dimanche 26 octobre 2008

autoportret.

imi suna urat cuvantul asta. mi se pare o combinatie de masina (auto) si om, uman, fizionomie (portret). ca o masinarie ciudata, complicata, desfacuta in mii de bucati de un copil de 7 ani. daca m-ar pune cineva sa-mi fac un autoportret in scris, mi-ar fi foarte greu. probabil as folosi cuvintele, simbolurile care mi-s cele mai dragi (si pe care le includ des in ceea ce scrijelesc): Soarele, lumina, marea, pietre, gene, oase, dragoste, toamna, ploaie etc etc. dar cel mai bine ma simt cand imi fac un autoportret in pixeli. adica ma pozez singura. majoritatea spun ca-s narcisista; mereu le-am spus ca se-nseala, dar cam greu cu schimbatul mentalitatii de turma. mie mi-e cel mai la-ndemana sa pun mana pe aparat si sa imortalizez parti din mine, gesturi sau expresii. ma stramb singura, zambesc, ma fac ca plang sau ma uit "in sus", ma chinuiesc singura, fac sute de poze si aleg doar una, doua, nemiscate. pot sa spun ca m-am apropiat de mine insami prin toate fotografiile autoportret, m-am cunoscut mai bine decat sustin unii ca se cunosc uitandu-se-n oglinda (care, oricum, consider ca-i o imagine falsa, distortionata). oricate indicatii i-as da cuiva, care imi pozeaza, nu as reusi sa-l fac sa inteleaga ce vreau exact sa surprind; e greu sa transpui in cuvinte ceea ce gandesti, dar si mai greu e sa reusesti asta printr-un click pe aparat. si, totusi, cu tot narcisismul si egocentrismul (..si ce mai vreti voi..) pe care il dovedesc, vreau sa cred ca prin 'prosteala', joaca mea cu aparatul, am reusit, cateodata, sa fac si ceva frumos, expresiv, amuzant sau, de ce nu, detestabil!













Aucun commentaire: