lundi 21 avril 2008

dimineata ca o dupa-amiaza






Isi lasa capul pe spate si cana cu cafea se inclina, urmandu-l. Din adancul canii isi vede ochiul clipind, limpede si mai deschis ca in oglinda.

- Ma credeam la adapost in vesnicie.
- Vesnicia perie cuminte fiecare clipa iesita de la locul ei. De cine iti va mai fi dor si teama?

Ii ia incet mana si o pastreaza langa tampla, mangaindu-i obrazul, urechea si parul...

(D. R.)



Aucun commentaire: