
mainile mele sunt pagini ciufulite de carte. sunt pline de vanatai, zgariate de la culesul porumbului. mama imi fulgera timpanul cu vorbe taioase, o aud ca prin vis si parca as vrea sa ma nasc din nou din burta ei acoperita de un capot murdar de pamant. auzeam ieri, pe ulita, doua fetite cu ciorapi albi vorbind despre desenele animate de la "televizor". stiam vag ce-i acela un televizor, vazusem unul la groapa de gunoi, unde mai adunam, uneori, sticle de plastic. televizorul meu este cerul, iar personajele din desene animate sunt vrabiile galagioase si ametite de vant. ma intind pe pamant si imi colorez irisul cu delicatetea lor.
mainile mele sunt pagini murdare dintr-o carte veche si ingalbenita de elena farago. ii tin minte numele pentru ca, in singurul an in care am mers la scoala, imi povestea despre un catelus schiop. am si eu un catelus lovit de masina, pe care il bandajez cu bucati din manecile mele. dar eu nu stiu sa scriu poezii. de fapt, am uitat si literele. imi dau seama doar ca pe tablita locului intunecos si umed de unde il iau pe tata in fiecare seara scrie "BAR". tata are mainile groase si barba murdara de vapori de alcool; ma chinuiesc sa-l car pe umerii mei dezgoliti si sa nu cadem in sant, pentru ca stiu ca vanataile de pe bratele mele aspre se vor innegri din ce in ce mai tare.
mainile mele sunt spalate de ploaie si literele paginilor se amesteca la fel ca bucatile de morcov din ciorba fara gust. ma mai ascund, uneori, in spatele sobei, ca sa nu fiu impinsa si urcata in caruta. urasc mamaliga pentru ca urasc porumbul. urasc porumbul pentru ca urasc sa-mi pocneasca oasele si sa-mi amorteasca mainile. urasc pamantul ce-mi intra sub unghii si-mi urasc neputinta. nu stiu cui sa-i mai aduc blesteme pentru ca exist in cercul asta metalic si ruginit. cui sa-i cer socoteala pentru toate bataile, injuraturile, firele de par smulse? de ce nu pot sa am si eu ciorapi albi si parul pieptanat? de ce nu am voie la scoala, unde mi-a placut, desi radeau unii de mine pentru ca aveam uniforma rupta? imi placea la scoala pentru ca literele nu mai miroseau a fan, poeziile nu erau murdare de glod, abecedarul avea si poze cu trandafiri si portocale si animale cu forme ciudate in mintea mea, iar doamna invatatoare era singurul om mare pe care il vedeam zambind intr-o zi.
mainile mele sunt pagini de carte clatite intr-un lighean cu Soare inmugurit, de primavara. imi place cand ma incalzesc pe camp, unde Soarele danseaza cu mugurii de polen. imi placea cand spuneam "ana are mere" si mi-as fi dorit sa mananc si eu mere dulci, fara viermi. imi place sa privesc pustii de varsta mea carandu-si ghiozdanele grele in spate, intrebandu-ma ce comori, jocuri si culori se ascund acolo. mi-ar placea sa vad si eu lumea mai colorata decat hainele gri si scamoase ale parintilor mei, decat scutecele fratilor mei, decat peretii scrijeliti si mucegaiti. vreau sa-i invat pe fratii mei mai mici singura poezie pe care o stiu, despre catelusul schiop. visez uneori ca sunt fericita, ca adorm in liniste si ma trezesc pentru a pleca la scoala, cu fetitele care au ciorapi albi.
mainile mele sunt stropite de regrete, rugi, blesteme, descantece, nepasare, ignoranta, slabiciuni, respirari, spasme, lacrimi, movuliu, alcool, mocirla, fiecare cuvant e o pagina din povestea vietii mele. o pagina e marea pe care am vazut-o intr-o carte postala, cealalta pagina este cerul involburat cu nori. imi intind mainile ca sa-mi fac cruce cu pamantul si furtuna, mi-e frica de intuneric dar nimeni nu ma imbratiseaza.
mai naste-ma o data, mama!
(Campania globală pentru Educaţie "Cărţi deschise, uşi deschise")
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire