Affichage des articles dont le libellé est scrieri. Afficher tous les articles
Affichage des articles dont le libellé est scrieri. Afficher tous les articles

lundi 16 août 2010

radiografie cardiacă.

se spune că inima ta e
cât pumnul tău drept.
eu spun că în inimile noastre purtăm fiecare
câte o mare.
nu te-ai întrebat niciodată de ce
bătăile inimii seamănă, în aparate ciudate,
cu valurile mării?
mă întreb de ce nu pot
să fac radiografia inimii tale, cu ochii mei,
- dimineaţa, la prânz, noaptea -
aş clipi foarte, foarte des, dorindu-mi
să mi se lipească de iris. să rămână
acolo.
dimineaţa, din inimă ţi se scurg
stropi fierbinţi de cafea.
se nasc cearcăne sub ochii mei şi radiografia
se-neacă
în rouă
în iarba rece. o învelesc cu răsuflarea mea
şireată.
lumina de după-amiază croieşte
fâşii de dantelă între bătăile
ce-i păşesc sacadat.
aleargă în jurul retinei mele.
clipesc de două, trei ori
radiografia îmi iese din sânge
ca o fotografie polaroid, sufocată
între coapse fierbinţi.
se lasă un întuneric dogoritor
şi pereţii scrijeliţi cu artere şi vene
seamănă cu blocurile scorojite de pe
bulevarde pustii.
ne uităm unul la altul.
din inima ta curge toată marea
albastră
- ne e dor de mare -
şi plămânii îţi sunt pescăruşi rătăciţi.
am obosit clipind. radiografiile
dansează pe cere ca artificiile
ochii îţi strălucesc în presiunea nopţii şi
corpul îţi pluteşte printre cearşafurile verzi.
becul portocaliu sparge fereastră
şi-ţi devorează pielea,
ca moliile dintr-o pânză.
închid ochii. păstrez această ultimă
radiografie cardiacă
până la sfârşitul poveştii.
îmi întind două lacrimi spre inima ta,
o cuprind în cea mai albastră
îmbrăţişare.








**


pentru tine. de cand am asta pe suflet...

vendredi 12 mars 2010

o surpriza minunata.



am primit azi, un "note" ratacit pe deviantART cu un link spre trilulilu.
e o poezie de-a mea, de prin ianuarie, recitata de un baiat cu nickname-ul de impuls. nu stiu daca poti sa cunosti oamenii doar dupa voce, dar vocea lui imi transmite numai lucruri bune.
am asa niste emotii cand imi aud scrierile citite de altcineva. o parte de-a mea uraste lucrul asta cu toata puterea, pentru ca e ca si cum cineva mi-ar fura bucatele de inima si le-ar purta pe post de brose, sa le vada toata lumea; pe de alta parte, ma emotionez foarte tare si ma si inrosesc (cred). dar parca nici nu ma recunosc in vorbele acelea. sunt niste senzatii amestecate si cat se poate de ciudate.
oricum, ii multumesc, pentru ca e una din zilele in care primesc un lucru mic si ma bucur ca pentru cel mai nevazut dar! (mai tin minte ziua cand o fata faina de pe net mi-a spus ca m-a visat, pe mine si marea; cand am primit mail-ul de la doua voluntare de la "salvati copiii" care imi spuneau cat de mult le-a placut o poveste de-a mea si ma invitau la bucuresti; cand Marius Manole mi-a recitat poezia pe scena LicArt; si cand am castigat - de doua ori chiar - pseudoconcursurile de poezie ale lui ghilimei. pentru mine au fost un fel de distinctii de la Uniunea Scriitorilor, dar la o scala muuuult mai mica).


Asculta mai multe audio Blog



dimanche 7 mars 2010

primăvară.





ca o cortină de soare aş cădea
peste tine,
când pielea ţi-ar fi scrijelită
ca pereţii blocurilor vechi,
în care amanţii se iubesc
cu perdelele trase.
aş vrea să fie noapte mereu
să-mi spui poveşti
la lumina sufletului,
te-aş îmbrăţişa cu toate sunetele
unui pian prăfuit
şi aş naşte din tine primăvara.
taie-mi gleznele bucăţele
şi înmugureşte lângă mine,
priveşte-mă pe întuneric,
ghicindu-mi şoaptele cu vârful
degetului;
aş vrea să-mi torni tăcerea
în câteva grame de regrete,
am face cu siguranţă
cea mai amară cafea din lume,
aşa cum o beau oamenii singuri
în balcoane unde
nu e niciodată primăvară.
vorbeşte-mi, vorbeşte-mi mult
ca şi când s-ar scurge tot sângele
din cuvintele tale;
spune-mi despre zgârieturi
şi vânătăi şi tot felul de aluniţe
scrie poveşti cu bătăi sacadate
de inimi în hibernare,
de când lumea.
am face dragoste ca vântul şi
rufele umede,
ca două mâini împreunate
într-un singur buzunar,
ca două crengi de copac,
ar înflori muguri din noi.
privind îmbrăţişaţi sfârşitul lumii
de dincolo de fereastră,
la noi ar veni primăvara.



lundi 4 janvier 2010

o inimă în plus.




(prima fotografie din 2010)




sub tine se naşte în fiecare dimineaţă
a doua inimă a mea;
tu nu o vezi niciodată,
te priveşte din camera cealaltă,
stă dezbrăcata într-un borcan
de gem de fluturi;
îi mai dau din când in când
cartela mea de metrou
- se ţine de tine, în mers, numărând
zâmbetele oamenilor cărunţi.
a doua inimă a mea
îţi împătureşte hainele şi-ţi apretează
cearşafurile cu acorduri de contrabas,
în după-amiezile
desenate pe umeri de femei urâte.
am învăţat-o un mi minor
- chiar pe chitara ta -
îţi conturează baloane cu aer pe pernă,
să zbori
să visezi//
să nu te temi de norii cu jartiere.
inima mea - a doua - îţi scrie
cu degetele ei de pianistă, pe piept,
'bună dimineaţa'
cu zaţ de cafea;;
când te ştergi, ea plânge ca o iubită de soldat plecat,
în gări de provincie,
călcând cu tălpile bălţi cu textură de cer răvăşit.
a doua
inimă a mea
se aruncă uneori de pe intercontinental,
legată cu sfori aspre
de stropii de ploaie ce-ţi urmăresc milimetric paşii;
se îmbracă noaptea
în cămăşile tale albe şi largi; crede
ca sunt rochii uriaşe de mireasă.
ea// a doua inimă a mea//
îţi sărută umărul şi periuţa de dinţi
şi batistele şi bomboanele mâncate pe jumătate
şi nervii ascunşi în cutii, îţi sărută cântecele
şi ceştile şi glumele şi poeziile;
ea nu a învăţat ce e despărţirea,
uitarea, indiferenţa
sau moartea.
a doua inimă a mea
bate chircită într-un borcan prăfuit,
te descântă ca pe-un copil bolnav
şi tremură de frig.
tu nu o vezi niciodată.



mercredi 9 décembre 2009

bunica din placinta.




Bunica
e din ce în ce mai mică.


Am visat
cum o rulam din greşeală într-o foaie de plăcintă
şi-o băgam la cuptor.
Cine n-are bunică
poate să cumpere plăcintă -
- cu dovleac,
de la cea mai bună plăcintărie din lume
(pe Şelari).


Ei îi foşneşte gandul cum i se mişca
- în cea mai amară toamnă de tei -
capotul
în ibricul fierbinte,
ruginit.
Mâinile aspre, cărunte
şi blânde
îmi pudrează fiecare poveste
cu cel mai strălucitor
zahăr
- din nori daţi pe răzătoare -


Bunica
e din ce în ce mai mică.


În fiecare zi,
uită o literă din alfabet;
se rostogolesc în cuptor
ca nişte mere pătate.
Ea n-a călătorit niciodată,
dar a văzut
marea la televizor. Credea că nisipul
e o foaie imensă
de plăcintă.


Bunica
e din ce în ce mai mică.
Iar eu
cresc precum aluatul.



** multumesc, inca o data, lui ghilimei, care-mi mai da - din cand in cand - cate-un inceput de povesti.

lundi 14 septembre 2009

poem grila.



acesta e rezultatul Atelierului "Harti poetice" din cadrul LicArt 2009. un atelier mai neconventional si interactiv si haotic, organizat la Palatul Copiilor de Razvan Tupa, la care au mai participat Andrei Ruse si Claudiu Komartin. mi-a placut foarte mult ideea poemului grila, pe care l-am "completat" toti, aliniati, ca pe integrame. al meu e mai jos, cu o mica mazgalitura si scris foarte repede, pentru ca imparteam patru mini-poeti ( hihi) un pix. a fost foarte placut, chiar daca toata lumea ma privea cam urat cand am spus ca mie nu-mi place Eminescu. mi-ar mai placea sa fiu inca un an licean, sa mai pot participa la festivalul asta.
hai si voi cu poemul grila :)



Visez costume de clovni cu zambetul sters
si negru.
Eu sunt sa spunem
Ioana.
Acum imi spui
mare, Norvegia, Paris
si repet ca pe-o formula sacra
alb, bulevard, Soare
si aici putem sa ne oprim: lumina, copil
Dincolo de asta numai
indiferenta.

Buna dimineata, Soare!



samedi 12 septembre 2009

rânduri mici-mici.



când bate vântul şi
se caţără pe geamuri,
eu mă fac mică-mică
şi mă ascund în şosete flauşate.
camera mea o transform
într-o cutie de bijuterii
şi mănânc magiun cu prune,
ca să-mi apară
copilăria
în amintiri.
şi-o descos şi-o înnod şi mi-o leg
de lobul urechii,
împreună cu păpuşile fără ochi,
cu cearşafurile făcute cort
pe iarba murdară.
atunci puteam să mă ascund
sub asfalt,
să scot limba la vânzătoare,
să desenez pe facturi
şi să fac felicitări de 8 martie.
aş vrea să
lipesc câte o buburuză pe reverul
fiecărui costum de om mare şi
să ajung -cu un pocnit de degete-
tot mai în nord, să văd
marea îngheţată
şi să mă fac iar
mică-mică,
albindu-mi părul cu steluţe
de gheaţă
pescuite direct din marea nordului.
aş vrea să fac paraşute din rochiile
înflorate şi îmbulinate şi movulii
de gospodine uleioase
şi să tot zburăm,
încuiaţi în baloane de săpun.
să fim toţi mici-mici
şi să reinventăm
visele
alfabetul
reţetele de bucătărie
numerele
calendarele
biletele
cărţile
stilourile
poeţii
tabelul lui mendeleev
preţul gigacaloriei
iubirea
strângerile în braţe
valizele
anotimpurile
pliculeţele de ceai
nebunia
copiii
boabele de cafea
nostalgiile
oamenii.
şi să tot împletim, toţi,
o psihologie a oamenilor reci şi singuri
din frunzele culese
de pe trecerea de pietoni mici-mici.



photograph by Kea

vendredi 11 septembre 2009

bucureştiul e mai frumos sub genele tale.



răsunai în mine cu
ambulanţele şi maşinile de poliţie
de pe bulevardul umed,
te întorceai pe o parte,
te desfăceam ca pe o carte verde

cu pagini îngălbenite;
degetele ni se atingeau timide.
nu, nu mă mai întreba cât de mult te iubesc

şi nu, nu mai zâmbi
când mă uit cu o coadă
de ochi
la tine.
eu tac. tu taci. ne iubim într-o

simfonie a tăcerii,
pe care nimeni n-o ştie,

nici măcar moşuleţii cu ochelari
arghezieni de după ferestre imense.
de fiecare dată când tac, măsor
-cam cât de mult te iubesc eu-

uite, şi acum tac
(şi mai număr şi stele, în baza doi)
aş vrea să te-absorb ca pe cerneală,

să-mi intri în fiecare moleculă
şi să mă descompun noaptea,
când orele se furişează
pe lângă tălpi,
când îmi fumez ultima ţigară.
să-ţi fiu tangentă şi să te-mbrăţişez
-cu două paranteze catifelate-

când plouă
(de ce nu poate
cerul să fie căprui?),

îmi simt ochii grei ca burţile
de gravide

şi vreau doar să te iubesc la etajul
zece, de pe magheru,
să ni se topească mâinile atinse şi neatinse,
curgând pe scările rulante
de la metrou.
spuneau unii că

-acasă e acolo unde ţi-e inima-
bucureştiul în inima mea pentru că
tu eşti în inima mea şi pentru că

acasă e cald şi frumos,
e prea frumos

la tine-n suflet.
mai vreau să-mi laşi vânătăi
pe braţe cu tropăitul tău
(şi să-mi zgârii timpanul
când stingi ţigara în farfurii mici)
mâna ta să mai cadă pe sânul meu ca

toamna peste bucureşti.
un septembrie
cu oameni singuri plimbându-şi câinii

prin parcul tineretului
şi noi, prin ploaie. tăcând.
tu dormi?






lundi 10 août 2009

dacă...




dacă vreau s-aud marea,
e de-ajuns să-mi lipesc
urechea
de pieptul tău
şi să mă las stropită
de valuri de respirări dulci.
dacă vreau să compun poezii
din fărâme de lună,
îţi muşc degetele, unul câte unul,
iar cerul e roşu,
rostogolindu-ne cu soarele spre el.
mi-e de-ajuns să-ţi aud
visele tropăind
pe un nor tivit cu dantelă.
m-atârni de tâmpla ta
şi alunec uşor pe două cute
zgâriindu-ţi pielea.
dacă aş vrea să îmbrăţişez infinitul,
te-aş ţine de mână
şi ne-am împleti coşmarurile
monosilabice.
dacă aş vrea să-ţi intru
sub piele,
aş fi un mililitru de apă sărată
cusută pe urme de bronz.
să-ţi cânt fiecare zgârietură
din călcâie,
să-ţi mângâi o pată din iris,
să-ţi sperii somnurile,
să-ţi desenez trupul gol
în te iubesc-uri
închise într-un sân alb,
să-ţi netezesc tresărirea,
să-ţi beau ultimul suspin,
să-ţi înghit prăbuşirea.
dacă aş vrea să-mi colorezi zborul,
te-aş despărţi în silabe verzi,
legănând soarele
pe genele-ţi lungi.
dacă am putea să-mpărţim
nemurirea
în jumătăţi sângerânde,
am atinge cu degetele mici marea,
topind sincron,
în fâşii de lumină,
şoapte nespuse.

samedi 25 juillet 2009

fericirea-i usoara.

fericirea-i o umbrela curcubeu rogvaiv. fericirea alearga dimineata pe faleza. are costum de baie turcoaz cu motive orientale. mananca inghetata cu portocale rosii si face abdomene pe nisip. sau danseaza lambada. fericirea are un zambet larg, strungareata si ochii putin inlacrimati. fericirea isi aniverseaza onomastica in fiecare zi. trimite sms-uri lungi noaptea, pe la 4 jumate, cand cerul casca.
ea nu prea are bani in buzunar si poarta blugi uzati in genunchi. fericirea are multi prieteni, care o imprumuta, la nevoie, si ii fac cadouri mici.
fericirea face semaforul verde pentru oamenii incruntati. ea merge pe varfuri si stropeste gresia cand face baie. asculta reggae si pune betisoare parfumate pe bancile din parc si pe asfalt. poarta numai gentute mici, colorate si sacose din in. doarme in cearsafuri verzi, albastre, galbene, cu buline sau baloane in forma de inima, cu lalele sau elefanti agatati de luna.
fericirea miroase a mar, a rodie si a caise. ii place sa calce numai in balti si sa stea cat mai mult in ploaie. sa se opreasca in fata vitrinelor cu jucarii, animalute si flori. poarta camasi de noapte matasoase, te priveste in ochi si iti spune mereu adevarul. ii plac saxofoanele, trompetele si tobele. fericirea bea cafea in cesti de ceai japoneze. poarta salopete si pantaloni de clovn, in dungi, cu zebre in loc de buzunare.
fericirea are buzele rosii si parul cret. poarta tot timpul cu ea un evantai cu geishe si o brosa in forma de inima, care bate odata cu vantul. fericirea imbratiseaza burti de gravide si le spune copiilor de gradinita povesti, inainte de culcare. fericirea lipeste stickere cu ursi polari pe cutiile electrice. fericirea lasa buburuze pe scaunele din autobuz.
fericirea se da in scranciobe cu pustiul de mai jos.



lundi 15 juin 2009

breathe me.



pescuiam nori sprijinită
de două trei coaste
în formă de inimi;
respiri şi tremur,
ridic ochii şi şuieri.
dădeam cu pietre în soare
pe limbă mi se caţără
gustul singurătăţii.
te uitam în mine,
mă uitai pe mese zgâriate,
învelită în scrum.
cazi şi mă zbat,
lovesc şi pierzi.
îmi desprind umerii de nisip
se rostogolesc silabele
de-a dura printre muşchi,
măturând firele de păr.
cutremuri şi mă înec,
zbor şi aprinzi.
nu-mi ajunge privirea
să-ţi prind gustul,
mi-e prea surdă urechea
pentru alunecarea ta,
mâinile mi-s mute
de gene bătând din palme.
îţi pansez ameţeala
cu fire de iarbă,
sprâncenele mi le arcuiesc
şi-ţi îmbrăţişează degetele,
îţi pescuiesc respirările
în coşul pieptului.



lundi 1 juin 2009

in graba.

imi place sa traversez strada prin locuri nepermise si sa ma claxoneze, isteric, un burtos rosu in obraji, care se sterge cu podul mainii de transpiratie. vad, uneori, oameni grabiti, spanzurati de sacose din plastic, mergand pe langa poduri fara sa se priveasca in apa, calcand papadiile in picioare. ieri, vedeam cum lumea trece prin fata mea cu vreo 50 de kilometri pe ora si o batrana se odihnea pe o banca. nu o voi cunoaste niciodata, dar mi-a transmis suvoaie de liniste si de seninatate.
ploaia se grabeste si ea, loveste pamantul cu mangaieri bolnave, face tumbe pe parbrizele masinilor. de ce oamenii se roaga, din cand in cand, pentru ploaie? de ce altii injura ploaia de cruci si de morti? ploaia are si ea crucea ei, poate si morti. poate un batran s-a stins pe o poteca plina de balti sau poate ploaia a sarutat, pentru ultima oara, fruntea unei copile moarte, cu o cununa de flori pe cap.
vad muncitori fumandu-si tigarile in graba. zambesc amar, isi mai scurteaza viata cu cateva secunde. plamanii li se innegresc, iar degetele murdare de pamant cald, uscat, picteaza mucurile de tigara. de ce se grabeste lumea, in biserica? de ce saruta incruntati icoanele, de ce nu-l saluta pe Dumnezeu la intrare? eram in curtea unei manastiri si o fetita imbujorata era imbracata in haine frumoase, traditionale: baticul ei rosu stralucea in lumina Soarelui de vara, obrajii ei urlau a puritate si a credinta sincera, naiva, de copil neatins de rautatea unora. simteam ca timpul s-a oprit acolo, de parca cineva mai sus de noi se coborase acolo, intre flori, de parca eram cu totii o mare familie, eram impreuna.
copacii simt singuratatea mai intens decat oamenii. se acopera unii pe altii, in bataia vantului, dar plang, urla, au cosmaruri, vor imbratisarile razelor de Soare. nu-mi place sa vad oameni singuri plimbandu-se cu umbrelele prin frig. simt greutatea stropilor de ploaie si sunetul cazaturii lor pe umerii acoperiti, ma intreb daca pe ei ii asteapta cineva cu un ceai cald acasa. octavian paler spunea ca singuratatea inseamna sa dai buna seara cand intri pe usa si sa se lase tacerea.
in timp ce scriu randurile astea, nu mai ploua, dar imi simt sufletul greoi cand imi dau seama ca e 1 iunie si ca nu prea imi mai spune nimeni 'la multi ani', cand creste distanta dintre eu de azi, inconjurata de variante, carti si manuale de filosofie, si eu de ieri, cu pantalonii gauriti, cu genunchii plini de zgarieturi si de sange, jucand sotron sau tara tara vrem ostasi. degeaba incercam sa prindem autobuzele din fuga, degeaba ne bagam inaintea altuia la coada, degeaba ne inghesuim intr-un lift ca sa ajungem mai repede, degeaba calcam plini de dusmanie ca sa alungam vrabiile de pe asfalt, oricat de repede am alerga, timpul va fi, intotdeauna, inaintea noastra, intorcandu-si privirea dupa noi.

dimanche 24 mai 2009

"Copilaria este inima tuturor varstelor"



"Copilaria este inima tuturor varstelor"


(Lucian Blaga)


sa fii copil inseamna sa descoperi. intreaga varsta a copilariei se bazeaza pe procesul cautarii, al cautarii unei identitati, al cautarii adevarului si a linistii, al realizarii deosebirii dintre bine si rau, intre corect si incorect. mainile unui copil tind mereu sa atinga, cu un deget, infinitul, siguranta, fericirea. sufletul lui este ca un burete ce atrage cele mai ciudate si noi sentimente si trairi, ce se maturizeaza si se cristalizeaza in caracterul ce si-l formeaza, ce ii va influenta fiecare gest si fiecare actiune.
cand nu ai mai mult de sapte ani, ai impresia ca "vesnicia" s-a nascut nu la sat, cum scria Blaga, ci ca "vesnicia" se naste in fiecare zi, in tine, ca o porti cu tine si ca vei trai cel putin trei vieti, ca personajele din basme. perioada copilariei este asemenea unui arc, iar tu esti sageata din el, pregatita pentru a fi lansata. mainile care tin arcul si care iti controleaza zborul sunt fie ale lui Dumnezeu, fie ale parintilor, fauritorii destinului tau, cei care pun pietrele temeliei "persoanei" demne, responsabile, cu buletin, ce vei deveni peste cativa ani.
copilaria este lansarea in ceata si frigul adolescentei, in grijile si duritatea lumii adultilor, in linistea si seninatatea batranetii. inima care bate mai tare cu fiecare cazatura in genunchi, cu fiecare extemporal sau examen, inima care tresare la starea civila si care se va stinge intr-un corp batran si obosit, dar o inima ce poarta in ea glasul tau gingas de copil, visele si aminitirile de-o viata.









vendredi 1 mai 2009

poezia trupului tau.




1 mai 2009 - incep frumos luna, cu o poezie vizuala. imi place sa unesc doua jumatati intr-o poveste.



samedi 18 avril 2009

roşu.



R
ăstignit pe nepăsare şi dispreţ
O lacrimă smulgeai cerului
Sângele curgea din pământ,
Urlând un ultim cuvânt spre iertarea trădării.



Raze de soare îţi mângâiau pielea
O privire senină alungând moartea
Sopteai creatorului cu buzele uscate
Un nor îneca păcate spânzurate de crengi.



Roşie-ţi carnea zvâcnea neîmblânzită
O inimă de mamă te strângea în braţe
Sonet al despărţirii de copilul sfânt
Uscat zăcea în palme sânge nevinovat.



Râu de apă dulce din coasta-ţi sfâşiată
Om spălând cu moartea-i o greşeală
Suflet vibrând aşteptând lumina,
Ultima undă de lumină spre eternitate.



jeudi 2 avril 2009

cărţi deschise, uşi deschise


mainile mele sunt pagini ciufulite de carte. sunt pline de vanatai, zgariate de la culesul porumbului. mama imi fulgera timpanul cu vorbe taioase, o aud ca prin vis si parca as vrea sa ma nasc din nou din burta ei acoperita de un capot murdar de pamant. auzeam ieri, pe ulita, doua fetite cu ciorapi albi vorbind despre desenele animate de la "televizor". stiam vag ce-i acela un televizor, vazusem unul la groapa de gunoi, unde mai adunam, uneori, sticle de plastic. televizorul meu este cerul, iar personajele din desene animate sunt vrabiile galagioase si ametite de vant. ma intind pe pamant si imi colorez irisul cu delicatetea lor.

mainile mele sunt pagini murdare dintr-o carte veche si ingalbenita de elena farago. ii tin minte numele pentru ca, in singurul an in care am mers la scoala, imi povestea despre un catelus schiop. am si eu un catelus lovit de masina, pe care il bandajez cu bucati din manecile mele. dar eu nu stiu sa scriu poezii. de fapt, am uitat si literele. imi dau seama doar ca pe tablita locului intunecos si umed de unde il iau pe tata in fiecare seara scrie "BAR". tata are mainile groase si barba murdara de vapori de alcool; ma chinuiesc sa-l car pe umerii mei dezgoliti si sa nu cadem in sant, pentru ca stiu ca vanataile de pe bratele mele aspre se vor innegri din ce in ce mai tare.


mainile mele sunt spalate de ploaie si literele paginilor se amesteca la fel ca bucatile de morcov din ciorba fara gust. ma mai ascund, uneori, in spatele sobei, ca sa nu fiu impinsa si urcata in caruta. urasc mamaliga pentru ca urasc porumbul. urasc porumbul pentru ca urasc sa-mi pocneasca oasele si sa-mi amorteasca mainile. urasc pamantul ce-mi intra sub unghii si-mi urasc neputinta. nu stiu cui sa-i mai aduc blesteme pentru ca exist in cercul asta metalic si ruginit. cui sa-i cer socoteala pentru toate bataile, injuraturile, firele de par smulse? de ce nu pot sa am si eu ciorapi albi si parul pieptanat? de ce nu am voie la scoala, unde mi-a placut, desi radeau unii de mine pentru ca aveam uniforma rupta? imi placea la scoala pentru ca literele nu mai miroseau a fan, poeziile nu erau murdare de glod, abecedarul avea si poze cu trandafiri si portocale si animale cu forme ciudate in mintea mea, iar doamna invatatoare era singurul om mare pe care il vedeam zambind intr-o zi.


mainile mele sunt pagini de carte clatite intr-un lighean cu Soare inmugurit, de primavara. imi place cand ma incalzesc pe camp, unde Soarele danseaza cu mugurii de polen. imi placea cand spuneam "ana are mere" si mi-as fi dorit sa mananc si eu mere dulci, fara viermi. imi place sa privesc pustii de varsta mea carandu-si ghiozdanele grele in spate, intrebandu-ma ce comori, jocuri si culori se ascund acolo. mi-ar placea sa vad si eu lumea mai colorata decat hainele gri si scamoase ale parintilor mei, decat scutecele fratilor mei, decat peretii scrijeliti si mucegaiti. vreau sa-i invat pe fratii mei mai mici singura poezie pe care o stiu, despre catelusul schiop. visez uneori ca sunt fericita, ca adorm in liniste si ma trezesc pentru a pleca la scoala, cu fetitele care au ciorapi albi.


mainile mele sunt stropite de regrete, rugi, blesteme, descantece, nepasare, ignoranta, slabiciuni, respirari, spasme, lacrimi, movuliu, alcool, mocirla, fiecare cuvant e o pagina din povestea vietii mele. o pagina e marea pe care am vazut-o intr-o carte postala, cealalta pagina este cerul involburat cu nori. imi intind mainile ca sa-mi fac cruce cu pamantul si furtuna, mi-e frica de intuneric dar nimeni nu ma imbratiseaza.


mai naste-ma o data, mama!






(Campania globală pentru Educaţie "Cărţi deschise, uşi deschise")





samedi 7 mars 2009

Mamei





primul meu rai a fost un fel de ou plin de lichide ciudate, o burtă rotunjită, în care mai dădeam cu picioarele din când în când. eram legată de tine printr-un cordon de carne şi sânge, prin care vorbeam, fără niciun cuvânt, prin dureri, zvârcoliri, mişcări ca nişte dansuri haotice. primul meu rai era burta ta, de care se apropiau, probabil, multe persoane, ca să mă salute sau să-mi cânte vreo melodie populară. m-ai atins pe frunte şi mi-ai dat strălucirea răsăritului, mi-ai cântat o partitură de pe pianul lui Dumnezeu, mi-ai luminat corpul cu Soarele căprui al irisului tău, zâmbetul tău l-ai decupat şi mi l-ai lipit de faţă. eram atunci o bucată de carne din carnea ta, de vreo 3 kilograme şi ceva, cu aţă roşie în jurul încheieturii şi cu cercei mai mari decât urechile. laptele tău se amesteca, într-o îmbrăţişare, cu lacrimile mele fierbinţi şi apoi mă trezeam îmbrăcată în rochiţe bleo cu buline, dormind pe o lebădă moale de plus. la grădiniţă, făceam poze cu garoafe roşii în mână, iar eu eram printre puţinii care ştiau să scrie, cuvântul 'mama' îl scriam cu litere mari şi îngroşate. acum am 18 ani şi probabil e ultima scrisoare de 8 martie pe care ţi-o scriu, asta în timp ce gust din plăcinta de mere ce-ţi poartă amprentele şi mirosul mâinilor calde. peste câteva luni, o să ne dăm doar buzz-uri pe mess, în loc de tachinări şi întâlniri la masa din bucătărie.
peste câteva luni, probabil o să-mi fie dor de tine, să mă întrebi dacă vreau ceva dulce sau dacă am suc, să mă duci cu maşina să ridic nişte fotografii de la ovidius doar pentru că mi-e lene, să te uiţi după mine de la geamul consiliului în fiecare zi, să mă duci la baluri şi la petreceri pe mine şi pe colege, să îmi cumperi sirop de pătlagină pentru că nu-mi place paxeladine, să-mi scrii cererile de absenţe cu motive inventate, să îmi faci din când în când surprize cu mărgele şi perechi de cercei, să ţipi la mine să iau scamele de pe jos sau să nu mai umblu desculţă, să ne uităm la televizor şi să spunem acelaşi lucru, în acelaşi timp.
nu are rost să îţi mulţumesc pentru lucruri mari, să-ţi fac declaraţii simandicoase şi artificiale, eu îţi mulţumesc pentru infinitatea de lucruri mici pe care mi le-ai dăruit, mi le dăruieşti şi ştiu că mi le vei dărui, lucruri mici care mi-au construit viaţa, ca un joc de lego, lucruri pentru care sunt sigură că voi fugi de multe ori de la bucureşti, poate doar că să te văd şi să ne pupăm, cum o facem doar la ocazii speciale.
şi încă ceva: îţi dedic melodia 'mulţumesc, iubită mamă', care, chiar dacă are versuri scrise de vadim, descrie mult mai frumos ceea ce poate eu nu am reuşit să-ţi spun niciodată.


Cu drag,

Ioana


(8 martie 2009)




vendredi 27 février 2009

expiră-inspiră.




"Naşte-mă!" din cuvinte
şi înghite-mă cu toată seva
sensurilor tale, întrupate
în îmbrăţişări de silabe.
Pe mine, naşte-mă
şi redă-mă în propoziţii
diluate în lacrimile poetului profet.
Genunchiul leagă-mi-l
de rima morţii uitării căldurii
morfemelor prăfuite de degetele
cărţii celei dintâi.
Mă-nchin ochilor rasariti
printre rânduri şi icoana
ritmului ventricular mă urmăreşte
pe calea devenirii.
O operă varsă peste ceruri,
iadul urcă în rai
şi poeziile sunt sfinţi cu părul
aurit de Soare;
iarba creşte de sus în jos
iar morţii beau cafea recitând
din Bacovia, tropăind ca stropii de ploaie
pe un gramofon.
Naşte-mă din distihuri
şi desparte-mi trupul în silabe moi,
poezie rupe din mine
şi cântă-mi despre întuneric şi mucegai.
Respirări
şoapte
clipe
secvenţe
catren
vers
grafem
Naşte-mă şi după moarte
pune punct şi virgulă.
E poezia expirată - inspirată
din noi.






mardi 10 février 2009

aniversam 3 ani.


NOI DOI
3 ani.


o electrocardiogramă lungă de 3 ani

tinzând spre infinit.
am buzele uscate de dor, un ochi plin de lacrimi
şi o venă zbătându-mi-se pe pernă, căutându-te
în atâtea mii de nopţi.
o îmbrăţişare strânsă cu o forţă
mai mică sau egală cu 3 ani.
şi coapse şi văi şi ape şi fire de păr şi ecrane
de aparat foto aburit de sărutări
şi iarnă şi fulgi şi bistriţa şi mâini reci
încălzite sub urechi fierbinţi sub flacăra unui
ţipăt de august.
îţi spuneam stai lângă mine
hai să punem lumea la cale
dar îţi tremura o lacrimă pe obraz
îţi mai crestam bucăţi din carne,
mi le-nfăşuram în jurul gleznelor.
apoi mi-ai povestit cum că nu-ţi place
eminescu şi m-ai întrebat dacă sunt stea.
ţi-am dăruit făptura în plicuri aspre
tu mi-ai dăruit o şuviţă de păr;
o mângâiam şi 3 ani îmi făceau cu mâna
pe la geamuri.
ne-am iubit varaiarnaprimăvaratoamna
dar mai ales vara
când ne mutam la mare, pe prosoape colorate,
atunci am mestecat sare
şi şoapte şi mâini tremurânde şi ochi închişi
la răsărit, te izbeai de valuri şi te culegeam
ca pe scoici.
unde-icămaşameadenoapte
şi dantela mea creştea pe marginea
unui vis movuliu, pe cearcănul tău.
o secundă cât un bagaj făcut
o lacrimă cât un bilet dus
un geamăt cât un val spart
o venă cât un zâmbet
un cuvânt cât un fulg topit
o geană cât un soare
o bătaie de inimă cât un deget pocnit
o bucată de suflet cât un acord de chitară
o respirare cât o primăvară
un dor cât un răsărit
o-mbratisare cât un cerc de apă
o căldură cât o zgârietură
un morfem zdrobit de poezia trupului tău
la fiecare 3 ani,
teiubesc-uri lipite ca două jumătăţi de inimă
şi sărutări de noaptebună,
tinzând spre infinit.




(10 februarie 2009)







mardi 13 janvier 2009

în baza doi.



uneori mormintele se-aşează în noi

şi oasele sunt sicrie.
te trezeşti dimineaţa şi numeri
bulele din cafea
în baza doi - unu zero zero unu unu
unu zero unu unu zero
unu zero unu zero unu -
adormi în poala ei.
'nu te sinucide
te rog nu te rog'
şi-mi întinde un pumn de pastile roz.
priveam oameni pitici
mâncând ciocolată şi noroi şi
lacrimi solide
mai scoteam limba din când în când
la soare.
'esti tot ce am
te rog nu nu te rog'
şi-mi smulge carnea cu dinţii.
downloadam poze ale oamenilor
fericiţi de pe net
clickuiam pe dinţii lor ca să îi sparg,
mă enerva fericirea
de pe pungile de plastic, bazaconii.
unu zero zero unu unu
unu zero unu unu zero
unu zero unu zero unu -
'inchide uşa aceea e curent,
e prea curent la tine-n suflet'
mai citesc o pagină din cohen,
mai bat în ţeavă s-o trezesc
pe baba de la 28,
îmi mai curge sânge din urechi
şi fluier.
'te rog nu te rog nu face asta
nu'
când mi se face dor de mare
rup pagini din calendar
ca să se facă odată iulie
ca să se umfle sicriele
în mine în apă
şi să îmi faci semn de pe cearşaf
să-mi plimb degetele prin părul tău
totul e prea portocaliu acum
şi rochia ta cu buline
dansează cu vântul
eu mai iau câte-o pastilă roz
şi mă uit pe hi5.
îţi spun adio
unu zero zero unu unu
unu zero unu unu zero
unu zero unu zero unu - stop;
hai gata, că oricum murim cu toţii.




___________


inspirata de filmul lui Dorin, caruia ii multumesc.