mardi 11 novembre 2008

island blues.

n-am mai scris de mult "de-ale mele". adica acele franturi de ganduri care nu intra in nicio categorie, nimic "artistic" sau "artificial", chestii spuse la-ntamplare, despre ce simt, gandesc, aud, despre ce iubesc si ma enerveaza. mi s-a reactualizat fobia de travestiti. eu am avut cateva mari fobii in viata: travestitii, betivii, intunericul si serpii. trecand de la una la alta, fara nicio legatura logica sau coerenta, am avut parte de un weekend exact cum mi l-am planuit, fara incursiunile altora in intimitatea mea. a fost frumos, m-am izolat putin si am capatat noi forte ca sa fac fata la scoala in continuare. ceea ce ma enerveaza e ca se gasesc uneori dobitoci care sa faca in asa fel incat, cu o vorba, cu un ton al vocii sau cu o gluma esuata, sa-ti strice tot cheful si sa nu te lase sa visezi in continuare, sa te aduca brusc pe pamantul lor mocirlos si cuprins de ger.
nu mai am mult timp la dispozitie, pentru ca ma asteapta un test la literatura universala la si trebuie sa-mi supun obrajii la razboiul cu frigul de-afara. sper sa nu ma deprime prea tare.
va las cu
noua obsesie muzicala.



toamna mea.

acopera-mi inima cu ceva.








lundi 3 novembre 2008

Ne daţi ori nu ne daţi?

Pe o străduţă întunecată de pe Calea Victoriei, cineva stă cu mâna întinsă. Are părul albit şi ridurile feţei îi acoperă zâmbetul. În faţa lui, o diplomă cu denumire ştiinţifică, murdară şi fluturată de vânt. Un alt cerşetor se apropie şi întreabă: “Bă, pe tine te cheamă 'Magna cum laudae'?”, iar bătrânul îi răspunde, zâmbind amar, că e profesor de filosofie. Cerşetorul scoate o bancnotă generoasă şi i-o aşează pe diplomă.

“Sinucidere economică”, “inflaţie”, ”inechitate socială” - toate sunt noţiuni mult prea abstracte pentru cei care se caută zilnic minute în şir prin buzunare, pentru cei ale căror singure arme sunt catalogul sau teancul de diplome din sertare. În funcţie de culoarea politică, de federaţia sindicală din care fac parte, se disting scepticii şi optimiştii. Unii se feresc să spună cuvinte mari, speriaţi de tsunami-ul economic ce se apropie de plaiurile mioritice, alţii promit, se înflăcărează în talk show-uri şi în declaraţii populiste. Se numără voturile pe umerii profesorilor, asistenţilor, medicilor sau bătrânilor, se împart procente în stânga şi în dreapta, printre fluturaşi şi afişe de campanie electorală.

România a devenit, în timp, o ţară a rugăminţilor, a grevelor şi a pomenilor. Un praznic etern, la care ne îngrămădim cu toţii să apucăm un colac, un 50 la sută, o bucată de colivă, un vot, un post de titular, un pahar de vin, în care ne clătim facturi de gaze şi curent. Trăim în ţara eternelor contraste între telefonul de ultimă generaţie a elevului din ultima bancă şi costumul vechi al bătrânului de la tablă, între topul 300 al oamenilor bogaţi şi pensionării bătăuşi din faţa caselor de ajutor reciproc, între gropile din asfalt şi maşinile decapotabile ale fotbaliştilor.

Se aude, pe la colţuri: “Ne daţi ori nu ne daţi, nea’ Băse? Nea’ Tări? Cineva, în ţara asta?” Mai contează pentru cineva lecţia de istorie, regulile de ortografie sau inducţia matematică? Angajăm roboţi sau plătim profesori? Bogdaproste, să trăiţi, suspină cerşetorul şi mai citeşte o pagină din “Critica raţiunii pure”.

dimanche 2 novembre 2008

el cigarillo.







am chef doar de intuneric si o tigara. si poate de dans, de-o rumba cu cineva drag.

samedi 1 novembre 2008

amintiri din targul iesilor.













astea se intamplau joia asta (ne vedem joi, ne vedem joi), cand eu si buburuza ne-am hotarat sa infruntam Iasiul cu tot cu Junimea si sa ne ridicam, mandre, diplomele de CAE. (haha, noi suntem de 10!) a fost o zi de vara, foarte insorita, dar cu un vant foarte enervant, cu multe tigari si fara pofta de mancare, cu o pisica flamanda pe o terasa, o zi in care ne-am plimbat, am ras, am cantat melodii siropoase ascultate de vanzatorul de bilete din autogara care statea pe messenger, in care am primit pliante de la cosmote pe care le-am dat mai departe, am socializat cu niste tineri ce ne-au dat imbratisari gratis, am facut "shoppiiing" si, pana la urma, am compus un outfit impreuna, am dat de mancare la porumbei, ne-am iubit cu un urs panda imbracat doar in blugi, iar un baiat dragut si timid ne-a dat doua pliante cu "Noi suntem de 10", noul nostru slogan, pe care l-am lipit de diplome. si am nimerit un sofer pe microbuz care o lua intr-una pe ulei, se certa cu toata lumea (in afara de noi) si nu stia cine-i Petru Rares. una peste alta, a fost o zi frumoasa de toamna, plina de culori si de chipuri cunoscute trecand pe langa mine. ma simt cumva libera cand zboara multi porumbei deasupra mea. imi plac porumbeii, as adopta unul alb.