jeudi 27 novembre 2008

De ce votez?

am raspuns si eu intrebarilor de pe votezi.ro; de ce votezi sau de ce NU votezi? te-ai gandit la asta pana acum?


De ce votez?


Pentru ca am 18 ani, pentru ca votez pentru prima oara, pentru valorile pe care le-am insusit prin educatia parintilor si prin cultura civica din scoala generala, care, pentru mine, nu a fost doar un obiect in plus in orar.


Pentru ca sunt optimista si inca visez ca se mai poate schimba ceva, pentru ca sper in oamenii tineri, de viitor, care au o mentalitate mult mai aerisita si (inca) sanatoasa.

Pentru ca nu vreau sa emigrez, nu vreau sa muncesc pentru straini, ci vreau sa raman aici, sa sufar sau sa ma bucur in propria mea tara, pentru ca oamenii care vor intra in Parlament au datoria sa-mi ofere premisele dezvoltarii mele. Si nu vreau sa permit altor votanti sa hotarasca in locul meu care vor fi acei oameni.

Pentru ca prin nepasare, indiferenta, miserupism si critica, nu vom realiza nimic si nu ne vom ajuta nici pe noi insine cu absolut nimic.

Pentru ca e singura modalitate prin care participam activ la mersul societatii (oricare ar fi acesta, ascendent sau descendent), singurul fel in care ne facem auziti, chiar si in secret, cu o simpla stampila pe un buletin din hartie de proasta calitate.

Pentru ca eu consider ca o tara este condusa de oameni, nu de partide, liste, afise electorale, D.N.A.-uri, autostrazi, pistoale, dube de politie, degete acuzatoare sau acuzatii. Iar acei oameni pot fi alesi, pentru prima oara, direct, "pe fata", asociindu-i numele cu chipul si cu faptele.

Pentru ca ma intereseaza Romania, cu tot ceea ce implica ea.

reclama ascunsa.



asa, asa, reclama se face in familie. familia de ursi extraterestri verzui si slabanogi. :)
zambesc, beau ceai de tei si sunt fericita, chiar daca mi se face mai tare dor de el cu fiecare cuvant pe care mi-l spune. si cred ca in ultimul timp am devenit mai toleranta. si am mai mare noroc la jocurile de carti. si invat despre poezia interbelica de o saptamana incoace, de incepe sa ma plictiseasca. si abia astept sa votez duminica (da, frate, spuneti-mi naiva, fraiera, copila, infantila), pentru ca mie.. chiar IMI PASA.
e un eveniment important pentru mine, o sa imi exercit dreptul asta pentru prima oara in viata, in mod constient, direct, liber... abia astept. in locul lui basescu, as inceta sa mai fac pe patriotul care merge cu loganul si cumpara produse romanesti, iar, acum, de 1 decembrie, isi arboreaza tricolorul pe la geam, m-as gandi serios sa pun mana pe o istorie a Europei sau macar a Romaniei, pentru ca sunt sigura ca ar ezita atunci cand ar fi intrebat ce teritorii romanesti s-au unit atunci.
ne-a dovedit de mult prea multe ori ca este un necunoscator in domeniul istoriei si al politicii, precum si in cel al Uniunii Europene, pe care o invoca toti la fiecare doua propozitii. ma enerveaza patriotii astia "de ocazie", care au uitat cum e sa mergi cu autobuzul, cum e sa mananci cartofi fierti si mamaliga, cum arata un costum popular traditional, cum e sa mergi cu trenul personal, sa cumperi branza de la batranile din piata sau sa mergi la iarba verde si sa joci table; n-or avea legatura una cu alta insiruirile asta, dar ceva in comun tot au - sunt tipic romanesti. am cam amestecat lucruri de-ale mele cu politichia, dar va fi si ea ceva ce va face parte din viata mea de zi cu zi, peste cativa ani.

mardi 25 novembre 2008

despre fericire si lucruri marunte.

in timp ce ma delectez (...) cu filosofia lui Aristotel, respectiv a sfantului Augustin, despre fericire, realizez ca noi mai mult filosofam si vorbim decat sa traim, decat sa ne bucuram de micile lucruri ale vietii, care ne-o coloreaza acolo, pe fundal, fara sa ne dam seama. cred ca devin imuna la suferinta, la raul din jurul meu, rau care mi se face si pe care l-am facut si eu la randul meu. deja nu mai simt nicio durere, nu-mi mai pasa decat de foarte putini oameni (pe care-i consider, cu adevarat, oameni) si nu ma mai impresioneaza cuvintele frumoase, sau, din contra, cuvintele mari, jegoase, ironiile si sarcasmul. cred ca-mi constientizeza adevaratele prioritati in viata si asta e o dovada ca sunt pregatita pentru schimbarea ce va veni, peste cateva luni; ma enerveaza doar ca toate lucrurile bune, frumoase, care ne satisfac pe toate planurile, se obtin doar cu foarte mult efort, cu nervi, impulsuri, pumni in masa, foi rupte si creieri tociti. revenind la fericire, eu o leg, de multe ori, de lucruri mici, insesizabile pentru altii. mi-e atat de bine cand ma trezeste el, dimineata, cu mesajele lui copilaroase sau tandre, cand imi iau caciula rosie si ma infofolesc in fular, cand fumez o tigara la scoala, in frig, in locul ce mi-a devenit atat de drag, mi-e bine cand, in fiecare luni, gasesc pe birou cd-ul si ziarul de la jurnalul de colectie (ieri am fost cea mai bucuroasa - Celelalte Cuvinte), imi place asa mult ambalajul lor si imi place sa citesc curioasa povestile insirate acolo; apoi... mi-e bine in perioada asta, cand vad (putina) zapada din iarba, cand stiu ca vin sarbatorile mele preferate, cand o sa fug dupa cadouri si apoi la intalnirea cu D. si C. in costarica, la cappucino, mi-e bine doar la gandul ca vine Revelionul si o sa-l vad iar si (iar) n-o sa stim unde o sa petrecem si ce-o sa facem, mi-e dor de atmosfera de familie, de caldura, de facut bradul cu mama la 12 noaptea, de ascultat colinde in masina si de mersul traditional cu colinda, cu ai mei; mi-e draga privirea de copii speriati si infrigurati, dar fericiti, ai cateilor de la tara, cand le dau de mancare, mi-e bine cand regasesc fotografii vechi si cand ma apuc sa le (re)modific, parca retraiesc momente frumoase. mi-e dor chiar si de atmosfera de la scoala, cu ornat bradul si clasa, cu tragerea la sorti pentru daruit cadouri unul altuia, trasul de timp cu colinde la inceputul orelor, in ultima saptamana dinainte de vacanta. un singur regret voi avea, daca va fi primul an in care voi fi certata cu cineva de sarbatorile de Craciun. ramane de vazut, pentru ca totul e relativ. chiar si fericirea.. dar lasa definitiile, filosofia si eudaimonismul: bucura-te de ce ai langa tine si de ceea ce traiesti in fiecare zi. de lucrurile marunte, care chiar conteaza.



photograph by Dina


lundi 17 novembre 2008

lui Mihail

copilul meu,
nu sunt domnisoara Berta, nici papusa
din casuta proiectata pe orizont.
sunt otrava din cuvântul pe care l-ai pronuntat
prima oara, la doi ani,
cât vârful unui creion de pe cartea de colorat.
sunt blestemul ce ti-a cazut pe cârlionti
si pe cutele rochitei usoare,
sunt umbra ce-ti framânta umerii,
în soarele de primavara, moale ca un galbenus de ou.
aminteste-ti scândurile, focul, ghetele, ciocanele
si scânteia din ochii demonului care te mângâia pe obrajii
rosii, aminteste-ti ochii albastri oglinditi
în ghimpi, sârme, cutite, ochii numarând firele de iarba
crescute din cer spre pamânt.
te-am simtit cum tresari lânga mine, ti-am strâns în podul palmei
spasmele, frica, iubirea de tara si de parinti, mirarea
si asteptarea. acea asteptare de moarte, de sicrie,
de parinti aruncati în gropi
adânci, în suferinta întunericului.
sunt si mâinile mamei tale, certându-te,
hranindu-te din carnea ei, culcându-te în bratele
suave, ca o rugaciune în asfintit, ca roua
curgându-i din ochi.
îti ating pleoapele ce-ti zvâcnesc psihotic,
tipatul îmi cuprinde fiinta, ma leaga - într-un somn
otravitor, orbitor - de prapastia inimii tale,
cu tubul în forma de fluture.
te-ai speriat foarte tare si ti-ai facut
cruce cu pamântul, cu ploaia si cerul,
îti simteai ceafa muscata de dârele de lumina
din acea zi de april.
"otava!"
si parintii stau chirciti în cutii de lemn;
"otava!"
cerul se descompune în vitralii,
mozaicuri,
prin ochii sfintilor curg lacrimi de sânge,
ciocanele suna îngânând tunetele,
casa batrânului Ioina e praf
si pulbere de vise.
mâna mamei îti coase o mângâiere pe frunte,
iar trupul tau de copil
este botezat de apele Ceahlaului.
otrava ne curge prin vene,
e moartea.

dimanche 16 novembre 2008

wreck of the day.









cateva fotografii vechi, pe care le-am alb-innegrit. mi-e dor tare de devmeeturile chietrene si de Reconstructia. mi-e greu sa aud zilnic imploziile, care o transforma, la sfarsit, in gramezi de moluz. dar asta e... toti devenim ruine, la un moment dat.
si o melodie, imi era dor si de ea. pentru ca imi da o senzatie placuta, mi se pare ca are un ton optimist in ciuda titlului.

Anna Nalick -
Wreck of the day: