vendredi 7 août 2009

copacii fara padure...



TATIANA STEPA

( 21 aprilie 1963 - 7 august 2009 )


pentru mine, Tatiana Stepa a fost mereu un model, o femeie puternica in adevaratul sens al cuvantului, o mama exemplara si de o sensiblitate rara. nu trebuie sa-i cunosti chipul sau biografia ca s-o recunosti. e de-ajuns sa-i asculti doua-trei versuri... vocea ei ti se asterne greu peste suflet. cand e liniste si bate vantul si o auzi cantand despre "copacii fara padure" sau despre "iubirea de lut", cand se plange ca "totusi vine toamna" sau isi plange durerea in "singuratate", intr-un "vals al zilelor pustii", iti dai seama ca talentul ei e de undeva de dincolo de noi. a fost, este si va fi un exemplu de artist adevarat... care a reusit sa alunge si cea mai urata furtuna, in ultimul recital al ei de la "folk you"...
ma bucur si sper ca televiziunile sa nu faca un circ din moartea ei.. ea n-a facut o telenovela din viata ei, desi a suferit mult. a suferit demn, in tacere, si-a strigat singura durerea in intuneric, si-a exprimat-o doar prin versuri si prin muzica.. merita doar aplauzele de final, chiar si din partea celor care n-au ascultat-o niciodata.
cred ca lumea (si, mai ales, muzica) va fi putin mai rea fara Tatiana Stepa... e greu cand din ce in ce mai multi oameni buni ne lasa singuri.
Dumnezeu s-o odihneasca!



mercredi 5 août 2009

folk you 2009.



"dincolo de orice vama,
dincolo de da sau nu,
dincolo de toata lumea...

folk you!"



