vendredi 6 août 2010

heavy in your arms...



I was a heavy heart to carry
My beloved was weighed down
My arms around his neck
My fingers laced a crown









My love has concrete feet, my love's an iron ball
Wrapped around your ankles, over the waterfall

I'm so heavy. Heavy. Heavy in your arms.



lundi 2 août 2010

cartile unesc oameni







nu am participat niciodata la "lecturi urbane", desi au fost mai multe editii de cand m-am mutat in Bucuresti. poate din lene, poate din faptul ca nu prea cunosteam lumea si locurile. aveam asa, o retinere interioara. dar, cand am primit pe Facebook invite-ul la "Lecturi Urbane la Piatra Neamt", m-am bucurat imediat si stiam siguuur ca voi participa.
in primul rand, am participat din curiozitate. deh, sa vad si eu cum sta treaba, care-i atmosfera. apoi, dintr-un soi de mandrie locala, am vrut sa contribui si eu cu prezenta mea insignifianta ca sa aratam tuturor ca si orasul nostru CITESTE! ca si noi avem oameni (de toate varstele, asa cum puteti vedea si in fotografiile de mai jos) care isi gasesc linistea - atat de dorita in vremurile astea gri - intre paginile sifonate si ingalbenite ale unei cartulii. si in al treilea rand, pentru ca mi-era efectiv dor sa citesc intr-un parc. iar in Piatra n-am mai citit de muuuult in parcul nostru drag. asa ca, m-am inarmat cu buna dispozitie si cu antologia mea, a "douamiismului poetic romanesc", procurata de la Targul National al Cartii de Poezie din Buc si am pornit spre parc, pe o calduraaaaa (la urmatoarea editie sa luam aminte, sa fie dupa ora 17, cand se racoreste!).
la turn, destul de putina lume, am reperat cateva chipuri cunoscute si de mult nevazute, am mai conversat, am mai recomandat cate-o carticica, iar apoi, nici nu mi-am dat seama cand, au inceput sa vina tineri, copii, oameni maturi, iar semnul de identificare, ca au venit la LU, era cartea! un altfel de pasaport spre o lume cu totul si cu totul deosebita!
am impartit carti trecatorilor, pe care i-am convins sa vina si sa citeasca macar o ora, cat are loc evenimentul, desi oamenii erau grabiti sau incercau sa se fereasca de caldura orasului. la ora 15, cand a inceput practic evenimentul, toata lumea citea... era o atmosfera absolut deosebita. chiar nu vezi asa ceva zi de zi... o mana de oameni (cica o suta, o suta si ceva) care sa formeze o comunitate, chiar daca nu ne cunosteam unii cu altii, o comunitate ca o armata, ca o miscare de rezistenta impotriva inculturii, impotriva materialismului si a prostului gust. da, cartile chiar unesc oameni!
cred ca biblioteca in aer liber de la Piatra Neamt a fost mult mai frumoasa ca altele si pentru ca locul ales e unul tare frumos, unul simbolic pentru orasel, pentru ca multi dintre noi ne-am petrecut copilaria sau adolescenta "pe la turn", pentru ca avem amintiri frumoase acolo. unele amintiri chiar legate de carti. poate ca oamenii din echipa LU venita tocmai de la Bucuresti (sau din alte locuri, nu stiu) n-au simtit ce am simtit noi, "localnicii", dar, din feedbackul pe care l-am citit, toata lumea a fost incantata de spatiul unde, timp de o ora -cel putin-, nu s-au auzit parca decat fosnetul de pagini intoarse ale cartilor. carti care-au format un fel de curcubeu, datorita copertilor colorate si atat, atat de diverse... (ca si oamenii, de altfel)
chiar a fost frumos. orasul nostru linistit. Turnul lui Stefan. jocul de lumini si umbre de pe platou. Biserica, pe unde s-au perindat vreo 10 perechi de nuntasi (unii au primit si carti :) ). oamenii zambitori, primitori, relaxati. cred ca asta e unul din cele mai mari merite ale unei carti; faptul ca reuseste sa transfigureze un om. sa-i descreteasca (sau, din contra) fruntea, sa-l faca sa rada in hohote sau sa i se umple ochii de lacrimi. sa-l calmeze sau sa-l intrige. sa-l inspire. sa-l fure, efectiv, din lumea palpabila. sa il faca sa se simta bine.
eu m-am simtit tare, tare bine la Lecturi Urbane Piatra Neamt, 31 iulie 2010. si m-am si oferit, alaturi de Oana, Adina si Luciana, sa punem umarul la organizarea editiei din septembrie. sper sa se adune atata lume incat sa nu se mai vada decat varful Turnului lui Stefan in fotografii. :))

multe felicitari echipei mari Lecturi Urbane, dar si celor doi omuleti ai chietrishicai, Anne-Marie si Toma, care n-au uitat de oraselul asta.







fotografii realizate de Catalin Georgescu

vendredi 30 juillet 2010

intelepciune.



Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma... Se intreba: " Oare unde duce drumul asta?"... Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.
Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina. Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou.
Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e raiul - raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca
niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.

Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise,
impreuna cu cainele sau.
Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?
- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? - zise, aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Acesta este raiul.
- Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?... Acela e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!...
- Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni...


28.11.2009

06.04.2010


mardi 27 juillet 2010

pentru voi, muguri noi



daca e ceva de pret ce am pierdut odata cu disparitia comunismului, acel lucru e muzica adevarata, cu versuri adevarate. muzica romaneasca. cele mai mari valori ale muzicii usoare romanesti atunci au debutat, atunci s-au dezvoltat... valorile cenaclurilor (Cenaclul Serbarile Scinteii Tineretului, Cenaclul Flacara), vocile care apareau atat de rar la televizor, Doamnele care nu aveau voie sa apara decat cu fuste/rochii pana-n pamant si cu gatul acoperit... si, desi erau atat de scumpi la vedere, desi nu aveau atata libertate de expresie ca acum, oamenii ii respectau, ii iubeau, se zbateau ca sa gaseasca discurile lor de pick-up. cred ca muzica romaneasca era un soi de liant ascuns intre oameni, intre sufletele lor chinuite de terorile regimului. muzica era un refugiu, versurile erau carari spre locuri minunate, unde nu exista foamea si nici lanturile inchisorii.
da, ce-i drept, nu aveau posibilitatea sa se exprime, sa-si faca "reclama", sa scoata albume dupa albume, dar totusi adunau sute si mii de oameni in sali mucegaite ale caselor de cultura sau pe stadioane...ce n-as fi dat sa fi fost eu in locul mamei mele pe vremea cand lesina dupa seicaru si ingana versurile lui paunescu, intr-un glas cu alti oameni necunoscuti.
si ma-ntreb...la ce buna toata "libertatea" asta, toata societatea asta de consum, toate posturile astea care toaca in fiecare zi vieti de mahala, vieti de tabloide, vieti de plastic? la ce buna toata tehnologia asta, toate laptopurile cu care se prezinta noul "val de artisti" in studiourile de televiziune, la ce buna toata culoarea asta, tot luciul, toata stralucirea exteriorului? nu ajung toate astea... nu ajung pentru ca lipsesc tocmai lucrurile esentiale pentru a te numi un Artist: vocea pura, nemodificata de tehnologii, caracterul, sufletul, dar si versurile care chiar sa spuna ceva, pe care sa le constientizezi, care sa-ti rascoleasca amintiri, suferinte si regrete, dar sa te faca sa vezi frumusetea acestei Arte... muzica... cel care vrea sa fie Artist nu trebuie sa vada asta exclusiv ca pe o meserie, ar trebui ca acel om sa se transfigureze pe scena, sa-si puna sufletul la picioarele oamenilor care il aplauda cu atata respect.
eu pot sa inteleg evolutia muzicii, evolutia mentalitatii adolescentului din ziua de astazi, a cantaretilor, a trupelor, le si ascult, ma uit la videoclipurile lor colorate (si unele frumos filmate), dar doar atat ramane. imaginea bine, foarte bine pusa la punct, cu voci atat de "tremurate" prin miscarea unor butoane. si cantareti care cer muulti bani pentru 15 minute de concert. 15 minute!!
oare cati bani lua Tatiana Stepa pentru atatea ore de cantat, ea cu modestia ei nesfarsita si cu o chitara, ea si vocea-i unica, pe care ai recunoaste-o oricand din prima, dezvelindu-si inima in fata atator suflete?... e o intrebare buna si ne arata si in ce lume traim, o lume care mai traieste doar pentru lucruri concrete si materiale.

astazi mi-o amintesc pe Mihaela Runceanu, una din cele mai frumoase voci ale Romaniei, care a avut un sfarsit absolut teribil, in 1989.



vendredi 23 juillet 2010

ruga la Marea Neagra.



vama veche. folk you 2010.
in primul rand, calatoria pana la mare a fost infernala, de am ajuns cu picioarele umflate de la stat in picioare intre vagoane... dar de lucrul asta am uitat imediat ce marea ni s-a aratat pe fereastra murdara a trenului. mi-am dorit mult sa ajung la folk you si anul asta nu numai pentru atmosfera aceea speciala, unica, ci pentru doua nume din program ce imi doream sa le (re)vad. Compact. Celelalte Cuvinte. si nu mi-au inselat asteptarile... Compact au fost geniali! ge-ni-ali! sa vezi oameni de peste 40 de ani fredonand si sarind pe "drumul e lung/ si tare as vrea/ s-ajung la tine, in casa ta" sau pe "fata din vis" sau "sa te gandesti din cand in cand la mine" sau, bineinteles, "cantecul pentru prieteni", care mi s-a parut cel mai potrivit pentru tot ceea ce inseamna folk you... sa vezi astfel de lucruri in ziua de azi, cand oamenii parca sunt tot mai prabusiti fizic, moral si psihic... e inaltator!
folk you e o mare sarbatoare, la care toata lumea se dezbraca de tot ce-i mai pamantesc si mai pacatos din ei si parca devenim toti o singura voce, o singura chitara, ce-i acompaniaza pe Artistii din cer. Motu Pittis. Tatiana Stepa. Vali Sterian... ii apreciez enorm pe organizatori pentru momentele oferite pe cele doua ecrane imense, in care mii de oameni isi indreptau gandurile si rugile spre cer, fredonand piesele celor trei... acelea au fost momentele mele preferate, pentru ca, efectiv, simteam o prezenta spirituala, intangibila, dar atat de apasatoare si de emotionanta, ca si cum ar fi plutit deasupra marii si s-ar fi agatat de carul mic, ce l-am zarit in fiecare noapte pe cer.
il apreciez mult si pe Marius Tuca, pentru ca are o ambitie de fier, dar e un om atat de modest, omniprezent pe langa scena, dar niciodata in fata lumii, pentru reclama.
ce mi-a mai placut: Emeric Imre Set...parca omul asta se reinventeaza cu fiecare an ce trece! piesele au sunat ataaat de bine (cred ca si Razvan Krivaci are o contributie importanta), Ilie Stepan (spre rusinea mea, nu l-am ascultat pana acum, insa show-ul din Vama a fost special - un tribut adus chitarii, in trei stari diferite), Alifantiiiis si Semineu Band :) haiosi rau baietii, pacat c-au fost pusi la inceputul serii, cand lumea inca se aduna, Dinu Olarasu (ca de obicei, ca-i preferatul meu, i-am luat si cartea de poezii... pacat ca era parca preaaa "incalzit" :) de remarcat vocea geniala! a Tatianei, care face parte din trupa Fox Studis, am vazut-o si la editia trecuta; si multumesc, Dinule, c-ai cantat "Zece ani", eram efectiv extaziata!), dar si Doru Stanculescu ( imi era dor sa-l ascult, live, pentru ca suna cu totul altfel decat daca-i ascult mp3-urile).
all in all, a fost mai fain ca anul trecut, dar si mai obositor, pentru ca n-am dormit prea mult, am preferat sa ma "prajesc" ziua la soare si sa ma balacesc in apa marii, iar noaptea sa ma-mbat cu muzica folk... si totul comprimat in doar 4 zile. si de-aia ne-am si dus in camera la Chilian si la Vama, pe care i-am auzit insa muuult mai bine din pat. apreciez ca Tudor Chirila nu a comentat prea mult (desi ma asteptam sa zica de rau de folkisti) si ca a cantat piese vechi, singurele care imi mai trezesc vreun sentiment cand ii aud vocea.

marea si muzica... ce minuni!


tineti minte: sfarsitul nu-i aici;
ne vedem la anul!

o miniretrospectiva in pixeli, ca de obicei: