lundi 18 octobre 2010

i can't cry when it hurts me so...






o melodie care imi va ramane vesnic in suflet. impreuna cu o serie de autoportrete (pe vremea cand ma jucam cu aparatul foto zilnic - ma doare sa vorbesc la timpul trecut, dar cred ca nu mai reusesc sa recreez stari si momente pentru fotografii frumoase...sau poate e doar o pauza mai lunga...); stiu, stiu, sunt o narcisista si o egocentrica. ei, asta e, sper sa puteti sa traiti si cu acest gand :)

astazi sunt trista

si ploua, ploua, ploua ca o paranoia. mi-a intrat frigul in oase.

mercredi 13 octobre 2010

pentru ca unele lucruri trebuie spuse.




am primit pe mail urmatoarele randuri, o "scrisoare deschisa catre presedintele Romaniei, traian basescu", care i-a fost atribuita initial lui C.T. Popescu, insa acesta a negat ca i-ar apartine.
oricum, sunt randuri dureros de realiste si de bine scrise, sunt ca niste cuie ruginite in carnea cruda a romanului.
pentru ca unele lucruri trebuie spuse, odata pentru totdeauna!



"Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.
Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta.
Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale.
Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.
Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării.
Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.
Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie.
Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.
Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.
Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi.
Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.
În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete.
Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul!
Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!
Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua."

jeudi 7 octobre 2010

Undesired, by Walter Astrada.

via Ioana Birdu.

e o realitate trista, dar interesanta. asa mai vedem si noi cam care e locul femeii in societatile de prin alte colturi ale lumii.


In India, all women must confront the cultural pressure to bear a son. The consequences of this preference is a disregard for the lives of women and girls. From birth until death they face a constant threat of violence. See the project at http://mediastorm.com/publication/undesired

vendredi 1 octobre 2010

Filmul de Piatra & new obsession.



Your pictures and fotos in a slideshow on MySpace, eBay, Facebook or your website!view all pictures of this slideshow


s-a terminat si mini editia Filmul de Piatra, unde s-a lansat si entry call-ul pentru editia a 2-a, din ianuarie 2011! (asa ca puneti mana pe camera video/aparatul foto sau chiar pe telefonul mobil si incercati-va talentul de regizori de scurt metraje pentru competitia din iarna!)
am fost asa bucuroasa pe parcursul festivalului, ca am vazut lume energica, agitatie, ca s-a intamplat ceva in Piatra Neamt, ca si-asa ne plangeam de mila, eu si Alina, ca ne plictiseam. si le multumeeesc mult de tot organizatorilor, in primul rand, apoi oamenilor care s-au ocupat de proiectii, de scena, de sunet, de tot ce e necesar pentru organizarea si buna vizionare a unui festival de film (tot respectul pentru munca voastra). anul asta, Filmul de Piatra ne-a adus si teatru, dar si muzica; piesele de teatru jucate de liceeni (cele mai faine de la editia a 5-a a festivalului de teatru tanar Ideo Ideis) au fost foarte apreciate, semn ca adolescentii au din ce in ce mai multa deschidere si interes pentru arta teatrului... muzica: The Amsterdams si Sophisticated Lemons, pe care am topait putin si ne-am mai incalzit (a fost frig rau la Piatra, in special in varful muntelui. haha, si eu venisem din Bucuresti, ca o floricica, in tricou si puloveras subtire =)) ).
programul de filme m-a atins la inima... filmele castigatoare la editia 1 (care mi-au revigorat multe amintiri si intamplari din ianuarie 2009), filme de animatie (va recomand sa cautati "Post!" sau "Black peeing dog" sau "Mei Ling", sunt suuuperrr!), filme islandeze! (aici va recomand "Magician" sau "The Last Farm") si un film surpriza, in ultima seara, "Sigur Ros - Heima"... un film special, ca si muzica celor de la Sigur Ros, cu imagini extraordinare, la vizionarea caruia au ramas, totusi, vreo 20 de oameni, in mod surprinzator! dupa ce am vizionat filmul, am spus si imi tot repet: daca nu vad Islanda macar o data in viata asta, sunt un om pierdut!
darrr ce mi-a placut cel mai mult din surprizele festivalului a fost Spectacolul multimedia "Zona Libera", realizat de Matze, la care efectiv nu mai aveai loc sa te misti, fiindca platforma se umpluse de oameni si se si misca la un moment dat, din cauza tropaielilor :)); de mentionat faptul ca mai erau oameni care s-au asezat pe scaune in jurul platformei, de unde se vedea la fel de misto. genial Matze. imi imaginez cata munca implica un "colaj" de doar 5 minute...brrr! pot sa spun ca in timpul proiectiilor lui, am si uitat de frig si de foame si de tot...
ma bucur ca am intalnit oameni faini si sociabili si voluntari harnici ca niste furnicute, care m-au inveselit cu povestile lor de liceu (mi s-a facut asa de dor ca am si fost, dupa festival, la fostul meu liceu... :) ), cu entuziasmul si bucuria de a participa, intr-un fel, la o astfel de intamplare "culturala".
Piatra Neamt-ul chiar are nevoie de festivalul asta. tinerii din Piatra au nevoie de arta, in general, de film, muzica, teatru etc. si daca tot e un oras asa de special, in care poti respira si poti vedea proiectii de film chiar si pe padure (s-a intamplat asta, in varful muntelui), e pacat sa nu fie sustinut un astfel de eveniment...sper ca autoritatile locale sa se trezeasca odata si sa sustina IN MOD REAL un festival tanar, organizat de doi tineri: Andrei Dascalescu si Alina Manolache, doi pietreni talentati.





mercredi 22 septembre 2010

Hachiko: a dog's story.



am primit primul meu catel cand aveam 10 ani. il am de 10 ani... nici nu-mi vine sa cred cat de mult a trecut! prima oara cand ne-am intalnit, statea ascunsa sub canapea, la fosta ei stapana, si latra la noi. parca ne spunea ca nu vrea sa plece de langa frate-su. am luat-o in brate, pana la urma, si m-a muscat de nas. n-a fost un inceput bun, dar am stiut ca pe ea o vreau!
n-o sa uit cate discutii erau in familia mea, opozitii din partea bunicilor "ceee?! un caine?? in casa?? in niciun caz!" si reticenta si din partea mamei...iar acum toata lumea o iubeste, mai ales bunicii, cu care si doarme mai mult decat cu mine, care o alinta excesiv. :)
nu ai cum sa inteleg cum te poti atasa de un animalut, care nu poate sa vorbeasca, dar isi exprima sentimentele in alte feluri decat oamenii, decat daca ai avut sansa sa ai unul, sa fii langa el zi de zi, sa te bucuri alaturi de el, sa te astepte in fata usii cand vii acasa, sa stea la picioarele tale, in pat, sa iti transmita caldura lui, sa iti pupe mana in semn de multumire ca i-ai dat apa sau ceva bun de mancare, sa se uite in ochii tai cand plangi, sa nu spuna nimic ce te-ar putea rani, doar sa fie acolo, langa tine, cu ochii lui nevinovati si nasul mereu umed..
animalele (si in special cainii) sunt, intr-adevar, prietenii nostri cei mai buni! eu m-am convins de asta, ma conving in fiecare zi, cand aud/vad/citesc povesti despre ei (cum ar fi asta, pe care am citit-o chiar astazi). pe langa Pitica, cea care sta cu noi in casa, mai am 5 catei si 4 pisoi mici la tara; stiu, stiu, o sa spuneti "another crazy cat/dog lady", dar chiar nu-mi pasa.. eu chiar prefer sa fac o fapta buna cu un animalut nevinovat, sa-i iau ceva de mancare, sa-i dau o bucatica din mancarea mea, decat cu un tigan care cerseste bani pentru tigari sau bautura si care, culmea, te mai si fura!
inca o poveste emotionanta despre legatura speciala dintre caini si oameni am regasit-o in filmul "Hachiko: a Dog's story"... un film care NU are cum sa nu se joace cu emotiile, cu trairile tale. recunosc, n-am mai plans de mult la un film, cu tot cu pielea facuta gaina. faptul ca filmul este facut dupa o poveste reala (cititi aici sau aici) face toata intamplarea mai impresionanta, cu adevarat... o minune! e un film care ii va face sa reflecteze pe cei care afirma ca animalele-s proaste, ca n-au minte, ca nu pot simti, ca sunt inutile...
va recomand filmul din toata inima, ca de la iubitor de animalute la alti iubitori de animalute! :)