vendredi 9 juillet 2010
two sisters: music and poetry.
pe Ioana si pe Daria le-am cunoscut la licart, anul trecut. sunt surori si sunt din Sighisoara. am petrecut doar vreo 2 zile impreuna, dar, na, probabil ca oamenii frumosi imi intra imediat la suflet, chiar si daca ii vezi o data si-atat. Ioana scrie poezii si mai face si fotografii tare delicate. iar Daria canta (la muzicuta, chitara, pian, percutie.. .de toate!) de-asta am ajuns la concluzia din titlu: muzica si poezia sunt ca doua surori, fix asa cum sunt cele doua fete. acum realizez ca mi-ar fi placut si mie sa am o sora cu care sa creez lucruri faine...
nah, ce bine e sa vorbesti despre oameni talentati si deosebiti. :)
"Dac-ar fi aici Iona,
S-ar minuna de cât de singur şi trist e
momentul acesta.
Nu tu ecou,
nu tu cerc în care să te ascunzi,
să te apere...
Nici măcar umbra nu mai e
cum ar trebui-
şi licăreşte spre stânga,
de parc-ar ţine-o în viaţă un rest de lumânare
(peste care a bătut tare vantul)
S-ar mira, îţi spun eu!
Nici măcar cuvintele nu mai sună
nu se mai au...
Şi totuşi ea se-ncăpăţânează să bată.
Şi bate, şi bate...
Aşa am ajuns
să cred ca iau parte
la un ritual african
de trecere
la singular."
(Ioana - Insingurare)
(Daria - 3 words, cover)
samedi 3 juillet 2010
mercredi 30 juin 2010
everybody wants to love.
We have fallen down again tonight
In this world it's hard to get it right
Trying to make your heart fit like a glove
What it needs is love, love, love
Everybody, everybody wants to love
Everybody, everybody wants be to loved...
Happy is the heart that still feels pain
Darkness drains and light will come again
Swing open your chest and let it in
Just let the love, love, love begin
Everybody knows the love
Everybody holds the love
Everybody folds for love
Everybody feels the love
Everybody steals the love
Everybody heals with love
Just let the love love love begin...
mardi 29 juin 2010
sf.
"ti se pare sf ca moartea
uneori e o chestie care protejeaza cum
deseori singuratatea
e o bomboana de nervi
ceva la care sa rumegi pentru ca
nu ai voce sa urli si chiar daca ai avea-o
si chiar daca ai fi
in cea mai verde padure
teroarea cea mai cruda a mintii
nu iti permite sa urli
mi se pare sf ca in zilele astea ar mai putea fi
dragoste si
caldura
si altcineva decat
fiecare in parte
luat separat
adanc si iremediabil
dinamitat de singuratate."
(Adrian Urmanov)
ma poseda un amalgam ciudat de sentimente: nerabdare, entuziasm, dezgust, mila, ingrijorare, neputinta.. mi se pare incredibil ce se intampla in tara asta. mi se pare de necrezut in ce hal s-au schimbat oamenii. totul e asa nedrept. ma uit la stiri non stop in ultimele zile si pur si simplu nu mai am cuvinte in fata a ceea ce se intampla cu oamenii in tara. inundatiile ii lovesc tot pe aia saraci si neputinciosi, dar parca acum nu mai exista solidaritate, nu mai exista omenie.
e o imagine cumplita cum unii se urca pe casele lor, facute cu chiu cu vai, si romanii "capitalisti" isi schimba banii in valuta (sau invers) sau, si mai hilar, se imbrancesc in supermarketuri ca sa-si faca "provizii", ca s-a marit tva-ul.
este pur si simplu socant.
daca as crede in blesteme, as spune ca poporul asta a fost blestemat. blestemat cu astfel de calamitati naturale (nu spun ca se intampla numai la noi, insa la noi se intervine in ultimul moment...sau deloc), cu o mentalitate absolut bolnava a romanilor care isi aleg conducatorii pe criteriul "cine imi da mai multe galeti sau mai mult ulei si zahar", blestemat cu astfel de jigodii care nu se mai satura de furat atunci cand sunt investiti cu functii publice. nu sunt idealista, peste tot se fura, dar la noi parca ar innebuni toti, pur si simplu, de lacomie, una din cele mai mizerabile boli. blestemat cu astfel de valori care se promoveaza: banul si puterea. sa castigi cat mai mult si cat mai repede. sa furi de la fraierul ala care trage de cinci milioane si caruia ii plang copiii de foame.
eu n-am crezut si nici nu cred ca la noi e criza financiara. eu sunt convinsa ca bani sunt, dar se fura mult mai mult si cu mai multa nesimtire ca inainte. fura asa, pe fata, nu se mai tem de nimic, pentru ca nici justitie nu avem... nu au frica de nimic, cu atat mai putin de Dumnezeu sau de o pedeapsa divina. sunt sigura ca nici Dumnezeu nu au, desi se ingramadesc sa sarute moaste si sa faca bai de multime la inviere. la noi a fost criza mereu, pentru ca, in capitalism, am trait mereu mult mai deplorabil ca alte popoare.
noi ne inecam, putin cate putin, ca oamenii aia nenorociti pe viata, care isi vad casele luate de ape, ne inecam intr-o criza a solidaritatii, o criza a umanitatii. suntem condusi de niste hoti care-si manjesc mainile furandu-ne din buzunare, pana cand ramanem si noi cu buzunarele goale de tot. intotdeauna am incercat sa-mi mentin doza minima de optimism, sa am incredere in tara asta, in poporul asta, sa sper ca tinerii generatiei mele isi doresc cu adevarat o schimbare, am incercat sa ii conving pe cati mai multi ca a pleca din tara nu e singura solutie, ca poti trai si aici, in tara ta. incep sa-mi pierd speranta. nu mai am incredere in nimic; in oameni, cu atat mai putin!
suntem din ce in ce mai singuri.
p.s: entuziasm si nerabdare pentru ca ne mutam impreuna, in mod oficial. dar, despre asta, intr-un post viitor. :)
mercredi 16 juin 2010
love, love is a verb.
Love, love is a verb
Love is a doing word
Fearless on my breath
Gentle impulsions
Shakes me makes me lighter
Fearless on my breath
Teardrop on the fire
Fearless on my breath...
You're stumbling in the dark
You're stumbling in the dark...
Inscription à :
Articles (Atom)




