mardi 22 décembre 2009

ciripituri.

de pe 20 aprilie anul curent, eu twitteresc. adica scriu franturi de fraze, exclamatii, imi manifest fericiri sau nenorociri, pun linkuri, spun cat de mult imi place o chestie, adresez mesaje catre oameni pe care n-o sa-i cunosc niciodata... en fin, multe lucruri ce se pot spune, pentru ca suntem liberi si avem voie sa afirmam aproape ce ne taie capul. in general, am scris acolo cand nu aveam chef sa elaborez prea mult pe un subiect aici, pe blogul mare. twitter e un fel de camera de relaxare intr-un apartament mai mare, virtual vorbind. si am zis sa fac un fel de best of cele mai misto/funny/naspa/whatever twittereli. adica alea ce-mi plac mie. sau care imi aduc aminte de lucruri, momente si chipuri.

ce senzatie misto sa mananci iepurasi de ciocolata si sa astepti sa-nceapa 'in gura presei'... perfect!
in Romania, unii cumpara pufarine multicolore, altii cumpara copii. gust amar. (21 aprilie)
m-am hotarat ca, dupa ce ma mut in bucuresti, sa incep sa scriu un roman cu ce vad/aud in metrou. e fascinant.
astazi am fotografiat apusul cu ochii. o prima zi de mai fara zgomot de oras si joaca in aer liber, cu vreo 4 catei.
plaja, Neptun, dig, noapte, lichior, banane, libertate, valuri, ameteala.. deocamdata, doar amintiri.
detest oamenii care isi asuma merite pe umerii altora!
mi-e foarte foarte cald. si am mai castigat un premiu pt. o poezie. :)
cu toate ca a plouat, noi tot mergem la plaja. :))
abia astept sa scap de tot de a priori si a posteriori! nenea kant, te iubim! (not)
nu mai sunt in stare de nimic dupa noaptea trecuta. nebunie, lacrimi, dans, imbratisari. ultimele clipe cu toti colegii.
s-a terminat si cu bac-ul! media 10 :)
twitterul e un fel de album foto cu mini-texte in loc de poze.
cat de minunat e sa vezi oameni reintalnindu-se in aeroporturi.
plec la mareee. :)
politica romaneasca e ca un film de actiune: afaceri, frati, camatari, anchete, armament, explozibil, vapoare, firme. ce misto.
sunt fericitaaaaa! atat, pentru moment.
cat de frumos mi se pare sa-ti spuna cineva: "you made my day!"
in curte, ascultand folk cu ai mei... such a lovely september evening.
calcatul hainelor mi se pare absolut inutil.. mie imi plac hainele sifonate!!
mi-a cautat cineva blogul pe google: "ioana pe fundal de yann tiersen". ce frumooos!
daca as avea multi multi bani, as construi milioane de adaposturi pentru animalele strazii..
cand se despart de iubiti, fetele isi sterg albume de pe hi5 si uploadeaza autoportrete in alb si negru.
cemaBUCURcaESTI. acum e chiar bine..
bucataresc cu domnul stefandinca. adica eu twitteresc si el gateste. :D yupi.
ma simt ca in liceu: scriu teme de mana... (mi-e dor de liceu!)
abia astept sa am mai multi bani in portofel ca sa-ncep sa caut cadouri de craciun..
iiiiiiii, zapadaaaa. :)


e ca o poveste fara sens.
dar mie imi plac lucrurile fara sens, fara reguli si cat mai dezordonate. :)



samedi 19 décembre 2009

zapadaaa.








azi m-am simtit copil si m-am jucat cu cei mai frumosi prieteni si mi-a fost bine... si atat! :)
as vrea sa ma dau iar cu sania..

mardi 15 décembre 2009

libertatea se castiga mereu.


ma impresioneaza si ma infioreaza, totodata, povestile oamenilor care au trait in comunism. in special povestile despre tinerete, despre lipsuri, dar si despre impliniri, despre frustrari, dar si despre chefurile studentesti. desti povestile mamei mele sunt cele mai frumoase pentru mine, am mai descoperit un proiect interesant, realizat de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, numit Sarbatoarea libertatii, proiect in care scriitori/gazetari/publicisti, persoane publice, au fost invitati sa-si expuna cate un obiect personal care le aminteste, cumva, de vremea comunista. un obiect pe care l-au iubit sau l-au urat, un obiect pe care l-au cautat sau l-au asteptat in van, obiecte simbol pentru ceea ce a insemnat comunismul pentru oamenii simpli.

cel mai mult mi-a placut scrierea lui Teodor Baconsky, intitulata Libertatea se castiga mereu. cititi-o. chiar avem ce invata din ea! (si intrebati-va mai des parintii cum era pe atunci... numai ei ne pot indruma spre a nu repeta greselile istoriei.)


"În 1989, decembrie 21, am ieşit la Piaţa Universităţii din Bucureşti şi am strigat ore în şir ”Jos comunismul”. Aveam 26 de ani. A fost cel mai exaltant moment al vieţii mele: acela cînd un om se eliberează de frică şi îşi recapătă demnitatea personală. Am trăit si mineriada din 13-15 iunie ‘90. Şi tot ce a urmat. Celor care s-au născut după 1990 – şi au devenit acum studenţi ai Universităţii ieşene – le pot spune că prăbuşirea comunismului este ŞI PENTRU EI cel mai de seama eveniment istoric. Fără cei care au murit pentru libertate, împuşcaţi înainte şi după fuga lui Ceauşescu, ei ar fi trăit poate şi astăzi în lanţuri. Să nu mi se spună că dictatura comunistă s-ar fi prăbuşit oricum. Da, ăsta era sensul istoriei. Desigur că, fără URSS, comunismul european nu putea rezista. Dar fără jertfa tinerilor, în ‘89, democraţia ar fi fost doar un cadou din cer, neînţeles şi nemeritat. Democraţia se merită. A te lupta civic pentru drepturile şi libertăţile tale ca om – şi nu ca element într-o masă manipulată – este miza fiecărei zile, a fiecărui gest, a fiecărei vieţi demne de acest nume. Mă bucură că faceţi această celebrare a libertăţii, după 20 de ani. Nu am cum să vă trimit un ”obiect” din comunism – sticla de Pepsi sau sul de hartie igienică, două mărfuri la fel de rare în anii respectivi. Ţin doar să le spun studenţilor ieşeni că, în ordinea statului de drept, nimic nu e dat, nimic nu e ireversibil, nimic subînţeles. Cînd e vorba de libertate, nu trebuie să negociem. Nici să ne îmbătăm cu surogate, falsuri televizuale, sloganuri şi clişee mentale induse prin hipnoză colectivă. Poţi să te îmbuibi cu mărfuri, fără să-ţi aparţii cu adevarat. Eşti liber doar atunci cînd mintea ta răspunde simţului critic, bunului simţ şi SENTIMENTULUI libertăţii. Libertatea nu poate fi trucată. O posezi şi o aperi ca pe bunul cel mai de preţ, sau o pierzi. Nu căutaţi a treia cale spre ea, pentru că veţi călca în vid."


(Teodor Baconsky)



dimanche 13 décembre 2009

terminus.


lovely song for a lazy sunday afternoon...




vendredi 11 décembre 2009

Craciunul celui fara de tara.




Unde-ai fi si unde te-ai tot duce

Cât ai fi de rău sau cât de bun,
Că mai crezi sau nu mai crezi in cruce
Cel mai greu îti este de Crăciun.

Când se strâng străinii pe la case
Si aprind lumini în pomii lor,
Ti se face mare frig in oase
Si de tară ti se face dor.

Bate vântul, bate dinspre tară,
Suflă-n răni cu sare si pelin,
Bate vântul si te-nchide-afară,
Rudele in vizită nu vin...

(versuri: Adrian Paunescu)


eu nu pot sa imi imaginez Craciunul fara familie, fara caldura unui cuptor unde se coc fel de fel de bunatati si fara traditia mersului cu colinda, tot in familie. tocmai de asta sunt sarbatorile mele preferate, pentru ca toti incearca sa uite de orice alte lucruri, pentru cateva zile de liniste si lumina. n-am sa uit niciodata cum ne intalneam la cineva acasa pentru a repeta, pe ultima suta de metri, in seara de ajun, colindele. cum incercam sa cantam pe voci, iar tata era "tenorul". si n-am sa uit nici de impodobitul bradului (intotdeauna natural), tot in ajun, cu mama, chinuindu-ne sa legam fiecare bomboana cu ata. anul trecut a fost singurul an cand mama a facut bradul singura; atunci am simtit ca s-a prabusit ceva in mine. n-am sa uit nici de emotia pe care o simteam cand aprindea, prima oara, instalatia. toate luminile acelea imi invioreaza amintirile intr-un ritm nebun.
n-am sa uit cum mergeam cu dacia noastra veche, care pornea numai dupa vreo zece minute, prin zapada, ger si ceata, pe la casele prietenilor, rudelor, bunicilor. era frumos chiar si cand ramaneam impotmoliti in zapada si impingeam cu totii masina; chiar si atunci cantam colinde si ne bucuram de momentele acelea aproape magice. mereu, colindele noastre ii faceau pe oameni sa planga, iar eu ma intrebam de ce. aveam nasul si obrajii rosii si nu mai mult de un metru si jumatate. poate pentru ca, de sarbatori, oamenii isi constientizeaza greselile, pacatele, lipsa de credinta, vanitatea, egoismul, poate pentru ca spera ca macar astfel de ocazii frumoase sa ii apropie de alti oameni, pentru ca s-au saturat de singuratatea lor spirituala, de toate momentele cand i-au judecat pe ceilalti din jur sau le-au dorit numai raul. ar fi bine daca ar fi Craciunul in fiecare zi; daca am face noi din fiecare zi o sarbatoare, pentru a-i imbratisa, macar cu un zambet, cu o mana intinsa sau cu un cuvant de incurajare, pe cei din jurul nostru.
era, de fiecare data, un sentiment minunat pentru mine sa ii vad pe oameni miscati si impresionati de niste versuri simbolice si de o muzica suava si blanda. era inaltator sa tin o lumanare aprinsa in mainile mici si inghetate, ca si cum le-as fi luminat gandurile, sufletele si casele cu o lumina de dincolo de lumea noastra trecatoare si pustie. e imposibil sa descrii in cuvinte fiorul ce te cuprinde cand iti vezi bunicii cu ochii in lacrimi... de fericire sau de tristete sau de implinire sau de suferinta; ei sunt cei mai sinceri oameni de pe pamant, asa cum sunt si copiii.
imi pare rau ca nu mai vin asa multi copii cu colinda. alta data, veneau in grupuri mari, ca niste soldatei. acum, cate unul, doi, cu o colinda invatata la scoala. dar imi place sa ii ascult si sa ii vad ghiontindu-se cand unul din ei greseste versurile. imi place si cand se umple casa de musafiri, cand camera mea se transforma intr-un teatru de papusi, cand nu mai am unde sa pasesc, din cauza animalutelor de plus de pe jos. cand se asculta colinde in sufragerie si lumea bea mult si mananca mult. si asta e un lucru care-mi place si care este specific sarbatorii in familie, desi e criticat de medici, prin tot felul de avertismente la stirile de sezon.
nu, chiar nu pot sa-mi imaginez Craciunul fara familie. nu s-a intamplat nici macar o data sa nu fiu in ziua de Craciun alaturi de ei, iar in ajun sa mergem sa colindam pana la 2-3 noaptea. de asta ma intristeaza foarte mult cantecul lui Tudor Gheorghe, pe versurile lui Adrian Paunescu: "cel mai greu iti este de Craciun", singur... pentru ca este o sarbatoare a familiei, o sarbatoare a bucuriei si a apropierii de ceilalti, a darurilor spirituale, nu numai materiale. e o sarbatoare din care inveti ca lucrurile mici, oferite de cei dragi, conteaza cu adevarat, ca nu o bijuterie ambalata intr-o hartie lucioasa te implineste cu adevarat, ci sentimentul ca ai o familie, ca te poti baza pe cineva, ca esti protejat si ca nimic rau nu ti se poate intampla, cand ei iti sunt aproape, cu tot ce au ei mai bun de oferit.
ce bine ar fi sa fie Craciunul in fiecare zi...