vendredi 30 mai 2008

ţara cetăţenilor turmentaţi

"eu cu cine votez?" se aude in randul piratilor turmentati de pe vaporul numit Romania. vaporul rataceste pe mari straine, este inundat din cand in cand de albastriul cu stelute europene si o dara de petrol rusesc curge prin venele pasagerilor innegriti de Soare. marinarul se scufunda intr-un pahar de vodca si cetatenii urmaresc uimiti portocaliul orbitor al rasaritului. vaporul se transforma in tanc electoral si zdrobeste copacii dintr-o padure, copiii care joaca sotron si taxiurile rosii, adversari politici.
politica se transforma in religie iar adeptii ei devin extremisti cu cat mirosul de putere devine mai intepator. siroaiele de zoaie pe un geam sunt privite, cu ochi pierduti, de o tiganca imputita care ravneste la un telefon scump; celalalt i-a fost furat de marinarul cu ochi mari si profunzi, ale carui plete bogate si matasoase se intind pe tot teritoriul tarii si o coloreaza in pancarde si afise portocalii.
piratii umbla fiecare cu tricouri rosii, portocalii, verzi, unii sunt adepti ai cultului democrat, altii socialisti. totul se transforma intr-un curcubeu ce ar putea concura oricand cu o parada a homosexualilor. au loc batai, lupte de strada, capete sparte, stirile de la ora cinci dau in clocot datorita subiectelor fierbinti.
pe ulita unui sat, batranii pirati isi fac injectii cu fluturasi electorali, isi sting setea in sectiile de votare si se inchina la Dumnezeul fiecarui partid. isi clatesc ochii cu tabloul electoral, se uita la Soare si vad chipul unui pirat candidat, isi rasfata papilele gustative cu o coliva electorala, de sufletul celor imbolnaviti de saracie, mirosul cu duhoarea dulceaga a pletelor marinarului si creierul si-l imbata cu colindele electorale.
sectiile de votare sunt mai goale decat cea mai proasta bodega de cartier, buletinele de vot se fac rotocoale si zboara pe apa duminicii. se incrunta toti, uitandu-se unul la altul, candidatii isi iau titulaturi de Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul si zboara impreuna catre castelul puterii, in care are loc duelul final.
marinarul se trezeste din betie, respiratia ii este grea. priveste adeptii cultelor electorale morti in batalia de duminica votului, cu maţele murdare de mocirla politica si ochii scosi din orbita cu stalpii imbracati in afise. vaporul este pe jumatate scufundat. marinarul priveste in zare si vede iahtul albastru, cu stelute galbene. ii face din mana dar este impuscat in piept de un kalashnikov portocaliu. moartea cu coasa se-mbraca-n portocaliu si-i zambeste.
singurii pirati supravieuitori isi freaca ochii, se pisca unii pe altii, nedumeriti. unul se leapada de cultul portocaliilor si isi formeaza propriul cult al nepasarii. ceilalti il urmeaza si emigreaza pe o pluta in Cuba.

mardi 27 mai 2008

Neverland.


