Floarea ta are un boboc abia iesit din pantec. Are 17 centimetri, 17 petale mici si uscate la margini. Nu ti-ai dat seama cand caldura pantecului tau mare s-a inundat de substante gelatinoase, saruri, acizi si membrane reci si subtiri. M-au impachetat intr-un bulgare de nea si m-au lasat prinsa intr-o cutie, fara suflet si fara lacrimi. Strigatul meu, cantec de dimineata de vara, cuprindea in el toata marea. Mi-au disecat pieptul, in primele 60 de secunde ale vietii, si l-au etichetat cu numele tau de familie, mi-au scos sufletul si ti l-au ornat in hartie creponata si ceolofan. A ramas al tau, il tii in geanta ta mare, printre medicamente si hartii.
Sufletul meu e batran, inghite 17 ani din istoria ta. Viata ta merge de mana cu a mea, desi valiza pieptului tau a fost inghitita de faptura mea de un metru si ceva. Cand ochii tai s-au intalnit prima oara cu ochii mei adormiti, a fost primul meu botez - m-ai uns cu incredere, mi-ai dat sa gust din trupul si din sangele tau clocotit.
Curge prin venele mele mov un rau de tristete cristalina, in care iti racoresti talpile si pornesti, in fiecare noapte, sa-mi culegi stele si flori de camp, fluvii si munti, le tii strans la sanii tai calzi, de femeie, si mi le daruiesti in sarutul tau parintesc, sincer, suav.
Nu mi-a placut laptele praf, pentru ca din sanul tau sorbeam toata linistea de sub pamant, din sanul tau m-ai facut, cu coasta ta mi-ai desenat inima si ai stropit-o cu aurul pielii tale. Imi esti cantecul de leagan care ma ameteste si ma ascunde la pieptul tau, ca intr-o icoana sfintita de rugaciunea mea pentru tine.
* 8 martie 2008 *