dimanche 15 juin 2008

m-am hotarat sa mor la ora doua.

m-am hotarat sa mor la ora doua...
dup`amiaza, dimineata, AM, PM,
e relativ.
viata`mi a primit, in final,
eticheta de 'expirata'.
m-am trezit, m-am impiedicat de camasa de noapte
si
ridicandu-ma
am fixat ceasul... doua fix.
pan-atunci, totul ticaie.
creieri-mi in cap, inima in piept,
pleoapele
imbracate`n lacrimi
si mainile..ticaie-n aplauze,
ropote de aplauze
pentru mareata fiinta`n care
am fost concretizata
pentru cinshpe ani nenorociti.
aplauze patetice,
ca de sfarsit de spectacol de la teatrul tineretului
din piatra neamt, din perla moldovei..
ca sa devin actrita ideala,
sa-mi inchei rolul
cu vesnica`mi
ipocrizie,
zambind plastic
spectatorilor ce exclama infernal 'bravo!',
fac o ultima plecaciune
acum,
la doua fara douazeci,
plecaciune`n fatza mortzii,
o afacere strict personala,
cum bine zicea maestrul dinescu.
acum, la raspantie de drumuri,
realizez ca nu am trait degeaba.
ca am daruit si am primit la randul meu
dragoste.
putina,
infirma,
dar
am simtit cum e sa-ti vibreze sufletul
cand cineva`ti marturiseste timid 'te iubesc'
m-am hotarat sa mor la ora doua...
ceasul e judecatorul,
impartial,
insensibil, legat la ochi,
asa cum am fost eu o parte din viata-mi.
maine, la ora doua AM, PM, e relativ,
or sa-mi gaseasca trupul
ce zace patetic pe jos,
cu pastilele`n jur, cu biletul mazgalit
de lamentari
de sinucigasa melancolica.
ce ora e acum?
nu mai vad....
sange....
tavan....
podea....
te`am iubit...
m-am hotarat sa..
mor..
la..
ora....doua.


(17 noiembrie 2005)

Ceasornicarul.

Drumul spre biblioteca era imbracat de frunze. frunze moarte, in culori autumnale, care zac laolalta, fara sa-mi sopteasca nimic, fara sa-mi transmita vreun sentiment...Totul in jur e inecat in monotonie. incerc sa-mi pastrez zambetul pe buze, privesc spre cer, dar.. nici acolo nu gasesc un cadru colorat. norii zambesc trist, soarele e palid, ca un bolnav in agonie, pasarile se ascund pe unde gasesc, la adapost de frigul ce-ti patrunde-n oase si te otraveste lent.. oamenii se-aduna-n cafenele, discuta subiectele aflate la ordinea de zi si ofteaza mai des ca de obicei. odata cu toamna, li s-a asternut pe fatza un chip dezamagit, un chip pe care sunt schitate niste zambete sterse, niste zambete false.. ma grabesc s-ajung la ceasornicarie, trebuie sa-mi repar ceasul, de care am devenit dependenta. lumina isi face aparitia prin jaluzelele de lemn.. 'inseamna ca domnul Enache a ramas aici inca..' bat la usa si apare-n prag batranelul simpatic, vesnic zambitor, cu fatza-i asemanatoare unui pusti ce tocmai a facut
vreo nazbatie. ochii mari ii sunt rosii, ochelarii ii sunt fixati neglijent ca-ntotdeauna pe nasu-i turtit; prietenos din fire, amabil si spontan, ma invita inauntru, imi ofera un ceai, dar refuz, ca intotdeauna, pentru ca nu-mi place sa-l deranjez, cand merge atat de greu. (are coxatroza, dar se incapataneaza sa nu mearga la medic, pentru ca, in conceptia dumnealui, Dumnezeu iti da viatza si Dumnezeu iti ia viatza, atunci cand decide El si numai El)
- Care ceas ti-e defect? Sper ca nu ceasul trupului...
- Nu, nu, inca n-am probleme de genul asta. Nazbatia asta de ceas mi-a alunecat, a cazut si s-a crapat de asfalt...
- Nu e nici o problema, nenea Enache-i aici. Pe cand ai vrea sa fie gata?
- Daca s-ar putea pentru maine, v-as ramane profund recunoscatoare.
- De acord, maine la 18 o sa il ai inapoi la mana.
- Va multumesc foarte mult, domnule Enache! Stiam eu ca n-o sa ma dezamagiti... Acum trebuie sa plec, la revedere, pe maine!
- La revedere, Mara, sa fii aici maine, la 18.
- Cu siguranta! Asta daca n-o sa se schimbe nimic pana maine...

Ajung la biblioteca, iau cartile care imi trebuie, niste romane politiste pentru eseele la psihologie, dar bibliotecara se uita cam ciudat la mine:
- Romane politiste? Dar... ce varsta ai tu, de citesti asa ceva?
Ma simt jignita intr-un fel, pentru ca intotdeauan am fost complimentata cu referire la maturitatea absurda a chipului meu.
- Am 20 de ani, dar nu inteleg intrebarea.
- Atunci sa ma scuzi, dar eu nu-ti dau nici 7 ani!
- De ce spuneti asta?
- Uita-te si tu la tine. Uite ce rochie ai, nu vezi ca ti-e mica, manecile iti sunt scurte, nu vezi ca te strange? Si coditele astea... O viitoare studenta nu prea arata asa cum arati tu.
Avea dreptate. In oglinda-mi apare in fatza ochilor o pustoaica cu ochii mari, curiosi, cu doua cozi stranse la-ntamplare cu funzi mari, rosii, cu o rochie ce nu i se potrivea, Are genunchii loviti, ca si cum ar fi fugit si s-ar fi lovit de asfalt... Mi-e greu sa inteleg ce se intampla, mi-e greu sa disting realitatea de vis, nebunia de logica. Rusinata, ies rapid din biblioteca si ma-ndrept spre camin, incercand sa evit privirile curioase si uimite ale oamenilor ce-i intalnesc pe drum. Ajung in camera si incerc sa adorm cat mai repede, sa uit de ce s-a intamplat... e prea ciudat.
Dimineata vine repede. Nu-mi aduc aminte ce-am visat, nu stiu cat am dormit! E 17 si jumatate dupa-amiaza. Imi aduc aminte ca domnul Enache mi-a spus sa ajung acolo la 18:00. Ma-mbrac si pornesc grabita, fara sa ma uit in oglinda... Drumul spre ceasornicarie nu imi starneste nici o amintire, nu recunosc nimic, oamenii mi se par niste straini, niste lupi ce asteapta sa te devoreze. La casa domnului Enache nu mai scrie 'CEASORNICARIE', ci 'COFETARIE'. Deschid larg ochii, crezand ca e o farsa a vederii, dar vad in continuare acelasi cuvant...'COFETARIE'. Urc disperata scarile,
vreau sa deslusesc odata misterul asta ce ma-nnebuneste. In prag imi apare un tanar cu ochii mari, negri, cu parul valvoi, cretz si nepieptanat.
- Buna ziua...!
- Buna ziua. Cofetaria este inchisa momentan... Revino maine dimineata!
- Nu, nu.. dar nu vreau nimic. Voiesc doar sa stiu cum va numiti, cine locuieste aici, unde e domnul Enache???
- Enache? Enache sunt eu. Dar tu, copilo, cine esti?
- 'Copilo'? Cum adica sunteti domnul Enache? Nenea Enache poarta ochelari, e batran, e grizonat, are coxatroza!!!
- Cred ca desenele animate te-au afectat prea mult... Eu sunt Enache si nu-s nici un domn, am doar 20 de ani!
- Doamne, visez?
- Ce-ai spus?...
- Nu... n-am spus nimic. Va multumesc... La revedere!
- Du-te si fa nani, copilo!

Parca lumea s-ar fi intors de-a dreptul in timp, parca si-ar fi luat bilet la clasa-ntai in trenul vietii, cu destinatia: COPILARIE si tocmai a ajuns la destinatie.
Lacrimile-mi apar siroaie pe chip. Ma simt inecata intr-un ocean de confuzie, de irealitate, de neverosimil!
Fug spre cea mai apropiata banca din parc... Nu e nimeni in zona, e frig afara, vantul se starneste violent, dar nu-mi doresc decat sa fiu singura, sa contemplez, sa-ncerc sa realizez ce s-a intamplat...
Cum e posibil? Parca s-ar juca o scena deja cunoscuta, insa de alti actori.
CEASUL!
Asta e!...
Ceasul e de vina.
Ce-o fi facut nenea Enache cu el? Unde o fi disparut ceasornicarul de la coltzul cartierului?
Ploua...



(compunere pentru scoala; 7 octombrie 2005)

vendredi 13 juin 2008

sfarsit de-a XI-a.


am terminat si anul asta (scolar). cu fiecare an ce trece, ipocrizia capata proportii uriase, invidia aproape ca-ti scoate ochii si privirile rautacioase se inmultesc. n-are niciun rost sa dezvolt pe tema asta, pentru ca incerc sa ma bucur ca am scapat de unii "colegi". si ca a venit vacanta. si ca vara asta o sa am majoratul si o sa plec iar la mare. ca o sa fie ultima mea vacanta in care am titulatura de 'eleva' si ca inca o sa mai copilaresc. si-o sa vina si-a 12-a, cand n-o sa am timp nici sa ma uit in oglinda. cand toti profii vor incepe teoria cu "e un an greu, o sa aveti enorm de mult de invatat" (yeah, tell me something new, please). a, si ma mai bucur ca am terminat cu CAE-ul. aproape ca nici nu ma mai intereseaza cat iau, pentru ca a fost un stres enorm anul asta, in care as fi putut sa ma relaxez muult mai mult..
sunt foarte incoerenta, pentru ca am consumat cam multa cofeina si nicotina la un loc. vreau sa vina vara cu adevarat, sa merg la plaja si sa fac baloane in soare. sa mananc pufuleti pe scarile de la turn si sa ma uit la nori, cum se misca. vreau sa citesc mai mult, cartile care-mi plac mie, dintr-alea subtiri si cu coperta frumoasa, de vara.
mi-e dor de mare.
si inca o poza cu moaca mea de scolarita cuminte si constiincioasa. :)




vacanta placuta!

lundi 9 juin 2008

mercredi 4 juin 2008

punct


este cumplit de dureros sa iti vina sa plangi si sa nu poti..