intotdeauna facem o tragedie dintr-o banala problema zilnica, care ne urmareste uneori luni in sir, imaginandu-ne ca traim "cosmarul" vietii.
nu ne raportam niciodata la ceilalti. nu privim niciodata in ochii celuilalt, ca sa-i ghicim macar o parte din durerea pe care o ascunde.
risti sa crezi ca o nota proasta, o durere de cap, o durere de burta, faptul ca nu-ti gasesti bluza preferata, dorul de mare si alte ganduri / intamplari negative te pot alege, din tot Universul, pe tine, pentru a-ti innegri ziua.
nu voi fi ipocrita, si eu croiesc o intreaga panza de paianjen in jurul unui lucru minor ce ma influenteaza negativ sau imi smulge o lacrima subtire si sarata. nu mi se intampla des sa ma gandesc la suferinta (poate enorma) a celorlalti.
pana cand mi-e dat, pe cararile nebanuite si inexplicabile ale vietii, sa intalnesc oameni care chiar sufera.
stateam, putin nervoasa, enervata de suvite rebele de par si de caldura infernala, asteptand la stomatologie, pe o banca, cu stomacul si plamanii epuizati de nicotina. o batrana eleganta, dar modesta, prin mers si prin felul de a vorbi, s-a asezat langa mine. in spatele ei, ascuns, un copil cu ochi mari (rareori am mai vazut ochi atat de mari si de limpezi), cu un ghiozdan dintr-ala patrat, vechi, in spate. copilul era foarte vorbaret, avea un accent usor ciudat pentru zona asta, cu un vocabular destul de dezvoltat pentru clasa a doua si cu o dictie perfecta. m-a frapat faptul ca si-a scos o carte ("Dumbrava minunata") in timp ce asteptam, toti trei, in vantul de prima-vara, in loc sa fi avut vreun telefon/ipod sau alte lucruri "la moda".
bunica lui il privea plina de admiratie, dar cu o oarecare mila, neputinta. copilul o ruga sa joace un asa-zis joc "al memoriei", dar batrana se scuza ca e prea batrana ca sa mai vada... a trimis copilul sa vada ce scrie pe usa stomatologului si si-a intors privirea spre mine, cu ochii inundati de lacrimi: "i-a murit mamica.. i-a murit tatal. au intrat cu masina intr-un stalp si s-au dus.. " rareori am avut sentimentul de blocaj emotional, psihic. eram paralizata si priveam in gol, pentru ca nu imi place sa vad oameni (in special straini) plangand in fata mea. copilul a simtit instantaneu ca se intampla ceva cu bunica lui si a intrebat-o, candid si degajat: "nu-i asa ca ai inceput sa povestesti de mami si de tati?" am incercat sa evit subiectul, sa-l schimb, sa-l intreb de scoala, de excursii, de "ce-o sa te faci cand ai sa fii mare?".
nu cred c-am sa uit prea curand acea intrebare, aproape cu zambetul pe buze: "nu-i asa ca ai inceput sa povestesti de mami si de tati?"
e greu sa-ti imaginezi cum incape cea mai mare suferinta din lume, pierderea fiintelor care ti-au dat viata, intr-un suflet atat de mic de copil...
asta e suferinta.

samedi 24 mai 2008

mardi 20 mai 2008

e cald, e frumos.












Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

(Marin Sorescu)




here comes the sun.









în sângele nostru tăcerea curge încetişor
în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude
în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
în visele noastre încă nevisate tăcerea străluminează amurgul acesta ratat:
în cuvintele poemului tăcerea cu subînţelesurile ei
se strecoară.
uite
pe cerul gurii tăcerea abia
rostită.


(Iulian Boldea)



the new marguerite.









mr Bojangles.

dimanche 18 mai 2008

Galateea boreala.

Exista un moment auroral in existenta unei femei, cel in care i se cristalizeaza personalitatea si de la care aceasta incepe sa devina vizibila. Acest moment tin sa-l surprind in imaginile mele.


Intotdeauna gasesc ceva special care sa-mi atraga atentia. Poate fi ceva minuscul, un semn pe piele, o privire anume. Pentru mine, perceptia acestora are valoarea unui dar de pret.



photographs by Carla van de Puttelaar

vendredi 16 mai 2008

henry lee



fara sa exagerez, cred ca e unul din cele mai frumoase, emotionante si interesante videoclipuri pe care le-am vazut pana acum.
ma fascineaza simplitatea si spontaneitatea "actorilor";
ma fascineaza fundalul verde;
ma fascineaza dansul lor stangaci;
iubesc privirea lui nick cave, pe care nu pot sa mi-o scot din minte inca de cand l-am vazut in 'where the wild roses grow';
contactul vizual este deosebit;
atingerile corpurilor, mainile de pe costumele negre au impact deosebit;
nu e un videoclip siropos, nu se saruta; totul e atingere suava, asteptare si dorinta;
ei chiar isi canta unul altuia.
nu ma mai satur de cele 3 minute si 52 de secunde de arta vizuala.
melodia o stiam de mult, dar nu-mi imaginam niciodata ce videoclip sensibil s-a creat.


"and the wind did howl
and the wind did blow...

la la la la la
la la la la lee.."

nevroza aurie.


îmi demachiez sentimentele, seara, înainte să mă relaxez cojindu-mi unghiile frumos vopsite, roşcate, chinuindu-se să dezgolească vreo două-trei-mii de fisticuri, pe care oricum le vomit a doua zi, verde.
le văd triste... le văd expuse pe tarabe ruginite, gri, cu ţigani care pocesc limba română pipăindu-le şi murdărindu-le cu ulei, sufocandu-le cu cârpe unsuroase, luate din canale, din patul şobolanilor raiosi.
aş vrea să le curăţ de tristeţe, să le pot picta, în culorile toamnei, să mă şterg cu podul palmei pe frunte, să mă murdăresc de roşu şi-apoi să-ntind mâna spre cer şi să mi-o cuibăresc lângă Soare, căci am întotdeauna mâinile reci.
mi-e sufletul un bal mascat, cu interpreţi proşti, ciungi, spânzuraţi, cu gâturile frânte, ca păsările. îşi bat joc unii de alţii. se-ntind pe mese lungi, se sprijinesc cu pancreasul de tavan şi cu creierul de podea, şi-l izbesc până se-nrosesc cearşafurile, până toţi îşi dau demisia, plecând la cumpărături.
sufletul meu doarme pe-un pat de paie, îl mai înţeapă din când în când un pai, o bucată de stea căzută, o coajă de nucă, se mai înmulţeşte seara c-un suflet de văduvă, străbate munţii şi se-aruncă-n prăpăstii, i se face dor de casa văduvei şi-o vizitează, în amurguri albastre ca şi laptele-n cerneală.
cât se-nmultesc sufletele ca iepurii, marionetele din filmele franceze se distrează-n spitale. unele, nenorocite, cu prunci mici cât unghiile în pântece, vorbesc pe la colţuri de vreo bătrână ce-şi plânge copilul la morgă de la parterul spitalului. ele deja au urcat, la al doilea etaj, nu mai pot cădea, în păcate strămoşeşti, lumeşti, cereşti,
doar privesc cum psihopatul de la etajul 3 le face din mână, cu un picior pe pervaz şi altul în gol...
alţii nu înţeleg nimic... se gândesc la o reclamă interesantă, la o copertă de carte, la vitrină unui magazin, în timp ce le înţepeneşte părul de pe mâini, transformându-se în sârme, iar pielea în mucegai verde, cu gust acru, atunci când aud gemetele disperate ale liniştii, violată de tocurile ascuţite ale unei asistente, răsunând pe-ntreg coridorul secţiei de cardiologie. aici,
îţi poţi vedea sufletul dansând, fumând ţigări ieftine, bând cafele, întinzând rufe pe acoperişul unui bloc, fluierând după fluturi,
oftând, pentru că, printre cifre interminabile şi denumiri din tratate de medicină, află că e steril, că nu se mai poate-nmulţi. îl vezi pe un ecran alb negru, fără pureci, cu linii subţiri sau groase, ca şi cum ar trasa o autostradă sprijinită de copaci goi, de copaci roşi de ploi, de copaci subnutriţi.
fugi, uiţi de tocuri, de coridoare-ntunecate, de scaune cu roţile, de mese lungi, de pumni strânşi şi mâini întinse, de ace vişinii, de vată şi spirturi, ocoleşti secţia de neonatal, îţi pui mâinile la ochi, ca la filmele porno, când treci pe lângă morgă, îţi cresc aripi de carton şi auzi un zgomot... psihopatul de la etajul 3 desenează creieri pe asfalt, 'bine că-i morga aproape'.
seara, îţi scoţi sentimentele pe masă, stai cu ele de vorbă, sunt obosite, prăfuite şi mocirloase. le-a curs rimelul, îşi muşcă buzele, sunt iar triste...
le oferi pahare mici, transparente, cu urme de ruj pe margine, le umpli cu vodcă, le strângi de pe masă şi te cuibaresti în pat...
dimineaţa, faţa de pernă este neagră, din loc în loc...
nu le-ai mai demachiat.



poveste mica

de dragul vremurilor trecute.
prin februarie, acum vreo doi ani, cand imi asterneam gandurile pe o hartie dintr-un jurnal colorat...


Iti numaram stelutele din plete
Pe banca-ngropata in emotie si zapada,
Rugandu-te s-asculti in liniste deplina
O soapta nerostita, o inima din carton
colorat
Care vibreaza in larma gandurilor, in lumea
noastra de copii
Ce se joaca... de-a dragostea
Intr-o zi de februarie. Chiar pe-ntai,
Cand ai luat salariul si,
in mansarda noastra,
Mi-ai facut cadou un bilet si m-ai invitat
la dans cu norii.
In ochii mei impaienjeniti de somn,
de frig, de soare palid, icoana buzelor
Ce rosteau soptit: "...da-mi voie sa te plimb
prin puful alb, neluminat decat de fiecare pas. Si
sa te tin de mana, rosu."
Si iar cantau norii, si iar auzeam, ca prin vis: "...Ce orizont imbietor te mai asteapta! Ce zbierete si salturi vei mai face prin mine!"
Eu zambeam, cu ochii pierduti in stihurile-ti
de dragoste
pictate pe maini, pe degete, pe frunte...
"Stii, curand, prea curand,
o s-o luam la goana prin viata, o sa ai mana
intiparita in mana mea
si-o sa dam lumii-ntregi
o noua definitie."
"Dar pan-atunci, tu, dulce Soare, spala-mi pletele uscate cu cate-o soapta pentru fiecare fir..."
Si stelutele din pletele-ti cresteau tot mai mult, de "n la nu stiu cate" ori, asa cum
crestea si dragostea noastra urbana,
de mansarda decorata cu sarutari
si
Soapte colorate-n culorile sufletelor noastre.
"Esti Universul meu, cu bocanci lipiti
de crestele muntilor nostri, nasii nostri,
Cu rucsacul in spate si cu aparatul foto-n mana, zambind caraghios in obiectiv."
"Iar tu, draga mea copila, esti Soarele meu din fiece luna, esti pastelul
meu din jurnalele prafuite din podul cu fluturi, nu-mi doresc decat sa...
Te frang intr-o-mbratisare, sa musc insetat din tine, ca sa ma pot numi <>."

Chiar si-acum ai stelute de zapada-n
pletele-ti carunte,
Acum, la focul sobei vechi, din mansarda noastra batrana,
Acum, cand, pe scrisorile
de la tine, citite si recitite...
citim, cu ochelarii pe nas, randurile decorate cu cate-o lacrima, cu vreo picatura de vin, cafea sau dor:
"Si daca s-ar face-ntuneric pe vecie, ai vrea sa-mi fii lumina?"





jeudi 15 mai 2008

noir.

Des fleurs carbonisées, dans un océan de noir…

Des cercueils et brûlés, de plomb,

Des vêtements sombres de charbon,

Noir profond, un océan de noir…



Des étincelles tremblaient… un océan de noir;

Carbonisé, l’amour exhalait

Un parfum de plumes brûlées – il pleuvait…

Noir, un immense océan de noir…



pentru ca-l iubesc pe Bacovia si-n franceza.


metamorfoze.

metamorfoza vremii de afara. metamorfoza fiintelor (inclusiv a mea). metamorfoza vietii.
si o scriere mai veche...


te-am prins de aripi şi te-am azvârlit
într-un buzunar.
îţi scuturai aripile neliniştit,
când spuneam minciuni, când păşeam în iad.
te-am întins pe aşternut,
între cutele coastelor. te-au găsit zdrobit
sub piciorul patului,
te-nşelasem cu noaptea.
am vrut să te spânzur de-o stea; ai luat drumul
Golgotei, înapoi,
erai un Iisus cu o stea în spate.
zidit într-un vârf de creion, gemeai la atingerea
cuvintelor mele.
scriam scrisori altora, şi te-ai tocit.
învârtit într-un rotocol de fum, te-am condus
până la filtrul ţigării.
mi-ai ars buzele, să nu te-arunc,
să nu-ţi pierd urma, printre firimituri;
ţi-era frică de înălţime.
te-am ascuns sub mine, te ţineam de palme, gambe,
te trăgeam de păr, fugeai,
mă atingeai şi mă-ntrebai unde sunt.
nu mă recunoşteai.
te-am lăsat să arzi sub pământ,
iulie te-a făcut cenuşă - te-am aruncat,
în mare,
te-ai ridicat prins de-o ancoră, tu te-ntrupaseşi din
stâncile munţilor.
te-am ciopârţit în jumătate, ca să-mi fii ochi,
mi se zbătea ochiul drept şi te-am
îngropat sub stern.
îmi mestecai inima, o scuipai şi o vopseai
cu smoală.
nu puteai să-mi fii umbră, erai născut lumină, din
lumină.
ţi-am dăruit clavicula, omoplatul, femurul, tibia şi
le-ai respins. mă aveai deja


cu totul.



lundi 12 mai 2008

file de poveste.

zilele astea incerc sa ma privesc cu alti ochi. sau sa fiu altfel. nu ma simt prea bine in propria piele si parca orice privire din jur ma inteapa. vreau sa fac alte poze, sa ascult alta muzica, vreau sa ma imbrac altfel, vreau sa mananc cu totul alte lucruri, sa ies cu alti oameni si sa vorbesc alte lucruri, vreau sa ma tund altfel si poate sa ma si vopsesc.
pana una alta, zac in pielea mea, pe scaunul meu ros pe margine si mancand bomboane colorate. si gandindu-ma la mare.
as vrea sa am camera mea de hotel, balconul meu, sa fiu singura cu o sticla de vin si cu un pachet de tigari mentolate. dati-mi astea doua puncte si va rastorn Universul.
cand sunt antisociala, blazata si melancolica, ma gandesc la mare. astazi am avut iar cateva flashback-uri: gust de snitel vienez de la spring time, miros de faleza noaptea, miros de prosop ud pe nisip, gustul primei tigari de pe balconul camerei de hotel.. tigara de la mare nu are acelasi gust cu tigara din pauza mare. tigara de pe scarile unei scari de bloc nu are acelasi gust cu tigara pe care o ascunzi in nisip dupa ce o termini. tigara cu gust de cuba libre intr-o seara racoroasa nu are acelasi gust cu tigara fumata in parcuri unde-ti intra soarele in ochi. asa cum nici soarele ce se naste din mare si se-mbraca si el in costum de baie nu te pocneste cu aceeasi caldura ca soarele ce iese de dupa acoperisuri de bloc.
povestea continua...

si noua mea obsesie muzicala:

samedi 10 mai 2008

de cara a la pared.





comptine..


nu sunt in stare de nimic, ma doare capul, desi am dormit foarte mult. am visat multi multi caini, de diferite rase. ce-as vrea sa am mai multi caini. l-am visat si pe Plushenko, desi nu stiu ce cauta si el prin zona.
acum zac, ascult Yann Tiersen si as vrea sa mai ploua tare, sa ascult ploaia lovindu-mi geamurile.
ieri am suflat in multe papadii pentru un viitor film al unei bune prietene. a inceput ploaia si stateam sub un balcon de bloc. era atat de liniste si padurea imi transmitea calmul si armonia ei. era ca o orchestra de viori, acordeon, flaut, contrabas, pian.
in momentul in care scriu mi-e dor de foarte multe lucruri. imi curg doua trei lacrimi pe 'comptine d'un autre ete'. intotdeauna ma face sa plang melodia asta. poate ca nu am un motiv, intotdeauna; nu gasesc plansul ca pe un efect ce are, evident, cauze. plansul e un lucru greu de deslusit, atunci cand e sincer. mi se pare mai sincer plansul cuiva dupa ce-a ras doua zile in sir decat o fiinta patetica si lacrimogena, care face asta ca un mijloc de a impresiona.
trec printr-o criza de personalitate si discutiile purtate zilele astea la orele de romana m-au facut sa ma gandesc la multe tampenii. am nevoie sa ma regasesc, sa strang cioburile de oglinda sparta de pe jos si sa-mi pilesc unele parti. uneori ma gandesc daca nu cumva e mai bine sa fii nesigur de ceva decat sa fii sigur doar la suprafata, dar in sufletul tau sa fie un mare gol?
mi-e dor de soare de mai prin cafenele de cartier, de ceai de portocale servit rece, de anumiti prieteni plecati pe la facultati, mi-e dor de libertate si tigari fumate una fara alta, fara pachete cu scris odios negru, de fumul ala amestecat cu bautura si de vodka bauta din alte pahare.
si vremea de afara ma face sa reiau 'comptine d'un autre ete'...