vendredi 30 mai 2008

ţara cetăţenilor turmentaţi

"eu cu cine votez?" se aude in randul piratilor turmentati de pe vaporul numit Romania. vaporul rataceste pe mari straine, este inundat din cand in cand de albastriul cu stelute europene si o dara de petrol rusesc curge prin venele pasagerilor innegriti de Soare. marinarul se scufunda intr-un pahar de vodca si cetatenii urmaresc uimiti portocaliul orbitor al rasaritului. vaporul se transforma in tanc electoral si zdrobeste copacii dintr-o padure, copiii care joaca sotron si taxiurile rosii, adversari politici.
politica se transforma in religie iar adeptii ei devin extremisti cu cat mirosul de putere devine mai intepator. siroaiele de zoaie pe un geam sunt privite, cu ochi pierduti, de o tiganca imputita care ravneste la un telefon scump; celalalt i-a fost furat de marinarul cu ochi mari si profunzi, ale carui plete bogate si matasoase se intind pe tot teritoriul tarii si o coloreaza in pancarde si afise portocalii.
piratii umbla fiecare cu tricouri rosii, portocalii, verzi, unii sunt adepti ai cultului democrat, altii socialisti. totul se transforma intr-un curcubeu ce ar putea concura oricand cu o parada a homosexualilor. au loc batai, lupte de strada, capete sparte, stirile de la ora cinci dau in clocot datorita subiectelor fierbinti.
pe ulita unui sat, batranii pirati isi fac injectii cu fluturasi electorali, isi sting setea in sectiile de votare si se inchina la Dumnezeul fiecarui partid. isi clatesc ochii cu tabloul electoral, se uita la Soare si vad chipul unui pirat candidat, isi rasfata papilele gustative cu o coliva electorala, de sufletul celor imbolnaviti de saracie, mirosul cu duhoarea dulceaga a pletelor marinarului si creierul si-l imbata cu colindele electorale.
sectiile de votare sunt mai goale decat cea mai proasta bodega de cartier, buletinele de vot se fac rotocoale si zboara pe apa duminicii. se incrunta toti, uitandu-se unul la altul, candidatii isi iau titulaturi de Stefan cel Mare sau Mihai Viteazul si zboara impreuna catre castelul puterii, in care are loc duelul final.
marinarul se trezeste din betie, respiratia ii este grea. priveste adeptii cultelor electorale morti in batalia de duminica votului, cu maţele murdare de mocirla politica si ochii scosi din orbita cu stalpii imbracati in afise. vaporul este pe jumatate scufundat. marinarul priveste in zare si vede iahtul albastru, cu stelute galbene. ii face din mana dar este impuscat in piept de un kalashnikov portocaliu. moartea cu coasa se-mbraca-n portocaliu si-i zambeste.
singurii pirati supravieuitori isi freaca ochii, se pisca unii pe altii, nedumeriti. unul se leapada de cultul portocaliilor si isi formeaza propriul cult al nepasarii. ceilalti il urmeaza si emigreaza pe o pluta in Cuba.

mardi 27 mai 2008

Neverland.


intotdeauna facem o tragedie dintr-o banala problema zilnica, care ne urmareste uneori luni in sir, imaginandu-ne ca traim "cosmarul" vietii.
nu ne raportam niciodata la ceilalti. nu privim niciodata in ochii celuilalt, ca sa-i ghicim macar o parte din durerea pe care o ascunde.
risti sa crezi ca o nota proasta, o durere de cap, o durere de burta, faptul ca nu-ti gasesti bluza preferata, dorul de mare si alte ganduri / intamplari negative te pot alege, din tot Universul, pe tine, pentru a-ti innegri ziua.
nu voi fi ipocrita, si eu croiesc o intreaga panza de paianjen in jurul unui lucru minor ce ma influenteaza negativ sau imi smulge o lacrima subtire si sarata. nu mi se intampla des sa ma gandesc la suferinta (poate enorma) a celorlalti.
pana cand mi-e dat, pe cararile nebanuite si inexplicabile ale vietii, sa intalnesc oameni care chiar sufera.
stateam, putin nervoasa, enervata de suvite rebele de par si de caldura infernala, asteptand la stomatologie, pe o banca, cu stomacul si plamanii epuizati de nicotina. o batrana eleganta, dar modesta, prin mers si prin felul de a vorbi, s-a asezat langa mine. in spatele ei, ascuns, un copil cu ochi mari (rareori am mai vazut ochi atat de mari si de limpezi), cu un ghiozdan dintr-ala patrat, vechi, in spate. copilul era foarte vorbaret, avea un accent usor ciudat pentru zona asta, cu un vocabular destul de dezvoltat pentru clasa a doua si cu o dictie perfecta. m-a frapat faptul ca si-a scos o carte ("Dumbrava minunata") in timp ce asteptam, toti trei, in vantul de prima-vara, in loc sa fi avut vreun telefon/ipod sau alte lucruri "la moda".
bunica lui il privea plina de admiratie, dar cu o oarecare mila, neputinta. copilul o ruga sa joace un asa-zis joc "al memoriei", dar batrana se scuza ca e prea batrana ca sa mai vada... a trimis copilul sa vada ce scrie pe usa stomatologului si si-a intors privirea spre mine, cu ochii inundati de lacrimi: "i-a murit mamica.. i-a murit tatal. au intrat cu masina intr-un stalp si s-au dus.. " rareori am avut sentimentul de blocaj emotional, psihic. eram paralizata si priveam in gol, pentru ca nu imi place sa vad oameni (in special straini) plangand in fata mea. copilul a simtit instantaneu ca se intampla ceva cu bunica lui si a intrebat-o, candid si degajat: "nu-i asa ca ai inceput sa povestesti de mami si de tati?" am incercat sa evit subiectul, sa-l schimb, sa-l intreb de scoala, de excursii, de "ce-o sa te faci cand ai sa fii mare?".
nu cred c-am sa uit prea curand acea intrebare, aproape cu zambetul pe buze: "nu-i asa ca ai inceput sa povestesti de mami si de tati?"
e greu sa-ti imaginezi cum incape cea mai mare suferinta din lume, pierderea fiintelor care ti-au dat viata, intr-un suflet atat de mic de copil...
asta e suferinta.

samedi 24 mai 2008

mardi 20 mai 2008

e cald, e frumos.












Am zarit lumina pe pamant
Si m-am nascut si eu
Sa vad ce mai faceti
Sanatosi? Voinici?
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Dar imi place aici.
E cald, e frumos,
Si atata lumina incat
Creste iarba.
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.

(Marin Sorescu)




here comes the sun.









în sângele nostru tăcerea curge încetişor
în aerul toamnei melodios tăcerea lumii se aude
în vertebrele noastre translucide tăcerea susură rar
în visele noastre încă nevisate tăcerea străluminează amurgul acesta ratat:
în cuvintele poemului tăcerea cu subînţelesurile ei
se strecoară.
uite
pe cerul gurii tăcerea abia
rostită.


(Iulian Boldea)