am avut norocul sa ajung anul asta la Festivalul de folk "Florian Pittis". mi-am dorit asta inca de la prima editie, tin minte ca vanam dvd-urile ce apareau cateva luni mai tarziu, sa vad ce s-a intamplat acolo macar inregistrat... insa nu se compara cu emotia de a sta pe plaja si de a canta in cor cu lumea ce asculta muzica asta divina, cu oameni simpli care mai citesc, din cand in cand, cate-un vers sau cate-o carte. a meritat totul festivalul asta...frigul, raceala de dupa, nasul infundat si pastilele de acum...
sa scriu putin despre Vama. Vama Veche. am ajuns la concluzia ca locul asta are o reputatie prea proasta pentru ceea ce este... intr-adevar, sunt multi ciudati (ca peste tot), betivi si drogati (la fel), insa macar sunt betivi simpatici, nu cocalari de mamaia care zac pe sezlonguri cu ochelarii de soare 'de firma'. imi place in vama ca-s multi catei pe plaja, care vin la tine si asteapta sa-i mangai, care se aseaza pe prosopul tau, imi place ca lumea e linistita si se vede ca se simte libera si poate putin mai tanara, imi place ca faleza e foarte animata toata noaptea, imi place tot curcubeul de culori, hainele si cerceii. am ramas cu cateva amintiri palpabile foarte frumoase... o rochie foarte hippie si doua perechi de cercei. mi-a placut ca nu e obositoare, ca alte statiuni, ca nu e muzica ce bubuie pe plaja... pacat doar ca sub apa sunt (aproape) numai pietre maaari si putin nisip. calcaiele mele au suferit putin.. dar, per total, chiar e frumos in vama...pentru ca nu m-a deranjat nimeni, pentru ca am vazut oameni frumosi si zambitori... si mi-a mai placut la rasarit, cand vedeam grupuri-grupuri dormind unii pe altii sau bandu-si ultimii bani, mi-a placut ca am dansat pe "lost song" de la cat empire si ca am asteptat Soarele somnoros pe "alegria" de la cirque du soleil, m-am simtit mica mica, energica si vesela ca atunci cand m-am dat intr-un carusel pentru prima oara.
ce m-a impresionat cel mai mult la "Folk you" sau festivalul "Florian Pittis"? pauzele dintre artisti, cand lumina se stingea si doar un scaun gol era luminat pe scena. cand Motu Pittis era acolo si ne invita sa cantam cu el "Vinovatii fara vina" sau "Vanare de vant", cand ne mai recita "Sunt tanar, doamna, tanar", cand toata lumea se ridica in picioare si aplauda la nesfarsit. chiar simteam ca stelele se misca odata cu acel cor de palme, ca versurile sunt coborate de dincolo de nori. nu m-am mai simtit de mult atat de libera, atat de linistita, departe de orice gand negru, ascultand si cantand, alaturi de el, melodiile ce ne-au legat mai mult si mai mult.. il tineam in brate si parca ne cantam unul altuia, parca existam doar noi doi, unul pentru altul, cu marea in stanga, nisipul in jurul nostru si voci de ingeri in urechi..
mi-a placut mult de tot Stefan Hrusca, cred ca toata lumea l-a asteptat; a fost incredibil cum toata lumea era extaziata de cantece precum "Treceti, batalioane romane, Carpatii" sau "Tu, Ardeal". mi-a mai placut (ca intotdeauna) Emeric Imre, un artist ce l-am descoperit acum...2-3 ani, dar ale carui melodii imi dau intotdeauna o stare speciala, de dans si de ameteala placuta. mi-a mai placut Tatiana Stepa, care a impresionat pe toata lumea prin puterea ei de a merge mai departe, calcand parca in picioare norii de furtuna ce se adunasera pe cer... ea chiar a reusit sa alunge furtuna, cum bine a zis Maria Gheorghiu! pe Alifantis si pe Seicaru am dansat cel mai mult, pe melodiile lui Ducu Bertzi am ragusit... iar Iris... chiar au fost o surpriza extraordinara pentru toti! desi a fost un festival de folk, cu siguranta au fost cei mai aplaudati! dar si Baniciu, cu melodiile celebre de la Phoenix... la fel si Andries, care a uitat strofa a doua de la un cantec :)) si a amuzat pe toata lumea cu cantecelele lui scurte-scurte, dar si Ada Milea, care a facut misto, foarte subtil, de Hrusca.
nu mi-a placut ca Dinu Olarasu a cantat atat de putin... si ca n-a fost trecut pe afis! noroc ca a compus el imnul si l-am auzit in fiecare seara, ca as fi fost si mai dezamagita... la fel si Maria Gheorghiu. ca n-a chemat-o lumea la bis. nu prea mi-a placut repertoriul ales de Tudor Gheorghe, desi el a fost ironic si savuros ca de obicei. nu stiu de ce, dar nu am simtit ca s-au potrivit doinele cu atmosfera aceea... (dar poate eram eu prea exasperata de cocalarii din fata mea care il injurau)
in ochii mei, festivalul asta a insemnat liniste, muzica buna, versuri, poezie, chitara, cantat pana la 3 dimineata, armonie, echilibru... chiar m-am simtit mai bine decat la orice alt concert la care am avut sansa sa particip. poate pentru ca majoritatea oamenilor din "public" erau ca o mare de prieteni care isi zambeau si vorbeau aceeasi limba, pe acorduri de chitara. poate si pentru ca marea cea draga mie era atat de aproape... si el ma tinea in brate. si am putut sa ne reactualizam amintirile comune si sa ne cantam unul altuia, soptit, la ureche..



pana la anul, tine minte: sfarsitul nu-i aici!


lundi 27 juillet 2009

vamos a la playa!

maine seara plecam la mare! parca inca nu-mi vine sa cred cum a trecut timpul atat de repede! probabil asa se intampla cand ai un an in timpul caruia abia iti gasesti timp de somn sau de relaxare... dar e bine ca a trecut, o perioada agitata din vietile noastre, inceputul a ceea ce va fi. e asa de bine cand am timp pentru mine, timp sa-mi probez cerceii in timpul noptilor calduroase, sa probez haine pe care nu le-am mai purtat de nu-stiu-cand, sa-ncerc ojele mamei, sa citesc carti pe care nici nu m-as fi gandit sa le citesc, sa urmaresc filme stupide horror pe youtube, sa citesc ziare non stop si, intre timp, sa mai fac si cate-o integrama sau cate-un test psihologic.
abia astept sa-mi rasfat picioarele in nisip si sa revad marea... sa retraiesc emotia aceea de dupa o noapte de drum, cand foarte-foarte aproape de sosea, zaresti o infinitate albastruie. abia astept sa zac pe nisip si sa nu ma gandesc la nimic, sa aud doar marea si sa stau sprijinita de umarul lui. sa cant la "Folk you" (sau festivalul "Florian Pittis", cum bine se cheama, de anul acesta), sa-mi treaca dorul de folk si de atmosfera aceea de poezie, muzica, acorduri de chitara, tigari fumate in aer liber, vuietul marii intr-o ureche. probabil o sa-mi amintesc cu cel mai mare drag de vacanta asta la mare, o vacanta in care nu trebuie sa-mi fac griji pentru nimic ce va urma (vreun bac sau vreo admitere), sa nu-mi fac probleme pentru viitorul apropiat, sa traiesc clipa si sa ma bucur cat mai mult de el, de noi, sa ma bucur pentru visele ce mi le-am indeplinit si mi-au transformat viata in ceea ce proiectasem eu de cativa ani. sunt doar curioasa de cum e vama veche; n-am niciun chef sa aud de hipioti/spiritul vamaiotilor/terasele si betonul care strica totul si de toata nebunia asta intre modern si vechea generatie... eu cred ca oamenii fac locurile mai frumoase. si daca exista bun simt si putina civilizatie, atmosfera e placuta pentru oricine. si, de asemenea, n-am niciun chef sa gasesc prin nisip vreo seringa ruginita, sticle de bautura sau alte lucruri dubioase, provenite - probabil - de la pustii pokemoni teribilisti care vin prima oara la mare fara parinti si se dau rockeri, nomazi si rebeli. nu, vreau doar liniste, echilibru, valuri multe si Soare din plin innegrindu-mi pielea. si mai vreau... da, vreau sa fumez muult, tigari mentolate (paie) si sa beau putin vin rosu. de-asta chiar mi-e dor.
am mai aparut o data in ziar. :)) si scriam ca o sa apar si la o televiziune locala. ei, bine, s-a intamplat 'evenimentul'... a fost dragut si emotionant sa-i vad pe bunici si pe parinti urmarindu-ma... doar in astfel de momente ma simt cu adevarat implinita si chiar mandra de mine. (pun un fragment, nu ca sa ma dau mare, ci pentru ca e o fila din povestea mea si, probabil, o sa ma amuze rau peste ceva timp. nu m-am balbait, zice mama, dar sper sa nu radeti prea tare)







de-abia acum incepe vacanta faina pentru mine. asa ca va urez si voua vacanta placuta si sa calatoriti prin cele mai faine, racoroase si ciudate locuri!

samedi 25 juillet 2009

fericirea-i usoara.

fericirea-i o umbrela curcubeu rogvaiv. fericirea alearga dimineata pe faleza. are costum de baie turcoaz cu motive orientale. mananca inghetata cu portocale rosii si face abdomene pe nisip. sau danseaza lambada. fericirea are un zambet larg, strungareata si ochii putin inlacrimati. fericirea isi aniverseaza onomastica in fiecare zi. trimite sms-uri lungi noaptea, pe la 4 jumate, cand cerul casca.
ea nu prea are bani in buzunar si poarta blugi uzati in genunchi. fericirea are multi prieteni, care o imprumuta, la nevoie, si ii fac cadouri mici.
fericirea face semaforul verde pentru oamenii incruntati. ea merge pe varfuri si stropeste gresia cand face baie. asculta reggae si pune betisoare parfumate pe bancile din parc si pe asfalt. poarta numai gentute mici, colorate si sacose din in. doarme in cearsafuri verzi, albastre, galbene, cu buline sau baloane in forma de inima, cu lalele sau elefanti agatati de luna.
fericirea miroase a mar, a rodie si a caise. ii place sa calce numai in balti si sa stea cat mai mult in ploaie. sa se opreasca in fata vitrinelor cu jucarii, animalute si flori. poarta camasi de noapte matasoase, te priveste in ochi si iti spune mereu adevarul. ii plac saxofoanele, trompetele si tobele. fericirea bea cafea in cesti de ceai japoneze. poarta salopete si pantaloni de clovn, in dungi, cu zebre in loc de buzunare.
fericirea are buzele rosii si parul cret. poarta tot timpul cu ea un evantai cu geishe si o brosa in forma de inima, care bate odata cu vantul. fericirea imbratiseaza burti de gravide si le spune copiilor de gradinita povesti, inainte de culcare. fericirea lipeste stickere cu ursi polari pe cutiile electrice. fericirea lasa buburuze pe scaunele din autobuz.
fericirea se da in scranciobe cu pustiul de mai jos.



jeudi 23 juillet 2009

sunt studenta!

sunt studenta la SNSPA, Facultatea de Stiinte Politice. am mai scris asta pe-aici, dar acum chiar e oficial. m-am inscris si m-am si inmatriculat. nu pot fi mai fericita de-atat, pentru ca acolo mi-am dorit mereu sa intru, la buget, bineinteles. sunt un viitor diplomat/consultant politic/analist politic/jurnalist pe politic/secretar de stat sau cine stie ce alte lucruri se vor mai ivi?
bucurestiul este uracios si insuportabil, vara. toti oamenii mor de cald si-mi transmit si mie starea aceea. am stat o noapte intr-un bloc din Titan, la etajul 10 (zece!). simteam cum, pur si simplu, imi ard, la propriu, creierii si nervii. dar e frumos in Cismigiu, seara. toti oamenii se plimba, parca se tin toti de mana si toti par mai linistiti, mai senini, cate unul citeste o carte cu o coperta colorata, iar copiii au baloane rosii in mana.
imi era foarte dor de el. si l-am vazut, cu parul muult mai scurt decat acum 3 luni. dar emotiile revederii au ramas la fel de intense. a fost ciudat sa stau la masa cu el si cu tata.
mai e o saptaman si plec la mare. nu pot sa exprim cat de mult astept lucrul asta, cat de mult astept sa inceapa "Folk you" si sa fiu acolo, pe plaja, la cativa metri de ei, de artistii mei de suflet. mai ales ca, anul asta, vin si Tudor Gheorghe si Hrusca. sunt o norocoasa ca o sa fiu, pentru prima oara, la festivalul asta.
acum sa scriu putin despre trenuri si despre copii. nu suport copiii prost-crescuti. adica aia care tipa/urla/sar/se dau cu capul de geamuri in situatii si in locuri cat de cat publice. cum ar fi trenul. am un sfat pentru voi, mamicilor. daca tot va carati plodul dupa voi, invatati-l despre domnisorul Goe si despre cum sa NU se transforme intr-un astfel de personaj. cum sa nu exaspereze 50 de persoane din vagon si cum sa nu urle in gura mare, ca sa-l auda chiar tot trenul. luati-i zece carti de colorat/cu povesti/lego sau ce jucarii mai are el si sfatuiti-l sa-si indrepte toata atentia doar in aceasta raza de actiune. stiu, oi fi eu prea invechita la minte si prea exigenta, dar chiar nu pot suporta sa aud copii urland si lungind interminabil un cuvant cu tot felul de interjectii, atunci cand am deja doua nopti nedormite. sper ca plodul ala blond si gras din trenul de ieri sa aiba parte de copii la fel de galagiosi si enervanti si plictisitori ca el. cam de vreo 10 copii, asa, care sa-i ceara mancare in acelasi timp si sa arunce cu sticle goale in geamuri. in astfel de situatii, realizez de ce nu prea vreau eu copii. nu stiu cata rabdare as putea avea cu ei si mi-e teama sa nu-i fac sa sufere prea mult.
acum ma pregatesc pentru o intalnire in parc, unde o sa dau un interviu pentru o televiziune locala. incepe sa-mi placa. :))