al 300-lea post de pe blogul asta. e 3 jumate, beau un ceai gretos, fierbinte, mi-am ars limba de zeci de ori pana acum, imi suflu nasul din minut in minut si, pe deasupra, plang. plang cu pofta unui copil care si-a pierdut jucaria sau care si-a rupt mana pe asfalt, ca atunci cand bunica m-a lasat la gradinita, cand m-a dus prima oara. nu stiu nici daca am vreun motiv real sau poate ca s-au adunat in mine ganduri negre, cenusii, frustrari, regrete pe care am tot incercat sa le ascund sub un covor.
vocea lui pittis imi rasuna in urechi ca un clopot intr-o manastire goala.
a trecut prea mult timp de cand nu mi-am mai vazut unul din parinti plecand in noapte. imi aduc aminte de noptile petrecute in masina, in drum spre urgente, cand ma intepa inima atat de tare incat mi-era frica sa respir. cand tata ma lua in brate si mama pornea masina plangand. de sala de asteptare, de unsoarea rece de la ecograf, de trupul meu mic, inghetat de spaima, atins de mainile mari si paroase ale unui medic albit de vreme. de punga de pastile cumparata de tata de la ultima farmacie ramasa deschisa. de pachetele cu mancare obtinute printr-o franghie, de afara, de bebelusii malformati de langa salonul in care stateam cu mama. am adus vorba despre spitale tocmai pentru ca spre un spital se indreapta acum si tatal meu.
ma intreb uneori de ce am fost si sunt atat de rece cu parintii mei. nu le-am spus niciodata ca ii iubesc, cu voce tare, doar mamei, in scris, in felicitari infantile de 8 martie. tata a fost mereu, pentru mine, un om inalt, cu mustata, cu vocea impunatoare, care venea de sarbatori sa-mi aduca daruri, care ma intreaba mereu lucruri legate de scoala, cu care discut politica sau comentez stirile. nu stiu daca e sau nu iesit din comun, dar niciodata nu i-am spus ce prieteni am, cum ma inteleg cu unul sau cu altul, cu cine m-am certat sau cine m-a facut sa plang.
cred ca iti dai seama cel mai bine ca ai gresit fata de cineva sau ca nu i-ai fost destul de aproape tocmai atunci cand se apropie o anumita despartire, oricare ar fi durata ei. mi-e sila de mine, de unele ganduri pe care le-am avut fata de el, de unele lucruri pe care le-am spus in gand, de gesturi sau expresii necontrolate. mi-ar fi greu sa ma transform acum, la 18 ani, in copilul model, apropiat de parintii sai, care imparte orice gand cu ei, care ii alinta sau ii strange in brate dimineata si seara; nu imi sta in fire si nici nu mi s-ar parea ca as fi sincera. cred, totusi, ca simplele regrete pe care le am acum, priviri in trecut, amintiri dureroase, la propriu si la figurat, sunt o dovada ca totusi il iubesc si ca glasul sangelui nu se stinge niciodata, oricat de groasa ar fi lama unui cutit..
ma intorc la una din cartile primite chiar de la tata, Centura de castitate a lui Nichita Danilov, pe care o recitesc pentru a nu-stiu-cata oara.
noapte albita de lacrimi.
mercredi 3 septembre 2008
copilarie.

am regasit ieri (cu zambetul pe buze) una din primele mele tentative "literare", sa-i zicem poezie, pentru ca eu asa credeam, acum vreo trei ani, ca orice are rima este poezie..
Copilarie - cand te-ai speriat?
Cand ai fugit, ca o randunica?
Nici nu-mi aduc aminte cand ai incetat,
Caci si-astazi sunt doar o pitica.
Aud greieri, in poiana,
Locul meu de veci, de-altadat'
Cand cu tine-o luam la goana,
Tu, ce-a devenit barbat.
Cum de am ramas eu mica?
Buimaca rad cand vad, in pod,
Rochite, fluturi, albine si-acea pisica,
Ce-o mangaiam de zor, sub plop.
Te privesc, zambesc si-ti strig:
'Fa-te copil, ia-mi vata de zahar si sa fugim la Paris!'
Dar cand deodata vine frigu',
Imi spun, dezamagita: 'Fu un vis?'
Bunica-mi repeta-ntruna,
Povesti ce le stiam candva, noi doi,
Dar cand in negura noptii apare luna,
Fug, tiptil, in pat, sa stau la adapost de ploi..
Te uiti la mine, buimac, cine esti?
Ridurile-ti ma sperie, paru-ti alb iti intristeaza fata,
Oare cum ai putut sa cresti?
Cum de te-a crescut viata?
Zaresc deodata o copila, cu doi ochi margelati,
Ma privesc in oglinda, am vedenii, m-a vrajit nenea balaur?
Eram chiar eu, dar nu eu - de astazi, ci eu - de ieri.
Ieri, copilarie, magie.. Ah, iar ai fugit c-un dinozaur?

ganduri copilaresti, vise, proiectii in viitor, fantezii, culori, "iubiri" neimpartasite, dezamagiri, probleme existentiale de vreo 14, 15 ani, cand credeam ca o simpla nota mai mica de 8 este o adevarata tragedie, greu de rezolvat. privesc in urma si mi se pare ca s-a intamplat totul prea brusc. calificativele din scoala primara, plansele cu alfabetul, dragostea mea pentru limba franceza, banchetele de clasa a IV-a din sali inguste de clasa, iesirile la prajituri insiropate, in cofetarii de cartier, campionatele de handbal pe clase si excursiile la munte, discutiile pe mirc si primul meu prieten, prima bere bauta iarna, examenul de capacitate si primele emotii ale olimpiadelor, premiile intai cu coronita.. intru in ultimul an de liceu cu nostalgie, emotie, regrete si mult dor; nu e numai desprinderea de "copilaria" considerata pana la 18 ani (in mod oficial), ci desprinderea de cei mai frumosi ani de scoala, baza unui viitor adult responsabil in care va trebui sa ma transform. astept cu nerabdare anii de facultate si viata de student, cu un ochi rad, cu celalalt plang, stiu ca imi va fi greu, ca in spatele "distractiei", a "libertatii", va fi un loc mult prea mare pentru un copil ca mine. pentru ca eu voi fi copil atata timp cat voi sti sa zambesc.
lundi 1 septembre 2008
my summer of love.



a fost o zi superba, parca norii s-au risipit prin sarutarile noastre, soarele ardea si mai puternic iar apa stralucea asa frumos in ochii lui. pielea lui facea dragoste cu Soarele, fumul de tigara si aerul racoros.


mainile noastre cu pulsul sincronizat.


un cantec de vara, linistea din atmosfera si freamatul apei, cu refren de buze lipite si gene clipind pe obrazul meu


si sarutul nostru protejat de Soare...

imbratisari albastrui, cu maini si picioare reci, adieri de vant si vuietul masinilor..

imbratisari calde, in apus, cu geamuri patate de stropi de ploaie rataciti, umeri dezgoliti de siroaie de apa...
il iubesc mai mult cu fiecare zi ce trece, cu fiecare gura de aer inghitit. il simt ca si cum ar face parte din mine si inima lui ar fi in dreapta inimii mele. ma gandesc uneori ca, daca ar fi fost la 1, 5, 10 kilometri departare de mine, poate ca nu l-as fi cunoscut niciodata. iar cineva, de acolo, de sus, poate asa-zisul 'destin', mi l-a scos in cale intr-unul din cele mai grele momente emotionale. a fost pulsul de care aveam nevoie, doza de aer si picatura de apa vitala, tocmai asta ma face sa fiu recunoscatoare pentru ceea ce am primit.
ce bine ca esti,
ce mirare ca sunt...
dimanche 31 août 2008
18 ani.
daca o sa ma intrebati vreodata cum ma simt la 18 ani, cu noul statut, acela de "majora", am sa va raspund sec: "nimic nou". asta pentru ca sunt fericita la fel ca inainte, ma simt iubita si, mai ales, simt ca am prieteni care valoreaza mai mult decat orice.. ma bucur enorm ca am putut sa-i am aproape in noaptea in care am implinit anii si am primit cele mai frumoase cadouri. in special unul din cadourile de la el, care a fost o mare, mare surpriza - o carte ale carei pagini contin toate post-urile din MANSARDA NOASTRA.. in afara de un cadou mai urat, anume raguseala si raceala de dupa petrecere, totul a fost asa cum ma asteptam: am dansat pana nu-mi mai simteam picioarele, am primit niste pedepse foooarte ingenioase, mi-au venit toti invitatii si s-a lasat cu destrabalare pana pe la patru dimineata.
dar...
am doar 18 ani,
nebuna sunt,
de iubit, iubesc de vreo 3 ani,
am mai multi prieteni decat bani
si zambesc...
dar...
am doar 18 ani,
nebuna sunt,
de iubit, iubesc de vreo 3 ani,
am mai multi prieteni decat bani
si zambesc...








samedi 16 août 2008
addicted.
pentru ca ieri am realizat, intr-adevar, ca sunt dependenta de cafea, am zis c-ar fi interesant sa trag o linie si sa vad care-s viciile mele (nu neaparat daunatoare).
- as putea sa zic, in primul rand, dragostea. desi suna foarte siropos, chiar sunt dependenta de el, de prezenta lui, de toate gesturile pe care le face, de vocea lui. asta e unul din cele mai faine vicii, de care nu as vrea sa scap vreodata!
- cafeaua. de obicei, nu beam cafea vara, pentru ca mi se face foarte foarte cald si imi bate inima prea repede, ducand la ameteli si alte stari ciudate. dar ieri am observat ca, odata ce incep sa beau zilnic, daca fac o pauza e mai rau.. si cum nu aveam cafea / cappuccino / 3 in 1/ ceva care sa contina cofeina in casa, am devenit foarte agitata, ma uitam in gol si vedeam cerculete verzi, imi tremurau mainile la un moment dat si am incercat sa ma calmez cu.. ciocolata, un alt viciu.
- fotografia. da, in ultimul timp imi vine sa fotografiez orice, uneori chiar la ore tarzii din noapte. cand nu am nimic la indemana, fotografiez cu ochii si apoi concretizez imaginile cu un click. chiar si pe strada, studiez unii oameni si imi imaginez cum ar arata pe ecranul aparatului, dintr-un anumit unghi sau intr-o anumita lumina. sunt dependenta de aparatul meu de fotografiat si uneori grija mea pentru el depaseste orice limita. asta e viciul cel mai productiv, pentru ca, uneori, iese ceva chiar frumos - zic eu -.
- tigari. desi pot spune ca nu sunt 100% dependenta de ele, in sensul ca ma pot trezi dimineata fara sa am nevoie sau imi pot bea cafeaua/sucul fara ele, iar acasa, cu atat mai mult, trebuie sa rezist fara sa fumez, uneori zile in sir. dar, oricum, o dependenta pe cale sa-si implineasca scopul.
- muzica. asta cred ca e un viciu comun; adica.. ce faci cand esti suparat si nu ai cu cine vorbi? ce faci cand esti atat de nervos incat ti-ai pocni si parintii? ce faci cand te plictisesti foarte, foarte tare la scoala sau in alte locuri? ce merge cel mai bine atunci cand esti energic si vesel? asa-i, muzica este un bun tratament pentru starile astea. eu una, cand imi ascult melodiile preferate, simt furnicaturi din stomac pana in talpi. e o senzatie asemanatoare cu cea pe care, presupun, o au drogatii.
- lectura. si cumparatul de carti si mersul in librarii/anticariate. oh, nici nu stiu cu ce sa compar placerea de a cumpara o carte.. e ca si cum as adopta un copil si as avea o responsabilitate imensa asupra lui, sa am grija de el, sa-l feresc de pericole. si daca pana acum un an puteam sa rezist chiar mai mult de 2 luni fara sa citesc nimic, in afara scolii, acum, ca e vacanta, lectura mi-a devenit prietena pe care o vad de dimineata pana seara si nu ma plictisesc de ea, nici nu ma oboseste cu povesti inutile. cel mai bine mi-e cand stau in casa, la adapost de caldura si ma racoresc cu impresiile lui Martin Page despre ploaie!
- marea. as vrea sa vad marea in fiecare anotimp; cand sunt in preajma ei, ma transform, sunt alt om, zambetul meu se largeste si mai mult si este mai sincer ca oricand, nu am nevoie decat un om drag alaturi si marea, cu toate tainele, dorintele, dorurile si cantecele ei.. nu cred ca o sa mai treaca vreo vara in care sa nu plec la mare. am devenit dependenta de libertatea pe care ti-o insufla toata intinderea aceea albastra, fiecare firicel de nisip si fiecare val. o sa fac tot posibilul sa vad marea iarna. am auzit ca e un sentiment unic, pe care vreau si eu sa-l am si sa-l pastrez acolo, in cutiuta cu amintiri.
- natura. nu degeaba se spune ca este izvor de energie, pentru ca atunci cand sunt in natura si nu aud decat fosnetul frunzelor, ma simt in alta lume, ma simt total desprinsa de cotidian, de oameni, tot verdele acela ma hipnotizeaza si ma calmeaza. as da orice sa dorm intr-o padure, vara. sau sa stau ore-n sir cu picioarele intr-un parau, la munte.
cam astea ar fi 'viciile' mele cele mai mari; bineinteles ca mai sunt o groaza de lucruri de care ma simt aproape dependenta, cum ar fi: prietenii mei, cercei, cafenele cu banci/mese de lemn, Sibiul, Sighisoara, King of Queens, ice tea de piersici, concerte folk in aer liber, baloane rosii, ploile scurte, de vara, Reconstructia, fotografiile pe film, cainele meu.. si multe altele, pe care, bineinteles, le voi realiza mai tarziu.
- as putea sa zic, in primul rand, dragostea. desi suna foarte siropos, chiar sunt dependenta de el, de prezenta lui, de toate gesturile pe care le face, de vocea lui. asta e unul din cele mai faine vicii, de care nu as vrea sa scap vreodata!
- cafeaua. de obicei, nu beam cafea vara, pentru ca mi se face foarte foarte cald si imi bate inima prea repede, ducand la ameteli si alte stari ciudate. dar ieri am observat ca, odata ce incep sa beau zilnic, daca fac o pauza e mai rau.. si cum nu aveam cafea / cappuccino / 3 in 1/ ceva care sa contina cofeina in casa, am devenit foarte agitata, ma uitam in gol si vedeam cerculete verzi, imi tremurau mainile la un moment dat si am incercat sa ma calmez cu.. ciocolata, un alt viciu.
- fotografia. da, in ultimul timp imi vine sa fotografiez orice, uneori chiar la ore tarzii din noapte. cand nu am nimic la indemana, fotografiez cu ochii si apoi concretizez imaginile cu un click. chiar si pe strada, studiez unii oameni si imi imaginez cum ar arata pe ecranul aparatului, dintr-un anumit unghi sau intr-o anumita lumina. sunt dependenta de aparatul meu de fotografiat si uneori grija mea pentru el depaseste orice limita. asta e viciul cel mai productiv, pentru ca, uneori, iese ceva chiar frumos - zic eu -.
- tigari. desi pot spune ca nu sunt 100% dependenta de ele, in sensul ca ma pot trezi dimineata fara sa am nevoie sau imi pot bea cafeaua/sucul fara ele, iar acasa, cu atat mai mult, trebuie sa rezist fara sa fumez, uneori zile in sir. dar, oricum, o dependenta pe cale sa-si implineasca scopul.
- muzica. asta cred ca e un viciu comun; adica.. ce faci cand esti suparat si nu ai cu cine vorbi? ce faci cand esti atat de nervos incat ti-ai pocni si parintii? ce faci cand te plictisesti foarte, foarte tare la scoala sau in alte locuri? ce merge cel mai bine atunci cand esti energic si vesel? asa-i, muzica este un bun tratament pentru starile astea. eu una, cand imi ascult melodiile preferate, simt furnicaturi din stomac pana in talpi. e o senzatie asemanatoare cu cea pe care, presupun, o au drogatii.
- lectura. si cumparatul de carti si mersul in librarii/anticariate. oh, nici nu stiu cu ce sa compar placerea de a cumpara o carte.. e ca si cum as adopta un copil si as avea o responsabilitate imensa asupra lui, sa am grija de el, sa-l feresc de pericole. si daca pana acum un an puteam sa rezist chiar mai mult de 2 luni fara sa citesc nimic, in afara scolii, acum, ca e vacanta, lectura mi-a devenit prietena pe care o vad de dimineata pana seara si nu ma plictisesc de ea, nici nu ma oboseste cu povesti inutile. cel mai bine mi-e cand stau in casa, la adapost de caldura si ma racoresc cu impresiile lui Martin Page despre ploaie!
- marea. as vrea sa vad marea in fiecare anotimp; cand sunt in preajma ei, ma transform, sunt alt om, zambetul meu se largeste si mai mult si este mai sincer ca oricand, nu am nevoie decat un om drag alaturi si marea, cu toate tainele, dorintele, dorurile si cantecele ei.. nu cred ca o sa mai treaca vreo vara in care sa nu plec la mare. am devenit dependenta de libertatea pe care ti-o insufla toata intinderea aceea albastra, fiecare firicel de nisip si fiecare val. o sa fac tot posibilul sa vad marea iarna. am auzit ca e un sentiment unic, pe care vreau si eu sa-l am si sa-l pastrez acolo, in cutiuta cu amintiri.
- natura. nu degeaba se spune ca este izvor de energie, pentru ca atunci cand sunt in natura si nu aud decat fosnetul frunzelor, ma simt in alta lume, ma simt total desprinsa de cotidian, de oameni, tot verdele acela ma hipnotizeaza si ma calmeaza. as da orice sa dorm intr-o padure, vara. sau sa stau ore-n sir cu picioarele intr-un parau, la munte.
cam astea ar fi 'viciile' mele cele mai mari; bineinteles ca mai sunt o groaza de lucruri de care ma simt aproape dependenta, cum ar fi: prietenii mei, cercei, cafenele cu banci/mese de lemn, Sibiul, Sighisoara, King of Queens, ice tea de piersici, concerte folk in aer liber, baloane rosii, ploile scurte, de vara, Reconstructia, fotografiile pe film, cainele meu.. si multe altele, pe care, bineinteles, le voi realiza mai tarziu.
Inscription à :
Articles (Atom)