mercredi 17 janvier 2007

negru. ianuarie. gene.





o zi cam trista pentru mine... si neagra... imi simteam sufletul infrigurat, cred ca plecase deja la ceva sute de km departare, ca sa-i tina in brate sufletul... sunt intr-o situatie destul de grea, nu stiu ce sa zic, cum sa reactionez, cum sa fac sa fiu mai aproape de el, ca sa-i fiu alaturi,... as vrea sa-l tin in brate, sa-i spun ca o sa treaca si asta...
pur si simplu nu inteleg de ce unele lucruri [triste] trebuie sa vina asa, deodata, fara explicatii, sa scufunde lumea-ntr-o tacere infecta, cu miros de clor...
sunt prea legata de el, il iubesc prea mult incat sa nu ma afecteze ce il afecteaza pe el, incat sa nu plang gandindu-ma ca si el plange... nu stiu cum e sa pierzi pe cineva foarte drag...nu mi s-a intamplat pana acum si mi-e frica de cand o sa se intample... acum, vorbesc cam pe derost, gasesc cuvinte de "sustinere" cu greu, ascunse prin coridoare ale preconstientului.
mi-e dor de el... as vrea sa-l tin in brate...
"totul va fi bine..., n-ai sa ma pierzi niciodata!"


pentru prima oara am fumat doua tigari in pauza mare; nu-mi explic de ce. le-am fumat cu ciuda, cu scarba, in graba, nemaipasandu-mi de vreun profesor ce-ar putea sa treaca...
cert e ca habar nu am cum de am reusit sa ajung in clasa pe picioarele mele...eram ametita, vedeam in ceatza... toti spuneau ca-s palida, "ce-i cu tine?", incercam sa le evit privirile.
am ajuns acasa, intr-un sfarsit, si am ascultat intr-una Valeriu Sterian, Ruga..

cerne, Doamne, linistea uitarii
peste nesfarsita suferinta...
seamana intinderi de credinta
si sporeste roua indurarii..

rasadeste, Doamne, dragostea si crinul
in ogorul napadit de ura...
si asterne, peste munti de zgura,
linistea, iertarea si seninul..


vendredi 12 janvier 2007

gand, oboseala, reverie.








Dacă ne-am ucide unul pe altul
Privindu-ne în ochi,
În ochii noştri în jurul cărora
Genele stau ca o coroană de spini
Care-ncunună definitiv
Orice privire,
Dacă ne-am ucide, după ce ne-am privit
Cu dragoste fără de ţărm în ochi,
Şi, cunoscându-te, ţi-aş spune:
Mori,
Mori, dragul meu,
Va fi atât de bine,
Vei rămâne numai cu mine,
Tu, cel născut din cuvânt,
Vei cunoaşte gust de pământ,
Vei simţi ce frumoase sunt rădăcinile
Împletindu-ţi prin ele mâinile,
Cu nenţeleasa bucurie
De-a nu mai fi pentru vecie...
Şi, mângâindu-mă, mi-ai spune:
Mori, draga mea,
Iubita mea cu frunte de octombrie
Cuprinsă ca-n icoane
De nimb rotund de moarte,
Mori,
Lasă-ţi culorile în flori,
Pletele lungi cărărilor
Şi ochii luciu mărilor,
Să ştii
De unde să le iei,
Când vei veni...
Dac-am muri deodată împreună
Ucigaş fiecare şi victimă,
Salvator şi salvat,
Privindu-ne fără-ncetare-n ochi,
Mult după ce nu vom vedea...



[Ana Blandiana]



expresie. alb si negru.




mercredi 3 janvier 2007

mi-am adus aminte sa zambesc.









alergam goi, unul peste altul...

cand imi aduc aminte de vara, e ca si cum as manca biscuitii mei preferati, ca si cum as bea cafea in timp ce te privesc. am fost cel mai fericit copil din lume asta vara, pentru ca ai venit, pentru ca m-ai tinut de mana.
poate n-as fi fost asa fericita daca n-am fi trecut prin multe ca sa fim, intr-un final, fericiti, uniti intr-o singura fiinta, una mai puternica decat orice... cand imi privesc degetele, e ca si cum le-as privi pe ale tale, cand imi privesc piciorul stang, e ca si cum l-as vedea pe-al tau, ramas in afara cearsafului.
EU...sunt TU... iar TU.. esti EU. noi ne vedem la fel pentru ca ne iubim la fel de mult, pentru ca inimile ne bat in acelasi timp; e ca si cum toata lumea s-ar invarti in jurul nostru, iar noi am sta pe loc, in iarba, privindu-i.
suntem spectatorii unui spectacol abstract, paralelipipedic [ce cuvant lung!], care e prea complicat pentru noi, pe care nu vrem si nici n-avem timp sa-l intelegem... caci suntem ocupati cu dragostea.. cu dragostea noastra. ai dreptate, ti-as fi spus atatea, atatea.. dar lumina ta imi orbea glasul, imi reducea la tacere avantul, imi surzea bataile inimii. am fost cea mai fericita cand , stand langa tine intr`un pat, in acelasi pat, pe acelasi cearsaf, inveliti de aceleasi ganduri,
am putut sa visez alaturi de tine, cu tine.. as fi vrut sa urlu, sa te trezesc spunandu-ti 'te iubesc' fara sa te las sa vorbesti, as fi vrut sa raman cu buzele lipite de genele tale, de nasul tau, de obrazul tau stang, as fi vrut sa-ti smulg o mana si sa ma-nvart in jurul ei, ca sa-mi tii cald si dupa ce ai sa pleci.. prima noapte langa tine a fost, pentru mine, o aripa primita de la Dumnezeu, ca sa-nvat sa zbor, ca s-ating numai cu degetul mic fericirea... caci fericirea absoluta e doar cu doua aripi,
cealalta aripa as primi-o de la tine si am zbura amandoi, m-as cuibari in bratele tale si as casca lenes, doar ca sa aterizam undeva, sa dorm in bratele tale. langa tine, e ca si cum as da deoparte frisca de pe tort, pentru ca nu`mi place, ca si cum as uita de toti, mi-as pune mana dreapta la ochi si cu mana stanga te-as tine de mana... si-as trage cu ochiul, sa vad in ce ritm iti mai bate inima, caci a mea a plecat de mult..si s-a ascuns in buzunarul tau stang.

nu ti-am mai scris de mult, simteam ca tu meriti mai mult decat cuvinte neterminate, goale pe jumatate.. tu meriti totul; ca sa te simt al meu pe deplin, mi-as amesteca sangele cu saliva ta, as vrea sama dizolv pe limba ta, sa te aud mai bine cantand, sa aud mai bine cand imi spui ca ma iubesti, sa tremur si tu sa te gadili...sa ma trezesc dimineata pe cerul gurii tale, sa-mi clatesc obrajii cu saliva ta, sa-ti imbratisez amigdalele..apoi,te-as ascunde pe tine, vreo trei zile, intr-un san al meu,
sa stau la soare iar tu sa te prajesti, acolo, inauntru; sa-ti fie sete si sa te hranesti din el, sa vrei bomboane si sa`i confunzi cu bomboane rosii-movulii sarate, sa vrei sa ma-mbratisezi si sa te agati de ei, ca sa te vad si sa te iau intre palme, sa te sarut pe frunte.
cat mi-as fi dorit sa pot sa fac din cuvinte mici cuvinte uriase, sa zambesti atunci cand zic cine-stie-ce interjectie, "te iubesc"-ul acela mic si timid, impreunat cu roseatza din obrajii mei sa para ancestral, catzarat undeva, alaturi de ingeri.. sa pot sa fac din ochii mei mari unde-ncapeai cu totul, sa pot sa fac dictionare-ntregi de soapte de dragoste, cartulii groase si roase la colturi, unde, pe fiecare pagina in parte, ar scrie cat de mult te iubesc!...
cand iti scriu, se sting si lumanarile in jurul meu, se sting si stelele, dispare si luna, ca sa te tina de vorba, ca sa nu te uiti la mine, caci m-as inrosi, iar frisca de pe tort ramane, ca de obicei, pe marginea farfuriei, pe marginea universului, caci am uitat de toti.. caci te doresc numai pe tine, pentru mine, caci "eu fara tine as putea sa mor!"; si nu vorbesc in somn...

iubesc sa te vad dormind...




nod in gat.






Ce multe as fi vrut sa-ti spun
Cum te doresc ca un nebun
Cu ochii atintiti in scrum
Si-n ceasca de cafea,
Sorbeai usor din ea,
Zambind copilaresc,
Mi-e greu sa-ti spun cat de mult te iubesc.

Eu te priveam ca un bufon
Si asteptam sarutul tau
Spre dimineata, pe balcon
Cu-n ochi jumate`nchis
Tot ce-am putut am zis
Dar mi-au ramas in gat
Cuvinte care cantareau oricat

In dupa-amiaza-aceea calda
Eram noi doi ascunsi in iarba
Si cautam sa-ti spun o data
Cat de mult mi-ai lipsit
Si ca ma simt iubit
Dar vorbele-au ramas
Ca de-obicei mai jos de glas

In seara-aceea am baut
Si am mers spre necunoscut
La brat cu tine as fi vrut
Sa fiu atunci tarziu
Sa-ti spun si ce nu stiu
Dar tu vorbeai in somn
"Eu fara tine as putea sa mor"

A doua zi cu`n nod in gat
Sa te trezesc usor am vrut
Dar de la ultimul sarut
Ai tresarit in pat
Si-apoi cu un oftat
Uitand sa mai zambesc
Ti-am spus in soapta cum ca te iubesc.



[Stefan]