cu zimtii ploii imi blestem
venele imbatranite, cu barba crescuta
pana in Damasc si inapoi.
vasele de sange imi incolacesc pantecul gol,
in care rasuna violent chitara cioplita de
un fat carnivor.
imi dau oasele pe razatoare si le arunc
peste cuplul din fata starii civile.
ma sinucid in fiecare zi, cand ma uit
la oameni,
irisul isi pierde culoarea cu fiecare zambet
si ma transform intr-un islandez
orb, surd, inghetat.
sar peste stalpii electrici, tinandu-ma cu
degetul mic de fire colorate ca visele
clovnilor tristi.
cu lacrimi negre imi prepar
otrava de la micul dejun,
scriu cu creioane colorate numele substantelor
de pe raftul de cosmetice,
cu care imi parfumez ochii, ca sa orbesc
pentru doua trei ore.
ma spanzur ,cateodata,
cu propriile-mi gene, pe care le asez
pe-o cale ferata; le lungesc cat un bloc
de zece etaje, de unde imi lansez trupul bronzat
spre ultimul passo doble cu asfaltul
cald, de primavara.
odata la o mie de ani, imi construiesc propriul castel
din cea mai moarta mare,
scriu eseuri despre respiratia subacvatica,
in timp ce altii arunca cruci
in valuri,
sa ma trezesc, sa plec la scoala.
ma strang hainele, cosciugul e prea mic,
le fac cu ochiul celor care fumeaza la priveghiul meu,
imi aprind o ultima tigara
in mainile imbalsamate cu benzina.
ma reintorc in viitor, stau intinsa, sprijinita
de cel mai psihopat fulger;
imi filmez mainile
si talpile si ochii rosii.
sunt o umbra miscatoare intr-o balta,
am ploaia in sange.