vendredi 11 décembre 2009
Craciunul celui fara de tara.
Unde-ai fi si unde te-ai tot duce
Cât ai fi de rău sau cât de bun,
Că mai crezi sau nu mai crezi in cruce
Cel mai greu îti este de Crăciun.
Când se strâng străinii pe la case
Si aprind lumini în pomii lor,
Ti se face mare frig in oase
Si de tară ti se face dor.
Bate vântul, bate dinspre tară,
Suflă-n răni cu sare si pelin,
Bate vântul si te-nchide-afară,
Rudele in vizită nu vin...
(versuri: Adrian Paunescu)
eu nu pot sa imi imaginez Craciunul fara familie, fara caldura unui cuptor unde se coc fel de fel de bunatati si fara traditia mersului cu colinda, tot in familie. tocmai de asta sunt sarbatorile mele preferate, pentru ca toti incearca sa uite de orice alte lucruri, pentru cateva zile de liniste si lumina. n-am sa uit niciodata cum ne intalneam la cineva acasa pentru a repeta, pe ultima suta de metri, in seara de ajun, colindele. cum incercam sa cantam pe voci, iar tata era "tenorul". si n-am sa uit nici de impodobitul bradului (intotdeauna natural), tot in ajun, cu mama, chinuindu-ne sa legam fiecare bomboana cu ata. anul trecut a fost singurul an cand mama a facut bradul singura; atunci am simtit ca s-a prabusit ceva in mine. n-am sa uit nici de emotia pe care o simteam cand aprindea, prima oara, instalatia. toate luminile acelea imi invioreaza amintirile intr-un ritm nebun.
n-am sa uit cum mergeam cu dacia noastra veche, care pornea numai dupa vreo zece minute, prin zapada, ger si ceata, pe la casele prietenilor, rudelor, bunicilor. era frumos chiar si cand ramaneam impotmoliti in zapada si impingeam cu totii masina; chiar si atunci cantam colinde si ne bucuram de momentele acelea aproape magice. mereu, colindele noastre ii faceau pe oameni sa planga, iar eu ma intrebam de ce. aveam nasul si obrajii rosii si nu mai mult de un metru si jumatate. poate pentru ca, de sarbatori, oamenii isi constientizeaza greselile, pacatele, lipsa de credinta, vanitatea, egoismul, poate pentru ca spera ca macar astfel de ocazii frumoase sa ii apropie de alti oameni, pentru ca s-au saturat de singuratatea lor spirituala, de toate momentele cand i-au judecat pe ceilalti din jur sau le-au dorit numai raul. ar fi bine daca ar fi Craciunul in fiecare zi; daca am face noi din fiecare zi o sarbatoare, pentru a-i imbratisa, macar cu un zambet, cu o mana intinsa sau cu un cuvant de incurajare, pe cei din jurul nostru.
era, de fiecare data, un sentiment minunat pentru mine sa ii vad pe oameni miscati si impresionati de niste versuri simbolice si de o muzica suava si blanda. era inaltator sa tin o lumanare aprinsa in mainile mici si inghetate, ca si cum le-as fi luminat gandurile, sufletele si casele cu o lumina de dincolo de lumea noastra trecatoare si pustie. e imposibil sa descrii in cuvinte fiorul ce te cuprinde cand iti vezi bunicii cu ochii in lacrimi... de fericire sau de tristete sau de implinire sau de suferinta; ei sunt cei mai sinceri oameni de pe pamant, asa cum sunt si copiii.
imi pare rau ca nu mai vin asa multi copii cu colinda. alta data, veneau in grupuri mari, ca niste soldatei. acum, cate unul, doi, cu o colinda invatata la scoala. dar imi place sa ii ascult si sa ii vad ghiontindu-se cand unul din ei greseste versurile. imi place si cand se umple casa de musafiri, cand camera mea se transforma intr-un teatru de papusi, cand nu mai am unde sa pasesc, din cauza animalutelor de plus de pe jos. cand se asculta colinde in sufragerie si lumea bea mult si mananca mult. si asta e un lucru care-mi place si care este specific sarbatorii in familie, desi e criticat de medici, prin tot felul de avertismente la stirile de sezon.
nu, chiar nu pot sa-mi imaginez Craciunul fara familie. nu s-a intamplat nici macar o data sa nu fiu in ziua de Craciun alaturi de ei, iar in ajun sa mergem sa colindam pana la 2-3 noaptea. de asta ma intristeaza foarte mult cantecul lui Tudor Gheorghe, pe versurile lui Adrian Paunescu: "cel mai greu iti este de Craciun", singur... pentru ca este o sarbatoare a familiei, o sarbatoare a bucuriei si a apropierii de ceilalti, a darurilor spirituale, nu numai materiale. e o sarbatoare din care inveti ca lucrurile mici, oferite de cei dragi, conteaza cu adevarat, ca nu o bijuterie ambalata intr-o hartie lucioasa te implineste cu adevarat, ci sentimentul ca ai o familie, ca te poti baza pe cineva, ca esti protejat si ca nimic rau nu ti se poate intampla, cand ei iti sunt aproape, cu tot ce au ei mai bun de oferit.
ce bine ar fi sa fie Craciunul in fiecare zi...
Inscription à :
Publier les commentaires (Atom)
2 commentaires:
e frumos ce ai scris tu...
Si ma bucur ca poti sa te bucuri de putinele zile frumoase si apoi ai puterea sa te reintorci la aceeasi monotonie a vietii cotidiene...Eu nu pot...
Sunt mai perfectionista eu tind sa sarbatoresc Craciunul in fiecare zi si Craciunul nu mai e o zi speciala ci e una oarecare... Sunt doar un om slab si nu am putere sa imi pun fata de "om bun" de Craciun. Incerc sa fiu unul in fiecare zi ...
aceste sarbatori sunt un prilej pentru noi de a ne regla si de a ne intoarce la faza de incipienta vietii noastre. este drumul spre copilarie cu tot ce implica el.
Enregistrer un commentaire