dimanche 23 mars 2008

Doamne-fereste.






Istoria parca ne duce-n burta

si parca a uitat să ne mai nasca,
preafericitii cu privirea scurta
sorb borsul dogmei ce le ploua-n basca,
facind spre lucruri zilnic reverente
căci cine stie ce episcop doarme
în polonic, în cosul pentru zdrente,
în tevile acestor triste arme
unde Nebunul isi cloceste crima
si ne omoara fiindca ne iubeste,
când ne e foame deseneaza peste,
când vine frigul aresteaza clima,
opriti Istoria-cobor la prima
opriti la statia
Doamne-Fereste




[Mircea Dinescu]

just another lemon tree.

cam cu asta ma ocup eu in ultimul timp.(ultima luna)

samedi 22 mars 2008

lene si pastile.

cred ca s-a instalat astenia de primavara si in mine. a navalit asa, deodata, nici n-a apucat sa bata la usa iar eu n-am vazut-o pe vizor. sunt ataaaat de obosita, zilnic, si ataaat de lenesa cand e soare afara si eu trebuie sa car ghiozdanul acasa in drum spre scoala si sa transpir in ultimul hal. si ataaat de somnoroasa cand ma trezesc, dupa somnul de dupa-amiaza, cu ochi de chinezoaica, si la 5 jumate e inca soare...nu m-am obisnuit cu ziua asta mai lunga, inca. desi imi place.
am impresia ca intru iar intr-o perioada non-profit al intelectului meu, al inspiratiei mele, al activitatii mele pe toate planurile. toata lumea vrea ceva de la mine, toata lumea ma cauta, imi cere foi, imi da foi, imi scrie foi pe care eu trebuie sa le rezolv, la randul meu, toata lumea imi cere sa fac curatenie, sa iau pastile, sa-mi fac ceai, sa mananc mai sanatos. deeee ceeee toata lumea se streseaza atat cu cineva, cand vede ca acel cineva nu are niiiiiiiiciun chef sa fac un anumit lucru? probabil e o placere imensa sa bati la cap pe cineva si acel cineva sa priveasca in jos si sa ofteze sau sa isi roteasca ochii, plini de zeflemea, total nepoliticos. si mai cred ca exista probabil o placere imensa de partea acelui om-stres cand te tinteste in ochi, cu o privire de dur, plina de greata si de oboseala-de-viata, de singuratate si de n-am-ce-face-acasa-si-te-stresez-pe-tine, stricandu-ti chiar un ultim zambet de pe fata.
toata lumea vrea foi, multe, scrise, referate, hartii, hartiute, hartoage, biletele, care, pana la urma, tot ajung intr-un cos de gunoi, pentru ca nimeni nu se chinuieste macar sa le citeasca, sa verifice fiecare virgula si fiecare punct. toata lumea se simte interesanta cand foloseste cuvinte demne de (m)UE, gen "proiect", "studiu de caz", "prezentare in powerpoint", "filmulet" si altele de gen. e frumos sa le pronunti, suna absolut magnific, dar cineva TREBUIE sa le faca. sa-si piarda anumite ore din viata lui, in care ar putea foarte bine sa faca alte lucruri mai folositoare pentru el (gen plimbare in aer liber sau stat cu picioarele goale pe geam- da, astea sunt lucruri mult mai folositoare -).
cred ca a fost, cu siguranta, cea mai obositoare luna din anul asta. si fizic (vreo 3 majorate) si psihic. (prea multa cicaleala si sacaiala si certuri si probleme)
vreau PASTELE. adica VACANTA. mi-e dooor sa pierd timpul doar in folosul MEU.




dimanche 9 mars 2008

Draga mama,

Floarea ta are un boboc abia iesit din pantec. Are 17 centimetri, 17 petale mici si uscate la margini. Nu ti-ai dat seama cand caldura pantecului tau mare s-a inundat de substante gelatinoase, saruri, acizi si membrane reci si subtiri. M-au impachetat intr-un bulgare de nea si m-au lasat prinsa intr-o cutie, fara suflet si fara lacrimi. Strigatul meu, cantec de dimineata de vara, cuprindea in el toata marea. Mi-au disecat pieptul, in primele 60 de secunde ale vietii, si l-au etichetat cu numele tau de familie, mi-au scos sufletul si ti l-au ornat in hartie creponata si ceolofan. A ramas al tau, il tii in geanta ta mare, printre medicamente si hartii.
Sufletul meu e batran, inghite 17 ani din istoria ta. Viata ta merge de mana cu a mea, desi valiza pieptului tau a fost inghitita de faptura mea de un metru si ceva. Cand ochii tai s-au intalnit prima oara cu ochii mei adormiti, a fost primul meu botez - m-ai uns cu incredere, mi-ai dat sa gust din trupul si din sangele tau clocotit.
Curge prin venele mele mov un rau de tristete cristalina, in care iti racoresti talpile si pornesti, in fiecare noapte, sa-mi culegi stele si flori de camp, fluvii si munti, le tii strans la sanii tai calzi, de femeie, si mi le daruiesti in sarutul tau parintesc, sincer, suav.
Nu mi-a placut laptele praf, pentru ca din sanul tau sorbeam toata linistea de sub pamant, din sanul tau m-ai facut, cu coasta ta mi-ai desenat inima si ai stropit-o cu aurul pielii tale. Imi esti cantecul de leagan care ma ameteste si ma ascunde la pieptul tau, ca intr-o icoana sfintita de rugaciunea mea pentru tine.


* 8 martie 2008 *

mercredi 5 mars 2008

fade into you.

poze vechi. ganduri vechi. sentimente vechi, care-s resuscitate zilnic, cu fiecare zi de primavara (sau pseudo-primavara) care ne calca in picioare creierele.
trec prin perioada de inactivitate pe toate planurile. da, poate e astenia unei primaveri mult asteptate; da, poate e dorul de el, de noi, de vara, de alcool si de libertate...
va las un cantec pe care s-au nascut primii nostri fiori in doi, intr-o camera invelita de intuneric si cu fum de tigara suflat peste.
de ascultat la 4 dimineata, cu cineva langa, la doua casti impartite la (voi) doi, cu o tigara injumatatita.