







Isi lasa capul pe spate si cana cu cafea se inclina, urmandu-l. Din adancul canii isi vede ochiul clipind, limpede si mai deschis ca in oglinda.
- Ma credeam la adapost in vesnicie.
- Vesnicia perie cuminte fiecare clipa iesita de la locul ei. De cine iti va mai fi dor si teama?
Ii ia incet mana si o pastreaza langa tampla, mangaindu-i obrazul, urechea si parul...
(D. R.)
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire