mardi 30 septembre 2008

zile...


zile aruncate in podul palmei
zile dizolvate-n pepsi fara acid
zile cu sosete roz cu buline
zile ca raspunsuri la "de ce"-uri de copii
zile ciufulite, prinse-n clame rosii
zile cu desene puerile si bacovia
zile cu caini grasi intinsi pe iarba
zile fara pofta de mancare
zile ascunse-n aparatul foto pe film
zile cu pulovere groase si esarfe fine
zile cu poze stranse la piept
zile in carti cu pagini indoite
zile cu soare...

zile, toamna.



dor.


mi-e drag fulgerul
care ti-a luminat

obrazul candva.





samedi 27 septembre 2008

la vie en rose.






ce-as mai putea spune? tocmai am vazut filmul, exact asa cum imi place mie: mult mai tarziu decat toti ceilalti. l-am sorbit din priviri in singuratate, in liniste si-n intuneric. Marion Cotillard este geniala. a stiut sa se ridice la enormul talent, eleganta, clasa si sobrietatea lui Edith Piaf. m-am (re)indragostit de ea, in sensul cel mai frumos posibil. iar vocea vrabioarei mi-a ramas bine lipita de timpane. nu am mai plans de mult la sfarsitul unui film. imaginea ei, langa mare, mi-a dat frau liber lacrimilor si unei admiratii enorme. este o capodopera, intr-adevar, un film artistic, cum de mult nu am mai vazut (ultimul care m-a impresionat atat de mult a fost "The hours").
unul din cele mai impresionante momente din film a fost, in opinia mea, La marseillese cantata de micuta Edith. am simtit in mine un fior puternic. si dragostea mea mare, eterna, pentru tot ce inseamna Franta..


Durerea femeiasca..





Cand suferiti, ne cereti langa voi,
Ori va-mbatati, ori ati trudit prea mult,
Va plangem, cand va duceti la razboi,
Sau cand va speriati, la vreun consult.

Eroic v-am iubit nelegitim,
Si legitim, eroic v-am iubit,
Ne bateti, ne-nselati si noi o stim,
Ba, alteori, intram in circuit.

Iar cele care, azi, pe termen scurt,
Va fura amintirile de ieri,
Is vor plati placerea unui furt,
Fatal, cu furtu-aceleiasi placeri.

(...)

Dar, vai, a fost odata prea frumos,
Ca-n filmele de dragoste a fost,
Si-acum, ne omoram sarguincios
Si zilnic ne distrugem fara rost.

(...)

Va e urat cu noi, va e urat,
Si ne-ati ucide, dragilor barbati,
Asa ca va rugam numai atat:
Puteti sa ne jigniti, sa ne-njurati,
Dar faceti-o cu tonul coborat
Si pan-adorm copiii, asteptati.


(Adrian Paunescu)




Pamantul deocamdata.

...Pe pamant avem de toate
Si mai bune si mai rele,
Bune, rele,
Si-nchisori si libertate
Si-a putea si nu se poate
Si ruina si cetate
Genii mari si frunti tembele,
Vant ce sta si vant ce bate
Si martiri dar si lichele,
Nedreptate si dreptate
Si-a putea si nu se poate
Si noroi si stele...

(Adrian Paunescu)