoie de vorbe... in concluzie, sunt si colegii buni la ceva. pacat ca uneori nu realizam asta decat foarte tarziu...
drumurile noastre toate
se vor intalni vreodata
drumurile si iubirea,
gandurile, fericirea...
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire