jeudi 11 septembre 2008

floarea de menghina

..de Svetlana Carstean.



Sunt femeie,
corpul meu pluteste de atata timp,
deasupra apelor intinse, alb ca o lumina de luna,

impudica si tacuta.
Sunt o mama nemiloasa,
care-si imbratiseaza copilul,
pana la sufocare,
il face iarasi una cu ea insasi,
ca altadata,
cand burtile mari erau camere umbroase de odihna,
erau incaperile bune dinspre strada,

camerele vacantei vesnice,
fara durere, fara lacrimi,
erau locul acela unde nimeni nu se desparte de nimeni.
Sunt o femeie, adesea urata,
corpul meu era ieri o barca de hartie
l-am aruncat in joaca pe suprafata acestei ape,
sperand sa ma duca departe.

Azi sunt balena ucigasa,
adesea frumoasa,
care-si asteapta pescarul.

***

Ma gandesc la burta mea mare, de femeie gravida. Pe ea imi odihneam mainile, cu ea impingeam oamenii in tramvaie, imi faceam loc, gauream aerul, eram parca mai puternica decat el sau el era poate resemnat si elastic. Ma gandesc la burta mamei mele pe care niciodata n-am vazut-o, nici macar intr-o poza. Burta ei, cu mine in ea, ramane un secret vesnic. Si cand imi amintesc de ele, burta mea si burta ei devin doua camere identice, umbroase, cu storurile trase, unde se poate dormi pana tarziu. Doua camere carora le stii fiecare pata de pe tavan, fiecare bubulita din var, fiecare desen pe care dungile subtiri de lumina il proiecteaza de-a lungul mobilelor, peretilor si peste corpul tau. Si e ca in vis. Te misti in voie intr-o camera, dar o vezi simultan si pe cealalta de alaturi, poti trece din una in alta fara sa deschizi usi, fara sa inchizi in urma ta ferestre. (...)




Aucun commentaire: