dimanche 19 juillet 2009

nervi de duminica.

cat de dobitoci sunt unii oameni! in special betivii si aia care vor sa atraga atentia cu orice pret. nu o sa inteleg niciodata de ce s-ar trezi cineva la ora 6:30 ca sa vina in fata unui chiosc dintre blocuri, cu amicul sau, la fel de intelectual, sa vorbeasca si sa rada ca si cum ar fi singuri pe o insula, cu frunze in loc de chiloti. sa fie duminica dimineata, lumea care chiar munceste in timpul saptamanii sa se odihneasca, logic, sau, poate, unii chiar sa vrea sa doarma! pe-astia i-as schingiui si le-as pune niste cannibal corpse in niste casti uriase, ore-n sir. sa inteleaga si ei cam cum e cu galagia. apoi, cei care vor sa atraga atentia. intra o gramada de lume in categoria asta, dar o sa-i evidentiez pe cei care claxoneaza in mod isteric si nejustificat. voua v-as zgaria masinile alea de grandomani parveniti cu 3 randuri de chei si nu mi-ar scapa niciun colt. nu inteleg de ce claxonati dimineata la 3, cand, evident, nu e nimeni pe strada, nimic de avertizat, nimic de ocolit, niciun pieton de dat la o parte. nu-i inteleg nici pe aia care claxoneaza cand, in fata lor, este o coloana de vreo 10-12 masini. de ce? claxonul nu te teleporteaza la destinatia dorita, sarind ca superman peste cei din fata ta.
acum urmeaza sa vorbesc despre nunti. mie-mi plac nuntile, asa, in general, in special slujba de la biserica si petrecerile de dupa (daca am cu cine sa ma distrez si daca muzica nu contine peste 50% manele). nu-mi place faptul ca nunta e un alt prilej pentru toate babele sa-si expuna almanahul de obiceiuri/traditii/mituri pe care le regasim si la inmormantari si la botezuri. nu suport fazele cu aranjatul miresei, cu cantatul din acordeon la scara blocului, cu aruncatul cozonacului, dar, mai ales, nu suport ca tre sa dai bani cand te duci la o nunta. eu as intelege altceva din petrecerea aceea, as intelege un fel de chef in care toata lumea se simte bine, aproape ca la un majorat sau ca atunci cand cineva da de baut prietenilor pentru un succes, o realizare personala. de ce sa-ti faci nunta cu 300 de oameni, din care cunosti doar vreo 50, restul fiind cuscrii cuscrilor nasilor verisorilor de gradul trei colateral? pentru ce atatea obligatii si compromisuri, cum se poarta la romani, adica "ma duc la nunta lui x, ca maica'sa a fost la nunta lu' fiica-mea". ideala, pentru mine, ar fi o nunta doar cu parintii mirilor si, eventual, bunicii, si prietenii foarte, foarte apropiati ai mirilor. visam, intr-un timp, sa am o nunta in stil medieval, intr-un pub din Sighisoara, sa am o rochie total neconventionala (poate chiar rosie), iar mirele sa aiba un costum de domn medieval. mancarea sa fie tipica, pentru haiduci, cu mult mult vin rosu, muzica sa fie de relaxare, poate si putin folk si metal, spre dimineata, pentru cei care-au mai rezistat. ei, asta da nunta. imi si imaginez cum s-ar rascoli intreg neamul meu (cu bunica-mea-n frunte), de-ar auzi de-asa ceva. dar nu. noi facem nunta mare, sa auda si aia din satele vecine, sa moara de invidie fostii nostri iubiti si iubite, sa avem 5 feluri de mancare, pe care oricum nu le mananca nimeni (cine are pofta de o friptura-n sange pe la 5 dimineata? si, evident, tortul pe la 6 jumate), lautari din plin, sa curga "darul" si plicurile cu bani. toate chestiile astea care tin de material, de profan, de lacomia umana, de grandomanie si fala.
oricum, eu ma distrez mult la nunti. ma amuza ingrozitor comportamentele, gesturile, dansurile, obiceiurile, tinutele vestimentare. si coafurile. da, da. hai, urati-mi distractie placuta.

samedi 18 juillet 2009

alandala.

imi place cuvantul asta... "alandala". m-am hotarat sa schimb ceva la blogul meu. parca ma deprima negrul ala acum, in plina vara, caldura si Soare inunand biroul, parca nici nu-mi venea sa mai scriu nimic pe el. se pare ca verdele, portocaliul si culorile astea ciudatele ma invioreaza. e ca si cum mi-as fi redecorat camera cu 2-3 clickuri.
in ultimul timp, imi doresc sa fac o lista de lucruri care imi plac si lucruri care nu imi plac. in fiecare zi, ma gandesc la asta. si se tot aduna elemente, pe care le notez intr-un notepad. (uite, inca o chestie care-mi place: notepadul. toate poeziile si tot ce am scris timp de vreo 4-5 ani sunt intr-un notepad. se numeste 'ganduri' si mi-e drag tare.)
aseara am vizionat doua filme, unul dupa altul, cu aceeasi actrita principala. care imi place foarte, foarte mult. se numeste Leelee Sobieski. imi plac coincidentele.
imi place si hi5-ul, in ultimul timp. desi nu sunt obsedata, nu-mi uploadez zilnic poze si nu dau sute de comentarii. imi place pentru ca gasesc, uneori, oameni frumosi, cu fotografii frumoase, pe care stiu ca nu-i voi cunoaste niciodata in viata reala, dar care imi sunt simpatici asa, la o prima vedere. tin minte ca mi-am facut contul de hi5 pentru ca imi placea mie mult de un baiat de la mine din liceu si vroiam sa-i trimit neaparat un mail. l-am gasit, dar mi-a lipsit curajul de a-l contacta.
as fi dat orice sa fi fost ieri in Bucuresti si cineva sa ma fi invitat la film: "Ensemble, c'est tout". cu Audrey Tautou si Guillaume Canet, cei mai frumosi si expresivi si amuzanti si naturali si tonici actori, artisti (pentru mine). sa fi fost intr-un cinema racoros, cu putina lume, sa ma fi sprijinit pe umarul lui sa-i fi furat vreun sarut, din cand in cand.



si abia astept sa vad si "Coco avant Chanel", tot cu Audrey. chiar daca nu stiu foarte multe despre ce a creat Coco Chanel, imi plac foarte mult filmele despre oameni celebri tratati din punctul de vedere al omului normal, care are sentimente, care fumeaza mult, care sufera din dragoste si bea in localuri dubioase.


ma amuza rau de tot reclamele din ultima vreme, de la tv. sunt stupide, pe alocuri, cu glume dubioase, sau total fade, pentru altii, dar mie imi plac. in sensul ca pot face misto pe seama lor ore in sir cu cei care le stiu. deci: asta, asta, asta, asta, asta si asta. ("Eu... pur si simplu asta visez, asta pictez!") dar si noile reclame de la vodafone, aia cu banel si aia cu ramona badescu. da, da, extrem de rudimentar si de stupid. (asa ar spune zeii "advertisingului" - mama, cat urasc cuvantul asta! -)
si-nca trei chestii mioritice ce m-au amuzat cumplit. prima: un diagnostic dat de un medic cardiolog pacientului, in care, printre denumirile bolii, se afla si "esti prost" si "nesimtire". a doua chestie: basescu este huiduit ca la usa cortului (un cadru extrem de potrivit pentru personaj) de catre unguri. mama, asa de bine-mi pare, desi ceea ce zicea basescu acolo (despre autonomia absurda dorita de locuitorii tinutului secuiesc) nu era deloc deranjant, pentru mine. a treia: un individ a aruncat cu oua-n boc. inca o imagine ce i se va lipi de frunte lui boc, pe langa cazatura magistrala din emisiunea lui andrei gheorghe. (stiu ca nu-i frumos sa razi de oamenii care cad/se lovesc, dar figura asta de pitic neastamparat a lui boc e pur si simplu delicioasa)
realizez ca am scris o gramada. o gramada de randuri "alandala", in care nu prea spun nimic. este un post de vacanta, pe care-l inchei cu gandul ca peste 11 zile, voi fi in vama veche, furand tot Soarele, asteptand "folk you", tinandu-l de mana in mare.

samedi 11 juillet 2009

multumiri.

mi se pare superba ideea (multumesc, Camelia, pentru inspiratie!) de a multumi oamenilor care au contribuit, intr-un fel sau altul, la ceea ce ai devenit. la ceea ce ai invatat. de la care ai preluat unele lucruri, concepte, replici, gesturi, comportamente. sau pur si simplu de a multumi celor care ti-au frant, candva, zborul. pentru ca asa ai aflat cum sa te ridici si sa te inalti din nou.

asadar,

multumesc, dragi bunici, pentru ca m-ati crescut, pentru ca mi-ati suportat toanele, ciorapii rupti in genunchi, vanataile, tipetele de la scosul maselelor, pentru ca m-ati dus prima oara la tuns, pentru ca ati fost acolo cand ai mei luau trenul spre un oras al carui nume nu-l puteam tine minte la varsta aceea.
multumesc, mama si tata, pentru ca nu mi-ati aratat niciodata cand ati suferit, ca stati prost cu banii, pentru ca nu m-ati batut niciodata la cap cu invatatul, multumesc ca ascultati muzica buna si ca m-ati invatat si pe mine ce e muzica buna, multumesc ca nu ati ras si nu m-ati blamat niciodata pentru esecurile mele, multumesc pentru increderea infinita si libertatea de alegere si exprimare pe care mi le-ati daruit in fiecare zi.
multumesc, Stefan, pentru ca ai aparut exact atunci cand trebuia in viata mea, pentru ca stiu ca esti acolo, mereu, pentru ca-mi raspunzi imediat la mesaje, pentru ca ma tii de mana, pentru ca ma invelesti noaptea, multumesc ca ma suporti asa cum sunt si ca (inca) incerci sa ma cunosti cu totul.
multumesc domnului Mircea Cartarescu pentru ca a fost prima mea iubire platonica si pentru ca m-a determinat, pur si simplu, sa-ncep sa scriu.
multumesc profesoarei de cultura civica din generala (doamna Simionel) care m-a invatat drepturile omului si ale copilului, pentru ca mi-a insuflat spiritul de initiativa si pentru ca ea mi-a trasat primele linii in drumul spre politica. si mai multumesc si d-rei de franceza Cuciuc, cea mai culta si mai modesta fiinta pe care am cunoscut-o, care m-a facut sa fac din limba franceza o pasiune si din Franta - o mare iubire..
multumesc Dianei, pentru toti banii imprumutati la nevoie, mancarea impartita in doua, pentru noptile cu dureri de burta de la ras la tine acasa, pentru toate cuvintele, sfaturile, glumele, prostiile, nonsensurile care ma scot mereu din starile cenusii. multumesc ca esti available doar pentru mine, uneori, si ca m-ai ridicat ori de cate ori m-am prabusit.
multumesc domnului profesor Mancas Ioan pentru ca mi-a aratat cum ar trebui sa fie un adevarat dascal, un adevarat formator de caractere. ii multumesc pentru atmosfera placuta creata la pregatire, pentru tigarile imprumutate, pentru ca mi l-a dezvaluit pe domnul Kant printr-o simpla schema, pentru ca mi-a aratat ca, intr-adevar, cei care spun ca filosofia e grea, sunt prosti. da' prosti rau.
multumesc animalutelor din jurul meu, de la care invat in fiecare zi, ce inseamna devotamentul, prietenia, bunatatea, blandetea, calmul. pentru ca spun mult mai multe prin tacerea lor. pentru ca ma-ncalzesc tot timpul langa ele.
multumesc oamenilor care imi zambesc pe strada. copiilor si iubaretilor care s-au lasat fotografiati de mine.
multumesc maestrului Florian Pittis pentru ca a existat.


si acum incep multumirile pentru cei care "m-au ajutat" in moduri mai neplacute:

multumesc d-nei diriginte din generala pentru ca nu m-a apreciat niciodata pentru vreo scriere de-a mea, facandu-ma sa cred ca sunt varza la romana. m-a ambitionat groaznic de mult, de am ajuns sa castig si premii pentru poeziile mele.
multumesc d-nei profesor B., asa-zisa diriginta din liceu, la care am avut mediile cele mai mici din liceu, care zambea ori de cate ori reusea sa ma loveasca sau sa ma atinga cu ironiile, o creatura de la care am invatat sa ma feresc de oamenii ipocriti ca de dracu'. o creatura care m-a invatat ce inseamna rautatea umana, tot ce e mai urat intr-o fiinta.
multumesc, M., pentru ca mi-ai dat cea mai mare lovitura emotionala pe cand aveam doar 12 ani. pentru ca atunci a inceput maturizarea mea.
le multumesc si celor care isi arata zilnic lipsa de bun simt, de simt estetic, insensibililor, agramatilor, taranilor, parvenitilor etc etc, pentru ca imi arata cum nu trebuie sa ma comport. si pentru ca ma fac sa ma simt multumita de mine, asa cum sunt, plina-plina de defecte.




vendredi 10 juillet 2009

dirty Diana

asta e un post din-ala cu "ce-am mai facut eu in ultima vreme?". in momentele in care ma saturasem efectiv de rutina de zi cu zi, de prin aprilie, nu credeam c-o sa vina si ziua in care o sa ma pot trezi la 12 si n-o sa am absolut nimic de facut, ziua in care o sa spun ca am terminat cu bac-ul, cu admiterea, cu invatatul. cu liceul. ei, de liceu imi pare rau, de restul - nu. sunt sigura ca ma asteapta experiente si mai palpitante si mai interesante in timpul facultatii. si, culmea, nu mi-e frica deloc, sunt doar curioasa. curioasa de cum sunt salile de curs, curioasa de colegii mei, de profesorii "universitari", curioasa de camin, de colegele de camera. curioasa de cum ma voi descurca eu in bucuresti si cam in cat timp voi invata autobuzele/metroul. eu am nevoie de o schema speciala, caci aia de la metrou mi se pare inutil de complicata. intre timp, am aparut si in ziar. de doua ori. ma amuza ca prima-prima oara cand am aparut intr-o comicarie din-asta locala a fost pe un articol cu titlul "Scoala prin crasme", in prima zi de scoala dintr-a 11-a, cand eram cu colegii la o terasa. eh, m-am transformat, brusc, in fata de nota 10, ce sa mai..

(da, da, stiu ca a scris toata bloggareala despre asta) a murit si Michael Jackson. chiar nu am fost niciodata fan, ba mai mult, ma dezgusta chipul lui ori de cate ori il vedeam pe la stiri. cu masca aia caraghioasa pe fata si momentul cand si-a scos copilul deasupra balconului. de atunci nu l-am suportat. dar de cand s-a iscat nebunia asta cu videoclipurile lui pe mtv, in ultimele doua saptamani, mi-am dat seama ca eu cunosteam cam 90% din melodiile lui, doar ca nu stiam ca le canta "megastarul". "We are the world" e melodia pe care o ascultam, intr-un timp, zilnic, ii stiu versurile si aproape ca ii stiu fiecare solist, "Heal the world", de asemenea, iar preferata mea e "Dirty Diana", dar si "Give in to me" (cu Slash). ca sa nu mai zic ca ma zbantuiam mereu pe "Billie Jean" sau "Beat it". le mai auzeam pe la concursurile de dans. nu m-am dus sa aprind vreo lumanare pt. Michael, da' zilele astea l-am ascultat cat nu l-am ascultat 19 ani de zile. si m-a impresionat incredibil de mult declaratia in care spunea cat de nefericit e cand toata lumea il aclama in fata hotelului. si m-a mai impresionat si chipul lui de copil afro in clipul Jackson 5, "ABC". cred ca e solistul cu cele mai misto si bine lucrate videoclipuri. dar si unul din cei mai nefericiti si huliti oameni din lume, o victima a banilor, a doctorilor si a presei. presa care, brusc, a izbucnit in cea mai mare admiratie si recunostinta, in fuga dupa bani chiar si pe cadavrul lui. si pun, deci, videoclipul asta aici, nu ca sa ma dau mare fana MJ, ci pentru ca imi place la nebunie piesa asta. atmosfera din ea. videoclipul.



vendredi 3 juillet 2009

sad eyes.


s-a terminat! BAC-ul s-a terminat. a fost o experienta pentru mine, din toate punctele de vedere... a avut si parti placute, dar s-a terminat prost, cu proba de ieri, unde am gresit din prostie. culmea, era materia mea preferata. in fine, rezultatele imi sunt indiferente. am fost martora la cum se desfasoara marele "examen al maturitatii", adica un examen in care se invart pilele, banii si norocul prostilor care n-au dat pe la scoala, agramati si tupeisti. acum incep sa ii inteleg pe aia care-mi spuneau sa stau relaxata, ca bacul nu e relevant, ca nu merita eforturile... da, asa e, am o urma de regret ca poate am invatat prea mult pentru o asemenea mascarada regizata de superbul minister. dar, pe de alta parte, sunt a naibii de mandra ca am luat 10 curat la admitere, la un examen desfasurat serios, fara telefoane, copiute, mers la baie, supraveghetori permisivi. si ca deja sunt intrata la facultatea pe care mi-am dorit-o intotdeauna! asta e adevarata realizare a mea. restul... comentariile, mistourile si "hahaitul" alora care se dau mari c-au copiat de-au rupt, astea trec repede. sa va vad, fratilor, la un examen serios de admitere si vorbim dupa.
abia astept sa beau duminica. si abia astept sa le spun alora care urmeaza sa dea bacul in anii viitori sa il priveasca sictirit, cu multa superficialitate si miserupism. ca e un rahat. da, aia e.

later edit: rezultatul meu la bac. fara sa fiu ipocrita, recunosc ca nu m-am asteptat. da' oricum, bacul tot un rahat ramane.